Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Nicolae Iuga   
Duminică, 11 Februarie 2018 12:05

Prof. univ. dr. Nicolae iuga, art-emis1. Dosarul rela?iilor româno-ruse

În anul 1853 izbucne?te R?zboiul Crimeii, între Imperiul Rus ?i cel Otoman. Un rol semnificativ în atragerea puterilor occidentale, a Marii Britanii mai ales, în conflictul din Orient, l-a avut a?a-numita „chestiune Sulina", adic? disputa diplomatic? ruso-britanic? vizând naviga?ia prin gurile Dun?rii[1]. Astfel, dup? anul 1829, cabinetele occidentale erau tot mai convinse de faptul c? Rusia sabota liberul comer? prin porturile Br?ila ?i Gala?i, pentru a favoriza schimburile propriilor debu?euri, al Odessei în special. Pe m?sur? ce Principatele deveneau ?i o valoroas? pia?? de aprovizionare ?i desfacere în schimburile economice interna?ionale, iar introducerea naviga?iei cu aburi pe fluviu cre?tea exponen?ial valoarea comercial? a regiunii, atitudinea Rusiei în chestiunea naviga?iei prin gura Sulina a devenit un exemplu clar despre tratamentul discriminatoriu al ru?ilor fa?? de competitorii lor comerciali.

Înaintea de izbucnirea R?zboiului Crimeii din 1853, cercurile politico-economice occidentale analizaser? oportunitatea includerii Dun?rii între fluviile interna?ionale care respectau principiile Tratatului de la Viena (1815), o solu?ie potrivit? pentru a garanta acest fapt fiind îndep?rtarea Rusiei de la gurile Dun?rii. Inten?ia a c?p?tat o form? concret? în 1854, în contextul negocierilor de dup? implicarea Marii Britanii ?i Fran?ei în R?zboiul Crimeii, punctul doi dintre cele patru cereri ultimative adresate Rusiei de guvernele de la Londra, Paris ?i Viena fiind tocmai asigurarea libert??ii naviga?iei pe Dun?re.

În cursul tratativelor de pace au ap?rut îns? dou? probleme în direct? leg?tur? cu gurile Dun?rii: era vorba de Insula ?erpilor ?i „chestiunea Bolgrad". Prima, aceea a Insulei ?erpilor, luat? de c?tre ru?i de la turci, al c?rei statut era oarecum incert, c?ci tratatul nu men?iona expres cui trebuia s?-i revin?. Astfel, considerându-se st?pân? de drept, Rusia a trimis pe insul?, în vara anului 1856, o mic? garnizoan? care trebuia s? administreze farul construit acolo de c?tre britanici, important reper pentru navigatori. Guvernul rus sus?inea c? disputa vizând st?pânirea insulei trebuia supus? deciziei colective a puterilor europene, pozi?ie ce se bucura de tot mai mul?i sus?in?tori ?i în Fran?a.

Înc? ?i mai spinoas? devenise chestiunea delimit?rii frontierei din sudul Basarabiei, în condi?iile în care, în iunie 1856, reprezentan?ii Rusiei pretindeau c? h?r?ile folosite la Paris fuseser? gre?ite ?i prost interpretate. Astfel, delimitarea frontierei trebuia s? se fac? la sud de ora?ul Bolgrad, care urma s? r?mân? Rusiei. Cum ru?ii ar?tau c? exist? dou? a?ez?ri cu acest nume, numite Noul ?i Vechiul Bolgrad, Imperiul ?arist sus?inea c? trebuia urmat? grani?a localit??ii care îi oferea mai mult teritoriu dar care, printr-o serie de canale, comunica cu Dun?rea, ruinând astfel unul dintre scopurile strategice majore ale tratatului - excluderea Rusiei din rândul riveranilor Dun?rii[2]. Rusia considera c? trebuie s? primeasc? în totalitate coloniile de bulgari ce-?i aveau centrul la Bolgrad. Fran?a a încercat s? medieze un compromis - cedarea Insulei ?erpilor c?tre Turcia în schimbul unor concesii f?cute Rusiei în sudul Basarabiei, în vreme ce ?arul Alexandru al II-lea a solicitat ca punctele în disput? s? fie analizate în cadrul unei conferin?e a marilor puteri.

Pe 6 ianuarie 1857, plenipoten?iarii puterilor europene au acceptat ca Insula ?erpilor s? fie acordat? Turciei, iar Rusia s? primeasc? o compensa?ie teritorial? în zona lacului Ialpuk, cu respectarea principiului excluderii sale de la gurile Dun?rii. Trebuie spus c? solu?ia la care se ajunsese fusese mediat? de Napoleon al III-lea, care desenase linia grani?ei ce oferea Moldovei ambele Bolgraduri ?i l?sa Rusiei Comratul ?i o colonie de circa 8.000 de bulgari, grani?? acceptat? ?i de Marea Britanie. O alt? prevedere menit? s? sporeasc? stabilitatea regiunii era transferarea Deltei Dun?rii de la Moldova c?tre Imperiul Otoman, care avea mai multe resurse de a o ap?ra ?i de a asigura condi?ii optime de naviga?ie c?tre porturile Gala?i ?i Br?ila. Se finalizau cu succes pentru diploma?ia ofensiv? a premierului britanic Palmerston complicate aspecte ce vizau asigurarea deplinei interna?ionaliz?ri a gurilor Dun?rii. Cât despre Basarabia, ea servise înc? o dat?, dup? r?zboaiele napoleoniene, ca teritoriu de compensa?ie în jocul dintre marile puteri europene.

