Revista Art-emis
Intelligece-ul românesc – Războiul invizibil PDF Imprimare Email
Ion Maldarescu   
Marţi, 28 Septembrie 2010 17:26

 Sala de conferinţe a Bibliotececii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea a găzduit un eveniment mai puţin obişnuit în lumea cărţii şi a iubitorilor ei. O întâlnire „specială” cu oameni „speciali”. Nu greşesc, doar nu ne întâlnim în fiecare zi cu exponenţi ai elitei „intelligence-ului” românesc.Trei nume, trei destine, trei drumuri; doi generali: Filip Teodorescu şi Cristian Troncotă, alături de colonelul Paul Carpen. Cărţi, personaje, cuvinte venite dintr-o lume7 mai 2010 inabordabilă celor mulţi. Printre cărţile prezentate publicului s-au putut uşor remarca primele două numere ale revistei Veteranilor din Serviciile Române de Informaţii, „Vitralii” - Lumini şi umbre.

Încă de la începuturile umanităţii culegerea informaţiilor a fost esenţială existenţei, iniţial sub formă uşor infantilă, dar perfecţionată odată cu trecerea secolelor. Marile imperii, vechii egipteni, grecii, iudeii, chinezii, japonezii au înţeles că aflarea unei veşti poate preveni sau poate fi utilizată ca formă de agresiune. Evul Mediu a constituit un început „elevat” şi persuasiv al spionajului, iar misiunile speciale ale trimişilor coroanei britanice, ambasadorii Londrei aveau, pe lângă prerogativele oficiale, şi preocupări mai puţin agreate de inamicii imperiului. Informaţiile, fie de natură militară, economică, din domeniul cercetării ştiinţifice, de fapt din orice domeniu al activităţii umane, au prezentat interes şi relevanţă. Mai târziu, în perioada celor două conflagraţii mondiale, serviciile secrete au avut o importanţă covârşitoare în derularea evenimentelor. Nici România nu face excepţie de la regulă. Moruzov, Cristescu, doi „părinţi” ai Serviciului Secret de Informaţii românesc au pus bazele unei organizaţii moderne şi puternice, respectate de omoloagele din străinătate şi, după exprimarea domnului general (r), profesor universitar dr. Cristian Troncotă, „făcea parte din lumea bună” a spionajului şi a contraspionajului. CEKA, KGB (actualul FSB), GRU, Abwehr, KSA, MI5, MI6, Le Deuxième Bureau, DGSE, Mossad, OSS, CIA, NSA, sunt prescurtări ale denumirii unor organizaţii specializate în colectarea informaţiilor şi punerea lor la dispoziţia guvernelor în slujba cărora activează. „Nici un stat din lume, indiferent dacă este democratic sau, dimpotrivă, totalitar nu poate supravieţui fără să-i apere interesele”. Când auzim despre un spion, imaginea creată în subconştient ne produce „holograma” unui individ „fascinant” de genul eroului romanelor lui Ian Fleming, charismaticul James Bond 007, priceput la orice. Toate bune atâta vreme cât identitatea sa rămâne în umbră...

Sigle S.S.Nu mi-am propus să scriu despre istoria acestor servicii speciale, nici nu aş putea, mai cu seamă când unul dintre „eroii” întâlnirii la care mă refer este cel mai important cercetător-istoric român în domeniu, generalul (r), profesor universitar doctor Cristian Troncotă. Domnia sa a prezentat o succintă expunere, introducând auditoriul în „atmosfera” activităţii de informaţii, în care câştigarea unei bătălii este esenţială, dar războiul nu se termină. De cu totul altă factură a preocupărilor un „senior” al războiului invizibil, un „paradox” al vremurilor tranziţiei postdecembriste, omul care, în puşcărie fiind pentru „vina” de a-şi fi slujit ŢARA, nu regimul, ocupa două poziţii antagonice, fapt demn de consemnat în Guiness Book: deţinut al statului şi adjunct al Serviciului Român de Informaţii, generalul (r) Filip Teodorescu. În pledoaria sa afirma cu un haz plin de amărăciune: „Ani de zile am reuşit performanţa să nu mă aresteze adversarii, în schimb ai mei m-au băgat în puşcărie! M-am simţit umilit şi dezamăgit!” (Generalul Pacepa a fost reabilitat pentru că ar fi „defectat” (?) regimul, de fapt el a DEZERTAT şi a TRĂDAT, nu pe Ceauşescu, ci România. Mai nou, minţi alienate sau răuvoitoare vor să-l ridice la rangul de erou). Un alt personaj important al întâlnirii, colonelul (r) Paul Carpen, un veteran al „tranşeelor” de pe teatrul operativ al războiului invizibil purtat de contraspionajul românesc, a adus câteva raze de lumină în „ceţoasele” zile ale lui decembrie ’89. Serviciilor secrete occidentale stabiliseră deja contacte cu elemente autohtone - vom vedea de unde „apărute” - în decembrie 1989. Redau afirmaţiile istoricului Alex Mihai Stoenescu: „Ion Caramitru venea din Anglia, Mircea Dinescu şi Sergiu Nicolaescu din Germania, Alexa Visarion şi Corneliu Bogdan din S.U.A., Siviu Brucan trecuse prin S.U.A., Anglia, Austria, şi... U.R.S.S.”. „Militarii aparţinând MApN care şi-au pierdut viaţa în timpul confruntărilor au murit nu numai nevinovaţi, dar şi sacrificaţi”, a menţionat domnul colonel Paul Carpen. De asemenea, a amintit de implicarea sovietică şi maghiară în evenimentele din decembrie ’89, încheind: „Sunt vremuri în care nu mai poţi trăi de urletele lupilor care se plâng de sălbăticia mieilor”.

cartiAbundenţa informaţiilor, multe inedite, incitante şi rostite în faţa unui auditoriu avid de cunoaştere a adevărului despre evenimentele din decembrie 1989, au constituit un moment de rupere de cotidianul suprasaturat şi împestriţat cu intoxicări televizate. Avem nevoie de o „cultură de securitate”. Serviciul secret este necesar şi indispensabil unui stat modern, iar condamnarea Securităţii în întregul ei, asemenea Stassi, a fost un abuz, o acţiune deliberată în fapt o aberaţie, o acţiune absurdă, dar utilă „regizorilor”. Regimul instaurat după 1944 a avut mai multă înţelepciune decât cel postdecembrist, în sensul că a ştiut să înveţe de la specialişti înainte de a se debarasa de ei. Demolarea statului român a început în august 1944, iar decapitarea sa a în decembrie ’89 şi se încheie astăzi prin scufundarea „navei amiral” - „România”. „Pe frontul secret nu există prietenie, nu există decât interes!”. Ion Măldărescu www.agero-stuttgart.de www.art-emis.ro

Grafica - Ion Măldărescu

footer