Revista Art-emis
De ce ne batem între noi ? PDF Imprimare Email
Col. (r) Marin Neacsu   
Duminică, 12 August 2018 12:52

Piata VictorieiEste adevărat, vorbesc în necunoștință de cauză, adică fără să fi fost martor ocular sau să fi urmărit măcar toate evenimentele, toată noaptea desfășurarea manifestației de pe data de 10 august. De fapt nici nu cred că există cineva care să se laude că cunoaște tot, a văzut tot, a auzit tot. Am butonat de câteva ori pe diferite canale de știri nu mai mult de 2 ore și am zis că m-am lămurit. Marele protest al diasporei nu a fost nimic decât o piesă de teatru interactiv, în care au fost actori de meserie care și-au jucat rolul într-o scenetă prost regizată în care au jucat și amatori sau de fapt figuranți din public. A fost ceva în genul filmului cu piesei „Războiul Lumilor " a lui H.G. Wells de către Orson Wells din noaptea de 30 octombrie1938 numai că acolo oamenii aveau măcar scuza că nu puteau să vadă, piesa era doar radiofonică. Între timp, lumea a evoluat, acuma manipularea a atins cote nebănuite măcar în 1938, acuma vedem și credem ceea ce vor unii și alții.

Alba-neagra mediatică

Cei care au urmărit programele România TV și Antena 3 au constatat că săracii jandarmi, total nevinovați, slab echipați, prost plătiți, nehrăniți, aproape anemici, depășiți numeric și logistic, dar bine intenționați au mâncat bătaie de la brutele care au demonstrat în fața Victoriei, venind din țări civilizate, occidentale cu oameni bine hrăniți, înarmați puternici și determinați sprijiniți de o propagandă și o strategie bine pusă la punct și susținută financiar. Pe aceste posturi vedeai numai astfel de scene(te) în care forțele de ordine plângeau și se rugau de protestatari să nu îi mai lovească.

Cei care au urmărit canalele Realitatea, Digi 24, B1tv, au putut urmări scevențe apocaliptice, cu tunuri de apă, mascați fioroși, împingând și lovind cu brutalitate în bieții oameni ieșiți la o plimbare prin Piața Victoriei, mulți cu copii în spinare, pe care îi pierdeau și îi vedeau apoi ridicați de salvare, pentru că în cultura și tradiția lor, aducerea copiilor în activități de risc acolo unde se așteaptă confruntări și pregătite de indivizi care instigă senin și liber la dezarmarea jandarmilor și împușcarea pe loc, face parte din sistemul educativ obligatoriu, sau nu au putut să reziste dorințelor acestora de a-și face un selfie cu maimuța.

În aceste condiții, cu sectoare dominate de excese de o parte și de alta, orice punct de vedere poate fi probat și justificat pentru că așa e la noi, nu doar legile, dar și faptele, pot fi interpretate după cum vrea sau crede fiecare. Cel mai interesant însă a fost reacția unei invitate din opoziție care se isteriza la Antena 3. Aceasta, când dădea vina pe jandarmi că sunt violenți, când îi învinuia că nu acționează mai decis și mai în forță pentru stăpânirea situației. Orice se întâmpla, pentru doamna nu știu cum, că nu i-am reținut numele, de vină erau jandarmii, internele, primăria, guvernul. Noroc că se afla la un post pro P.S.D. iar ceilalți comentatori încercau să probeze contrariul pe baza acelorași fapte și evenimente, filmări, echilibrând astfel discuția. Deci circ în toată regula.

Cine caută adevărul să caute mai întâi lampa. Nedumeriri

Ce am văzut eu? Multă iresponsabilitate.
Ce nu înțeleg eu și voi pricepe niciodată este de ce se aprobă desfășurarea acestor proteste fără o asumare privind conducerea de către o persoană fizică sau juridică a lor. Am înțeles că inițial protestele au fost asumate de către F.R.P. și PACT pentru România dar cu două zile înainte de proteste, ambele organizații s-au spălat pe mâini ca Pilat din Pont. De ce ? Știau ce va urma, sau pur și simplu își încheiaseră misiunea, adică aceea de a obține aprobarea pentru proteste? Așa cum individul numit Ovidiu Grosu și-a făcut și el datoria, instigând la atacarea, dezarmarea și lovirea sau chiar omorârea jandarmilor. Ce s-a întâmplat jandarmeriței aseară este copie la Indigo a îndemnului și scenariului expus pe larg la tv. Omul ăla mai este liber?

