Revista Art-emis
Nicolae Dabija - Un zeu cu aripile ascunse sub hain? PDF Imprimare Email
Acad. Petru Soltan, Transnistria   
Duminică, 26 Iunie 2011 22:53
Soltan PetruM? atrag artele frumoase ca o dragoste fermecat?, de nu mai ?tiu cum s?-mi explic acest sentiment. Unica solu?ie ar fi cea transcendental?. Probabil, asta m-a ?i f?cut s?-mi bag în min?i o chestiune bizar?: oricine care face poezie, muzic?, pictur? etc. î?i are un creier ce reprezint? un infinit împachetat. ?i deja deprins cu acest postulat, de se întâmpl? s? m? întâlnesc cu cineva f?când parte din acest domeniu, imediat îmi apare gândul c? în fa?? am un fuior-fiin?? cu firele f?r? cap?t. Ba mai mult, simt c? acest fuior se încol?ce?te nu ?tiu cum în jurul meu, f?când din mine un sclav. În toamna timpurie a lui '93 eram pe apele Dun?rii, îmbarcat pe un vapora? ce urca în susul apelor, printre mun?i, printre case cu mu?cate la ferestrele deschise. Avui norocul s? fiu acceptat în anturajul a trei fiin?e din lumea zeilor, e vorba de Marin Sorescu, Ioan Alexandru ?i Eugen Simion. ?i deoarece c?l?toria ceea a ?inut vreo 18 zile, avui un noroc ?i mai mare s? tot petrec ore întregi cu fiecare dintre ace?ti mari domni. Acel lini?tit de ape ce se tot l?sa de noi, acea culoare blând? a peisajelor de toamn? predispunea la lung? vorb?. Bun?oar?, Marin Sorescu, de cum începea s?-?i depene amintirile, se transforma într-un izvor cu apa cristalin?, care tot susura necontenit. într-o diminea??, st?team amândoi rezema?i de balustrada bordului, uitându-ne spre apa ce tot fugea în urm?, când Domnia sa zise: „De-a? putea s?-mi scutur în apele astea vreo dou?zeci de ani, ca s? m? întorc la satul meu, s? p??esc descul? pe fundul brazdei ?i s? o mângâi. S? v?d cu ochii mei de atunci fetele celea f?r? seam?n. Uite, o v?d pe una, c? mi se strânge inima ?i acum, cum î?i pleac? pleoapele în fa?a mea... E un fel de ascundere a ru?inii... c?, ?tiindu-se frumoas?, nu cumva s? cred c? gândul ar duce-o spre p?cate. Am s? mor ?i acest dor de sat o s?-l iau cu mine pe lumea cealalt?". Cu totul altfel se manifesta Ioan Atexandru. Vorba, visurile, ca o enorm? flac?r?, duceau spre ceruri, duceau spre Dumnezeu, încât p?rea un Vezuviu trezit din somn. Ore întregi îmi povestea despre loca?urile sfinte din ?ar?, mai ales despre m?n?stiri.

O nestr?mutat? dragoste avea pentru m?n?stirea Rohia, care a dat ??rii atâtea fe?e biserice?ti. Dar marea mea ru?ine se întâmpl? atunci când, fiind în patru, discutam despre scriitorii ?i poe?ii basarabeni: ei îi cuno?teau mult mai bine ca mine. Cât de mult ?i frumos s-a vorbit despre Ion Dru??, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ion Hadârc?, Ion Vatamanu, Gheorghe Vod? ?i mul?i al?ii. N-am s? uit... Ioan Alexandru ridic? mâinile spre cer ?i strig?: „Doru-mi-i de Dumneavoastr?...", iar Marin Sorescu continu?: „... ca unui zid de o fereastr?". E vorba de renumitele versuri ale lui Nicolae Dabija. Eugen Simion, academicianul, completeaz? cu mare regret: „Lor li-i dor de noi, iar noi aici în ?ar? parc? am fi surzi la toate tragediile ?i dramele lor. Tot facem politic? seac?. Clopotul lui Nicolae Dabija m? face s? plec ochii spre p?mânt de atâta ru?ine".Iat? c? am ajuns ?i la subiectul nostru, la marele nostru patriot, poet, tribun, personalitate cu o nem?rginit? responsabilitate civic?. Pe Nicolae Dabija îl cunoscui pas cu pas, precum percepi o lung? ?i complicat? demonstra?ie a unei teoreme – silogism cu silogism, formul? dup? formul?. ?i am senza?ia c? la margine n-am s? mai ajung. Ins? de acum îl am în subcon?tient ca pe o c?l?uz? ce m? ajut? a-mi parcurge cu sens restul meu de cale.

