A fost zarvă mare. Circ. Prietenii noştri europeni sunt supăraţi foc pe noi. Ne-au certat. S-au împărţit în tabere şi, în văzul întregului continent, ne-au tras de urechi. România, ţară membră a U.E., egală în drepturi cu toate celelalte surori ale sale din Uniune, a fost pusă la colţ. Cu faţa la perete. Ca şi cum, la şcoala democraţiei europene, ea ar fi acel copil idiot al clasei care nu pricepe lecţia despre justiţie. Iar învăţătorul, cel care o îndrumă permanent pe calea adevăratei democraţii, a fost obligat să aplice admonestarea. Cu toate că adevăratul motiv al urechelii rămâne cumva neclar, ceea ce apare ca evident este semnul că stăpânii Europei ţin să ne dea o lecţie usturătoare. O lecţie din care ar trebui să pricepem - dacă n-am făcut-o deja -, că suntem nimeni. Adică, nimic mai mult decât douăzeci de milioane de neputincioşi...

Umilirea fără precedent a unui ministru de justiţie dintr-un stat membru al U.E.

Nu cred că supraveghetorii noştri nemiloşi au fost întărâtaţi, aşa cum s-ar putea crede, de zvonurile conform cărora noi românii, ca nişte dobitoci ce suntem, am dori să ne batem joc de propria justiţie. Puţin le pasă lor! Fac ei ceva pe justiţia de la noi! Motivele sunt mult mai semnificative pentru „Uniune". „Dezbaterea" cu tema România reprezintă doar o latură secundară a unei acţiuni mult mai ample. Într-o Uniune Europeană evident în derivă, purtând în mâini cartoful fierbinte care este gestul de răzvrătire al Marii Britanii şi temându-se de contaminare, lipsită acum şi de fondurile substanţiale ale Albionului, lupta politică pentru a evita dezastrul devine tot mai acerbă. Iar politicienii care se află în prezent la cârma Europei, atacaţi pe bună dreptate din mai multe direcţii (vezi Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Portugalia), au nevoie de o conduită cât mai umilă a naţiunilor componente ale „Uniunii". O atitudine de slugă, care să le permită îngroparea la comandă a potenţialilor oponenţi şi ridicare rapidă la cârmă a slujitorilor lor fideli din oricare dintre statele de „mâna a doua". Adevărul este că ramura politică a celor care conduce acum „Uniunea" nu iubeşte guvernul de la Bucureşti. Guvern de o altă orientare politică şi, uneori, nu atât de docil pe cât s-ar dori. De aici şi până la admonestarea publică a României, până la umilirea fără precedent a unui ministru de justiţie dintr-un stat membru al U.E., n-a fost decât un pas. La 7 februarie, acest pas a fost făcut.

Românaşii, copiii nespălaţi ai părintelui retardat al continentului - ţintă bună de jupuit

Problema de fond pentru noi, dar şi pentru unitatea Uniunii, este: Ce ar putea înţelege românii din această mascaradă? Românii pot înţelege că principiile minunate ale Uniunii Europene, principii înscrise în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, principii care ni s-au prezentat la aderare ca model de conduită, au fost doar poveşti pentru naivi. Românii mai pot înţelege că invitaţia de a sta la masa celor mari a fost doar o păcăleală şi că încă de la început locul hărăzit României a fost dincolo de uşă. Cât mai spre marginea curţii. Departe de bucate. Departe de decizie. Românilor le poate trece prin minte că, încă de la început, s-a dorit să fie şi să rămână o masă de manevră. Un necuvântător bun la ridicarea mâinii pentru vot. Şi că, doar de faţadă au fost puşi să-şi aleagă parlamentari pentru acolo, au numit comisari europeni dintre ei, ba le-au acceptat până şi un vice preşedinte al Parlamentului European. Ei, românaşii de rând, ar putea înţelege că au fost consideraţi cu bună ştiinţă, încă dinainte de aderare, ca fiind doar o ţintă bună de jupuit. Fiincă ei, românii simpli, cunosc pe pielea lor că timp de peste un deceniu au renunţat aproape la tot ce este al lor pentru a face plăcere unei Uniuni care, în mod constant, îi tratează ca pe copiii nespălaţi ai părintelui retardat al continentului.

Românii au aceleaşi obligaţii dar nu şi aceleaşi drepturi ca cetăţeanii europeani germani, olandezi, austrieci, francezi, belgieni sau chiar unguri

Tot extrem de important pentru sentimentul românesc pro sau anti european, este şi ceea ce nu ar putea înţelege românii după momentul 7 februarie 2018. Ei n-ar putea înţelege de ce, cetăţeni europeni fiind, au aceleaşi obligaţii dar nu şi aceleaşi drepturi ca cetăţeanii europeani germani, olandezi, austrieci, francezi, belgieni sau chiar unguri. Nu ar putea înţelege de ce nu sunt primiţi în spaţiul Schengen alături de alte 26 de state, deşi ţara lor întruneşte în totalitate aceleaşi valori şi aceleaşi condiţii ca şi ele. Le-ar fi românilor greu să priceapă de ce numai ei sunt supuşi unei monitorizări degradante ca şi când ar suferi de vreo boală ruşinoasă cu pericol de pandemie pentru întreaga Uniune. Şi, de asemenea, ar fi peste puterea lor de înţelegere de ce România este bombardată constant cu „îngrijorări" însoţite de semnul exclamării sau de ce este supusă în mod repetat unor apostrofări injuste uneori mincinoase şi vădit ostile. Acţiuni care nu fac decât să sape adânc la bază sentimentul egalităţii statelor din U.E. Sentiment atât de mult clamat la Bruxelles. Nu ar putea înţelege românii, în mod sigur, nici cui folosesc toate cele enumerate mai sus şi nici care este adevăratul lor scop.

Mânăria politică

Ceea ce s-a întâmplat la 7 februarie a.c. la Strasbourg, în sala aceea aproape goală, cu numai câţiva participanţi pe scaune, seamănă izbitor cu o mânărie politică menită să reafirme, televizat în întreaga Europă, că România nu mai contează ca naţiune, că voinţa acestui popor este egală cu zero, că am decăzut chiar şi sub statutul de colonie europeană. În faţa injustiţiei cu care au tratat România cei care ne cer nouă justiţie imparţială, îţi vine să crezi că nu sistemul judiciar românesc a fost negat acolo, în Parlamentul European, şi că ceea ce s-a neagat vehement la Strasbourg poartă denumirea de suveranitate naţională.

Unii români din Parlamentul European folosesc orice prilej pentru a-şi ponegri ţara

Din nefericire, între iniţiatorii şi susţinătorii acestei adevărate legări la stâlpul infamiei a României sunt şi câţiva români. Români care, absolut inexplicabil pentru orice persoană normală psihic, urăsc din toată fiinţa lor ţara aceasta. Români care folosesc orice prilej pentru a-şi ponegri ţara. Iar dacă prilejul nu se iveşte, aceşti români îl inventează. Aici nu este vorba, aşa cum poate ar părea la o primă vedere, despre o luptă politică tipic românească transferată la Strasbourg. Conform tuturor standardelor juridice cunoscute, aici este vorba despre acţiuni antiromâneşti vecine cu trădarea de ţară. Şi, poate, odată cu sosirea mult aşteptată a normalităţii şi pe plaiurile mioritice, aceste persoane vor fi tratate aşa cum merită de o justiţie românească independentă politic. Dum spiro spero!

Grafica - I.M.