Revista Art-emis
Ce poate prevesti satanizarea continu? a Federa?iei Ruse? PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. Nicolae Iuga   
Miercuri, 31 Ianuarie 2018 17:05

SUA-Rusia-ChinaOricine a putut observa c? în ultimele trei decenii Rusia a f?cut gesturi uimitoare, prin compara?ie cu diploma?ia tradi?ional? a U.R.S.S. Rusia a dus constant o politic? de cedare de pozi?ii pe plan extern. Aceast? strategie a demarat pe la sfâr?itul anilor '80, dup? venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. Au fost retrase trupele sovietice din statele foste socialiste din Europa central?, din Ungaria, Cehoslovacia ?i R.D.G. Rusia a fost de acord cu democratizarea ??rilor foste satelite ?i cu reunificarea Germaniei. A admis secesiunea ?i proclamarea independen?ei în cazul unor state foste sovietice din vestul U.R.S.S. (Ucraina, Belarus, Moldova), a a?a-numitelor state baltice, precum ?i a unor state islamice din zona caucaziano-caspic?, bogate în petrol, cu excep?ie Ceceniei. Apoi, a fost de acord, pân? la un punct, cu extinderea N.A.T.O. spre Est, dup? desfiin?area Pactului de la Var?ovia. Nu a intervenit pentru men?inerea fostei Iugoslavii. A permis armatelor S.U.A. ca, sub pretextul luptei împotriva „terorismului", s? ocupe Afganistanul ?i Irakul s.a.m.d.

Era o strategie care trebuia s? dea de gândit. Care ar fi trebuit s? fi fost evaluat? sub raportul limitelor pân? la care poate fi dus?. Este cunoscut c? ??rile din fostul bloc sovietic au fost ?inute laolalt? ?i li s-a men?inut sistemul socio-economic printr-o politic? de for??. Postbelic, U.R.S.S. a realizat interven?ii în for?? în Ungaria, Cehoslovacia ?i Polonia. Aceast? politic? nu a mai putut fi practicat? dup? ce a devenit clar c? ??rile socialiste au pierdut competi?ia economic? cu Vestul capitalist ?i S.U.A. Apoi, fostul imperiu numit U.R.S.S. era prea heterogen ?i diluat, cu prea multe tendin?e centrifuge, spre a mai merita s? fie men?inut. Conducerea Rusiei, începând de la Gorbaciov încoace, a dat dovad? de inteligen?? ?i s-a repliat pe pozi?iile care îi sunt proprii ?i oarecum ireductibile. S-a constituit o structur? statal? federativ?, numit? Federa?ia Rus?, contractat? între hotarele sale tradi?ionale, de pe vremea imperiului ?arist, cu limesul vestic trecând pe lâng? Ucraina ?i Belarus, cu limesul sudic pe Caucaz, Marea Caspic?, Iran ?i Afganistan, încât s-ar p?rea c? Rusia ?i-ar fi rec?p?tat consisten?a ?i coeren?a. Era de altfel ?i viziunea scriitorului rus A. Soljeni?ân. Problema este: pân? unde poate fi comprimat colosul rus de c?tre S.U.A.? Care este „coeficientul s?u de elasticitate"? De la care limit? de comprimare încolo, statul rus se va trezi ?i va reac?iona? Se pare c? acest punct critic a fost deja atins, undeva în vara anului 2008.

Totul a început de la situa?ia creat? în Georgia, ?ar? fost? republic? socialist? sovietic? sub denumirea de Gruzia. Georgia este o enclav? în Mun?ii Caucaz, alungit? pe direc?ia est-vest, cu ie?ire la Marea Neagr?. Conductele care ar urma s? transporte petrolul ?i gazele din zona M?rii Caspice spre Vest trebuie s? treac? prin Georgia. Nu exist? alt? solu?ie. La nord se afla instabila Cecenie, iar la sud Iranul ostil. Americanii au ?i construit deja dou? conducte gigant, care traverseaz? Georgia în lung, dinspre zona Marii Caspice spre Marea Neagr? ?i Turcia. Ca s? asigure securitatea lor, americanii au înfiin?at ?i o baz? militar? pe teritoriul Georgiei, în martie 2002, menit? s? antreneze, chipurile, armata georgian? în lupta împotriva „terorismului". Pe de alt? parte „securitatea" Georgiei, în partea de nord a ??rii, în provincia separatist? Osetia, era asigurat? de mai mult? vreme ?i de c?tre baze militare ruse. ?i iat? c?, în sfâr?it, într-o ?ar? mic?, pe o fâ?ie îngust? de p?mânt, interesele americane ?i ruse privind petrolul caspic au ajuns fa?? în fa??. ?i armatele lor la fel.

