Revista Art-emis
Doctrina comunismului (3) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 11 Martie 2018 15:45

Gh-C-tin Nistoroiu, art-emis„Și neamul se zbate în lanțuri și gemeȘi plânge în doine și urlă-n blesteme...". (Ionel Zeană - De zece ani)

Comunismul este un regim represiv fundamentat pe sisteme de gândire iudeo-ateo-materialiste: marxist, iluminist, leninist, anarhist, nihilist, bolşevic, umanitarist, ecumenicist, doctrine masono-talmudice liberale, pseudo-democratice antagonice creştinismului apostolic ortodox, doctrine generatoare ale crizelor: revizioniste, demografice, sociale, economice, psihologice, culturale, spiritual-religioase, globaliste, mondialiste.

Fostul ambasador american în Rusia sovietică, David R. Francis, informa în Ianuarie 1918, guvernul american despre starea reală a lucrurilor de acolo: „... Liderii bolşevici de aici, dintre care majoritatea sunt evrei, iar dintre aceştia nouăzeci la sută sunt exilaţi reîntorşi, puţin le pasă de Rusia sau de oricare alte ţări, ei fiind internaţionalişti care încearcă să declanşeze o revoluţie socială la nivelul întregii lumi." (cf. (Radu Theodoru, România, Românii şi Comunismul. Un răspuns documentat la o provocare antiromânească. Ed. Lucman, Bucureşti-2009, p. 15)

O altă ştire la fel de preţioasă venea de la căpitanul de informaţii din Rusia, Montgomery Schuyler:„...mişcarea bolşevică este şi a fost, încă de la începuturile ei, orientată şi controlată de către evreii ruşi de cea mai sordidă teapă." Corespondentul ziarului „London Times" din Rusia, Robert Wilton, preciza în 1918, că în organigrama celor 384 de comisari erau incluşi: 2 negri, 13 ruşi, 15 chinezi, 22 de armeni şi peste 300 de evrei. Dintre aceştia din urmă 276 veniseră din Statele Unite, după căderea Guvernului imperial. CEKA poliţia politică a bolşevicilor. Şef, Moses Uritzky şi Gernrikh Yagoda-Yehuda, evrei. Au coordonat masacrele cărora le-au căzut victime zeci de milioane de oameni. Masacru este un termen impropriu. Atunci şi acolo este vorba de genocid. Alexandr Soljeniţîn, în vol. II din Arhipelagul Gulag scrie că evreii au creat şi administrat sistemul sovietic organizat al lagărelor de concentrare în care au murit zeci de milioane de oameni. Marele scriitor rus dă numele călăilor şefi ai poporului său deghizaţi în bolşevico-comunişti: Genrikh Yagoda, Aron Solts, Yakov Rappaport, Lazăr Kogan, Matvei Berman, Neftaly Frenkel. Toţi şase evrei. Sovoski, Trinitatea Roşie-1931. Nr. 278, în perioada 1917-1923 au fost masacraţi în Rusia: 25 episcopi, 1.215 preoţi, 6.075 profesori, 8.800 medici, 54. 850 ofiţeri, 260.000 soldaţi, 10. 500 poliţişti, 40.000 jandarmi, 19.850 funcţionari, 347.250 alţi intelectuali, 815.000 ţărani, 192.000 muncitori [Nici un rabin] (London Times).

Winston Churchill, care iniţial a sprijinit Armata Albă în lupta antibolşevică a amiralului Kolceak şi a generalului Denikin, scria în 26 Ianuarie 1920, că:„... bolşevismul, barbarie animalică. Comunismul este o epidemie mult mai periculoasă decât ciuma sau tifosul...", iar în The Times, consemnase la 10 Ianuarie acelaşi an: „Politica pe care o voi preconiza întotdeauna faţă de Uniunea Sovietică este aceea de răsturnare şi distrugere a acestui regim criminal." Ilustrated Saturday Herald. N-au trecut însă nici două decenii şi Churchill era aliatul cel mai fidel al celui mai mare criminal al istoriei-Stalin, aprobându-i astfel holocaustul împotriva creştinilor, trecând cu nepăsare peste naţiunile prăbuşite, peste monarhii, peste popoarele pervertite de bolşevici.