Vara trecut? nimeresc la spital. Pe la sfâr?ite, când m? sim?eam deja mai bine, în dup?-amieze porneam pe jos spre cas?, s? dorm în culcu?ul meu obi?nuit, ca apoi, diminea?a, s? m? întorc din nou la tratament. ?in minte, era 15 iulie – ?i, pornindu-m? spre cas?, incon?tient, fac un cot ca s? trec pe la draga mea „Literatura ?i arta". Mi-era dor de oamenii de acolo ?i acest sentiment m? ducea zburând. Când urc la etaj, în anticamer?... o mas? g?tit? ?i cu atâta lume, c? nu înc?peau la ea... Mihai Cimpoi, Alexandru Mo?anu, Andrei Strâmbeanu, Vasile Nedelciuc, Grigore Vieru – erau mul?i, c? n-am spa?iu s?-i în?ir pe to?i. Nicolae Dabija, pe un scaun, intre doi u?ori, st?tea în capul mesei ?i, agitat, povestea ceva. V?zându-m?, îmi face loc lâng? el ?i-?i continu? vorba. Ai fi crezut c? e o privighetoare: în triluri ?i rime cu zâmbet si haz î?i purta nara?iunea pe vârfuri de nori. Recunosc, prima dat? îl v?zui atât de inspirat. Dar lumea tot venea – care cu flori, care cu un ?ip de vin de cas?, ba chiar... cineva de la C?in?ri, dac? nu gre?esc, descarc? pe mas? dintr-o lad? o duzin? de sticle cu ?ampanie aleas?. ?i atunci mi-am dat seama – e ziua maestrului. Subcon?tientul meu a intuit, dar nu m-a preg?tit. Maestrul doar pentru câteva clipe î?i oprea trilurile – la vreo îmbr??i?are sau la vreun s?rut fr??esc. Doamne, nu-l putem asem?na cu nimic, l-a? compara doar cu cei doi mari poe?i despre care am vorbit mai sus, cu acei doi zei ai poeziei ?i ai durerilor de neam. ?i iar m? întorc la marea enigm?: cit e de adânc? acea s?mân?? ce d? na?tere acestui continuu act de nara?iune, de gând, de ap? vie cu scântei ca lacrima, de lumin? inedit? ce duce dincolo de orizontul Universului. Lumin?, b?tut? de vânt,/ Vino cu mine, nu te teme:/ Nu-s poet, sunt/ cel n?scocit de poeme. Inten?ionat i-am modificat ultima strof?. Astfel îmi cere logica expunerii valorii Domniei sale, doar rostul lui de via?? e a tot sem?na lumin?. M-am gîndit s? corectez mai mult. De exemplu, în loc de „n?scocit" s? pun „n?scut". Pentru c? e n?scut ?i crescut, de nu i se vede cre?tetul nu numai de poeme, ci mai ales de durerile chinui?ilor no?tri semeni, ce se ?in lan? secole ?i secole la rând: dezmembrarea vetrelor natale, foametea din '46, '47, deport?rile în Siberia, crâncena lupt? pentru limb?, alfabet ?i tricolor, b?t?liile cu analfabe?ii ?i corup?ii de la Putere, lacrimile pentru mamele noastre ce-?i nasc copiii pe frunze verzi ?i cleioase de tutun.

