Revista Art-emis
Doctrina comunismului (1) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Miercuri, 28 Februarie 2018 13:14

Prof. dr.Gh. C-tin. Nistoroiu„Dreptatea fără putere este neputincioasă, iar puterea fără dreptate este tiranică". (Blaise Pascal).
„Nu este vina mea dacă cei care mă acuză sunt tocmai aceia care au organizat o afacere mondială din vânzarea ciolanelor bunicilor lor". (Roger Garaudy).

Iudaismul-religia iudeilor s-a fondat pe miturile artificial create privind „convorbirile directe" dintre Iahveh (dumnezeul, creat după chipul şi asemănarea lor) şi „sacrii patriarhi": Avraam, Isaac, Iacov (Israel) şi Moise. În componenţa istorică a Vechiului Testament au intrat mai multe categorii de popoare: canaanenii, amoriţii, filistenii, hitiţii, toţi deveniţi palestinieni şi khazarii, pretinşii evrei. Noţiunea de iudaism vine de la locuitorii statului Iuda, în care s-au convertit primii adepţi, iar cea de mozaism de la presupusul profet Moise. Iudaismul, fundamentat politic profund a constituit baza sionismului ca doctrină extremistă.

Coborând de pe platoul Sion - „sălaşul lui Dumnezeu", sionismul s-a manifestat primar în sânul iudaismului, dar cunoscând o amplă dezvoltare atunci când poporul Khazar l-a înfiat ca religie, acceptându-i caracterul naţionalist, xenofob şi extremist, prin exacerbata şi absurda dogmă de „popor ales". Khazarii se numesc sub numele fals de evrei, impunându-şi supremaţia mondială, conform pretinsului testament al „poruncilor Dumnezeului lor." Practic, în sens general cele două ramuri de semitice, distincte ca etnie, având însă iudaismul ca religie comună pot fi numiţi iudei. Biblia iudaică-Vechiul Testament este o istorie a iudeilor, iar Talmudul şi Cabala reprezintă codurile de norme sacre, iudaice ce trebuie respectate la modul absolut. Iudaismul parcurge istoric trei etape: etapa talmudică, etapa rabinică şi etapa reformistă, numită şi neoiudaismul.

Prin răspândirea iudeilor în lume, aceste colonii s-au organizat puternic instituţional, fiind coordonate şi conduse la nivel de ţara de adopţie şi universal de sinoadele rabinice, conferindu-le o structură organică şi politică, astfel că sionismul s-a implicat la nivel internaţional, prin organizaţiile sale secrete de tip masonerie. Naşterea Mişcării Hascala, reforma religioasă din veacul al XVIII-lea, iniţiată de Moise Mendelssohn-Moise Ben Mendel, a creat Neomesianismul. Adepţii înfocaţi ai noii reforme au fost discipolii Mişcării Hascala şi membrii „Uniunii Evreilor pentru Ştiinţă şi Civilizaţie" condusă de rabinii Moise Hess şi Baruch Levy, mentorul lui Marx, căruia i-a explicat în detaliu natura Neomesianismului, ce va fi realizat doar printr-o revoluţie comunistă universală axată pe clasa muncitoare.

1. „Poporul evreu în întregime va fi propriul său Mesia. Domnia sa asupra universului se va face prin unificarea celorlalte rase umane, eliminarea monarhiilor şi a frontierelor, care nu sânt decât bastioane ale individualismului, şi prin instaurarea unei republici universale care va recunoaşte pretutindeni drepturile de cetăţenie ale evreilor. În această nouă organizare a omenirii, fiii lui Israel, răspândiţi acum pe toată faţa pământului, cu toţii de aceeaşi rasă şi cu aceeaşi formaţie tradiţională vor ajunge fără mari oprelişti să fie elementul conducător peste tot, mai ales dacă reuşesc să impună maselor muncitoare o conducere formată din evrei. Astfel, datorită victoriei proletariatului, vor ajunge în mâinile israeliţilor guvernele tuturor naţiunilor o dată cu formarea republicii universale. Atunci proprietatea individuală va putea fi înlăturată de către guvernele rasei evreieşti, care vor putea administra astfel peste toate bogăţiile popoarelor. Şi aşa se va împlini făgăduiala Talmudului, anume că atunci când timpurile mesianice vor veni, evreii vor ţine sub cheile lor bunurile tuturor neamurilor lumii." (Rabinul Levy Baruch, cf. dr. Luis Bielski, Sionism şi Comunism)

Convinşi că Mesia atât de mult aşteptat este o metaforă, l-au substituit cu naţiunea în sine, dând naştere socialismului marxist sau comunismului. În sânul iudaismului, Sionismul s-a dezvoltat ca mişcare mesianică, de tip neomesianic.

