Revista Art-emis
Actualul război româno-român, un război intern cu mult cost, dar fără rost (2) PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Aurel V. David   
Miercuri, 18 Iulie 2018 20:42

Război român-român 2România, spațiu de desfășurare a „războiului româno-român"

În contextul geopolitic actual, România se află în plin „război intern". Acesta își are izvorul într-o ură neexplicată, izbucnită cu vigoare în urmă cu trei decenii, în contextul evenimentelor sângeroase din decembrie 1989, pe care unii semeni de-ai noștri încă le denumesc „revoluție". Dacă acceptăm că revoluția este o lovitură de stat reușită, acceptăm și faptul că atunci a fost „revoluție", dar numai pentru cei care au cucerit puterea politică și au pus mâna pe avuția produsă social de către cei care au crezut multă vreme că sunt „oamenii muncii". Această ură, care s-a extins de pe plaiurile Dâmboviței spre toate marginile vetrei, în cruciș și-n curmeziș, dar și pe toții fușteii scării sociale și politice, de sus în jos și de jos în sus, a generat în timp, cu creșteri și scăderi în intensitate, trei tipologii umane, numite generic „omul politic", „omul de afaceri", și cu voia acestora, „omul muncii".

Însă, în paralel cu aceste tipologii umane au apărut, pe nesimțite, sau în mod violent, grupuri clar definite, grupuri definite neclar și grupuri nedefinite, oculte, care s-au erijat în port-drapel pentru „cei frustrați", „cei marginalizați" sau „cei mulți". Astfel, în arena politică, devenită din arenă de jocuri olimpice arenă de gladiatori autohtoni, cu antrenori străini, s-au conturat grupuri structutate pe fundament politico-ideologic, pe culori, care au început o nouă bătălie pentru redistribuirea resurselor de putere. Astfel, în democrația românească și-a făcut loc „gașca politică", vizibilă în vremuri de liniște politică și pace socială, dar și „haita politică", ce-și face simită prezența, prin vorbe meșteșugite, ieșite din voci hodorogite, pițigăiate sau zgârâiate și arătarea mușchilor în vremuri de furtună politică sau ceartă ideologică. Sub aceste grupuri se află mulțimea de oameni lipsiți de resurse, care au impresia falsă că participă, prin vot, la actul de decizie. Dacă „găștile politice" și „haitele politice" au nevoie de sprijinul acestora, îi numesc „popor", și-i gratulează cu epitete la care aceștia nici nu se așteaptă, iar dacă n-au nevoie de sprijinul lor îi numesc „prostime".

După scurgerea implacabilă a timpului, am aflat că în tumultul evenimentelor sângeroase din decembrie 1989 s-au luptat „români contra români". De atunci și până astăzi în România „cineva" tot inventează „inamici" și dirijează gândurile și faptele unor grupuri care, fără nici un motiv plauzibil reîncep confruntările verbale și fizice în stradă, apoi le extind în parlament, iar în cele din urmă le duc în parlamentul european.

Astăzi, România a ajuns, fără voia românilor conștienți de sine, spațiu social ciobit de feudali democratizați și zdrențuit de grupări și partide politice, mult mai multe decât culorile curcubeului, dar mai ales spațiu de confruntare ascunsp sau pe față între Marile puteri politico-militare (mari găști și haite) pentru întâietate la resursele solului și subsolului. Acest spațiu, care-și pierde pe an ce trece funcția socială, este ușor de controlat și dominat, putând fi supus desfășurării „războiului intern", ca experiment sau ca metodă de pedepsire a unui popor care nu vrea să-și dea resursele „găștilor politice" și „haitelor politice" din interiorul satatului sau din afara acestuia.

Actualul „războiul intern", reaprins prin nelipsitele „trompete" și propagat prin guralivele „cozi de topor", este favorizat starea de fapt a statului român, marcată de democrația bolnavă, starea aproape de anarhie și situația de feudă în curs de colonizare. Aceste realități geopolitice, atipice pentru un stat suveran, membru N.A.T.O. (din anul 2004) și membru al Uniunii Europe (din anul 2007), inventate, de regulă, de centre de putere transnaționale sau supranaționale, dar cu ajutorul interesat al unor grupuri din interior, apasă greu pe destinul națiunii române, dar și a statului național.