În august 1917, la Congresul bolşevicilor componenţa Prezidiului arăta astfel: „3 ruşi, 1 geogian de origine maternă incertă, Stalin şi 6 evrei. Şedinţa decisivă a Comitetului Central, 23 octombrie 1917. Participă: Ziderblum zis Lenin (acasă vorbea idiş, David Shub în volumul Lenin-Biografie scrie că mama lui după tată era evreică), Edgar zis Zverdlov, Bronştein zis Troţki, Appelbaum zis Zinoviev, Rosenfeld zis Kamenev, Uriţki, Kolontay, până aici 7 evrei, Djugaşvili zis Stalin, georgian sau osetin evreu, Dzerjinski polonez sanguinar şi un nenorocit de rus, pentru coloratură: Babnov. Să nu ştie lecţia asta politologul Tismeniţki zis Tismăneanu? se întreabă amiralul Radu Theodoru. Şi să nu o raporteze la conducerea Partidului Comunist instalat în România de Stalin prin mareşalul Malinovsky care a adus în furgoanele Frontului 2 Ucrainean troika iudeo-kominternistă: Ana Pauker, Laszlo Luca zis Vasile Luca şi Ioşka Broitman zis Iosif Kişinevski? Mira-m-aş?!" (Radu Theodoru, România, Românii şi Comunismul. Op. cit., p. 17)

Tismăneanu, politolog şi politruc fiind ca şi tatăl său, era la curent şi cu lucrarea lui Maurice Pinay, care nominalizează evreii din primul guvern comunist din România:

1. Ana Pauker, evreică, ministru al afacerilor externe al şi agentul nr. 1 al Kremlinului în România până în 1952, când a trecut în umbră, rămânând însă în libertate. Această hienă ce se numea de fapt Anna Rabinsohn, era fiica unui rabin venit în România din Polonia. S-a născut în Moldova, în 1892. În 1919 Anna Rabinsohn a intrat în partidul comunist, iar în 1920 a organizat împreună cu alt evreu, Max Goldstein, asasinarea membrilor Senatului de la Bucureşti, printre care se afla şi Greceanu, preşedintele de atunci al camerei superioare. Max Goldstein a fost prins de poliţie şi împuşcat, dar Anna Rabinsohn a scăpat fugind în Elveţia, unde şi-a luat numele de Pauker, în urma căsătoriei cu evreul Marcel Pauker. Împreună cu acesta a plecat apoi în Rusia, unde soţul ei a devenit ofiţer al Armatei Roşii. După fuga lui Troţki, Ana Pauker şi-a denunţat propriul bărbat ca fiind trădător troţkist, iar acesta a fost împuşcat. În 1932 a fost trimisă pe ascuns în România pentru a organiza o mişcare comunistă subterană. Ca să nu fie descoperită de poliţie ca agent comunist, a frecventat, ca damă de consumaţie, cele mai ieftine localuri din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, până în 1936. În urma acestei vieţi depravate a contactat un sifilis care i-a „mâncat" o ureche. De atunci se coafa în aşa fel încât să-ţi acopere urechile, pentru a nu se observa că nu avea decât una singură. În 1936 poliţia i-a descoperit activitatea, aşa că a fost arestată şi condamnată la 10 ani închisoare.

A fost închisă la penitenciarul Văcăreşti până în 1940, când sovieticii au invadat Basarabia şi Bucovina şi au capturat o personalitate românească, [Ion Codreanu], cerând în schimbul ei eliberarea Anei Pauker. Evreica a fost predată sovieticilor şi în Rusia i s-au creat condiţiile necesare pentru a organiza un partid comunist „român" cu evrei din Basarabia şi Bucovina. În timpul războiului a încercat să-i convertească la comunism pe prizonierii români din lagărele sovietice de prizonieri, dar n-a reuşit. A revenit în 1944 în România, de astă dată cu gradul de colonel în Armata Roşie şi, sub protecţia sovietică, a început distrugerea tuturor instituţiilor creştine, civilizate din ţara noastră. I s-a oferit un loc în guvern prin intervenţia brutală a lui Vişinski, la 6 martie 1945, şi de atunci până în mai 1952 prostituata Ana Pauker a condus teroarea comunistă în România. Mai multe încercări de asasinat îndreptate împotriva ei, iniţiate de grupuri de studenţi, au eşuat, fiindcă liderii comunişti nu apăreau decât rar în public şi atunci când o făceau erau bine păziţi de o armată întreagă de poliţişti şi de agenţi secreţi. Când Ana Pauker trebuia să treacă pe vreo stradă din Bucureşti, miliţia ordona închiderea magazinelor şi a ferestrelor caselor, nu cumva să se tragă asupra ei din acele locuri.