2. „... aşa cum neomesianic este şi socialismul comunist al lui Karl Marx, ambii constituind tentaculele aceleiaşi caracatiţe israelite care caută să stăpânească lumea pentru a-şi împlini astfel idealul mesianic." (ibid.)

Alte surse în afara celor falsificate intenţionat, arată că grosul conducătorilor Revoluţiei din 1917, erau evrei din comunitatea evreiască rusă şi evrei din comunitatea evreiască americană, în proporţie de 90 la sută. Stalin afirma în cartea sa: Marxismul şi chestiunea naţională, publicată în 1913, că în Rusia trăiau circa 6 milioane de evrei, din care 96 la sută trăiau în oraşe. La această cifră destul de mare se adaugă coeficientul lor specific de unitate, putându-se cu uşurinţă organiza, ajutaţi fiind de iudaismul internaţional, de masa muncitorilor şi cea a ţăranilor obidiţi, pentru a se conduce spre obiectivul propus revoluţia comunistă. Ecoul propagandei răsunând în toate clasele sociale s-a făcut prin masonerie şi prin agenţii iudaismului în mod sistematic, pregătind prin acţiuni subversive terenul pe care să fie însămânţat comunismul. Victoriei comunismului în Rusia a fost pregătită în premieră de unul dintre maeştrii masoneriei ruse, evreul Aleksandr Kerenski alias Adler Kirbis, care a jucat la dublu: şi pentru ţar şi pentru Lenin. De profesie avocat, a intrat în Partidul Muncitoresc Rus, ajungând în Dumă ca deputat, reprezentând socialiştii moderaţi. Cu sprijinul masoneriei a ajuns în Februarie 1917, în guvernul provizoriu, ministru de justiţie, apoi în mai, ia portofoliul Ministerului de Război, pentru ca în August acelaşi an să devină prim-ministru, în locul principelui Gheoghievici Ivov. Declanşează un conflic dur împotriva Comandantului armatei ţariste, Gheorghievici Kornilov, pe care-l „demite", apoi îl arestează, declarând Rusia „republică" la 15 Septembrie 1917, instituindu-se preşedintele guvenului provizoriu şi comandant al armatei, detronând-ul astfel cu destulă uşurinţă pe ţarul Nicolae al II-lea.

Lovitura de stat organizată în luna Octombrie de Lenin şi Troţki a fost o simplă formalitate. Adevărata victorie i-a aparţinut lui Kerenski, care la 8 Noiembrie 1917, predă ştafeta puterii confraţilor săi bolşevici, el autoexilându-se în occident ca dizident „anticomunist". Masele de muncitori, trebuiau atrase spre această iluzie a binelui socio-proletar, dar numai pentru a deveni în lupta pentru putere, în lupta pentru hegemonia comunismului, instrumentul permanent de sacrificiu pentru liderii marxist-leninişti. Muncitorii trebuiau în primul rând înşelaţi cu promisiuni himere, promisiunea fiind oferta cea mai necostisitoare, prin presa propagandistică pentru a deveni forţa revoluţionară, „carnea de tun" pentru teoreticienii şi liderii insurgenţi ai revoltei în drumul lor spre împlinirea Revoluţiei mondiale comuniste.

Toţi ideologii teoreticieni şi practicieni ai comunismului au fost evrei. Ei au construit mai întâi arhitectura „socialismului ştiinţific", pe care au îmbrăcat-o în armura teoriilor economice, iar deasupra au pus ca acoperiş dialectica materialismului. Exploatarea la maxim a trecutului mitic, i-a adus iudaismului marea victorie a prezentului. Comunismul n-a fost creat pentru mase, pentru proletari, ci pentru puterea mondială a Ocultei iudaice, plan care astăzi este în pragul reuşitei prin liberalismul-social-democrat, adică prin trasfuzia de comunism la neocomunism şi cea de capitalism la neocapitalism, ţinând cont că ambele sisteme au părinţi sionişti comuni.

