Revista Art-emis
Marea Neagră, ciclon în formare al unei noi bipolarități PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Duminică, 19 August 2018 14:44

Marea NeagraSpațiul extins al Marii Negre devine, în ritm vertiginos și preocupant, o vedetă geopolitică nedorită de unii, cu perspective de speranță pentru alții, în sudul european al Rusiei și vecinătățile sale, în flancul estic al N.A.T.O. și în Orientul Mijlociu. Flancul se consolidează militar, relațiile bilaterale și alianțele pe diverse formate în Levant se fac și se refac mereu, Rusia își marchează tot mai evident preeminența în zona. În plus, ca și cum situația nu s-ar fi schimbat și complicat până la niveluri tot mai greu gestionabile, în zona submarină este iminentă extragerea și transportul imenselor resurse de gaze relativ recent identificate ca exploatabile.

La 16 mai, președintele Putin a inaugurat podul peste Strâmtoarea Kerci, care leagă Crimeea de țărmurile Rusiei. Faptul, apreciază politologul american Nikolas Gvosdev, consacră demersul Moscovei „de a-și proiecta, prin Marea Neagră, puterea dincolo de vecinătatea apropiată, în Orientul Mijlociu, Balcani și Mediterana", demers declanşat odată cu realipirea Crimeii la teritoriul rus. O dovedește, în plan economic, și crearea unei noi rute de transport energetic, magistrala Turkstream, ceea ce, în geopolitică, ar avea drept consecință, între altele, și „extinderea influenței Rusiei în state ca Bulgaria, Ungaria și chiar Italia". Iar S.U.A., parcă vine, „în mod ironic" (același comentator american), în întâmpinarea proiectelor Rusiei. Analistul american menționat - și nu este singurul - constată că „în timp ce S.U.A. nu au o strategie coerentă în regiune, Rusia este mai aproape ca oricând de atingerea țelului de a deveni puterea dominantă în Marea Neagră". Ceea ce confirmă, în felul ei, și Moscova. Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, spunea vara trecută că Rusia va continua să-și întărească forțele în zona Mării Negre pentru „a neutraliza amenințarea securității în regiune de către N.A.T.O.", iar fostul comandant al Flotei Ruse a Mării Negre Aleksandr Vitko critica structurile militare ale N.A.T.O. și statelor membre în Marea Neagră și Mediterana. Un alt analist american, Dmitry Gorenburg, nuanța, însă, în august 2018, că aceasta nu înseamnă neapărat că Rusia s-ar gândi la acțiuni agresive în Mediterana, ci la „descurajare convențională" în eventualitatea unor posibile atacuri ale Vestului. Oricum, neîncrederea și suspiciunea cresc simțitor de ambele părți, dar un dialog punctual, pe zonă, între ele, nu este punct prioritar pe vreo agenda Est-Vest importantă.

În această ecuație încă neclar formulată, necunoscuta pontică a momentului rămâne Turcia, țară N.A.T.O. care achiziționează însă înzestrări militare și din Rusia, și din China și se află acum în relații tot mai deteriorate cu S.U.A. și tot mai distanțate de N.A.T.O. Și în raporturile Ankarei cu Rusia, „după experiențe dramatice de suișuri și coborâșuri", există probleme spinoase (Nagorno-Karabah, Crimeea), dar interese geopolitice comune sau tangente și o amplă cooperare economică îl îndreptățesc pe analistul rus Andrei Kurtunov să afirme că relațiile turco-ruse „vor rămâne probabile constante în viitorul previzibil". El sugerează chiar ideea că Turcia, ca membru al N.A.T.O., „poate contribui la reducerea riscurilor de incidente periculoase în Marea Neagră, riscuri care au crescut din 2014, când și Rusia și N.A.T.O. și-au sporit aici prezența navală și s-au angajat în exerciții navale tot mai frecvente". De ce n-ar lua Ankara inițiativa de a promova măsuri sporite de întărire a încrederii între Rusia și N.A.T.O. în Marea Neagră? - tatonează el printr-o întrebare retorică.

Ciclon - în formare - al confruntării Rusia-N.A.T.O. (în principal S.U.A.), „a structurat într-un cadru bipolar politica internațională în regiune" - observă analistul american Chris Miller. El solicită Washingtonului „nu numai evaluarea clară a intereselor S.U.A. în regiune care trebuie apărate, dar și o înțelegere mai aprofundată a factorilor regionali cu care se vor intersecta politicile Americii", căci - repetă și el - până acum S.U.A. au acordat acestei regiuni o relativ mai puțină gândire strategică". Andrei Kurtunov pledează și el pentru un climat „mai stabil, mai predictibil și mai puțin conflictual" (și în relațiile dintre Rusia și Turcia, principalii protagoniști riverani, dar și, în general, în spațiul pontic) și amintește cuvintele Sfântului Augustin despre orice zidire, care cu cât este mai înaltă, cu atât trebuie să aibă o temelie mai adâncă. Un răspuns euroatlantic consistent încă nu a fost formulat, dar atenția pe zonă a N.A.T.O. și în primul rând a Washingtonului este în continuă creștere, iar reuniunile multilaterale în materie sunt tot mai des incluse în agenda Alianței și aliaților.

Din păcate, nu se imaginează însă (încă?) și cadre, structuri, formule pentru a se extinde aria statelor participante și cu riverani ai Marii Negre care nu fac parte din structurile euroatlantice sau ale integrării europene, cum este, în primul rând, Federația Rusă. Cum poți conlucra sau măcar dialoga în mod responsabil și cu minimum de pragmatism despre marile probleme ale spațiului pontic în absența Rusiei? N.A.T.O. și Rusia au un format instituțional care le asigură un dialog permanent, de ce nu s-ar putea crea unul și la nivel regional, pentru spațiul pontic?

footer