Revista Art-emis
Ideocrație PDF Imprimare Email
Prof. dr. Mircea Druc, ex Prim-ministru, Chşinău   
Miercuri, 07 Martie 2018 20:28

Prof. dr. Mircea DrucImperiile clasice au dispărut după cel de-Al Doilea Război Mondial. Intelectualii kominterniști le-au criticat necruțător, cu mânie proletară. Și mișcările de eliberare națională din colonii le-au zdruncinat cu succes. Iar lumea occidentală, în general, a subestimat specificul și potenţialul unui Imperiu de tip nou. Fondată în 1922, Uniunea Sovietică, numită și „Marele Experiment", nu reprezenta o inovație generată de un imperativ istoric. În 1917, puciul troțchist-leninist, inspirat de Finintern, a dus la căderea monarhiei ruse și acapararea puterii de către un singur partid politic. P.C.U.S., animat de ideea fixă - revoluția mondială și transformarea din temelii a omenirii, a proiectat și construit pe ruinele clasicului imperiu țarist ceva inedit: o Ideocrație

Noțiunea de „ideocrație" provine din cuvintele grecești „ιδέα"-ideea și „κράτος"-putere. A nu se confunda „ideocrația" (puterea ideologiei) cu alți termeni consacrați, precum „iudeocrația" (puterea evreilor) și „idiocrația" (puterea idioților). În utopia platoniană, cei care aveau menirea să devină „suveranii", erau marii filosofi; în teocrația tradițională conduce Divinitatea (Dumnezeu/Allah) prin interpuși; în evul mediu teocrația, ca putere a sacerdoților și a Papei, și-a găsit exprimarea în cezariano-papism și bizantinism; în secolul al XX-lea s-a vorbit deja de o tehnocrație, ca putere a intelectualității și a managerilor. Kominternul a conceput Uniunea Sovietică ca un fel de teocrație seculară. Și, totodată, ca o ideocrație în care avea să conducă ideea socialistă prin partidul unic, de avangardă. Dominația unei singure ideologii (bolșevismul în U.R.S.S., fascismul corporatist în Italia și rasismul în Germania) era legată organic de subordonarea întregii vieți sociale unui singur șef suprem (Вождь, Duce, Führer).

„Ideologia", percepută ca o știință despre idei, este considerată un instrument important de cucerire și menținere a puterii. Între funcțiile ideologiei (cele de apărare, evaluare, elucidare, cunoaștere, educare) pe primul loc se plasează funcția de legitimare a orânduirii existente; de integrare a tuturor segmentelor sociale în jurul valorilor/normelor elitei conducătoare, care include în componența sa și vârfurile armatei ideologice. Crearea și întreținerea unui enorm aparat propagandistic avea drept obiectiv suprimarea libertăților democratice; implementarea în țară a unității de idei cu metode militaro-polițienești; răspândirea ideologiei totalitare prin impunerea în alte țări a anumitor partide sau declanșarea unei revoluții mondiale. Pe noi, românii, Armatele Imperiului creștin ortodox ne „eliberau" de sub jugul altui Imperiu necreștin musulman. Armata Roşie muncitorească-țărănească a unui imperiu de tip nou refăcea, în plan geografic, clasicul Imperiu rus. Astăzi, nu mai avem de a face cu mitologia Imperiului ideocratic bolșevic axată pe triada „коммунизм, дружба, мир". Suntem, mai curând, în situaţia când Rusia țarilor ne tămâia cu triada «православие, самодержавие, народность». Rămâne de clarificat dacă actuala „lume rusă" are afinități cu doctrina clasică fascistă, numită și „a treia cale", sau, mai curând, cu național-socialismul (nazismul) german din perioada interbelică. În prezent, istoriografia rusă, ca și cea sovietică, în trecut, substituie niște noțiuni distincte - „național-socialismul" și „nazismul" german cu „fascismul" italian. Și acest fapt, deloc întâmplător, merită o analiză riguroasă academică.
În defunctul Imperiu bolșevic, Partidul Stat (sau Statul Partid) a imaginat ideocrația sub forma unei piramide, care iradia absolut toate sferele vieții. În vârful ei se aflau conducătorii - segmentul ezoteric al partidului, sau inițiații - fiii aleși și credincioși ai ideologiei. Pe o treaptă mai jos se situa aparatul - aspiranții la titlul de conducători. Niște inițiați, sperând că și ei vor fi cândva aleși. După care venea activul partidului - veriga de mijloc a servitorilor credincioși, inițiați doar parțial. Și, în final, activul de masă – mercenarii armatei ideologice. Aceștia, neeligibili, erau niște credincioși ai ideologiei, inițiați și ei parțial, dar cu gândul la o eventuală inițiere deplină. Important de reținut: statutul ideocraților (mercenarilor ideologiei) nu corespundea cu cel al membrilor simpli ai PCUS. După colapsul Imperiului sovietic, piramida Bisericii Ruse resuscitează teocrația, extinde și consolidează frontierele unui alt Imperiu - ortodox-pravoslavnic cu centrul la Moscova, care se vrea și cea de „A Treia Romă". În Republica Moldova, nu comisarii, nu politrucii partidului-stat ci propagandiștii Rusiei post-sovietice împreună cu „stataliștii" autohtoni - niște epigoni și uzurpatori ai Moldovei istorice - vor să ne bage într-un virtual paradis eurasiatic.

