Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Eugen Zainea   
Miercuri, 16 Mai 2018 23:09

Preot luptatorMi se pare extrem de important s? subliniez c? ar fi o eroare s? consider?m c? rolul ortodoxiei în înf?ptirea visului str?vechi al românilor de realizare a statului na?ional unitar ar trebui limitat la anul 1918. Fiindc? istoria îns??i, a neamului nostru ?i a Europei, ne demonstreaz? c? realitatea este mult mai complex? ?i contribu?ia bisericii noastre de-a lungul veacurilor în izbânda de acum un secol este cople?itoare. ?i tocmai de aceea, a? dori s? m? refer la ea în acest context larg ?i cuprinz?tor.

La acest moment aniversar, trebuie s? devenim pe deplin con?tien?i de cine suntem ?i, mai ales, cine am ?tiut s? fim în curgerea vremii. ?i de faptul c?, de n-ar fi existat credin?a acestui neam ?i înc?p??ânarea ?i încrîncenarea cu care ?i-a ap?rat timp de milenii p?mântul str?mo?ilor, nu numai c? n-am fi ast?zi în situa?ia de a s?rb?tori ziua solar? de 1 decembrie 1918 a românilor, dar Europa îns??i n-ar fi existat a?a cum o cunoa?tem, cu marea ei civiliza?ie ?i cultur?, inclusiv cu miracolul Rena?terii. În ultimele decenii n-au fost pu?ini cei care au vrut s? ne conving? de marea lor m?rinimie de a ne „primi în Europa", unde, totu?i, vechimea noastr? ca neam este cel pu?in la fel de îndelungat? cu a multora dintre neamurile Apusului, ?i în fic?ionalul ?inut al Euroatlan?iei. Numai c?, în existen?a acestui spa?iu european, a?a cum el înc? se mai prezint? ast?zi, noi avem contribu?ii ?i merite de care trebuie s? fim mândri ?i pe care n-ar trebui s? permitem nim?nui s? încerce s? le nesocoteasc?. Nu de alta, dar de n-ar fi fost pav?za de neînfrânt a acestui neam n?scut cre?tin, într-un cre?tinism de origine apostolic?, nu se ?tie dac? ast?zi ar mai fi existat Apusul trufa? care prea ades crede c? are c?derea ?i îndrept??irea de a ne pune la col?.

Se cuvine s? le amintim arogan?ilor de la Bruxelles ?i din mai toate capitalele pomenitului Apus, ast?zi cople?ite de mul?imi musulmane (dac? nu m? în?eal? memoria, Londra îns??i are chiar un primar musulman!) c? singura dat? în istorie când un sultan (?i nu unul oarecare, ci însu?i întemeietorul Imperiului Otoman, Baiazid Întâiul, supranumit Fulgerul), conducându-?i armatele f?r? num?r, a fost înfrânt pe câmpul de lupt? de un prin? cre?tin a fost s? fie la Rovine, ce coinciden??, în ziua de 17 mai 1395, zi în care în Anul Centenar celebr?m În?l?area Domnului, biruitorul fiind domnul ??rii Române?ti, Mircea cel B?trân, sau cel Mare-fiindc? la cei 39 de ani pe care-i avea la acel moment nu era deloc b?trân! Iar explica?ia profund? a izvorului t?riei care pusese stavil?, la Dun?re, puhoaielor care îngenuncheaser? orice rezisten?? în Balcani st? în fresca de la Cozia, ctitoria principelui român, care îl reprezint?, ca pe marii cavaleri europeni, în zale ?i cu sabia la ?old, dar sprijinind pe mâini, al?turi de feciorul s?u, sfânta mân?stire pe care o închin? Maicii Domnului, ocrotitoarea Ortodoxiei Române Lupt?toare. Mai ales c? în ob?inerea victoriei ?i-a dovedit tr?inicia ?i iubirea de neam ?i lucrarea duhovniceasc? a lui Nicodim de la Tismana, care a dat puterea ?i senin?tatea jertfei supreme miilor de ??rani preschimba?i în o?teni, pe sacrificial c?rora s-a ob?inut acea prim? uria?? izbând? care avea s? ?in? la respect pentru atâta vreme Imperiul Otoman.

