Revista Art-emis
Actualul război româno-român - un război intern cu mult cost, dar fără rost (6) PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Aurel V. David   
Miercuri, 01 August 2018 20:44

Razboi roman-roman 6Semnele vizibile ale declanșării „războiului intern":

În actualul context geopolitic, semnele vizibile ale declanșării „războiului intern" sunt „polarizarea" societății și „ploaia" de partide politice.

a) „Polarizarea" societății

În momentul de față, românii n-au dușmani externi declarați, dar parcă se războiesc întruna, ei cu ei. I-a marcat atât de tare ce s-a întâmplat în decembrie 1989 încât, de atunci, nu mai reuşesc să încheie războiul cu ei înșiși. Voci timide și temătoare, dar și glasuri sonore și hotărâte s-au făcut auzite tot mai des, iar receptarea lor s-a făcut, de obicei, între „dileme vechi" și „dileme noi". În România s-au creat și dezvoltat ungherele unei polarizări tot mai găunoase și prăpăstioase a societăţii. Într-o formă sau alta, această polarizare a persistat pînă în zilele noastre, având astăzi condiții și tendințe de a căpăta forme grotești sau chiar macabre.

Polarizarea societății a fost însoțită de sintagme și lozinci culese din panoplia vocilor pițigăiate sau răgușite a celor care au rămas perpetuu „revolutionari de profesie". Mai întâi s-au confruntat simbolic, iar uneori fizic, mai ales cu pumnii, „revoluționari" și „comuniști", apoi „fesenişti" şi „antifesenişti", după care au apărut în arenă „neocomuniştii" şi „democraţii", care se războiau zi-lumină, dar și după lăsarea întunericului, prin vorbe, gesturi, dar și huiduieli sau înjurături și chiar îmbrânceli. De departe, în acele vremuri de romantism politic, s-au evidențiat și au rămas în memoria socială susţinătorii fervenţi ai lui Ion Iliescu - care scandau „Iliescu-apare, soarele răsare!" -, dar și contestatarii săi, care strigau: „Nu mai vrem, nici un pic, preşedinte bolşevic!". Apoi a urmat torentul zguduitor al „mineriadelor", care au turnat gaz și paie pe focul mocnit, iar lozinca „Noi muncim, nu gîndim!" a sintetizat conflictul între intelectuali - divizați în mod pervers de către ideologii - şi „oamenii muncii" - al căror număr și putere socială se micșorau de la an la an, privind mânioși, dar neputincioși la distrugerea economiei naționale, devenită doar „economie de piață". În viața politică de atunci, asupra unui singur subiect a existat consens: integrarea europeană, decisă politic într-o întâlnire de la Snagov, la care au participat repezentanţii tuturor partidelor parlamentare.

Între timp, România a intrat în N.A.T.O. şi în Uniunea Europeană, dar dihonia pătrunsă între români s-a răspîndit în ţesutul social, generând o nouă polarizare politică, între susţinătorii şi adversarii unor președinți, prim-miniștri, partide politice sau creatori ori propovăduitori de opinie publică.

b). „Ploaia" de partide politice

Potrivit DEX, partid politic semnifică o organizație al cărei scop este câștigarea controlului asupra aparatului de conducere. După „revoluție" la Tribunalul Muncipal București au fost înregistrate multe zeci de partide politice. Unele au dispărut, altele și-au modificat denumirea, altele s-au comasat prin absorbție, altele au fost radiate. În mai 2015, Legea Partidelor Politice, în vigoare din anul 2003, a fost modificată (simplificând cerinţele legate de numărul minim de membri, care a coborât de la 25.000 de membri la 3 membri!). Astfel, pe „scena politică" s-a înregistrat o adevărată avalanşă de partide politice, cu ideologii definite sau neclar definite, dar toate cu pretenții de a urca pe scara politică și de a ajunge la resursele de putere, recum și la actul de decizie politico-statală.
Potrivit Registrului Partidelor Politice, în România există astăzi aproape 100 de așa-zis „partide politice", care se împart în: partide parlamentare, partide neparlamentare, formațiuni ale minorităților (neînregistrate în registrul partidelor politice, dar cu drept de reprezentare politică la toate nivelurile), partide desființate (asimilate).
De la nașterea democrației în Romnia, Tribunalul Municipal Bucureşti a respins cererea de înființare a unor partide „neagreate" politico-juridic, precum: Partidul Comuniştilor, Partidul Comunist Român, Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Revoluţiei a III-a Forţă, Partidul Vâlcenilor, Partidul Transilvania Democratică, Partidul Forţa Pensionarilor, Partidul Noua Revoluţie, Partidul Naţional Ţărănesc Maniu-Mihalache, Uniunea pentru Rădăuţi, Partidul Alternativa Civilă, Mişcarea pentru Medgidia, Partidul Naţional Român din Alba Iulia, Partidul Naţional Agrar.
În momentul de față, alți indivizi guralivi și inventivi, plini de dorul gloriei pământene stau la poarta Tribunalului, încercând să impună îndeosebi prin gălăgie politică partide care au exclus din titulatură cuvântul „național", nu-s capabile să prezinte vreun program de guvernare folositor celor din „tapla țării" și configurează în jurul nuceului conducător ale „găști" sau „haite politice".