Cea mai puternică armată, înainte de înrolarea proletariatului a fost Presa, iniţiată şi controlată de trusturile evreieşti, precum cel al lui Mauritius de Hirsch-trustul Hirsch (Hearst),care pe la 1850, depăşea 200 de ziare, cel al lui Leopold Ullstein, Campania de Presă şi Edituri-Berlin ş.a. 3.„...Între 1915-1930, această campanie de presă a ajuns să se impună aproape dictatorial în presa germană, publicând cel mai important ziar al ţării, „Die Berliner Morgenpost", într-un tiraj de 600.000 de exemplare; cea mai importantă revistă ilustrată germană, , „Die Berliner Illustrierte Zeitung", cu 2 milioane de exemplare; cea mai importantă revistă săptămânală, „Die Grune Post", cu 1 milion de exemplare, la care se adăugau alte trei ziare berlineze, două săptămânale şi zece publicaţii lunare. În afară de aceasta, editura publica anual cărţi cu un tiraj total de 2 milioane de volume. Tipografia Companiei Ullstein..., avea ca angajaţi 10.000 de muncitori. Evreul Rudolf Hans Franz Ullstein, fiul lui Leopold, avea un câştig de circa 20 de milioane de mărci, 6 milioane de dolari pe an, de pe urma activităţii ziarelor şi editurii." (Traian Romanescu, Marea Conspiraţie Evreiască. Ed. Logos, Bucureşti-1997, p. 127)

Iudaismul internaţional a fost cel care a netezit calea socialismului împlinindu-l în revoluţia comunistă din Rusia sovietică. Să spunem câteva cuvinte despre corifeii evrei ai iudaismului internaţional-comunist:
1. Karl Heinrich Marx, alias Kissel Mordekay, „părintele marxismului", este cel care a formulat concepţia naţionalismului evreu, dar şi-a pus eticheta de „internaţionalist", pentru a păstra aparenţele. De fapt Marx a trăit ca un mare burghez pe banii capitaliştilor evrei germani pentru concepţiile lui naţionaliste, ultranaţionaliste şi internaţionaliste. Evreul Karl Marx/ Kissel Mordekay amestecă aşadar, în teascul eu-lui său cele două elemente: utopia şi revoluţia, rezultând o materie brută, marxismul, urmând ca după decantare să se transforme într-o licoare roşie cu gust de sânge denumită comunism.

În prodigioasa revistă „Deustche Franzosische Jahrbucher" – „Anale Franco-Germane" a publicat în 1844, articolul ultranaţionalist: „Zur Judenfrage" - „Despre chestiunea evreiască", „în care face o analiză detaliată a problemei naţionale evreieşti, polemizând cu Bruno Bauer, un alt radical evreu din Germania. Până în anul 1847, Marx a lucrat de asemenea la redactarea „Programului sionist" care, împreună cu noi adăugiri făcute de diverşi evrei a fost transmis întregii evreimi internaţionale în anul 1897, în cadrul Primului Congres Mondial Evreiesc.

În 1848, Karl Mordekay a publicat la Londra cunoscutul „Manifest Comunist", care declanşează agitarea clasei muncitoare din ţările creştine şi lupta împotriva capitalismului burghez, pentru implantarea „dictaturii proletariatului", totul de fapt în cadrul luptei secrete duse de iudaismul mondial pentru a stăpâni lumea. Referindu-se la opera lui Marx, Hitler scria în „Mein Kampf" (Lupta mea), „Karl Marx a fost pur şi simplu singurul individ dintre atâtea milioane care, în mocirla unei lumi corupte a descoperit cu ochiul sigur al unui profet veninul indispensabil comprimându-l ca printr-o artă magică într-o soluţie concentrată în scopul de a accelera distrugerea existenţei tuturor naţiunilor libere de pe pământ şi, toate acestea pentru a-şi servi propria-i rasă". (Traian Romanescu, op. cit., p. 20-21)

2.Friedrich Engels, evreu născut la Barmen-Prusia Renană, în 1820, al doilea părinte al marxismului şi primul al Internaţionalei „Socialiste"(comuniste), înfiinţată în 1849.

3. Karl Kautski, alias Kaus, evreu născut la Praga în 1854, scriitor socialist, autorul celei mai înverşunate lucrări împotriva creştinismului Der Ursprung des Chirstentum (Originile Creştinismului), în 1908, „cel mai puternic atac deschis lansat vreodată de un evreu împotriva religiei creştine". M (ibid, p.21); „Programul Socialist" de la Erfurt-Germania în 1891; Crimele de la Chişinău şi problema evreiască (unde elaborează iudaismul ca naţiune), în 1903 şi „Vorlaufer des Sozialismus" (Avangarda Socialismului).