Dup? cum ar fi foarte interesant de ?tiut dac? poate vreun reprezentant al Apusului s? g?seasc? în istoria european? a celor patru secole de asalt neîntrerupt otoman un alt neam care s? fi obligat, în speran?a unor victorii, cel mai ades efemere, cinci sultani, cei mai mari din istoria Imperiului (Baiazid I, Mahomed I, Mahomed al II-lea-acesta de dou? ori! - Baiazid al II-lea ?i Soliman Magnificul), s? ia ei în?i?i comanda armatelor care, sub conducerea celor mai iscusite pa?ale fuseser? înfrânte de bravii, de neînfrica?ii români. C? aceast? Ortodoxie Român? Lupt?toare, care cu arma credin?ei în Dumnezeu înt?rea bra?ul domnesc ce mânuia sabia a fost for?a care a f?cut ca Dun?rea s? fie un hotar peste care Islamul, biruitor în sud, s? nu-l poat? trece, iar p?mânturile române?ti s? constituie, statornic, reduta de ap?rare a Europei, civiliza?iei ei ?i a cre?tinismului, o dovedesc Capitula?iile, tratate diplomatice în cel mai exact sens al termenului, încheiate cu Înalta Poart?, care, pentru principatele române ?i în toate variantele lor succesive, pe lâng? faptul c? stipulau c? domnitorii vor fi ale?i de mitropoli?i ?i boieri, c? principatele se vor guverna în continuare dup? legile lor, p?strând dreptul de a declara r?zboi adversarilor f?r? amestec al Sublimei Por?i, c? turcii nu vor avea drept de a cump?ra ?i de?ine p?mânturi ?i propriet??i, precizau c? religia cre?tin? ?i bisericile ei vor fi pe veci neatinse, c? nu va exista moschee construit? în principate, mai mult de atât, c? acei cre?tini din sudul Dun?rii care trecuser? la Islam ?i care se refugiau în principate ?i reveneau la religia cre?tin? nu vor putea fi urm?ri?i sau pedepsi?i!

Iar dac? este vorba cumva despre tribut, cum prin Capitula?ii Sublima Poart? se obliga s? asigure ap?rarea principatelor de agresori, el poate fi interpretat exact precum era, o plat? pentru garan?ia de securitate oferit?, ?i poate n-am fi câtu?i de pu?in departe de realitate dac? ne-am gândi c?, în compara?ie cu taxa de protec?ie pe care o pl?tim ast?zi pentru apartenen?a la pomenita iluzorie Euroatlan?ie, cea prev?zut? în anumite perioade în Capitula?ii nu era cumva ?i mai asiguratoare ?i chiar mai pu?in costisitoare pentru visteria ?arii... Dup? cum n-ar fi nepotrivit s? ne întreb?m de ce oare, dup? dezastrul de la Mohacs, din 1526, în vreme ce Ungaria a devenit pentru un secol ?i jum?tate pa?alâc, principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Sublima Poart? ca principat independent.

Ce altceva decât tot Ortodoxia Român? Lupt?toare îl însufle?ise ?i îi d?duse o for?? de titan micului la stat dar uria?ului în suflet ?tefan, pe care însu?i Papa Sixt al IV-lea l-a numit „Atlet al credin?ei cre?tine", în îndelungata lui domnie de 47 de ani, în care a purtat 42 de r?zboaie ?i, se spune, a ctitorit ca r?splat? pentru izbânzi ?i pomenire pentru o?tenii jertfi?i pentru glia str?bun? 40 de biserici, dintre care pentru 30 exist? dovezi certe c? sunt ctitorite de el. Care, ca ?i predecesorii s?i mari domni cre?tini din principate ?i cei ce i-au urmat a avut con?tiin?a unit??ii de neam a românilor din Moldova, din Muntenia pe care, practic, în anumite perioade a avut-o sub control prin domnii instala?i de el ?i din Ardeal, unde a avut propriet??i numeroase ?i întinse ?i unde, ne spune într-o expunere foarte recent? de la Ia?i însu?i pre?edintele Academiei Române, eminentul istoric Ion Aurel Pop, a creat chiar la Feleacu, la câ?iva kilometri de Cluj o episcopie româneasc?, ajuns? ulterior mitropolie! Astfel încât nu e de mirare ?tirea pe care tot marele istoric ne-o d? cu aceea?i ocazie, c? un tân?r cercet?tor clujean a descoperit în Arhivele de Stat din Milano un document care nu are cum s? nu impresioneze ?i înfl?c?reze pe orice român, în care ?tefan cel Mare este numit „Regele Daciei"! ?i tot aceast? con?tiin?? a unit??ii de neam l-a f?cut pe Mihai Viteazul s? realizeze, chiar dac? pentru numai câteva luni, unirea celor trei principate române.