În 1952, tensiunea anticomunistă a crescut foarte mult, atingând culmi nebănuite, iar comuniştii de frică să nu se producă revolte, au decis eliminarea celei mai nepopulare figuri ale regimului, Ana Pauker. Prin decizia Comitetului Central al Partidului Comunist „Român" , urmată de un discurs al lui Gheorghiu-Dej, secretarul general, deci şeful oficial al partidului, Ana Pauker a fost acuzată de „oportunism", „sabotaj economic" , „abatere de la linia partidului" etc. şi a fost „expulzată" din Comitetul Central în mai 1952, fiind însă reabilitată în 1956. În luna iunie 1952 a pierdut şi funcţia de ministru al Afacerilor Externe. Toate aceste acţiuni şi ecoul lor în presa comunistă şi iudeo-masonă au reuşit să-i înşele pe occidentali, care au văzut în ele o dovadă de „antisemitism" al comuniştilor, dar poporul român nu a putut fi dus de nas aşa de uşor, căci el ştia că locul Anei Pauker în Comitetul Central fusese luat de alt evreu, Iosif Chişinevski. Totodată, evreica umbla liberă prin Bucureşti şi se pare că îndeplinea o funcţie secretă în conducerea partidului. Ana Pauker a murit în 1958, de sifilis, şi a fost îngropată în cimitirul evreiesc din Bucureşti.

De obicei, când un comunist cădea într-adevăr în dizgraţie îşi pierdea şi capul o dată cu funcţia sau dispărea pentru totdeauna în vreun lagăr de muncă forţată ori în vreo închisoare. Faptul că un evreu comunist a trecut dintr-o funcţie publică într-una secretă şi a dispărut astfel pentru un timp din paginile ziarelor, după ce glasuri critice ale fraţilor săi comunişti au proferat bine cunoscutele injurii la adresa-i nu trebuie să ne inducă în eroare.

2. Ilka Wassemann, fostă secretară particulară a Anei Pauker, care a ajuns să aibă mare putere de decizie în Ministerul de Externe.

3. Iosif Chişinevski, agentul numărul 1 al Kremlinului în România după înlăturarea Anei Pauker, membru al Comitetului Central al Partidului Comunist şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. Evreu din Basarabia, numele său adevărat era Iosca Broitman. El era adevăratul şef al Partidului Comunist din România, deşi „oficial" secretarul general al acestuia era ceferistul român Gheorghe Gheorghiu-Dej, folosit drept paravan politic. Chişinevski şi-a luat numele de la oraşul Chişinău, unde înainte de venirea Armatei Roşii avea un atelier de croitorie.

4. Theohari Georgescu, ministru de interne al guvernului comunist între 1945 şi 1952; ulterior i s-a dat o funcţie mai puţin importantă, deşi „oficial" fusese expulzat din partid, în aceiaşi termeni ca şi Ana Pauker. Numele său adevărat era Burach Tescovici şi era evreu originar din Galaţi. Înainte de invazia sovietică, Burach Tescovici fusese proprietarul unei tipografii din Târgovişte şi membru al partidului comunist aflat în ilegalitate. A fost arestat în 1940 şi trimis împreună cu alţi evrei, într-un lagăr de concentrare, de unde a ieşit o dată cu venirea trupelor sovietice, fiind numit ministru de interne, funcţie care în toate ţările comuniste corespunde şefului sovietic al MVD.