4. Ferdinand Lassalle, evreu născut la Breslau în 1825, promotor al ideilor extremiste, denumit „socialistul german". A fondat „Allgemeiner Deutscher Arbeiterverein" (Partidul Muncitoresc German). În lucrările sale, „Die Offenes Antwortschreiben" (Contestări deschise) apărută la 1863 şi „Kapital und Arbeit" (Capital şi Muncă), în 1864. Lassalle, propune prin propagandă şi agitaţie socialistă, înlăturarea dinastiilor regale şi a aristocraţiei creştine, prin înlocuirea lor cu guverne burgheze care promovau dictatura economică. „A fost omorât în duel de ofiţerul român Racoviţă, după ce evreul îi insultase prietena germană." 6. (ibid. p. 21)

5. Eduard Bernstein, evreu născut la Berlin în 1850, autorul lucrărilor: Die Voraussentzungen des Sozialismus (Presupuneri despre socialism) - 1899; „Vorwarts Sozialistatus!" (Socialism, înainte!)-1901; Dokumente des Sozialismus (Documentele socialismului)-1902; Zur Geschichte und Theorie und Praxis (Istoria şi teoria socialismului-1904; „Die heutige Sozialdemokratie in Theorie und Praxis „ (Social-democraţia de azi în teorie şi practică (1905); Die Aufgaben des Sozialdemokratie (Îndatoririle social-democraţiei) (1909) şi Die Deutsche Revolution (Revoluţia germană)-(1921).

6. Celelalte teorii materialist-economice care, şi-au desfăşurat agitaţia şi propaganda în numeroase ţări pentru atragerea proletariatului la lupta comunismului aparţin de asemenea evreilor: „Jacob Lastrow, Max Hirsch, Edgar Loening, Wirschauer, August Babel (Femeia şi socialismul-1893), Schatz (Individualism economic şi social), David Ricardo ş.a." 7. (ibid. p. 22)

Graţie înfrângerii în 1918, a Germaniei, Oculta iudaică a răsturnat guvernul printr-o „revoluţie socială", formând primul cabinet evreu-comunist:
1. Preuss-Interne; 2. Freund-Interne; 3. Lansdberg-Finanţe; 4. Karl Kautski-Finanţe; 5. Schiffer-Finanţe; 6. Eduard Bernstein-secretar al Trezoreriei statului; 7. Fritz Max Cohen-şef al serviciului de Informaţii, fost corespondent al ziarului „Frankfurter Zeitung".

Al doilea cabinet tot în 1918, era alcătuit din aceeaşi seminţie:
1. Hirsh-ministru de Interne; 2. Rosenfeld-ministrul Justiţiei; 3. Futran-Învăţământ; 4. Arndt-Învăţământ; 5. Simon-secretar la Finanţe; 6. Kastenberg-directorul secţiei de arte şi litere; 7. Stathgen-ministru al Dezvoltării; 8. Meyer Gerhart-directorul comerţului cu coloniile; 9. Wurm-secretar la Alimentaţie; 10. Merz, Weil, Katzenstein, Stern, Leewemberg, Frankel, Schlesinger, Israelowitz, Selingsohn, Laubenheim etc., ocupau funcţii de seamă în ministere.

Alte sectoare remarcabile ale învinsului stat german în 1918, erau ocupate tot de evrei:
1. Kohen-preşedintele Comitetului Soldaţilor şi Muncitorilor Germani, „corespondent al unui soviet similar înfiinţat în acelaşi an în Rusia"; 2. Ernst-şeful poliţiei din Berlin; 3. Sinzheimer-şeful poliţiei din Frankfurt; 4. Lewy-şeful poliţiei din Hessen; 5. Kurt Eisner-preşedintele Bavariei; 6. Jaffe-ministrul finaţelor bavareze; 7. Brentano-ministru al industriei, comerţului şi transporturilor, apoi ministru al afacerilor externe al Republicii Federale Germania în cabinetul Adenauer; 8. Talheimer-ministru în Wurtemberg; 9. Heiman - ministru de stat în Wurtemberg; 10. Fulda-în guvernul din Hessen; 11. Theodor Wolf-redactor şef al ziarului „Berliner Tagenblatt"; 12 Gwiner-director al „Deutsche Bank". Delegaţii Conferinţei de Pace-Versailles erau evrei 8., „printre care: Rathenau, Wassermann, Mendelson Bartoldy, Max Warburg, Dr. W. Strauss, Oscar Oppenheimer Merton, Brentano, Struk şi Deutsch. [...] În luna ianuarie 1919, un grup comunist, cunoscut sub numele de „Liga Spartakus", a încercat să dea o lovitură de stat, printr-o revoltă comunistă izbucnită la Berlin. Capii revoltei? Erau evreii Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht. După ce s-a votat constituţia de la Weimar, în 31 iulie 1919, evreii au reuşit să ocupe poziţii cheie în guvernul lui Scheideman, astfel că influenţa lor catastrofală asupra vieţii politice germane continua.

