Memoriu trimis de Liga Antirevizionistă Română (L.A.R.) Regelui Carol al II-lea la 23 iunie 1936

„Majestate,

Subsemnații, reprezentanți ai tuturor provinciilor românești unite, fiind delegați de congresul anual al Ligii Antirevizioniste Române, ținut în ziua de 7 iunie a.c. (1936) la București, să Vă înaintăm un memoriu cu privire la situația , la misiunea și la obligațiile ce incumbă acestei însoțiri naționale, cu adânc respect ne permitem a supune înaltei aprecieri și bunăvoinței Majestății Voastre următoarele: Liga Antirevizionistă Română s-a înfriințat înainte cu trei ani, drept răspuns la Liga Revizionistă Maghiară din Ungaria, care de o lungă serie de ani desfășoară o intensă activitate în toate țările din lume, în scopul de a determina opinia publică mondială pentru denunțarea Tratatului de pace de la Trianon. Scopul Ligii noastre a fost de a anihila știrile periculoase pentru România și pentru pacea întregii Europe, răspândite de la Budapesta. Ea voia să determine pe de o parte în sferele românești trezirea unei puternice conștiințe a primejdiei și mobilizarea sufletească generală pentru apărarea patrimoniului național asigurat prin Tratatul de la Trianon, pe de altă parte să asigure în sferele politice din străinătate o cât mai pronunțtă simpatie pentru cauza noastră și o convingere puternică în legitimitatea indiscutabilă a temeliilor tratatului amintit care nu trebuie clintit din loc [...].

Luptele politice și confesionale intestine, pe de o parte, pe de altă parte lipsa sentimentului de solidaritate națională mai ales la clasa conducătoare a poporului nostru, s-au dovedit piedici aproape insurmontabile în calea consolodării Ligii. Mijloacele materiale pe care ea conta să le poată obține din taxe și contribuții benevole de la membrii săi și cu ajutorul cărora socotea să poată desfășura o activitate de propagandă mai ales în țările care fuseseră cucerite de propaganda ungurească, n-au putut fi obținute decât în cantități neînsemnate, astfel că, până în momentul de față, propaganda în străinătate a fost lăsată cu totul pe un plan secundar. Acest fapt constituie un neajuns cu atât de mare, cu cât astăzi curentul în favoarea revizuirii tratatelor a prins rădăcini îngrijorătoare, câștigând și pe conducătorii unor state mari și opinia publică a acelora.

De la 1919 încoace primejdia revizionistă n-a fost niciodată atât de mare ca astăzi, când ea este dublată în forme tot mai virulente și de pericolul comunismului, care cuprinde tot mai multe țări. Aceste primedii nu port fi înlăturate numai prin forța armată a țării [...] nu se poate neglija nici o clipă problema înarmării sufletești a țării și aceea a dezarmării adversarului printr-o propagandă intensivă, sistematică și energică. Pentru acestea Statul nostru a făcut și face extrem de puțin. De altfel, se știe că oficialitatea nu poate rezolvi însăși astfel de probleme, care recclamă entuziasm și sacrificiu, pe care numai inițiativa particulară le poate da. Dar, când inițiativa particulară singură nu are destulă forță spre a le rezolvi -, cum este cazul nostru, Statul este dator, în propriul său interes, să-i vie în ajutor pe toate căile și cu mijloacele posibile [...].

Am lipsi de la datoria noastră dacă în aceste clipe istorice grele, când dușmanii ne amenință cu prăbușirea visului nostru milenar, împlinit înainte cu aproape două decenii, în calitatea noastră de membrii conducători ai L.A.R. n-am face absolut toate sforțările posibile pentru punerea la adăpost a Patriei noastre unite. Conștientă de acestă uriașă răspundere a ei, L.A.R., în Congresul ținut în ziua de 7 iunie în București a hotărât să-și intensifice la maximum posibil activitatea ei antirevizionistă și anticomunistă , constituind și un aparat de muncă la înălțimea necesităților și mobilizând în scopurile amintite toate energiile naționale și pe toți prietenii ei dn strîinătate. În acest congres, Liga Antirevizionistă a hotărât anume:

I Să-și reorganizeze aparatul său central de conducere [...]
II Cu ajutorul acestui aparat L.A.R:
- va organiza pe întreg cuprinsul țării nucleele sale de luptă;
- va organiza conferințe sistematice, prin radio și prin grai viu, servindu-se de toate valorile naționale ale țării;
- va coordona, sub o singură comandă, activitatea numeroaselor societăți patriotice; va organiza un serviciu de presă;
- va publica (organiza) o bibliotecă sistematică de documetare asupra problemelor ei; va forma o arhivă cât mai completă de documente asupra acestor probleme ;
- va organiza expoziții locale, regionale și generale; va lucra pentru a ajuta justiția țării ca să poată fi o justiție eroic românească; va căuta să coordoneze prin toate mijloacele, activitatea națională a celor două biserici românești între care tensiunea crește din zi ăn zi, amenințnd unitatea națională într-o formă cu totul îngrijorătoare [...];
- va lupta pentru colonizarea ținuturilor dela graniță cu Români și pentru schimbul de populație cu statele vecine unde locuiesc conaționali de ai noștri [...].

III L.A.R. va organiza, va conduce și susține o propagandă sistematică în străinătate prin următoarele miloace:
1 . Va crea cinci mari centre de propagandă la: Londra, Paris, Roma, Berlin, Washington, fiecare centru fiind condus de o înaltă personalitate a vieții noastre publice. Aceste centre vor avea cât mai multe ramificații în țările respesctive, grupând în ele pe toți românii care locuiesc acolo și pe toți prietenii noștri din acele țări și acționând, printre altele, și prin studenții dela diferitele școli superioare;
2. Va trimite un număr mare de conferențiari români în țăile străine să țină acolo cicluri de conferințe asupra unor subiecte ce vor fi stabilite de conducerea L.A.R.. Printre ei vor fi în special membri ai Academiei Române, profesori universitari, care, urmând să stea în străinătate un timp mai îndelungat ( de aproximtiv două-trei luni), să poată lua contact cu cercurile culturale, stiințifice și politice de acolo, făcându-le cunoscute punctele noastre de vedere;
3. Va stărui ca d. N. Iorga, N. Titulescu, O Goga, I. Petrovici, d-ra Elena Văcărescu și alții să ia asupra lor misiuni speciale de lungă durată în străinătate în vederea propagandei;
4. Se va face totul pentru a câștiga drept conferențiari ai săi pe acei savanți străini care au fost în ultimii 15 ani în Ro,mânia ca oaspeți ai Universităților noastre, precum și pe membrii străini , onorifici și corespondenți, ai Academiei Române, ca d-nii E De Martonne, Seton Watson, W.Steed, Upson Clark, J. Guiart,E. Pittard, J.. Vendryès, H. Focillon, P. Montel, Ettore Pais, R. Paribeni ș.a.
5. Va trimite în Germania, în calitate de conferențiari, o serie de fruntași ai sașilor și șvabilor ardeleni ca dr. Gustav Kisch (Cluj), dr. Kurt Klein (Iași), dr. H. Brandsch (Sighișoara) ș.a.
6. Va face apel la Excelența Sa dr. Alexandru Cisar, mitropolitul romano-catolic de București , nu numai pentru a-și validita față de episcopii sufragani unguri din Transilvania, întreaga sa autoritate de șef spiritual , ci și pentru a merge ca conferențiar al țării în diferite centre catolice mondiale, viciate de spiritul revizionist maghiar;
7. Va organiza o bibliotecă de documentare în limba franceză, engleză, germană și italiană, pe care o va răspâmdi prin conferențioari, , prin studenți etc.
8. Va organiza un birou de presă cu ajutorul căruia să informeze exact, repede și din belșug presa străină din întreaga lume despre lipsa de temeinicie a propagandei revizioniste maghiare;
9. Va organiza pe o scară mai întinsă schimbul de studenți și elevi cu țările străine , a căror simpatie trebuie să o câștigăm în măsură cât mai mare;