Unitate de neam. ?i de limb?! De care au scris cu convingere, tocmai în aceast? limb? unic?, to?i marii cronicari, Grigore Ureche, Miron Costin, Ioan Neculce, Radu Greceanu, Radu Popescu, Constantin Cantacuzino, dar ?i c?rturarii ?colii Ardelene ?i to?i marii istorici ai celor dou? secole care l-au precedat pe cel în care ne afl?m. ?i tocmai în numele acestei unit??i de limb? româneasc? ?i-au construit lucrarea, nu doar duhovniceasc?, ci ?i de cultur?, marii ierarhi ai Bisericii Neamului. Astfel, la 1643, mitropolitul Varlaam d?dea neamului românesc ?i culturii române minunatul monument „Carte Româneasc? de Înv???tur?", despre care însu?i Vl?dica ne spune, din titlu, atât de frumos, „T?lm?cit? din limba sloveneasc? pre limba româneasc? de Varlaam, Mitropolitul de ?ara Moldovei". Iar unul dintre str?luci?ii s?i urma?i în scaunul mitropolitan, Dosoftei, primul adev?rat ?i mare poet al limbii române, în care a scris minunate poeme, a dat acestei limbi ?i fireasca, necesara ?i pe deplin meritata dimensiune liturgic?. Con?tient fiind c? românii au nevoie s? dialogheze cu Dumnezeu în limba lor, sau cum minunat se exprima el, „s?-n??leag? toat? sp??enia lui Dumnedz?u cu întreg în?eles", a d?ruit poporului s?u, în aceast? limb?, devenit? de la el limba liturgic? în biserica na?ional?, „Dumnez?iasca liturghie", într-o prim? edi?ie în 1679, urmat? de o edi?ie îmbog??it? în 1683, reprezentând prima traducere care reunea toate cele trei Liturghii în limba român?.

Ortodoxia Român? Lupt?toare a în?eles s? fie, totodat?, ocrotitoarea ortodoxiei obidite de la sudul Dun?rii. Nu doar c? domnitorii, dar ?i foarte mul?i boieri români s-au num?rat printre principalii sus?in?tori financiari ai l?ca?urilor de la Sfântul Munte ?i nu numai, dar în condi?iile prigoanei islamiste ?i a pericolului ca monumente de cultur? ortodox? create în acel spa?iu cotropit s? dispar?, multe dintre scrierile fundamentale, ale ?colii lui Eftimie de Târnovo, dar ?i ale culturii ortodoxe sârbe, s-au p?strat pentru posteritate datorit? copiilor f?cute ?i ad?postite în mân?stirile române?ti. Iat? de ce nu este de mirare faptul c?, atunci când Neagoe Basarab a rânduit sfin?irea ctitoriei sale, minunea de pe Arge?, în zi de mare s?rb?toare a cre?tin?t??ii, la 1417, de Adormirea Maicii Domnului, slujba de sfin?ire a fost înf?ptuit? de Teolipt, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, înso?it de patru mitropoli?i din Turcocra?ie, de un sobor alc?tuit din to?i arhimandri?ii ?i egumenii de la Sfântul Munte, împreun? cu Mitropolitul Macarie ?i ierarhii munteni. Dup? cum rolul de ocrotitor al ortodoxiei subjugate ?i imensa autoritate a Ortodoxiei Române Lupt?toarea fost dovedit ?i de faptul c?, în 1639, mitropolitul Varlaam a fost unul dintre cei trei candida?i la scaunul Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol!

Tot în leg?tur? direct? cu influen?a imens? pe care stânca Ortodoxiei Române Lupt?toare o avea în fa?a cre?tin?t??ii ?i în special a celei ortodoxe este ?i atrac?ia special? pe care spa?iul principatelor, cu climatul cultural fertil pe care el îl oferea în compara?ie cu fostul spa?iu bizantin cotropit de Islam este ?i migra?ia c?tre nordul Dun?rii a me?terilor tipografi forma?i în tipografiile Vene?iei, principalul centru editorial al Europei în acele vremuri. Astfel, Macarie, din Muntenegru, sub ocrotirea mitropolitului muntean de origine sârb? Maxim Brancovici aduce tipografia procurat? de la Vene?ia ?i o instaleaz? la Mân?stirea Dealul, unde tip?re?te cele trei monumente de cultur? româneasc? medieval? în limba slavon?, Liturghierul în 1508, Octoihul în 1510 ?i Evangheliarul în 1512.