Americanii au încercat s?-l manipuleze pe fostul pre?edinte al Georgiei Eduard ?evardnadze împotriva ru?ilor, adic? s?-l determine s? cear? Rusiei s?-?i retrag? bazele militare din Georgia. Dar ?evardnadze a pariat pe legitimitatea intereselor Rusiei în Georgia. În august 2003, fostul pre?edinte georgian a favorizat p?trunderea în Georgia a companiei petroliere ruse UES, al c?rei pre?edinte era Anatoli Ciubais, un om foarte influent, apropiat al fostului pre?edinte El?ân ?i al pre?edintelui Putin. S.U.A. s-au r?zbunat pe ?evardnadze, r?sturnându-l de la putere dup? acela?i scenariu ca ?i pe Milo?evici. Au adus în locul lui pe un avocat, Mihail Saaka?vili, care a tr?it mai mul?i ani în Statele Unite ?i care, foarte probabibl, a fost recrutat de c?tre C.I.A. Numai c? ?evardnadze a plecat dar problema a r?mas. Înfruntarea intereselor americane ?i ruse a mocnit o vreme înd?r?tul frazelor cu lustru diplomatic. Apoi a izbucnit pe nea?teptate.

Pe data de 19 august 2008, profitând de faptul c? aten?ia lumii întregi era atras? de Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, minuscula Georgie a atacat militar pe nea?teptate Federa?ia Rus?. Dup? cum s-a ar?tat[1], în planificarea ac?iunii militare georgiene un rol important a fost rezervat propagandei prin mass-media interna?ional?, în scopul inducerii în opinia public? euroatlantic? a imaginii unui stat mic, nedrept??it ?i strivit de un stat mare ?i puternic. Deci, Georgia conta pe un important sprijin diplomatic interna?ional, pe un puternic sprijin american privind înzestrarea cu armament, precum ?i pe cei peste o mie de „consilieri" militari israelieni, care au coordonat efectiv opera?iunile militare anti-ruse. Nici momentul declan??rii opera?iunilor militare de c?tre Georgia nu a fost ales întâmpl?tor. Liderii mondiali erau to?i reuni?i la Beijing, pentru a asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, mizându-se probabil pe formarea, la nivelul cel mai înalt, al unui sentiment de simpatie ?i sprijin fa?? de Georgia, prezentând lucrurile pe dos, sus?inând c? aceast? ?ar? mic? ?i neajutorat? este o victim? inocent? a agresiunii ruse?ti, când de fapt Georgia era agresorul. Dup? cum se ?tie, riposta militar? a Rusiei a fost rapid?, ferm? ?i devastatoare, iar presa occidental? ?i american? pl?tit? de c?tre Georgia a încetat s? mai demonizeze Federa?ia Rus?.

Al doilea act al dramei confrunt?rii diplomatice S.U.A.-Federa?ia Rus? s-a jucat în cursul lunii septembrie 2013, în problema r?zboiului civil din Siria. Retorica prealabil? a S.U.A. ?i a formatorilor de opinie fani ?i chiar fanatici ai S.U.A. era una de auto-încurajare, pivotat? în jurul afirma?iei, cum c? „Rusia nu mai este o putere global?"[2]. Pe data de 21 august 2013, într-o suburbie a Damascului a avut loc un atac cu arme chimice, soldat cu moartea a peste 1.400 de civili. Probabil o provocare, dar rebelii sirieni ?i S.U.A. s-au gr?bit s? acuze neverificat armata guvernamental? sirian?, sus?in?toare a regimului Bashar Al Assad. Pre?edintele Obama a spus r?spicat c? este o ac?iune intolerabil?, c? atacul cu arme chimice împotriva popula?iei civile înseamn? „dep??irea unei linii ro?ii" etc. P?rea clar un motiv plauzibil pentru o interven?ie militar? a S.U.A. în Siria, S.U.A. p?reau obligate la ripost?. Rusia a cerut dovezi, din care s? reias? c? armata guvernamental? este autorul atacului. Pe 26 august 2013, o delega?ie de inspectori O.N.U. încearc? s? verifice în teren incidentul, dar când s? ajung? în suburbia respectiv?, convoiul oficial este atacat de c?tre lupt?tori neidentifica?i. Pe 27 august, înal?i oficiali americani sus?in c? pre?edintele Obama ia în considerare o interven?ie militar? în Siria, de scurt? durat? ?i cu scopul limitat de a pedepsi atacurile cu arme chimice. În fine, pe 31 august, însu?i pre?edintele Obama declar? c? Statele Unite au „o responsabilitate moral?" de a interveni militar în Siria[3]. În paralel cu aceste declara?ii, o impresionant? flot? de r?zboi a S.U.A. a intrat în Mediterana prin Gibraltar ?i s-a pus în mar? spre coastele Siriei. În acela?i timp, o alt? mare flot? de r?zboi, aceea a Federa?iei Ruse, intra în Mediterana din Marea Neagr? prin Bosfor ?i din Marea Ro?ie prin Canalul Suez. R?zboiul p?rea inevitabil. Pân? într-o bun? zi, când lucrurile au luat o cu totul alt? întors?tur?.