Acesta este, Majestate, programul de muncă pe care L.A.R. socotește ca o imperioasă datorie a sa de a-l realiza integral, în timpul cel mai scurt, cu atât mai mult cu cât nu există în țară un alt organ care ar fi în stare să-l ducă la îndeplinire. Experiența ei de ani de zile este o garanție că va fi în stare să îndeplinească acestă nouă și grea sarcină, în calea căreia stă deocamdată o singură piedică: lipsa de bani. L.A.R. a încercat să înlăture și acest obstacol, dar pe de o parte din cauza indolenței generale a publicului românesc, pe de altă parte din cauza lipsei de solicitudine a autorităților de stat, nu l-a putut înlătura până în acest moment.. Ea a vrut să strângă fondurile necesare din cotizațiile membrilor ei și din timbrele tipărite anume într-o mare cantitate. În acest scop, ea a cerut autorităților de stat să aprobe hotărârea Federației Generale a Funcționarilor Publici, în sensul că taxa anuală de 17 lei de fiecare funcționar să se rețină în mod oficial din salariul funcționarilor - măsură prin cre am fi putut ajunge , în mod automat, la un venit anual de peste 5 milioane lei. A mai cerut ca oficialitatea să o ajute să poată desface timbrele speciale, în valoare de 36 milioane de lei, dar, deși i s-a promis totul cu privire la ambele cereri, nu s-a făcut absolut nimic în nici una din aceste chestiuni.

Socotim acum, în aceste clipe grele și pline de răspundere, ca o datorie patriotică a noastră să rugăm pe Majestatea Voastră, să ia în considerare toate cele înșirate până aici, să binevoiască a dispune ca, până ce am putea ajunge pe cele două căi amintite mai sus , la mijloacele trebuincioase, Statul să pună la dispoziția L.A.R. suma de 20 milioane lei, cu care să putem proceda imediat la pregătirea măsurilor necesare realizării programului înfățișat mai sus. Noi știm că ni s-ar putea răspunde din partea conducătorilor țării că nu sunt bani, dar tot așa de bine știm că bani se găsesc din belșug , ori de câte ori trebuie să se găsească. Ne însărcinăm, în caz de nevoie, să arătăm noi înșine izvoarele din care s-ar putea obține, fără nici o dificultate, această sumă minimală în raport cu cauza pentru care se cere. În deplină convingere că Majestatea Voastră va lua de urgență măsurile în vederea rezolvirii acestei probleme prea mult întârziată, care nu mai poate suferi amânare fără primejduirea siguranței și ființei neamului nostru, suntem ai Majestăţii Voastre devotați servitori.
București, 23 iunie 1936"

Acest Memoriu a fost înmânat de delegații L.A.R., în aceeași zi de 23 iunie 1936, prim-ministrului Gheorghe Tătărescu, în cadrul unei audiențe; acesta - se precizează într-un alt Memoriu adresat chiar lui Gh. Tătărescu personal, în ziua de 17 noiembrie -, „a declarat că apreciază întru toate activitatea Ligii" și își însușește programul prezentat, „căutând să găsească din partea Statului și mijloacele materiale necesare realizării lui".

Lucrurile au bătut pasul pe loc , promisiunile au rămas vorbă în vânt, în timp ce situația internațioonală se agrava zi de zi. Guvernul „remaniat" al lui Tătărescu - prin scoaterea lui Nicolae Titulescu de la Externe și înlocuirea lui cu Victor Antonescu - abandonarea acțiunii diplomatice desfășurate de Titulescu în vederea semnării unui pact de neagresiune și asistență cu U.R.S.S., ofensiva revizionismului hitlerist secondat de guvernul Horthy, tendințele centrifuge manifestate în cadrul alianțelor regionale în care România era membră, toate acestea, coroborate cu ascensiunea în viața publică românească a Gărzii de Fier, au determinat L.A.R. să acționeze cu mai multă hotărâre în direcția determinării forurilor decidente de a se implica activ în salvgardarea intereselor naționale ale României.