A urmat tipograful, sârb de origine, Dimitrie Liubavici, cu meserie înv??at? tot la Vene?ia, refugiat ?i el la nord de Dun?re cu tipografia vene?ian?, care reia la Târgovi?te activitatea tipografic? început? de Macarie. Mai târziu, diaconul Coresi, muntean, format ca tipograf de Dimitrie Liubavici la Târgovi?te, continu? activitatea tipografic? a acestuia. Aceast? activitate se va desf??ura neîntrerupt în secolele urm?toare, cunoscând un avânt deosebit în anii domniei lui Constantin Brâncoveanu, sub conducerea caucazianului Andrei, devenit cunoscut ca Antim Ivireanul, care tip?re?te intens în ?ara Româneasc?, în special la Snagov, unde se ?i c?lug?rise, devenind totodat?, pe rând, egumen la Snagov, episcop de Râmnic, unde creaz? o nou? tipografie ?i apoi mitropolit al Ungrovlahiei.

De intensa activitate tipografic? din principatele române vor beneficia nu doar activitatea liturgic? ?i cultura acestora, ci ?i culturile statelor înconjur?toare, în primul rând culturile din sudul Dun?rii, dar nu numai, leg?turile c?rturarilor ?i tipografilor români din mân?stirile muntene ?i moldovene fiind intense ?i cu spa?iul ucrainean, rus dar ?i din zone geografice mai largi, existând dovezi certe c? tipografiile func?ionând în principate posedau litere slavone, eline, latine, dar ?i arabe ?i c? în aceste tipografii se editau ?i scrieri în limba arab?.

Principatele ?i în special Moldova au reprezentat un pol de atrac?ie ?i pentru c?rturari din spa?iul slav, cu care leg?turile au fost intense în ambele direc?ii. Astfel încât marele c?rturar de origine româneasc?, os domnesc, Petru Movil? ajunge mitropolit al Kiev-ului ?i din aceast? pozi?ie încurajeaz? schimburile culturale. Din ?coala creat? de Petru Movil? la Kiev s-a ivit Paisie Velicikovski, ucrainean din Poltava, care s-a înscris într-o mi?care ampl? de emigra?ie rus? ?i ucrainean? c?tre puternicul centru de atrac?ie pe care îl reprezenta monahismul românesc, în special în urma presiunilor exercitate asupra ortodoxiei în Ucraina st?pânit? de Polonia catolic?. Sosit în principate la anul 1742, Paisie avea s? dea na?tere unui puternic curent de spiritualitate ortodox? cu voca?ie de iradiere universal?, comparabil cu iluminismul, numit Paisianism.

Poate cea mai tulbur?toare dovad? a contribu?iei decisive a ortodoxiei la construirea invincibilei for?e morale a românilor, care a f?cut ca principatele române cre?tine s? reprezinte mai bine de patru secole stînca pe care asalturile ?i loviturile otomane nu au izbutit s? o clinteasc? sau dizloce o reprezint? sacrificiul exemplar al familiei Brâncoveanu, care a preferat moartea, pentru a nu tr?da credin?a str?mo?easc?. Exist? surse istorice care afirm? c? sultanul Ahmed al III-lea invitase pe ambasadorii la Sublima Poart? ai Vene?iei, Fran?ei, Angliei, Imperiului Habsburgic ?i Rusiei la macabrul ?i dezgust?torul spectacol pe care îl preg?tise în ziua de 15 august 1714, una dintre cele mai sfinte zile ale cre?tinismului, Ziua Adormirii Maicii Domnului. Care se întâmpla a fi ?i ziua în care Constantin Brâncoveanu împlinea 60 de ani! (1) Acelea?i surse confirm? participarea acestora, care îi dezonoreaz? atât pe ei cât ?i puterile europene pe care le reprezentau. Dealtfel, una dintre descrierile am?nun?ite ale martiriului p?r?ii b?rb?te?ti a familiei Brâncoveanu provine tocmai de la Andreea Memno, ambasadorul Vene?iei.