În ziua de mar?i 3 septembrie 2013 pe la orele amiezii, Ministerul rus al Ap?r?rii a anun?at c? un radar de pe uscat, situat în sud-vestul Rusiei, în apropiere de Marea Neagr?, a detectat la ora 10 ?i 16 minute, ora Moscovei, dou? rachete, care au fost trase din „partea central? c?tre estul M?rii Mediterane"[4] ?i c? „obiectele balistice" au c?zut în mare, f?r? s? provoace daune. Ini?ial, adic? în aceea?i zi, ?i S.U.A. ?i Israelul au negat vehement c? ar fi avut loc un tir cu rachete în Mediterana, dar în ziua urm?toare, pe 4 septembrie, Pentagonul a dat un comunicat, din care reie?ea c? a fost vorba de un exerci?iu israeliano-american, dar c? ar fi fost un „test", care „nu a avut nimic de a face cu o eventual? ac?iune militar? în Siria"[5]. Evident c? nu a fost nici un „test", pentru c? atunci nu era nici momentul ?i nici locul s? se fac? teste, ci a fost debutul ratat al atac?rii Siriei, au fost primele ?i ultimele dou? rachete americane de tip Sparrow destinate Damascului, dar care au fost doborâte (de c?tre ru?i? de c?tre sirieni cu arme anti-rachet? de fabrica?ie ruseasc??) imediat dup? lansare. Armata american?, care probabil nu se a?tepta la aceast? performan?? a ru?ilor, a luat decizia în?eleapt? de a nu mai continua atacul. Din acest punct încolo, lucrurile s-au lini?tit ca prin farmec, flotele militare s-au reîntors în porturi, iar pre?edintele american Barack Obama a l?sat retorica despre „responsabilitatea moral? de a interveni militar în Siria" ?i a acceptat f?r? condi?ii propunerile pre?edintelui rus Vladimir Putin, privind rezolvarea crizei din Siria, propuneri pe care anterior le-a respins cu înc?p??ânare.

Al treilea act al acestei confrunt?ri indirecte, a constat în evenimente care fac parte din strategia S.U.A. de globalizare prin r?zboi, provocarea de c?tre S.U.A. a unui nou r?zboi civil, în Ucraina, ?i revenirea Crimeii la Federa?ia Rus? în cursul anului 2014. Manifesta?iile de la Kiev ?i din alte ora?e din Ucraina de Vest din iarna anului 2013-2014 s-au înscris în aceast? strategie. S-au cheltuit de c?tre S.U.A. sume considerabile ca s? pl?teasc? protestatarii din pia?? de la Kiev, cu câte 200-300 de grivne (15-20 euro) pe zi de persoan?. Banii au fost vira?i via Germania prin Funda?ia „Konrad Adenauer"[6], care militeaz? poentru valorile „democratice", dar ?i în mod direct din S.U.A., prin ambasada american? de la Kiev. Fiindc?, cu toate acestea, izbucnirea unei revolte cu rezultate decisive a întârziat, au fost uci?i prin împu?care peste o sut? de protestatari de c?tre luneti?ti r?ma?i neidentifica?i. Adjunctul secretarului de stat Victoria Nulad, provenind dintr-o familie originar? din Rusia, rusofon? ?i o rusofob? înver?unat? în acela?i timp, a fost personal la Kiev în decembrie 2013 dup? care, la întoarcerea în S.U.A., a declarat c? „S.U.A. a investit în Ucraina cinci miliarde de dolari în crearea unei re?ele, care are ca scop atingerea intereselor americane în Ucraina ?i (culmea cinismului ambiguu!) pentru a d?rui Ucrainei viitorul pe care îl merit?"[7].