Ce nu mai înțeleg eu este de ce s-a mai dat liber protestului după ce prima condiție, respectiv asumarea conducerii ei, nu a mai fost îndeplinită. Trebuia ca Primăria să anunțe că nefiind îndeplinite condițiile legale, și nefiind un protest spontan ci unul anunțat din timp dar neasumat, autorizația este retrasă deci protestul ilegal.

Ce nu mai înțeleg eu este de ce nu s-a dat, conform legii un termen până la care protestul să fie considerat legal și, mai ales, de ce se aprobă desfășurarea acestor proteste noaptea, când cei care vor să provoace acte violente se pot ascunde pot provoca și apoi se pot retrage sau ascunde. Dacă organizatorii, oricare ar fi ei au doar intenții pașnice atunci să organizeze protestele pe timpul zilei, la vedere, nu noptea, ca hoții, că tot se folosește sintagma asta. Ar trebui ca legea să fie modificată și să se interzică orice acțiuni de acest gen după lăsarea întunericului. Vrei sa demonstrezi, să protestezi? OK, ai liber, dar nu noaptea.

Ce nu mai înțeleg eu este de ce cei care condamnă jandarmeria nu se hotărăsc odată care este vina Jandarmeriei. Ori a intervenit disproporțional, ori nu a avut forțe efective pentru a stăpâni situația. Adevărul este că oricâți ai aduce, nu poți stăpâni 1.000.000 de oameni, și nu poți ști când unde și cine va produce violențe, cu atât mai puțin când cei care vor să producă astfel de evenimente se deplasează de colo-colo și atacă acolo unde găsesc breșe sau slăbiciuni în sistemul organizat de jandarmi. De fapt incidentul în carea fost lovită cu bestialitate jandarmerița a fost organizat, cred eu, premeditat, prin atacarea unui fast-food, apoi apelarea la 112, pentru a aduce acolo jandarmi rupți de grosul forțelor, care să fie apoi izolați și atacați. Dacă jandarmii nu interveneau la fast-food, astăzi aveam un alt subiect, cu un patron de fast-food bătut, poate omorât, o clădire vandalizată și poate incendiată „în timp ce jandarmii din apropiere băteau oamenii" în Piața Victoriei.

Cine nu înțelege să manifeste pașnic, nu are dreptul la manifestări

Aud că domnul Iohannis a dispus sesizarea procurorului general privind intervenția jandarmeriei. Ce ar fi vrut oare domnul președinte, să se lase omorâți de adepții lui Grosu. Eu dacă aș fi fost ministru de interne sau șeful jandarmeriei, după atacarea jandarmilor aș fi anunțat prin megafoane că din acel moment protestul este suspendat, aş fi dat un termen de 30 de minte pentru evacuarea locației, apoi aș fi pus tunurile cu apă pe toți cei care se mai găseau în fața forțelor de ordine și se se îndepărtau de ei. Așa trebuia procedat ! Și dacă aș fi fost primarul Bucureștiului aș fi interzis continuarea protestelor a doua zi, pentru că libertatea de exprimare este una, iar viața oamenilor, protestatari sau jandarmi este alta. Nici o măsură nu este considerată prea dură dacă e vorba de apărarea vieții unor oameni. Cine nu înțelege să manifeste pașnic, nu are dreptul la astfel de manifestări, cine nu se poate organiza și nu își asumă răspunderea, nu poate primi aprobare de a continua astfel de activități.