Unul dintre cei mai periculoşi evrei era, fără îndoială, Walter Rathenau, evreu mason, membru al ordinului mason internaţional B'nai B'rith, originar din Berlin, unde se născuse în 1867... În aprilie 1920 a fost numit de către „Reichswirtschafsrat" (Adunarea sau Camera Germană) membru în „Socialization Comision", comisia de socializare însărcinată cu „naţionalizarea" minelor de cărbuni. În mai 1921, Rathenau a fost numit ministru de externe al Republicii de la Weimar. În decembrie acelaşi an a întreprins faimoasa vizită la Londra pentru a-i propune lui Lloyd George, primul ministru britanic, crearea „Statelor Unite ale Europei", cuprinzând şi Rusia comunistă şi contribuind astfel la refacerea economiei U.R.S.S.

Ce consecinţe imediate ar fi avut crearea Statelor Unite ale Europei în acel moment? Rathenau ştia foarte bine. Ar fi însemnat grăbirea răspândirii comunismului în toată Europa... În calitate de ministru de externe al Germaniei, participant la Conferinţa de la Geneva în 1922, evreul german a semnat alături de evreii sovietici Litvinov, Radek, Kamenev şi Rakovski faimosul tratat secret de la Rapallo. În timpul aceleiaşi conferinţe, Germania a recunoscut regimul comunist din Rusia şi i-a oferit ajutor economic, tehnic şi armament. Conform tratatului au fost trimişi în Rusia 200 de specialişti germani pentru a supraveghea construirea fabricilor de armament şi reorganizarea armatei roşii pe baze moderne". (Traian Romanescu, op. cit., p. 128-129)

Înfăptuirea Statelor Unite ale Europei a eşuat prin uciderea lui Rathenau de către tinerii germani ai mişcării naţionale de eliberare care, a culminat cu venirea la putere a lui Hitler. Ideologia marxistă prin fundamentul ei materialist dialectic a pus bazele doctrinei comuniste. Pasiunea de comunitate paşnică a abolit egalitarismul, instaurând revoluţia feroce, prin pregătirea revoluţionarilor de profesie, a celor violenţi sau deveniţi instrumente ale cruzimii. Lenin (Ziberblum) care, considera violenţa liantul revoluţiei, deci „generatoare de istorie" şi-a pregătit din vreme prin promisiuni, agitaţie, dezinformare, propagandă, falanga sângeroasă de extremă stângă, Legiunea roşie pe care a încununat-o cu o diabolică teroare. 9. „Lenin... a conceput şi întemeiat, încă din 1902-1903, un partid de revoluţionari de profesie-grupul bolşevic-foarte diferit de partidele social-democrate europene destul de larg impregnate de cultură democratică şi reformistă". (Stephane Courtois-coordonator, Dicţionarul Comunismului. Trad. de Mihai Ungurean, Aliza Ardeleanu, Gabriela Ciubuc. Ed. Polirom-2008, p. 13)

Este evident că de fapt liderul bolşevic, având banii oferiţi din abundenţă de capitaliştii evrei-germani, urmărea să aducă la împlinirea visul milenar al străbunilor: planul rabino-sionist al globalizării printr-un partid comunist mondial călăuzit de Internaţionala Comunistă. Toate secţiile Internaţionalei Comuniste din cele patru continente: Europa, Asia, America Latină şi Africa erau circumscrise codului roşu, genetic leninist. 10. „...dimensiunea teleologică a proiectului societăţii comuniste. Aceasta se bazează pe nişte date invariante: o doctrină-leninismul, şi apoi marxism-leninismul; un model de organizare - « partidul » revoluţionarilor de profesie, devenit partid-stat; şi în sfârşit, o strategie şi o tactică, ambele comandate de necesităţile luării şi păstrării puterii în « patria socialismului », U.R.S.S., şi de cele ale expansiunii sale." (Stephane Courtois-coordonator, Dicţionarul Comunismului..., op. cit., p. 12)