Este evident c? S.U.A. nu au fost interesate nici un moment în reconstruc?ia economic? ?i dezvoltarea de sine st?t?toare a unei Ucraine independente, ci în „integrarea" în N.A.T.O. ?i transformarea acestei ??ri în colonie a Vestului. În S.U.A. s-au g?sit cinci miliarde de dolari pentru destabilizarea politic? a Ucrainei pân? la aducerea ei în situa?ia r?zboiului civil, dar nici un cent pentru redresarea economic? a acestei ??ri. Scopul constând în „atingerea intereselor americane în Ucraina" era clar. Prin „aderarea" Ucrainei la N.A.T.O., americanii ?i-ar fi putut amplasa bazele militare în Estul Ucrainei, chiar pe frontiera cu Federa?ia Rus?, dar mai ales în Crimeea, o regiune cu o importan?? geostrategic? deosebit? din punct de vedere terestru ?i maritim (marele istoric român Gheorghe I. Br?tianu a ar?tat c?, în tot timpul istoriei, s-a v?zut c?: „cine are Crimeea, acela poate st?pâni Marea Neagr?, cine nu o are, nu o st?pâne?te"[8]). Cu toate ??rile riverane membre N.A.T.O., Marea Neagr? devenea un „lac N.A.T.O." ?i, foarte probabil, teatrul unui r?zboi maritim necru??tor între S.U.A. ?i Federa?ia Rus?. Pe moment, Federa?ia Rus? a reu?it dejucarea acestui plan, Crimeea a reintrat în componen?a Federa?iei Ruse prin referendum, rusofonii din Estul Ucrainei s-au r?sculat, iar F.M.I.-ul nu mai acord? nici un împrumut Ucrainei, pentru simplul motiv c? o Ucrain? f?r? Crimeea ?i f?r? zona industrial? din Est nu mai face nici doi bani.

În fine, o alt? ironie a istoriei const? în aceea c? în prezent tocmai Rusia, o Rusie încercuit? militar în ultimii ani, prin construirea a nu mai pu?in de 17 noi baze militare ale S.U.A., aceast? Rusie - poate împreun? cu Iran, China ?i unele ??ri din America de Sud - este chemat? s? joace un rol constructiv, de stabilizare ?i stabilitate politic? în lume, s? joace rolul de contrapondere la aceast? strategie deosebit de periculoas? a N.A.T.O. ?i S.U.A. În linia acelea?i ironii, de data asta mai mult comic? decât grav?, se înscrie ?i faptul c? Rusia a preluat ?i ?tafeta respect?rii drepturilor omului, prin faptul c? a acordat azil politic lui Edward Snowden, unul dintre pu?inii oameni, al?turi de Julian Assange, care au îndr?znit s? arate adev?rata fa?? a S.U.A. Este cel mai probabil c? aceast? tentativ? a S.U.A. de a realiza „globalizarea", adic? de a deveni st?pânul întregii lumi prin r?zboi va e?ua, atunci când aceasta se va lovi, într-un fel sau altul, de rezisten?a combinat? a unor gigan?i, care fac parte din civiliza?ii diferite, precum Rusia, China sau India. ?i este foarte probabil c? S.U.A. vor ie?i perdante din aceastr? confruntare.

Grafica - I.M.

----------------------------------------
[1] C?lin Hentea, în www.historia.ro consultat la 15 feb. 2014.
[2] Dan Dungaciu, în www.adevarul.ro , consultat la 15 fe, 2014.
[3] Pentru cronololgia evenimentelor, vezi: www.titulescu.eu, consultat la 16 feb. 2014.
[4] www.stiri.com.ro, consultat la 16 feb. 2014.
[5] Idem.
[6] www.paulcraigroberts.org consultat la 2 martie 2014.
[7] www.informationclearinghouse.info/article37599.html , consultat la 2 martie 2014.
[8] Gheorghe I. Br?tianu, Marea Neagr?, edi?ie îngrijit? de Victor Spinei, Ed. Polirom, Ia?i, 1999, p. 82.

footer