În 1945, fără ştirea Adunării Naţionale, Burach Tescovici „Georgescu" a semnat un decret, în calitatea sa de ministru de interne, prin care au căpătat permis de liberă intrare în România mai mult de 200 000 de evrei din Ucraina şi Polonia, care au primit automat cetăţenia română şi funcţii pe linie administrativă şi guvenamentală, mai ales în poliţia comunistă botezată mai târziu „miliţie populară". Aceşti evrei fuseseră aduşi în România pentru a întări iudaismul, care nu se simţea foarte sigur nici măcar protejat de Armata Roşie. Există în prezent în România peste un milion de evrei, cu toate că cifrele intenţionat false publicate de Comitetul Iudeo-American indică existenţa a doar 400 000*.[ în anii 50, prima ediţie ] Trebuie să recunoaştem că evreii sunt adevăraţii vrăjitori ai cifrelor. Când e vorba de recensământul evreilor din diferite ţări, numărul lor este foarte mic, insignifiant, dar, când este vorba de victimile căzute în război, cifrele cresc monstruos şi ajung la milioane, Dumnezeu ştie de unde ieşite. Pentru noi, cifrele reprezintă cantităţi invariabile: 2 este 2 şi 5 este întotdeauna 5, pe când pentru evrei numerele îşi pierd valoarea intrinsecă devenind simple mijloace pentru atingerea unui scop.

În 1946, Burach Tescovici „Georgescu" împreună cu alţi evrei din guvern au falsificat alegerile generale care fusese favorabile cu 80 la sută din votul Partidului Naţional Ţărănesc al lui Iuliu Maniu, pe când Partidul Comunist Român nu obţinuse nici 5 la sută din voturi. Evreii sunt capabili să falsifice orice eveniment public, cu atât mai mult atunci când sunt ajutaţi de baionetele sovietice. Din ordinul acestui monstruos Burach Tescovici, peste 300 000 de români creştini au fost trimişi în închisori şi lagăre de muncă forţată. Conform unui program de teroare organizat, se făceau sute de mii de arestări de oameni nevinovaţi, care timp de săptămâni sufereau torturi şi umilinţe de tot felul. După aceea erau puşi în libertate, spunându-li-se că fusese „o greşeală". Dar se ştia foarte bine că acei oameni erau psihologic distruşi şi că nu aveau să mai fie oameni întregi niciodată. Faptul că Burach Tescovici a fost suspendat din funcţiile ministeriale în 1952 nu trebuie să ne inducă în eroare: el îşi îndeplinise misiunea, alţii mai puţin cunoscuţi aveau să-i preia funcţiile, iar el avea să se bucure de libertate, trăind mai departe în Bucureşti.

5. Avram Bunaciu, evreu şi el, în 1955 secretar general al Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, de fapt adevăratul şef al acestei instituţii, pentru că Petru Groza, preşedintele „oficial", era doar un bătrân mason, un „om de paie" căsătorit cu o evreică. Numele adevărat al lui Avram Bunaciu era Abraham Gutman (Gutman a fost tradus în româneşte „Bunaciu").

6. Lothar Rădăceanu, alt ministru al guvernului comunist de la Bucureşti, „destituit" în 1952 şi reapărut la tribuna de onoare în 1955. Era evreu din Transilvania, pe nume Lothar Wurtzel. Cum „Wurtzel" se traduce în româneşte prin „rădăcină", şi-a transformat cu uşurinţă numele evreiesc într-unul românesc.

7. Miron Constantinescu, membru în Comitetul Central al Partidului Comunist şi Ministru al Petrolului şi Minelor, şi-a schimbat din când în când funcţiile ministeriale. Era un evreu din Galaţi şi se numea Mehr Kohn, dar a folosit, cum se obişnuieşte, un nume românesc.