Potrivit Constituției, statul român este definit ca stat de drept, democratic și social. Însă, un tablou creionat chiar „pe genunchi" dezvăluie starea care explică de ce în „România" - creată în urmă cu un secol, prin „Marea Unire" a românilor, dar și prin jertfa unui nesfârșit șir de înaintași - așa-zise instituții sau organizații, dar și grupuri neclar definite sau indivizi sosiți de aiurea ori ieșiți din anonimat sau conservare ca ciupercile după ploaie, lucrează pe față sau ocult împotriva națiunii române și nu pentru națiunea română. Expresiile mecanice, favorizante, ale acestei „stări de avarie" a statului român pot fi identificate, după caz și conjunctură geoplitică, astfel:

- Parlamentul - când este „plin ochi" cu cetățeni ziși „români" care, în marea lor majoritate sunt susținuți de „găști" și „haite" politice; aceștia nu au ce căuta în „Casa Poporului" - construită în vremea unui președinte înlăturat de la putere prin mijloace violente, al cărui nume mulți l-au uitat, iar alții se codesc să-l pronunțe;

- Guvernul - atunci când declară că se pricepe „la orice", dar arată că se pricepe mai puțin la guvernarea țării; un astfel de guvern, format pe baza „algoritmului politic", deci a cârdășiei politice, nu este în stare de a gândi și elabora, în timp util, strategii de dezvoltate a țării, deci în folosul națiunii române, ci doar norme de facilitare a metodelor de înavuțire a clientelei politice (un fel de „camarilă"), în detrimentul „poporului de jos";

- Președintele statului - atunci când este implicat pe față sau pe dos, în cruciș și-n curmeziș în luptele politice, este marcat de profund partizanat politic, favorizând anumite culori politice, este stăpânit de reacții atemporale sau nu-și poate depăși condiția de comandant de navă, primar de provincie sau simplu secretar de partid;
- Grupuri de putere create prin forță și persuasiune, mascate în instituții de forță ale statului -, care deturnează instituțiile de la misiunea lor constituțională și le orientează ideologic spre căutarea, identificarea și aflarea inamicilor politici; acestea acționează pe principiul: întâi reperăm ținta (pusă pe tavă de delatori prefabricați), apoi o reținem (prin „săltarea de pe stradă", pentru spectacol mediatic), după care o arestăm în sediul unei instituții de forță și o plimbăm prin fața „presei" pentru a obține efectul psihologic asupra acesteia, iar în final întrebăm „impricinatul" dacă-și recunoaște faptele imputate, despre care n-a auzit până atunci.

- Partidele politice construite pe principii de „gașcă" sau de „haită", preocupate mai mult de creșterea propriei puteri economice, politice, financiare și informaționale, nu de politica socială, adică de cea privind ridicarea stării materiale și spirituale a cetățeanului;
- O.N.G.-urile cu ramificații interne, dar mai ales internaționale, care lucrează pe față sau ocult, în funcție de interes sau de cerințele „stăpânilor", arogându-și dreptul de a reprezenta societatea cvilă și acționând la comandă politică pentru a face presiuni asupra adversarilor politici.
- „Presa aservită puterii politice" - formată din „acoperiți" sau „descoperiți" - care acționează la comanda puterii politice, „toacă" de dimineața până seara oponenții puterii politice, creează, întreține sau distruge imaginea celor intrați în vizorul puterii politice, furnizează semnale și transmite mesaje prin care orientează publicul favorabil puterii politice.

Pe un asemenea fundament ideologic alunecos, colțuros și neuniform, în România au fost comise, în ultimii ani, abuzuri și încălcări ale drepturilor omului. Arestările intempestive, făcute „la sorocul prestabilit" sau „cu trâmbițe și surle", în aplauze sau huiduieli de pe margine, au creat în societatea românească o adevărată psihoză de teamă continuă. Aceasta a fost, asociată, instinctual, cu deviza: „Statul te arestează, statul te eliberează. Dacă dai pe gușă ce trebuie, scapi de urgie, cu mulțumirile de rigoare. Dacă faci pe mutu rămâi după gratii". Arestările au urmat, în funcție de un anumit interes, un adevărat ritual, conceput din structuri oculte și pus în operă de structuri instituționale specializate, într-o succesiune de scenete din care n-a lipsit „tocarea în presă", pentru a-l termina psihic pe „impricinat".

Cazuistica în materie confirmă că, indiferent ce-a spus cel săltat de „mascați" după arestare, „joaca de-a justiția" s-a încheiat, de obicei, cu statutul de „urmărit penal", căruia i-a fost anulată orice credibilitate. Cuvântul „penal" este vehiculat zi de zi, de pe străzi până în parlament și chiar până în parlamentul european și implementat cu măiestrie în mintea omului de rând de către reprezentanții puterii politice, prin mijloace de propagandă de ultimă tehnologie. Acest cuvânt a devenit atât de obsesiv și de temut, încât cine vine pentru prima oară în București are impresia că acum, în această secundă, se dărâmă peste noi, cu mare zgomot și cu mult praf, Casa Poporului, și mai mult, își întoarce Dâmbovița curgerea spre Curtea de Argeș.
- Va urma -

footer