Urmând modelului revoluţionar francez al represiunii, teroarea bolşevic-leninistă a îmbrăcat toate straiele urii: ameninţarea, frica, represiunea, tortura, discriminarea, exterminarea. Lenin (Ziberblum), discipolul marxist a devenit autorul conceptului de stat totalitar în perspectiva imperialismului mondial comunist. Extrem de importantă pentru înţelegerea corectă a ceea ce falsa istorie a proletariatului mondial avea să considere drept „victorie a forţei biruitoare a voinţei democratice a celor mulţi " şi care este dovada zdrobitoare a incredibilei colaborări dintre bolşevici şi germani, încă înainte de încheierea păcii de la Brest-Litovsk, este nota secţiei de informaţii din Petrograd a Marelui Stat Major german adresată lui Troţki la 12 ianuarie 1918. Comisarului bolşevic de la externe i se aducea la cunoştinţă, că secţia de informaţii germane de la Petrograd primise de la Berlin un ordin categoric. 11. „să insistăm pentru alegerea (în Comitetul Executiv al Partidului bolşevic ) a următoarelor persoane: Troţki, Lenin, Zinoviev, Kamenev,..." (anexa 17).

Consider extrem de important acest aspect al istoriei mişcării bolşevice care urma să influenţeze în mod covârşitor istoria omenirii. Teza apariţiei proletariatului şi definirea lui ca o pătură socială conştientă de propria menire, capabilă să-şi creeze propria doctrină izvorâtă din necesităţi sociale obiective se dovedeşte a fi totalmente falsă. Întreaga echipă bolşevică, în frunte cu Lenin, au fost plătiţi să distrugă ordinea socială existentă, Imperiul ţarist, nu pentru a construi socialismul cel necesar maselor muncitoare ci pentru a asigura schimbarea unor privilegiaţi galbeni cu alţii roşii.

Instalat în mijlocul capitalei cu statul său major, a avut grijă să decreteze amnistia generală, astfel încât a doua zi după lovitura de stat, „populaţia revoluţionară" a deschis porţile închisorilor, eliberând conform evaluărilor ulterioare circa 300 000 de deţinuţi de drept comun, mulţi dintre ei adevăraţi sceleraţi, pentru care atmosfera de demenţă canibalică li s-a potrivit de minune, covârşitor de mulţi devenind viitoare cadre de nădejde ale partidului ce avea să inaugureze teroarea ca politică de stat. Rândurile extremiştilor s-au îngroşat, cu toţi aceia care respingeau îndatoririle lor militare şi îşi căutau un refugiu pentru laşitatea lor în fanteziile internaţionale şi defetiste.

Aduc în susţinerea afirmaţiilor mele, scrisoarea-directivă pe care o primea Lenin de la finanţatorii săi, Reichsbank-ul şi Bursa din Berlin, având data de 11 ianuarie 1918, pentru ca la 12 ianuarie 1918 să-i fie oferite alte 5.000.000 ruble şi, în acelaşi timp să i se impună componenţa Comitetului Central Executiv (anexa 17) 12. (ibid., anexa 17). Personalitatea lui Lenin (Ziberblum) s-a conturat printr-o profunzime ce rivalizează cu însăşi personificarea răului ! I se recunoştea rolul istoric de a fi găsit modul de reliefare a punctului cheie din doctrina marxistă în condiţiile potenţialului revoluţionar al Rusiei feudale aflate în stare de destrămare.

Geniul lui a constat tocmai în capacitatea de a manipula imensa masă de cetăţeni liberi încătuşându-i şi obligându-i să tragă benevol uriaşul car al propriei lui deveniri ca teoretician al „urei de clasă" , împlinită în covârşitorul şir de crime politice. În numele revoluţiei iudeo-masono-bolşevice, Lenin/ Ziberblum triumfa graţie ideologiei care se corobora cu natura masacrelor sale aproape neîntrerupte. 13. „Noi avem misiunea de a oprima. Nici o milă este deviza noastră. Pentru împlinirea ei cea mai mare cruzime este un merit!" (Virgil Maxim, Imn pentru Crucea purtată. Ed. Antim-2002, p. 318)

Imediat după Revoluţia din Octombrie, guvernul sovietic a proclamat sfârşitul tuturor religiilor. Lenin/ Ziberblum a pus în funcţiune infernala maşinărie comunistă de ucis oameni, devenind autorul presiunilor exercitate prin toate mijloacele asupra grupărilor politice care aveau alte opinii decât bolşevicii, autorul interzicerii tuturor partidelor, fracţiunilor parlamentare sau a grupărilor marxiste nealiniate la leninism, mergând până la terorizarea şi uciderea adversarilor politici (cazul cel mai cunoscut fiind cel al înăbuşirii în sânge a revoltei matrozilor din Kronstadt).