8. Moises Haupt, general locotenent, comandantul Regiunii militare Bucureşti, evreu.
9. Zamfir, general colonel, şeful Securităţii, răspunzător pentru mii de asasinate comise de poliţia secretă. Evreu, originar din Brăila, pe numele său adevărat Laurian Rechler.
10. Heim Gutman, şeful Serviciului Secret Civil al Republicii Populare Române, evreu.
11. William Suder, general maior, şeful Serviciului de Informaţii şi Contraspionaj al armatei comuniste române. Evreu, Wilman Suder, fusese ofiţer în armata sovietică.
12. Roman, colonel, director al Serviciului Educaţie, Cultură şi Propagandă al armatei române până în 1949, ulterior ministru în guvernul comunist. Numele său evreiesc era Walter.
13. Alexandru Moghioroş, ministru al naţionalităţilor în guvernul roşu, evreu ungur.
14. Alexandru Bădău, şeful Serviciului de control al străinilor din România. Evreu originar din Târgovişte. al cărui nume era Braunstein. Înainte de 1940 familia lui era proprietara unui magazin în Târgovişte.
15. Lewin, maior, şeful Cenzurei presei, evreu, fost ofiţer în Armata Roşie.
16. Holban, colonel, şeful Securităţii din Bucureşti, evreu, pe numele adevărat Moscovici, fost lider sindical.
17. George Silviu, secretar general administrativ la M. I., evreu pe numele adevărat Gersh Golinger.
18. Erwin Voiculescu, şeful Direcţiei Paşapoarte din Ministerul Afacerilor Externe. Evreu pe numele adevărat Erwin Weinberg.
19. Gheorghe Apostol, şeful Confederaţiei Generale a Muncitorilor din România. Evreu pe numele Gerschwin.
20. Stupineanu, şeful Serviciului de Spionaj Economic, evreu pe nume Stappnau.
21. Emmerich Stoffel, ministru, reprezentant al Republicii Populare Române în Elveţia. Evreu ungur, specialist în probleme bancare.
22. Harry Făinaru, consilier al Legaţiei române la Washington până în 1954 şi apoi potentat în M.A.E. Evreu, pe nume Hersch Feiner. Înainte de 1940 familia sa făcea comerţ cu cereale la Galaţi.
23. Ida Szillagy, adevărata şefă a Legaţiei române de la Londra. Evreică, prietenă cu Ana Pauker.
24. Lăzărescu, însărcinatul cu afaceri al guvernului român la Paris. Evreu, se numea în realitate Burach Lazarovici şi era fiul unui comerciant din Bucureşti.
25. Simion Oeru, subsecretar de stat. Evreu pe nume Achaffer.
26. Aurel Barangă, inspector general al artelor. Evreu pe nume Ariel Leibovici.
27. Liuba Chişinevschi, preşedintă a Uiunii Femeilor Antifasciste din România. Evreică originară din Cernăuţi, Bucovina, pe numele adevărat Liuba Broitman, soţia lui Iosif Chişinevschi din Comitetul Central.
28. Lew Zwiger, director al Ministerului Economiei Naţionale, evreu.
29. Zeider, doctor, jurist consult la Ministerul Afacerilor Externe, evreu.
30. Marcel Breslaşu, director general al artelor, evreu pe nume Mark Breslaşu.
31. Silviu Brucan, redactor şef al ziarului „Scânteia", organ oficial al partidului. Evreu pe nume Brucker. El dirija toată campania de minciuni cu care era înşelat poporul român asupra adevăratei situaţii create de comunism. În acelaşi timp, evreul Brucker conducea falsa campanie „antisemită" din presa comunistă din România.
32. Samoilă, director administrativ al ziarului „Scânteia". Evreu pe nume Samuel Rubinstein.
33. Horia Liman, redactor-şef adjunct la „Scânteia", evreu pe nume Lehman.
34. Schnapp, inginer, director administrativ al ziarului „România Liberă", al doilea ziar comunist ca tiraj, şi el evreu.
35. Jean Mihai, director al cinematografiei române (propagandă comunistă prin filme), evreu al cărui nume era Jacob Michael.
36. Alexandru Graur, director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, total aservit partidului comunist. Profesor, pe numele adevărat Alter Brauer, originar din Bucureşti.
37. Mihail Roller, un obscur profesor evreu, total necunoscut până la venirea sovieticilor în România, ajuns „preşedinte" al Academiei Române şi, mai mult, autor al unei noi „istorii" a poporului român care falsifica în mod grosolan realităţile.
38. Weigel, profesor, unul dintre tiranii Universităţii din Bucureşti, conducea permanenta „epurare" a studenţilor români, care îşi exprimau deschis convingerile ostile regimului comunist evreu.
39. Levin Bercovici, profesor, alt tiran al Universităţii din Bucureşti, care controla prin agenţii săi activitatea profesorilor români şi relaţiile lor sociale. Evreu din Rusia.
40. Silvian Iosifescu, critic literar oficial, a cenzurat şi schimbat forma şi fondul poeziilor marilor noştri poeţi Eminescu, Alecsandri, Vlahuţă, Cârlova etc., clasici ai literaturii române, morţi de zeci de ani, chiar de o jumătate de secol, pentru că nu erau în conformitate cu ideile marxiste-comuniste. Acest asasin al literaturii române era evreu şi se numea în realitate Samson Iosifovici.
41. Ioan Vitner, al doilea „critic literar" marxist al regimului, autor al cărţii intitulate Problema moştenirii literare, şi el evreu, se numea Iacob Winter.