Dezgust?torul spectacol, care fusese preg?tit, în fond, pentru a reprezenta umilirea public? a lumii cre?tine, a fost transformat de demnitatea românilor, înt?ri?i de Ortodoxia Român? Lupt?toare, într-un moment de apoteoz?, demn de pana lui Homer. Fiindc? nici în cele mai negre co?maruri, sultanul Ahmed nu ?i-ar fi putut închipui c?, în fa?a iataganului c?l?ului ?i momi?i cu cru?area vie?ii în schimbul reneg?rii credin?ei str?bune ?i a trecerii la mahomedanism, Brâncoveanu, cei patru fii ?i sfetnicul ?i ginerele Ianache V?c?rescu vor alege f?r? ezitare moartea. A?a vor d?inui pe veci, în istoria lor ?i a lumii, românii! Neînfrica?i! Ortodoc?i! ?i europeni!

Se cuvine s? fim con?tien?i c? pe asemenea gesturi ?i pe o astfel de t?rie moral? a fost posibil nu numai ca România s? mai existe ?i în urm? cu 100 de ani s?-?i realizeze visul de unire deplin?, dar se întemeiaz? în mare m?sur? realitatea c? îns??i Europa (din p?cate, din ce în ce mai pu?in cre?tin?!) mai exist? înc? ast?zi, cu civiliza?ia ?i cultura, dar ?i cu opulen?a, orgoliile, trufia ?i arogan?a ei! ?i iar??i cred c? se cuvine s? remarc faptul c? a fost s? fie tot un român, Dimitrie Cantemir, un mare principe ?i c?rturar totodat?, cu adev?rat de renume ?i recunoas?tere european?, cel care, într-un moment în care înc? o mare parte a Europei tremura de teama Imperiului Otoman, a intuit c? acesta intrase, chiar dac? neobservat înc? de Apusul european, pe panta ireversibil? a declinului, anun?at în Historia Incrementorum Atque Decrementorum Aulae Othomanicae, scris? între anii 1714 ?i 1716. El devenind înc? din 1714 membru al Academiei din Berlin. Iar declinul prezis de marele nostru înainta? avea s? fie des?vâr?it ?i consfin?it interna?ional dou? secole mai târziu, ca una dintre consecin?ele cutremurelor politice provocate de urm?rile primului r?zboi mondial. Un declin prezis de un mare principe român ortodox, confirmat documentar pentru posteritate, parc? nu întâmpl?tor, ci în mod simbolic, la numai câ?iva ani dup? ce principatele române r?mase în permanen?? cre?tine, în ciuda puhoiului musulman pe care, doar ele, demne ?i neînchinate, l-au st?vilit cu succes mai bine de o jum?tate de mileniu, se adunaser?, în sfâr?it, în firescul întreg al României Mari!

Doresc s? închei aceste rânduri cu impresionantul salut adresat de primul episcop al Romei în momentul în care p??ea pe p?mântul unei ??ri ortodoxe, minunatul, neuitatul ?i sfântul pap? Ioan Paul al II-lea ?i cu profe?ia pe care o rostea în finalul în?l??torului omagiu pe care îl adresa României: „Românie, ?ar?-punte între Orient ?i Occident, punct de r?scruce între Europa Central? ?i cea Occidental?, Românie pe care tradi?ia o nume?te cu frumosul titlu de « Gr?dina Maicii Domnului », vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu ?i al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiaz?-?i viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm ?i curaj. Vei fi na?iune prosper?, p?mânt roditor de bine, popor solidar ?i f?c?tor de pace. Dumnezeu s? te ocroteac? ?i s? te binecuvânteze mereu".

Fie ca profe?ia celui mai mare pap? al secolului al XX-lea ?i a unuia dintre cei mai mari ?i mai adev?ra?i umani?ti pe care i-a dat civiliza?ia de la începuturile ei s? se adevereasc? întocmai!

A?a s? ne ajute Dumnezeu!

Not?: Ca dovad? a adev?rului c? un popor care nu ?tie s? înve?e din lec?iile pe care i le serve?te istoria risc? s? retr?iasc? cele mai urâte episoade ale ei, la peste patru secole de la acest moment, al?i doi mari b?rba?i de stat ai României împ?rt??eau, de data aceasta pe p?mânt românesc, aceea?i soart?, fiind asasina?i, la fel de ritualic ?i de demonstrativ, unul cu o zi înainte de a împlini 64 de ani, iar cel?lalt, într-una dintre cele mai sfinte zile de s?rb?toare a Cre?tin?t??ii, ziua Na?terii Domnului Iisus Hristos.

Aranjament grafic - I.M.

footer