Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Teo Palade   
Duminică, 22 Aprilie 2018 19:25

Carcasa KWIEste clar. Nu avem mân? bun? la alegerea pre?edin?ilor de ?ar?. Primul, de?i a dezvoltat incredibil ?ara din punct de vedere economic, a adus suferin?? poporului ?i s-a dovedit a fi un dictator. Motiv pentru care a fost pus la zid ?i împu?cat ca un câine turbat. Pe cel de al doilea, l-am catalogat ca fiind un KGB-ist notoriu ?i este judecat azi pentru crime împotriva umanit??ii. Aproape nonagenar, îi dorim s?-?i sfâr?easc? zilele în închisoare, ca un criminal. Urm?torul, posesor al unei ??c?lii de intelectual fin, a intrat în istorie ca pre?edintele de ?ar? care, aproape nemaiîntâlnit în trecutul României, a dat cadou vecinilor buc??i sfinte ale teritoriului na?ional. El este acela care a plecat spre uitare recunoscând c? a fost învins de „structuri". În rest, e bine merci. Apoi i-a venit rândul mincinosului notoriu, inventatorului noii securit??i, personajului care subtilizase o întreag? flot? de nave comerciale pentru ?pag? ?i care, ca pre?edinte ales, a traficat f?r? remu?c?ri suveranitatea ??rii pentru beneficii politice proprii.

Iat?, au trecut deja trei ani ?i câteva luni de când în fruntea statului se afl? cel de al patrulea pre?edinte de dup? ceea ce numin (înc?) „Revolu?ia Român?". El se nume?te, ca oricare bun român, Klaus Werner Johannis. Orbi, l-am ales, probabil, sedu?i de originile sale germane ?i cu gândul la al?i doi nem?i care, în secolul al XIX-lea ?i la începutul celui de al XX-lea, au adus în rândul lumii ?ara asta aflat? la cheremul marilor imperii europene. Este vorba despre Carol I (Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen) ?i Ferdinand I (Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen). E adev?rat, trecuse ceva timp ?i uitasem c? ei nu erau chiar pre?edin?i, c? nu au fost ale?i de poporul vorbitor de limb? româneasc? ?i nici nu se n?scuser? la Sibiu. Ora? care, în cinstea str?lucitului s?u fiu ajuns de la Podul Minciunilor direct în DealulCotrocenilor, pare a se afla în plin proces de rebotezare. De ce? Fiindc? Werner von Hermannstadt sun?, oricum, mult mai aproape de Europa decât banalul Klaus din Sibiu...

Este evident c? ?i de data aceasta, ca de foarte multe ori în clipele de cump?n? ale ??rii, noi, românii, ne-am în?elat atunci când am avut de ales. Domnul acesta înalt, emanând îngânfare la fiecare gest, cu privirea lipsit? de via??, cu zâmbetul de superioritate afi?at ca un ab?ibild lipit pe obrazul imobil, în ciuda numelui s?u cu rezonan?e gotice, nu exist?! Dac? vom avea curiozitatea de a c?uta în?untru, dincolo de aparen?a sa imperial?, nu afl?m nimic. Un gol imens ocup? spa?iul ce ar fi trebuit s? înglobeze sentimentele omene?ti ?i dragostea de ?ar?, respectul pentru cet??ean ?i în?elegerea fa?? de durerile plebei, dreptatea pentru vulg ?i demnitatea necesar? unui adev?rat conduc?tor de ?ar?. Oricât ne-am str?dui, în?untrul acestei înf??i??ri ?an?o?e nu g?sim nici m?car propriile sale gânduri, nici cuvintele gândite de el ori deciziile personale. O banal? carcas? omeneasc? substituie ceea ce noi numim cu respect pre?edintele României! Nici dac? ne-am fi str?duit n-am fi putut g?si un gol mai perfect care s? ne înlocuiasc? alesul.

Dezam?gi?i, poate am fi fost mul?umi?i ?i dac? privindu-l cum p??e?te prin lume am fi observat, ca în celebra parabol?, c? „împ?ratul" este gol. Numai c?, în cazul acesta este mult mai grav. Îmbr?c?mintea este acolo, prezent?. Ea umbl? pe strad? împreun? cu alaiul înso?itor. Ceea ce lipse?te este tocmai el, „împ?ratul". Îl c?ut?m degeaba. Nu-i nic?ieri. Doar hainele sale, bine c?lcate, se plimb? în ma?inile drastic p?zite de S.P.P., colind? luxoasele coridoare ale palatului din deal, se a?eaz? din când în când pe jil?ul din biroul preziden?ial pentru a semna acte care ne prefigureaz? viitorul, particip? la ?edin?e de importan?? vital? pentru ?ar?, sus?in conferin?e de pres? ?i ne reprezint?, ca popor, în forurile interna?ionale.

Practic, nu avem un Pre?edinte. Îl vedem, dar nu e. Nimeni nu locuie?te în carcasa aceea b??oas?. În locul s?u, doar un spa?iu p?r?sit de sentimente. Un ceva indefinit care la rarele sale apari?ii publice roste?te, uneori cu v?dit? dificultate, cuvintele altora.

Degeaba ne agit?m. Prea mari preten?ii nu putem avea de la personajul carcas?. Fiind numai o carcas?, este normal s? nu-l intereseze adev?rul ?i s? se simt? confortabil în pielea sa. E natural s? nu priceap? mersul firesc al lucrurilor ?i pare de în?eles preocuparea sa, înainte de orice altceva, despre nimicul din sine. O carcas? nu are popor. O carcas? nu are patrie. O carcas? este lipsit? de demnitate. O carcas? nu rezoneaz? la durerea celui n?p?stuit. O carcas? r?mâne o carcas? în ciuda oric?ror încerc?ri de a o transforma într-o fiin?? întreag? ori, mult mai inutil, într-un pre?edinte de ?ar?. O carcas?...

Grafica – I.M.

footer