Lenin (Ziberblum) este întemeietorul satanicului sistem al terorii de stat, exercitate de CEKA şi urmaşele ei, iniţiatorul bestialei reţele de lagăre ale Gulagului, precum şi fondatorul Cominternului/ Internaţionala a III-a Comunistă cu sediul la Moscova, care „educa", supraveghea şi coordona activitatea subversivă a tuturor partidelor marxist leniniste din alte ţări, în scopul instaurări finale a dictaturii bolşevice în toată lumea.
Lenin/ Ziberblum este omul gândirii sale politice, care a pus la temelia statului proletar, promisul „rai comunist", identificat cu doctrina crimei, exprimată ca un genocid, ca un holocaust roşu. 14. „[...] abia pune mâna pe putere, în noiembrie 1917, că şi instaurează teroarea, moderată deocamdată, odată cu crearea CEKA, apoi a Armatei Roşii-prototipuri ale poliţiilor politice şi ale armatelor instruite pentru războiul civil, care vor fi stâlpii de susţinere a tuturor regimurilor comuniste-înainte de a proclama deschis, în septembrie 1918, şi de a o înscrie în Codul penal sovietic din 1922". (Stephane Courtois, op. cit., p. 16).Mama lui Lenin era evreica Blank, iar tatăl, tătarul Khazav, astfel că din această teribilă corcitură a rezultat bestialitatea mongoloidă cu sadismul şi ipocrizia iudaică.

„Berlin , 1918 ianuarie 11
Reichsbank, nr.5, 11 ianuarie 1918

Către preşedintele Consiliului Comisarilor Poporului,
Mult stimate domnule preşedinte,

Uniunile industriale şi comerciale germane, care sunt interesate de comerţul cu Rusia, mi-au adresat o scrisoare cuprinzând o serie de date, ce pot servi drept fir conducător. Permiteţi-mi să vă atrag atenţia asupra acestora: Lupta revoluţiei ruse împotriva capitaliştilor ruşi nu are nici cel mai mărunt interes pentru cercurile industriale din Germania atâta vreme cât chestiunea nu afectează industria ca atare. Dvs. puteţi să-i nimiciţi pe capitaliştii ruşi, dar să nu fie îngăduită în nici un caz distrugerea de întreprinderi ruseşti... Este necesar să nu se uite că în primii ani de după pacea generală industria germană nu va fi în stare să potolească foamea de mărfuri a pieţii ruseşti, deoarece are aceleaşi sarcini cuprinzătoare, de aceeaşi natură, în Orientul Apropiat, în Persia, în China şi în Africa. Din această cauză este important să fie întreprinse cercetări şi să se strângă material statistic privind situaţia industriilor, şi-faţă de lipsa de bani care domină Rusia - în discuţiile de afaceri să fie menţionat grupul dorit de bănci comerciale germane.

În prima perioadă, comerţul cu Germania ar putea consta aproape în exclusivitate numai dintr-un schimb de grâu şi câteva produse care au mai rămas ca obiecte casnice. Tot ceea ce depăşeşte limitele unui astfel de comerţ va urma să fie plătit în avans, anume în mărci, până la cuantumul de 75%, iar sfertul rămas în curs de şase luni. În locul unei astfel de înţelegeri s-ar putea să apară, probabil, posibilitatea care să îngăduie ca, în particular, să fie acceptate ca plată participaţii germane de câştig pe piaţa monetară rusească sau împrumuturi industriale şi feroviare cu garanţie fermă. Având în vedere amintitul interes al unor fabricanţi şi comercianţi germani pentru legăturile de comerţ cu Rusia, doresc să vă rog cât se poate de amical, domnule preşedinte, să-mi aduceţi la cunoştinţă opiniile guvernului cu privire la aceste chestiuni. Primiţi asigurarea sincerei mele consideraţiuni".
Semnat Reprezentantul Reichsbank şi al Bursei din Berlin
G. v. Schanz

Comunismul fiind doctrina sângelui, Gralul marxist-leninist-stalinist, s-a născut aşadar, prin sânge, a crescut prin sânge, s-a hrănit permanent cu sânge, a domnit prin sânge şi n-a sfârşit încă, umanizându-se tot prin sânge... 15. „căci comunismul nu se schimbă niciodată. Are o singură doctrină. Mereu aceeaşi." (Constantin Virgil Gheorghiu, Spioana, Trad. din lb. franceză de Gheorghiţă Ciocioi. Ed. Sophia, Bucureşti-2017, p. 324)