Precum se observă, în acest plan se desfășoară fără pauze și cu toate pânzele sus, un „război informațional", cu varianta sa impusă și dirijată de centrele de putere, numit război de comandă-control. Puzderia de partide politice existente în România confirmă zdrențuirea națiunii române și oferă terenul și materia primă necesare reluării „războiului româno-român" de pe alte trambuline politico-ideologice. În „centrele de putere" externe și interne, de obicei necunoscute „mulțimii", unde se reclădește și se livrează pe piața consumatorilor de senzațional democrația dâmbovițeană, primează interesul celor „aleși" și nu nevoile sociale ale mulțimii, numite „popor" doar atunci când este chemată la vot. Acești corifei ai „noii ordini" cunosc de la dascălii lor comunitariști că un popor este cu atât mai ușor de condus, de dominat și de stors de resurse existențiale, cu cât este mai zdrențuit în grupări sau grupuri care-și spun „partide politice" și împart mulțimile în „bazine electorale".
Cine are interes să mențină în România o puzderie de partide politice?
Cui folosește?

Elemente de strategie folosite de „găști" și „haite" politice

În „războiul intern", inamicul intern utilizează elemente ale războiului informațional, vechi de când e lumea. Aceasta se desfășoară prin utilizarea, în funcție de „câmpul tactic", a ideilor generalului chinez Sun Tzu, părinte al ştiinţei militare (secolul IV î.Chr.), regrupate în „arta războiului". Acestea au ca scop înfrângerea inamicului, prin înşelătorie, fără luptă, prin fapte, precum:
- arătarea generozității în promisiuni şi recompense pentru informaţii;
- bazarea pe trădătorii aflați în rândurile „inamicului";
- convingerea inamicului să creadă în posibilitatea salvării de la pieire;
- discreditarea a tot ceea ce merge bine în „tabăra inamicului", începând cu „luminătorii de conştiinţă";
- implicarea elitelor „taberei inamice" în afaceri dubioase, distrugerea reputaţiei și supunerea lor dispreţului propriilor aderenți;
- inducerea în eroare a inamicului, spre a-i diminua avântul și a deveni neglijent, apoi lovirea lui prin surprindere;
- infiltrarea peste tot a spionilor;
- livrarea de fete tinere (pe vremea lui Sun Tzî, și băieți!), „pentru a-i lua minţile" inamicului:
- oferirea de bani și aur (pe vremea lui Sun Tzî „jad şi mătase"!) pentru a-i zgândări inamicului ambiţiile;
- perturbarea, prin orice mijloace, a funcţionării armatei inamicului;
- răspândirea discordiei şi conflictelor între „cetăţenii taberei ostile", dar mai ales întărâtarea tinerilor contra bătrânilor;
- ridiculizarea tradiţiilor adversarilor;
- slăbirea voinţei „luptătorilor inamici" prin cântece persuasive (pe vremea lui Sun Tzî „cântece şi melodii senzuale");
- utilizarea „creaturilor cele mai ticăloase şi mai abjecte".
După utilizarea acestor căi de agresiune, urmează lovitura decisivă.
Scopul acestor acțiuni este preluarea intactă a tot ceea ce se află pe pământ din mâinile inamicului înfrânt. În acest fel „trupele" proprii vor rămâne intacte și odihnite, iar victoria va fi totală.

Tăria Frontului civic intern

Pentru a preveni o asemenea formă de război, cu grave consecințe sociale, națiunea, prin popor, trebuie să contrapună în mod eficient organizații socio-politice și etno-spirituale ale societății civile. Acestea sunt datoare, prin menire și rol social, să sprijine în mod activ instituțiile statului național pentru apărarea valorilor, interselor și nevoilor aflate sub agresiunea informațională a unui inamic intern sau extern.
Din Frontul civic intern pot face parte, în funcție de caracteristicile provocatului „război româno-român":
- oamenii cu competenţe profesionale şi socializante, știut fiind că „omul politic" este sursa erorilor decizionale;
- organizaţiile publice şi private cu funcţii explicite (economice, culturale, politice); importante sunt organizaţiile cu funcţii productive (producerea sau generarea de resurse), organizaţii cu funcţii gestionare (cu rolul de a regla raporturile dintre organizaţii şi dintre oameni şi organizaţii), organizaţii cu funcţii socializante (organizaţiile cetăţeneşti - de tipul familiei, asociaţiilor şi fundaţiilor, precum și organizaţii profesionale), organizaţii cu funcţii integratoare (de tipul oranizațiilor politice, culturale);
- statul național - care asigură gestionarea publică a valorilor, intereselor și nevoilor națiunii, prin oameni cu competenţe sociale, specializaţi în organizarea şi conducerea „treburilor obștești".
 
Cum se poate construi, întreține și utiliza Frontul civic intern ?
Cazuistica în materie arată că demersul va cădea în sarcina generațiilor viitoare, întrucât în zilele noastre în spatele simpozioanelor despre „democrație", viitorii oligarhi își văd în tăcere de „tragerea sforilor", de „afaceri" și de vizite inopinate în așa-numitele „paradisuri fiscale".
Fenomenul cel mai grav și pervers, care a început în urmă cu 28 de ani și se petrece și astăzi, este „privatizarea interesului național". Fiecare partid, fiecare grup de interese și chiar fiecare mică gașcă fac din interesele proprii o flamură pe care o agită ca „interes național".
Astfel, pe nesimțite, ideea s-a banalizat, fiind nevoie de dascăli energici, tenaci și patrioți, care să ia totul de la capăt, în mod deosebit în privința educației naționale și patriotice a tinerei generații. Datorită acestui război pervers, miracolul „solidarității românilor cu ei înșiși" - așa cum a fost în zilele care au urmat după prăbușirea fostului regim -, este alterat și întunecat de „neîncredere", „singurătăți", dar mai ales de „egoisme".
- Va urma -

footer