Revista Art-emis
Actualul război româno-român, un război intern cu mult cost, dar fără rost (1) PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Aurel V. David   
Duminică, 15 Iulie 2018 17:33

Război româno-român 1De la refacerea statalității din vatra Daciei getice, distruse de legiunile Romei la începutul erei creștine și până în epoca modernă, când s-a născut statul național, românii au fost angrenați, de regulă fără voia lor, în așa-numitele „războaie de apărare". Românii au purtat războaie de tip „roza vânturilor", întrucât vatra neamului lor, așezată în „calea tuturor răutăților", a fost aproape permanent agresată de hoarde sângeroase venite dinspre toate zările, dorind „pământ și apă". Astfel, am citit în cărțile de istorie despre năvălirile neamurilor migratoare numite goți, huni, slavi, avari, bulgari, pecenegi, uzi, cumani, unguri tătari, iar mai târziu despre agresiunea unor regate sau imperii construite de unguri, poloni, ruși, turci, austrieci. În paralel, am auzit despre simbolurile luptei pentru identitate, independență, suveranitate, statalitate, precum: Gelu, Glad, Menumorut, Dragoș, Basarab, Mircea cel Bătrân, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Iancu de Hunedoara, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Tudor Vladimirescu.

Istoria românilor a cuantificat agresiunile dinspre toate zările, iar copiii școlari au aflat că actorii acelor confruntări sângeroase se împărțeau în două mari tabere: de o parte „ai noștri", adică românii, de cealaltă parte, „dușmanii", adică străinii. În școală am învățat cu sârg despre evoluția în timp și spațiu a statalității românești, care a avut ca nucleu principatele Moldova și Valahia; în 1862 statul național a primit, oficial, numele România, în 1881 s-a transformat în regat, în 1913 a alipit Cadrilaterul, iar în urma războiului pentru reîntregire națională, a fost desăvârșită unitatea națională, prin unirea cu România a Basarabei, Bucovinei, Ardealului și Banatului.

România întreagă a străbătut perioade de mărire și decădere: în anul 1940 a pierdut partea de nord a Transilvaniei, Basarabia, Bucovina, Ținutul Herța și Cadriaterul. Apoi, România ciopârțită a participat, de nevoie, la război alături de Germania împotriva Uniunii Sovietice, apoi alături de Uniunea Sovietică împotriva Germaniei. A străbătut apoi, în condiții vitrege, perioada „războiului rece", iar după evenimentele din anii 90 ai secolului trecut românii au fost ușor convinși că au intrat într-o nouă perioadă, de democrație lungă, numită însă de cei care au construit-o, „pace fierbinte".

Dinspre orizontul apusean a apărut iluzia că au dispărut dușmanii externi, deci urma o perioadă de fericire generală. Însă, artizanii noii construcții politico-statale comunitare, în acord cu „românii noștri" au înțeles că nu-i bine ca românii să vegeteze, inventând un nou dușman: „românii lor". Astfel, întâi le-au creat imaginea de plâns, apoi i-au zdrențuit în grupări politice și civice, i-au stors de resurse și au revitalizat „cozile de topor". Cu ajutorul acestora, maeștrii „diversiunii intestinelor" au aplicat pe spinarea tuturor românilor, „ai noștri" și „ai lor", un nou tip de conflict: războiul româno-român, care este în mișcare, dar căruia nu mulți semeni de-ai noștri știu să-i descifreze sensul și scopurile, dar mai ales să-i developeze fondul, forma și conținutul.

1. Noțiuni și concepte pretabile „războiului intern"

Istoria scrisă a omenirii a consemnat un șir nesfârșit de conflicte de scurtă sau lungă durată, între două sau mai multe entități socio-politice, devenite adversari (inamici), având ca premise o ceartă, neînțelegere, vrajbă, gâlceavă, care degenerează în agresiuni, cotropiri de teritorii, jafuri, teroare, ucideri etc. Acestea au fost denumite cu termenul „război", pe care unii lingviști români îl extrag, de obicei, prin preluare mecanică, din limbile slave.

Războiul (răzbelul, în vechi grai românesc) semnifică un conflict armat, militar sau nemilitar (civil), de scurtă sau lungă durată, între două sau mai multe grupuri socio-politice, state, coaliții de state, pentru realizarea prin forță a unor interese economice, etnice, financiare, politice, teritoriale etc. Din definiția războiului, prin extrapolare se poate construi un nou concept, care definește „războiul intern", adică conflictul la care participă, cu arme simbolice, unele părți din populația unui stat împotriva altor părți ale aceleiași populații. „Războiul intern" definește, astfel, o formă de război civil, nonmilitară și nearmată, între două sau mai multe grupări socio-politice de orientări diferite din interiorul unui stat, aflat într-o democrație bolnavă, în stare aproape de anarhie, sau într-o feudă în curs de colonizare, în vederea schimbării prin violență simbolică și fizică a ordinii politice sau de stat ori pentru menținerea ordinii politice existente.
În ecuația „războiului intern" operăm cu următoarele sintagme, care vor fi sau nu, acceptate în limbajul de specialitate:
1. Frontul civic intern: totalitatea organizațiilor socio-politice și etno-spirituale ale societății civile, care sprijină în mod activ instituțiile statului național pentru apărarea valorilor, interselor și nevoilor națiunii aflată sub agresiunea informațională a unui inamic intern sau extern.
2. Inamicul intern: grupul, gruparea sau organizația socio-politică ce încearcă să-și atingă obiectivele și scopurile prin înlăturarea, eliminarea sau chiar nimicirea simbolică, dar și fizică a forțelor interne considerate ostile, folosind mijloacele războiului informațional (sau mediatic), cu derivatele sale: războiul psihologic, războiul imagologic, războiul de comandă-control, războiul electronic, războiul web etc.

- Va urma -
Grafica - I.M.

footer