Leon Davidovici Bronstein-Troţki, confratele lui Lenin (Ziberblum), a fost şi el,remarcabil-agent al poliţiei politice austriece şi teoretician al totalitarismului bolşevic. Bronştein, zis Troţki Leon, născut la 26 octombrie 1878, la Gromsklei, fiul lui David şi Anna Polinskaia, a venit la Viena, în februarie 1911 şi a locuit în Weinbergstrasse 43, cu soţia, Sedova. Ei ocupau o cameră mică şi trăiau modest. Deodată, Bronştein se mută şi va locui într-un apartament confortabil, în Einsiedeleigasse 9. Preia conducerea „Pravdei", ziar care apărea la intervale neregulate. „Norocul" căzut direct din bugetul serviciile secrete austriece, peste Troţki şi Pravda lui, face ca în preajma declanşării primului război mondial, aceasta să înceapă să fie pusă la dispoziţia tuturor. Cartierul general devine „Librăria Poporului" (Volksbuchhanlung) din Gumpendorferstrasse 18, condusă de Ignatz Brand, austriac, recunoscut agent al serviciilor poliţiei politice din Viena. Bronştein-Troţki a devenit şi el agent al acestui serviciu - în octombrie 1911 - cu o leafă de 300 de coroane pe lună. În acest serviciu el lucra împreună, cu Cristian Rakovski, care era unul din principalii agenţi ai poliţiei politice austriece în Balcani.

Troţki şi-a continuat meseria de director al „Pravdei" şi de agent al poliţiei politice austriece până la 6 noiembrie 1914, rămânând la Viena încă patru luni după ce Austro-Ungaria se afla în stare de război cu Rusia chiar dacă „teoretic" era cetăţean rus. La 20 noiembrie 1914 - în plin război - agentul austriac se stabileşte la Paris, unde ajunge conducătorul defetiştilor ruşi şi francezi. Cum a fost posibil ? Simplu dacă se are în vedere jocul dublu, de agent, care întreţinea şi legături cu un ziar „patriot" din Kiev, de la care a primit o legitimaţie de corespondent, pe baza căreia consulul rus de la Geneva i-a eliberat la 14 noiembrie 1914, un paşaport, cu ajutorul căruia a obţinut o viză pentru Franţa.

La Paris. Troţki conducea ziarul „Cuvântul nostru", „Naşe slovo", organ la păcii cu orice preţ şi apăra adesea, în ziarul său, guvernul austriac. Abia la 15 septembrie 1916 guvernul francez va suprima apariţia lui „Naşe slavo" şi, cunoscând amănunte despre activitatea lui la Paris, îi hotăreşte expulzarea. Neputând obţine de la Legaţia rusă aprobarea pentru întoarcerea în Elveţia a fost condus, la 31 octombrie 1916, la frontiera spaniolă; Guvernul spaniol, neacceptându-l nici el, a trebuit să se îmbarce pentru Statele Unite. Sosind la Madrid, el a fost arestat şi condus la Cadiz pentru a se îmbarca aici. În ziua sosirii sale la Madrid avea 14 000 franci în bani francezi şi spanioli. Aşa cum se ştie, ziarul publicat de Troţki la Paris era subvenţionat de Rakovski, Parvus şi serviciile secrete austro-ungare.

Troţki, merită locul unic în panoplia „gânditorilor" comunismului bolşevic, prin teza victoriei revoluţiei bolşevice simultane, în mai multe ţări din lume, folosirea deţinuţilor în lagăre de muncă, idee lansată la mijlocul anilor 1920 şi formularea, solidarităţii proletariatului din statele vestice industrializate, înspre ,,Revoluţia permanentă", care susţinea necesitatea unui lanţ de revoluţii ( induse şi provocate ) succesive, care prin destabilizarea lumii, consolida viitorul stat sovietic. Rolul lui Troţki în revoluţie rămâne de neegalat.16.

„Troţki a fost în realitate agentul numărul 1 al iudaismului internaţional în pregătirea şi conducerea Revoluţiei. De aceea, căderea lui Troţki în lupta pentru supremaţie dusă cu cealaltă bandă, a lui Stalin, Zinoviev şi Kamenev, a provocat rumoare în mediile iudeo-masonice din Occident. Deşi urmărea aceleaşi scopuri, Stalin nu era tot atât de dependent de superguvernul secret evreu al Americii. După căderea lui Troţki acest guvern a trebuit să se supună ordinelor lui Stalin în loc să se întâmple invers. Această legătură strânsă a lui Troţki cu superguvenul evreu american este dovedită de faptul că el, şi nimeni altul, a fost cel care a primit banii de la băncile evreieşti americane, bani fără de care nu ar fi fost posibil triumful acestei mari ,,opere" a iudaismului". (Traian Romanescu, op. cit., p. 70).

footer