Cei trei secretari ai Confederaţiei Generale a Muncii până în 1950, Alexandru Sencovici, Mişa Levin şi Sam Asriel (Şerban) erau toţi evrei...

De câte ori un creştin se afla într-o funcţie importantă, pentru a arăta poporului că şi creştinii ocupă posturi cheie, acest „mameluc" era sfătuit de un „secretar" sau „consilier" evreu care deţinea, de fapt, adevărata putere...Toate posturile guvernamentale cheie, 90 la sută sau chiar mai mult în administraţia civilă, în economie, industrie şi universităţi etc. erau deţinute de evrei ascunşi sub false nume româneşti şi, cu toate acestea, presa evreiască şi publicul ei credul dezinformat, protestau că în România există antisemitism.

Aproape toţi prefecţii de „raioane" , primarii oraşelor, comisarii de poliţie din judeţe, comisarii politici din armată erau evrei. Poliţia comunistă din Bucureşti era formată din evrei, de la portarul înarmat de la intrare până la directorii şi şefii „Securităţii". Cu ironie amară, bucureştenii botezaseră sediul Securităţii Statului „Tel Aviv", pentru a arăta că membrii acestui trust terorist erau în totalitate evrei. Cei mai bestiali comisari comunişti ai „miliţiei populare" din Bucureşti erau evreii Solomon şi Kweiler, cu sute de crime la activ. Şi erau crime oribile. Nenumărate fete funcţionare şi studente creştine care refuzaseră să devină prostituate ale potentaţilor evrei au fost arestate ca „duşmani ai poporului" şi omorâte în chinuri şi umilinţe fără limite în beciurile Ministerului de Interne. Cadavrele mutilate ale acestor nefericite erau trimise apoi în sicrie închise la crematorii pentru a fi arse şi a şterge dovada teribilelor crime...

Un muncitor-dacă era muncitor era român-câştiga abia 4.000 lei (în 1950), muncind câteodată şi 14 ore pe zi pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu. Evreul numit de stat director al fabricii câştiga în schimb între 60 000 şi 100 000 de lei lunar...Pentru a înţelege cât de puternic era în regimul comunist monopolul evreilor asupra posturilor de conducere în toate domeniile vieţii româneşti, vom da numele câtorva şefi ai Societăţii Române de Radiodifuziune, care aveau controlul asupra tuturor staţiilor de transmisie radio din România: 1. Alexandru Graur, director general, evreu, pe nume Alter Brauer. 2. Doctorul Petre Iosif, director adjunct al societăţii, evreu pe nume Josephson. 3. Titu Bratin, director de programe. Evreu pe nume Braunstein. 4. R. Kamerling, director de personal, evreu. 5. Inginerul Reich, director tehnic al societăţii, evreu. 6. Inginerul Bujesch, şeful personalului tehnic al societăţii, evreu. 7. Samuel Alperin, şeful secţiei de crainici radio. Evreu, pe nume Helpern. 8. Levin Rosemberg, dirijor al orchestrei radio, evreu. 9. Rosa Rosentatd, dirijor al orchestrei radio, evreică.

Toţi crainicii postului de radio erau evrei... Dictator în lumea muzicală era evreul Elias Goldberg, cunoscut sub pseudonimul Elly Roman. Fără autorizarea lui nu se putea publica nici o partitură nouă. Sub conducerea acestui individ s-au schimbat cuvintele unor vechi melodii populare, romanţe sau cântece de muzică uşoară compuse înainte de venirea regimului comunist. În locul vechilor versuri s-au introdus versuri de propagandă roşie, cu „tractoare", „fabrici", „cooperative agricole de stat"...În materie de versuri, alt evreu era stăpân deplin-se numea Harry Negrin (schwartz - negruîn limba germană), iar fără autorizarea lui nu se putea publica nici un vers.
Toate cărţile importante din bibliotecile publice, dar ale căror idei contraveneau doctrinei comuniste sau intereselor generale ale evreilor au fost scoase din biblioteci şi arse. În 1948, statul român, sau mai bine zis evreii de aici au publicat două volume de 350 de pagini cu numele autorilor şi lucrările interzise din literatura română şi străină. Mai bine de 90 la sută din operele de literatură, filosofie, sociologie, teologie, religie creştină etc. au fost interzise... Pe lângă mulţimea de profesori evrei care ticseau toate universităţile şi institutele de învăţământ superior au fost infiltraţi la toate nivelele de studiu studenţi evrei cu misiunea de a-i spiona pe studenţii români din interior."(Traian Romanescu, Marea Conspiraţie Evreiască. Ed. Logos, Bucureşti-1997, p. 95-100; Maurice Pinay, The Plot Against the Church, pp. 73-77, cf. Traian Golea, , în Romanian Historical Studies, 1996, ediţia a II-a, pp. 7-9