Odată cu instalarea la Kremlin a lui Vladimir Putin, în Federația Rusă s-a consolidat spectaculos un nou tip de ideocrație și o nouă clasă politică. Aceasta, însă, nu știe cu ce să se ocupe. E o chestiune pe deplin firească, organică. Or, din start, actuala nomenclatură, moșită de aparatcicii lui Vladimir Putin, nu s-a constituit pentru a efectua o activitate pozitivă. Nu, ea a vrut doar să culeagă roadele unei creșteri economice naturale, fără să contribuie cu ceva. Politologul rus Dmitri Oreșkin avertizează: „Evident, pentru regimul actual din Rusia, etapa căutării unui model de dezvoltare optimă s-a încheiat. A început faza degradării. Partidele politice, compuse în bună parte din marginali, se ocupă de filozofie și aceasta înseamnă că se apropie colapsul. Practic, ele vântură tezele privind „statul ideocratic", expuse acum zece ani, de către filozoful Alexandr Dughin și alți gânditori. Este un fel de autoamăgire, căci în istoria Rusiei o ideocrație integrală s-a edificat doar în perioada când comunismul era o religie, iar Stalin era sacerdotul suprem, divinitatea terestră... Adevărul e că această religie, confruntată cu realitatea vieții și problemele oamenilor s-a spulberat. Iar poporul a rămas dezamăgit de statul ideocratic"[1].

În eterna căutare a unei „identități ruse" ieșite din comun, noua ideologie putinistă nu e decât un ambalaj al vechilor tentații eurasiatice. În prezent, profesioniștii războiului informațional-psihologic se implică în lupta pentru acapararea și menținerea puterii politico-economice, apărând interesele noilor clanuri. Și, practic, propagandiștii, politologii, creatorii de imagine, experții în tehnicile electorale și relațiile cu publicul sunt prezenți în toate mediile de informare în masă. Una din sarcinile lor este modelarea și manipularea opiniei publice atât în interior cât și în exterior.

Pentru ași justifica existența, ideocrații Rusiei contemporane caută să inventeze diverse sarcini și ocupații. Aceeași problemă o aveau și ideocrații sovietici. Se discuta la infinit: despre criza generală a capitalismului, despre orânduirea progresistă a țărilor comuniste, despre civilizația apuseană decadentă/muribundă; despre modernizare, revoluție tehnico-științifică și progres istoric. Sute de mii de cetățeni sovietici băteau apa în piuă și țineau cursuri de comunism științific. Care a
fost rezultatul final se știe.

În actualul program electoral al lui Putin valorile spirituale și morale sunt menționate după activismul cetățenesc, în sensul unui voluntariat al întreprinzătorilor, la modă în clasa de mijloc. Vor fi dezamăgiți nostalgicii economiei sovietice industrializate și vor prinde curaj promotorii economiei postindustriale. Totuși, pentru cei care visau să revină la industria grea, Putin le oferă un program nuclear, care amintește de epopeea rachetelor nord-coreene. Pe viitor, Kremlinul nu mai are în vedere nici reformele anunțate în trecut, nici creștinismul, nici biserica, nici religia. Se vorbește despre un model de dezvoltare denumit convențional „tehnocrație conservatoare cu bătaie nelimitată". Tezele strategice, scrise pentru „VVP" de echipa lui Alexei Kudrin și alți experți cu viziuni planetare, prevăd „hibridizarea" statului rus cu serviciile speciale, cu tehnologii IT de vârf și un sistem politic tehnocratizat intens. Obiectivul cheie este axat pe formula „Ca ei, dar fără ei" - crearea unui Occident economic în interiorul Rusiei, fără a deveni Occident pe dinafară. În următorii șase ani sub un Putin reales, Rusia va arata ca o matrioșka tradițională: în interior o păpușică tehnocrată cu aspect extra-modernist, iar în exterior una în camuflajul "omuleților verzi", care somează Occidentul: „Europa și S.U.A. să cadă la înțelegere cu noi!" Dar, să speram că și de această dată Occidentul nu se va speria de noile arme rusești.

În încheiere, o viziune personală extrasă dintr-un jurnal ținut în tinerețe, la Leningrad și Moscova; o cugetare asupra viitorului nostru, al românilor, inspirată de realismul utopist în contradictoriu cu realismul socialist și realismul capitalist: „În trecut, am luptat cu un Imperiu necreștin. Și am obținut unele victorii morale. Dar nu le-am putut fructifica decât parțial. Căci apăruse un alt Imperiu - creștin-ortodox. Acesta ne „elibera" de Imperiul precedent. În prezent, deznaționalizarea noastră continuă. EI, ne mint cu mituri internaționaliste. Noi, derutăm „eliberatorii" cu un simț nativ al umorului. Simulând obediența, renaștem ca Pasărea Phoenix. Instinctul autoconservării s-a declanșat. Nucleul nostru genetic germinează întruna. A încolțit deja sămânța dacilor liberi nemuritori. Zalmoxe este cu noi! Așa să ne ajute Dumnezeu!".

-----------------------------------
[1] Российская иделогия. Идеократия и самообман. Рассуждение о нравственности и морали - форма административной мастурбации, когда ресурсы есть, а заняться нечем. https://republic.ru/russia, 17.02.10 | 14:25.

footer