Fiind transnistrean, sunt obligat s? m? opresc la splendidul studiu Moldova de peste Nistru - vechi p?mînt str?mo?esc, scris la moment, care mai târziu este editat într-o plachet? special? - pentru a ajunge într-o form? compact? ?i în biata noastr? de Transnistrie. ?i... nimere?te acolo, îns? aici ni-e ?i durerea: aceast? plachet? avu aceea?i soart? ca ?i alte opere ale marilor no?tri poe?i ?i scriitori. Va r?mâne pe veci în memoria neamului acel rug de c?r?i cu fl?c?ri pân?-n ceruri din pia?a central? a Dub?sarilor – era în prim?vara anului 1992. Ca o ma?in? diabolic?, acel foc înghi?ea scrierile dragi ?i scumpe ale lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creang?, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija ?i ale multor, multor altora. O absurditate a sfâr?itului de secol XX. Aici, referitor la Nicolae Dabija, s-ar mai cere un detaliu. Când în Transnistria, nu cu mult timp mai târziu, sunt alungate cu tancurile neprih?nitele litere latine ?i în ?colile na?ionale vor fi utilizate ni?te manuale vechi cu grafie ruseasc?, ne confrunt?m cu alte elemente de barbarism. Acolo unde se întâlnea în manuale vreo poezie de Nicolae Dabija, pagina respectiv? era înlocuit? cu chipul lui Suvorov, semn c? „Transnistria e p?mînt rusesc".

Dabija NicolaeNicolae Dabija... un om ce nu ?tie de tihn? zi ?i noapte. E suficient s?-i m?sori patima a?ternut? la rubrica „Vai de capul nostru", pentru a-?i da seama de titanicul efort pe care îl face. Conform chibzuin?elor mele, acest efort poate fi realizat doar în zilele de sâmb?t? ?i duminic?. Pentru c? în celelalte zile ale s?pt?mânii via?a noastr? hleioas? îl înclea?t? în balamalele sale atât de strâns, încât Domnia sa nici n-are timp s? r?sufle mai liber. Când e la biroul din redac?ie - o coad? interminabil? de lume: vin oameni din sate ?i ora?e cu fel ?i chip de nevoi. Fiind adesea pe la redac?ie, n-am întâlnit un caz s? nu fi fost luat în seam?. Era în istorica zi de 27 martie. Redac?ia, ca un roi de albine, forfotea de mult? lume adunat?. B?trâni, femei, copii de pe diferite maluri ale Prutului venir? la „Literatura ?i arta", venir? s?-l vad?, s?-l salute pe Nicolae Dabija. Eu am r?mas frapat de p?rinteasca aten?ie a maestrului fa?? de fiecare dintre cei veni?i la aceast? Mekka. Imediat s-a improvizat o mas? ?i to?i au fost servi?i cu toate cele avute la îndemân?: o felie de pâine, un biscuit, un pahar de oranjad?, o cafea. La plecare to?i ca unul avur? parte de o carte cu respectivul autograf îngrijit. E vorba de renumitul volum al maestrului, editat la Craiova sub genericul „ROMâNII UITA?I" cu denumirea Libertatea are chipul lui Dumnezeu. Dabija i-a condus pe to?i pân? în strad? ca pe ni?te oaspe?i scumpi. Când maestrul reveni în birou, cu o durere ascuns?, murmur? o fraz?: „?sta ni-i poporul" ?i plec? ochii, probabil, s? nu-i v?d lacrimile. ?i dac? e vorba de Libertate..., nu pot s? nu m? opresc la fulminantul editorial al maestrului Libertatea de a da cu parul (vezi „LA" din 11 iunie '98). Atitudinea mea fa?? de cei tineri sau mai pu?in tineri care au aspira?ii s?n?toase pentru a se manifesta, desigur, în favoarea binelui este cunoscut?.

Ei au dreptul ?i posibilit??ile respective de a-i întrece pe cei mai în vârst? – un lucru absolut firesc. ?i bravo celor ce reu?esc, îns?... îmi cer scuze c? la moment nu mai ?in minte cine dintre marii matematicieni a zis: „Dac? noi vedem mai departe, e doar din motivul c? suntem urca?i pe umerii lui Pitagora". Le-a? dori tuturor celor tineri, mai pu?in tineri ?i cu aspira?ii nobile de a-?i întrece premerg?torii respectivi s? poarte înc?l??minte modern?, protejatoare – cu talp? moale, puhav?: vor avea doar de câ?tigat. Nicolae Dabija... Este imposibil s? reu?esc a-i desface mul?imea de ipostaze cu care sclipe?te în societate. Ba mai mult, sunt sigur c? nimeni nu e în stare s-o fac?, deoarece ra?iunea noastr? finit?, oricât de întins? ar fi, nu e în stare s? cuprind? acel infinit împachetat în complexul lui de cuget ?i crea?ie. Si din aceste considerente, ?in s? închei aici cu o maxim? parafrazat? din imensa oper? a maestrului: printre noi se plimb? un zeu cu aripile ascunse sub hain?. footer