Bolşevicii marxişti, după ce au acaparat puterea prin teroare, prin revoluţia sângeroasă, atât în Rusia cât şi în celelalte ţări din Estul Europei „proletarii" au interzis toate formele de , precum grevele sau orice nemulţumire, fiindcă pretenţia lor ar fi declanşat acuzaţia fie de „sabotaj economic", fie de „revoltă", ceea ce ar fi fost inadmisibil, dar şi incompatibil cu doctrina „iluminaţilor" fii ai întunericului. Patria noastră fusese integral ocupată de barbarii-roşii. Peste „iarba verde de-acasă", treceau tancurile bolşevice, aduse de trădătorii care s-au constituit în Diviziile roşii ale ruşinii. Sub şenilele grele ale ocupantului, pământul era sfârtecat, cernit cu doliu, cu lacrimi şi cu sânge. Şi păsările s-au prăvălit din zbor încremenindu-le cântecul. Totul fusese confiscat: aer, pământ, apă, soare, munţi, codru, case, vetre, leagăne, legende, doine, balade, nădejde, trecut, prezent şi viitor. Poporul nu fusese învins, ci vândut. Vândut sau mai bine spus dăruit în sclavie duşmanilor seculari de monarhul său, Mihai I, alături de mama sa împreună cu camarilă ei regală şi de mulţi dintre fii naţiei pripăşiţi de vremuri pe ogorul politic.

„Această dementă decizie-de la 23 august 1944, scria la acea dată Pamfil Şeicaru-a avut ca prim efect o dramatică confuzie pe front. Conform instrucţiunilor generalului Racoviţă, comandantul armatei de operaţie care era în complot şi principalul element de execuţie a capitularzilor prezidaţi de regele Mihai, delegaţi ai unităţilor româneşti au luat contact cu comandanţii sectoarelor sovietice, la dispoziţia cărora au pus trupele româneşti. Toţi ofiţerii ascultaseră la Radio Bucureşti cuvântarea mincinoasă a Regelui nedemn, care anunţase încheierea unui armistiţiu. După un moment de dezorientare, comandanţii unităţilor ruseşti au cerut instrucţiuni, nefiind informaţi de semnarea unui armistiţiu, cum informau ofiţerii români. Răspunsul de la Moscova a fost conform cu adevărul: nu se semnase nici un armistiţiu şi, în consecinţă, unităţile româneşti trebuiau înconjurate, dezarmate şi făcute prizoniere. În primele ore au fost mai mult de 130 000 de prizonieri români trimişi în Rusia. După două zile, totalul prizonierilor depăşise 175 000. Cu mistificarea de la Cairo şi marea înţelepciune patriotică a lui Iuliu Maniu şi aşa-zisul Comitet Naţional-Democrat, începe mucenicia Poporului Român." (Cf. Ieronim Hristea, De la Steaua lui David la Steaua lui Rothschild. Ed. Ţara Noastră, Bucureşti-2004, p. 233)

Adesea adevărul nu numai că este dureros dar este și foarte greu de acceptat.Proverbul vechi care spune că așa cum îți așterni așa vei dormi, se adeverește mai întotdeauna. Fiind creștin ortodox sunt iubitor de semeni și nu admit decât un viitor clădit pe conviețuire pașnică și pe respect reciproc. Consider însă necesar să conștientizăm adevărul istoric, să recunoaștem că am mușcat țărâna strămoșească amestecată cu sânge și sudoare și am reușit să rămânem...

„Doamne,/ Ajunsu-ne-a cuțitul pân-la os/Și orice așteptare-i de prisos./ Îndură-Te de noi din cerul Tău/ Și fă de-acum să piară Duhul Rău./ Că viața ni-i câinească și amară/ Și sângeră și geme-ntreaga țară !". (Ionel Zeană, Rugă)

footer