Mai târziu, în anul 1876, izbucnesc r?scoalele na?ionale în Bosnia, Her?egovina ?i Bulgaria, care se resimt din plin ?i în Dobrogea. Rusia a sus?inut pe toate c?ile mi?c?rile anti-otomane ale slavilor din Peninsula Balcanic? ?i c?uta un prilej pentru a declara r?zboi Imperiului Otoman ?i a înainta Imperiul rus tot mai mult c?tre sud. ?arul Alexandru al II-lea viza direct ob?inerea Basarabiei de Sud (Bugeacul), în urma dezmembr?rii Imperiului Otoman.

Primele taton?ri dintre România ?i Rusia au avut loc în toamna anului 1876 la întâlnirea de la Livadia, în Crimeea. Rusia avea neap?rat? nevoie de permisiunea României de a-i traversa teritoriul c?tre Turcia. La 4 aprilie 1877, România ?i Rusia au semnat la Bucure?ti conven?ia prin care România permitea armatelor ruse s? traverseze teritoriul românesc spre Balcani, în schimbul obliga?iei de a respecta integritatea teritorial? a statului român. Apoi au urmat ample opera?iuni militare ruso-române pe teritoriul al Bulgariei. Dup? c?derea Plevnei în toamna lui 1877 ?i semnarea armisti?iului în ianuarie 1878, Dobrogea este complet p?r?sit? de armatele turce?ti.

La 19 februarie 1878 se semneaz? Tratatul de pace de la San Stefano, prin care se recuno?tea independen?a României, Serbiei ?i Muntenegrului, precum ?i autonomia Bulgariei. Rusia urma s? cedeze Dobrogea României în schimbul Basarabiei de sud, un teritoriu românesc retrocedat de c?tre Rusia Moldovei dup? R?zboiul Crimeii. Guvernul României s-a v?zut în situa?ia dificil? de a alege între dou? teritorii române?ti fa?? de care Rusia nu avea alt drept decât cel al armelor[3]. Diploma?ia român? a încercat f?r? succes s? fac? demersuri pe lâng? marile puteri ?i a protestat pe lâng? guvernul imperial rus.

Între 13 iunie ?i 13 iulie 1878, au avut loc lucr?rile Congresului de la Berlin sub conducerea cancelarului german Otto von Bismarck ?i cu participarea celor ?apte puteri europene. România a participat doar ca observator ?i numai la ?edin?ele care o vizau în mod direct. Unica ?edin?? la care au fost accepta?i Ion C. Br?tianu ?i Mihail Kog?lniceanu a fost cea din 22 iunie 1878. Cu aceast? ocazie cei doi au prezentat un memoriu în cinci puncte în care au revendicat pentru România insulele din Delta Dun?rii ?i Insula ?erpilor ?i au subliniat prevederile acordului cu Rusia de la Livadia, privind sudul Basarabiei, acord înc?lcat de partea rus?. Rusia s-a ar?tat dispus? la orice concesii teritoriale, dar nu accepta sub nici o form? s? renun?e la sudul Basarabiei.

I. C. Br?tianu s-a opus vehement dezlipirii oric?rui teritoriu de România. Principele Carol al României, sf?tuit ?i de tat?l s?u, era înclinat s? accepte Dobrogea la schimb, convins fiind c? avantajele economice ?i strategice ale deschiderii Regatului la Marea Neagr? ?i implicit la lumea întreag?, dep??eau cu mult avantajele reduse pe care le puteau aduce un teritoriu dobrogean s?rac în resurse sau pierderea Basarabiei de sud. Kog?lniceanu a înclinat ?i el c?tre acest compromis, astfel c? pozi?ia oficial? a României s-a îndreptat în aceast? direc?ie.

La 13 iulie 1878 p?r?ile au c?zut de acord ?i au semnat forma final? a Tratatului de la Berlin, din care articolele 22-46 prevedeau dispozi?iile referitoare la România. Marile puteri recuno?teau independen?a total? a României fa?? de Imperiul Otoman ?i atribuiau României Dobrogea format? din insulele care alc?tuiau Delta Dun?rii, sangiacul Tulcei cu districtele Kilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, M?cin, Babadag, Hâr?ova, Kiustenge ?i Medgidia, precum ?i ?inutul „la sud de Dobrogea" pân? la o linie care pleca de la vest Silistra ?i pân? la Mangalia[4]. Prin acela?i Tratat, Insula ?erpilor revenea României. În toamna anului 1878 autorit??ile române s-au retras din cele trei jude?e Ismail, Cahul ?i Bolgrad, dup? care Rusia a ocupat Basarabia de Sud, conform dispozi?iilor Tratatului de la Berlin. În acela?i timp partea român? a început preg?tirile pentru unirea Dobrogei cu România.