Ce nu am înțeles eu este de ce jandarmii își dădeau cu sprayuri lacrimogene la picioare. Și iarăși nu înțeleg de ce au făcut duș protestatarilor. Probabil voiau să reducă din efectele gazelor. Am văzut și eu prin alte părți cum sunt folosite tunurile cu apă. Păi în Germania, Franța, Anglia, se trăgea la picioare, cu jet puternic. La noi pompierii, sau jandarmii spray-au protestatarii. Dacă ar fi fost pe timpul zilei cred că aceștia le-ar fi și mulțumit pe canicula asta.

Apropo, de ce se folosește gaz lacrimogen și nu ilariant? Mie mi s-ar părea mult mai interesant să văd grupuri de oameni răzând, ar fi mult mai eficient, nu ar provoca violență, și ar fi fără îndoială mult mai de efect. Poate se gândește cineva să încerce.

De ce ?

Ei acuma se pune întrebarea cine și de ce a provocat, pentru că au fost fără îndoială provocări. Cine ar fi avut interes? Păi, ambele tabere. Cei de la guvernare aveau interes să provoace prin infiltracii lor, indiferent din ce categorie făceau parte, că erau ultrași, că erau aurolaci plătiși, că erau spărgători de grevă specializați, că erau indivizi plătiți, scopul era să dea ocazia jandarmilor să intervină și să spargă gașca dând vina pe protestatari, pe opoziție, pe Soroș, pe mama lui Ștefan cel Mare. Dar provocatorii acestora care au astfel de scopuri, doar provoacă și fug, nu își duc actele provocatoare până la sfârșit, pentru că scopul lor nu este să facă rău, nu sunt tâmpiți să își rănească proprii angajatori, ci doar să dea motiv forțelor de ordine să intervină.

Cei din opoziție, aveau interes să provoace jandarmeria pentru a o culpabiliza, pentru a mai pune o piatră de moară de gâtul guvernanților, pentru a arăta că protestele sunt justificate că iată, în țară nu este democrație, glasul națiunii este înăbușit în sânge. Aceștia, da, pot fi în stare să împingă violențele cât de departe se poate, indiferent de consecințe, pentru că pentru ei jandarmii sunt dușmanii, nu prietenii sau colegii lor de... provocare.Dar la fel de bine acești maniaci ai violenței pot și fi indivizi independenți care profită de bătălia politică pentru a-și descărca frustrările, neputința, setea de violență,boala. În nici un caz cei care provoacă astfel de răni și lovesc cu bestialitate nu sunt angajați de cei loviți și nici întregi la minte. Domnul Grosu poate explica astfel de gesturi.

Cert este că din nou România este împărțită, în două, în trei, în mai multe. Este păcat de cei veniți cu adevărat pentru a protesta deși, sunt convins că cei mai mulți din cei care au venit din afară au venit în concediul anual care a coincis sau cuprins data de 10 august. Sunt curios câți dintre ei se vor întoarce mâine sau poimâine în țările de adopție. Cred că maxim câteva zeci, ceea ce înseamnă că ei nu au venit special pentru protest, așa cum susțin anumite posturi tv ci au venit și pentru asta, ceea ce e cu totul altceva, propagandistic vorbind. Dar asta este mai puțin important. Important și rău, din păcate este că se dă ocazia unor astfel de acțiuni, manifestări, violențe, că suntem în disoluție politică, demografică, economică, morală, civică, instituțională, națională.

Sub demnitatea vechilor birjari

Vorbim de centenarul unirii și ne lăudăm cu evenimente dedicate unirii în fiecare săptămână, plantăm stejari, depunem coroane, organizăm spectacole, tăiem panglici, ținem simpozioane, dar toate astea nu fac cât o zi de 10 august, pentru că cele oficiale sunt făcute de ochii lumii, dintr-o dragoste mimată, în timp ce violențele vin din adâncul sufletelor participanților. Despre reacția celui care se crede președintele românilor, atât cu ocazia numărului suedez cât și acuma, nu mai comentez, este sub demnitatea vechilor birjari. Noi nu avem președinte, nu mai avem armată, nu mai avem suveranitate, nu mai avem independență, nu mai avem resurse,nu avem guvern chiar dacă avem miniștri, nu o să mai avem nici țară. Atunci pentru ce ne batem între noi?

Grafica - I.M.

footer