Dup? stabilirea suveranit??ii statului român ?i evacuarea ruseasc? a Dobrogei, România se g?sea cu 240 km de fa?ad? maritim?, împreun? cu portul Constan?a, care îi deschidea drumul c?tre m?rile ?i oceanele lumii ?i implicit s? intre în leg?turi economice, politice ?i culturale cu întreaga lume.

Lucrurile iau o alt? întors?tur? în debutul celui de al doilea r?zboi mondial. Pe 28 iunie 1940, U.R.S.S. adreseaz? un ultimatum Regatului României, prin care cere evacuarea armatei ?i a administra?iei române?ti din Basarabia, provincie istoric? româneasc? ce s-a unit liber consim?it cu Regatul României la 1918, ?i cedarea acestui teritoriu dintre Nistru ?i Prut c?tre U.R.S.S. Prin aceast? not? ultimativ?, U.R.S.S. cerea practic revenirea la frontierele dintre România ?i Rusia existente la anul 1878[5], an de referin?? în care Insula ?erpilor, situat? la 45 km de la gurile Dun?rii în largul M?rii Negre, apar?inea României. Dar la sfâr?itul r?zboiului, în toamna anului 1944, U.R.S.S. ocup? militar cele patru insule existente pe bra?ul Chilia al Deltei Dun?rii, curs de ap? care constituia frontiera cu U.R.S.S., iar în mai 1948 ocup? ?i Insula ?erpilor din Marea Neagr?, preluat? de la statul român printr-un simplu „proces-verbal", insul? care prin Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 era atribuit? Românei. Aceste insule au fost ocupate abuziv de c?tre armata sovietic?, f?r? ca Tratatul de Pace de la Paris din 1946 s? prevad? cedarea lor c?tre U.R.S.S.[6].

Insula ?erpilor nu a mai fost restituit? României niciodat?, mai ales c? prin 1980 în platoul continental al acestei insule s-au desoperit mari z?c?minte de petrol ?i gaze naturale. Dup? ocuparea abuziv? a insulei, sovieticii au instalat aici o important? baz? militar? de supraveghere maritim? ?i aerian? a M?rii Negre ?i a Peninsulei Balcanice.

Dup? destr?marea U.R.S.S. din 1991, insula a trecut în componen?a noului stat independent Ucraina, ca succesoare de drept a acestei zone a fostei U.R.S.S.. Dup? aceea, statul ucrainean a pretins în fals c? Insula ?erpilor are statut de „insul? locuit?" ?i c? în aceast? calitate trebuie s? i se acorde, pe lâng? ape teritoriale, platou continental ?i zon? economic? exclusiv?. Platoul continental din jurul Insulei ?erpilor a fost subiect al unei dispute între România ?i Ucraina, litigiu care s-a judecat la Curtea Interna?ional? de Justi?ie (C.I.J.) de la Haga. Zona în disput? cuprindea un areal de 12.000 km˛, deoarece partea ucrainean? î?i fixase revendic?rile mult la apus de linia echidistant? între coastele sale ?i cele ale României. Miza disputei româno-ucrainene a fost în primul rând strategic? (accesul în apele teritoriale) ?i economic?, adic? posibilitatea exploat?rii resurselor de hidrocarburi. Ambele p?r?i au declarat, înaintea pronun??rii deciziei finale a Cur?ii, c? o vor respecta, indiferent care va fi aceea[7]. C.I.J., prin decizia nr. 2009/9 din 3 februarie 2009 a acordat 79,34% din zona în disput? României, anume 9.700 km˛ cu o adâncime medie de peste 50 m, iar Ucrainei 20,26% din zona în disput? anume 2.300 km˛ cu o adâncime medie sub 50 m.
- Va urma –

--------------------------------------------------
[1] Paul Cernovodeanu, Rela?iile comerciale româno-engleze în contextul politicii orientale a Marii Britanii (1803-1878), Cluj-Napoca, 1986, p. 22
[2] Radu R. Florescu, The Struggle against Russia in the Roumanian Principalities, 1821-1854, Ia?i, 1997, p. 39.
[3] Stelian Neagoe, Istoria Unirii Românilor, Editura Diogene, Bucure?ti, 1993, p. 53.
[4] A. R?dulescu, Ion Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Editura Ex Ponto, Constan?a 1998, p. 78.
[5] Dan C?t?nu?, Gheorghe Gheorghiu-Dej la Stalin, INST, Bucure?ti, 2012, p. 194.
[6] Aurelian Teodorescu - Insula ?erpilor - între for?a dreptului ?i dreptul for?ei, Bucuresti, 1999
[7] Alina Neagu (3 februarie 2009), www.hotnews.ro, Verdict favorabil Romaniei la Curtea Internationala de Justitie: Insula Serpilor nu are statut juridic de insula, ci de stinca, consultat la 4 iulie 2014.

footer