Programul cuprins în Memoriul din 23 iunie a fost completat cu o serie de măsuri ce aveau darul de a concretiza acțiunile de propagandă antirevizionistă ale Ligii. Astfel, propaganda în străinătate ar fi trebuit să se desfășoare în strânsă colaborare cu Cehoslovacia și Iugoslavia; birourile de propagandă organizate în străinătate de Ligă ar fi trebuit să folosească oameni din Serviciul de Presă al Ministerului de Externe precum și din Legațiile României în străinătate; Liga își fixase ca obiectiv să realizeze o mare monografie cu privire la Transilvania, scoțând în evidență „originea ei romană, situația ei de pe vremea ungurilor, motivele care au determinat Conferința de pace să o atribuie României și situația ei sub stăpânire românească". Se dorea ca lucrarea aceasa să fie elaborată de „mai mulți savanți români și străini", să fie tipărită în mai multe limbi și răspândită „în lumea întreagă în vederea creării unei atmosfere fvorabile României"; Liga prevedea editarea „unei mari reviste lunare în diferite limbi" având colaboratori din cele mai diverse categorii socio-profesionale, urmărindu-se „apărarea inrtereselor și a onoarei țării".

Liga înfățișa prim-ministrului Gh. Tătărescu lista personalităților propuse a pleca în străinătate pentru a susține propaganda cauzei românești. Amintim din această lungă listă : N. Iorga, N. Titulescu, O. Goga, Al. Lapedatu, Em Racoviță, I. Lupaș, dr. G. Marinescu, G. Țițeica, I. Simionescu, D. Pompei, S. Dragomir, D. Gusti, P.P. Negulescu, G. Enescu, G. Brătianu, O. Ghibu, C. Ionescu-Sisești, P.P. Panaitescu - toți membri ai Academiei Române; se adăugau profesori de la Universitatea din București : G. Oprescu, Al. Marcu, G. Meitani, Istrate Micescu, G. Danielopolu, dr. Gerota, D. Hurmuzescu ș.a.; de la Universitatea din Iași: V.V. Pella, N. Dașcovici, A. Oțetea, ș.a.¸din Cluj: G. Sofronie, Eug. Speranța, Em. Panaitescu ș.a. Lista cuprindea și înalte fețe bisericești în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, mitropoliții Nicolae Bălan, episcopul Iuliu Hossu, arhimandritul Iuliu Scriban ș.a.

Memoriul adresat lui Gh. Tătărescu cerea „Onor. Guvern să facă toate sforțările și sacrificiile materiale necesare, așa precum a făcut de 17 ani încoace și face mai ales astăzi Guvernul maghiar alocând integral și deodată un fond special de peopagandă antirevizionistă pentru durata a cel puțin un an de zile".

Memoriul înaintat lui Gh. Tătărescu la 17 noiembrie 1936 era semnat de președintele Ligii , Stelian Popescu și reprezentanți ai membrilor săi și anume: Onisifor Ghibu - prof. univ; Ioan Lupaș - prof. univ., delegatul Transilvaniei; Ioan Pelivan - fost ministru , delegatul Basarabiei; Dimitrie Marmeliuc - prof. univ., delegatul Bucovinei; Petru Dragomirescu - prof. univ., delegatul Moldovei; dr. Pericle Papahagi - director de liceu, delegatul Dobrogei; ing. Liviu Volovan - delegatul Banatului.

Desigur, acțiunea Ligii Antirevizioniste Române era mai mult decât necesară nu numai în condițiile anului 1936 care anunța clar eșecul securității colective după lovitura din 7 martie dată de Hitler sistemului versaillez prin ocuparea manu militari și fără nici o opoziție din partea Franței și a Belgiei a zonei demilitarizate rhenane; contra României Mari, a tratatului de pace de la Trianon, pentru revenirea la statu-quo-ante, împotriva ordinii de stat interne a României și a celorlalte state constituite în 1917-1918 prin victoria revoluțiilor de eliberare națională și a destrămării marilor imperii multinaținale - Austro-Ungaria, Rusia, Germania - Ungaria horthystă, Rusia bolșevică și Bulgaria revizionistă au acționat coordonat și sistematic. Acapararea puterii în Germania de național-socialiștii lui Hitler a dus la organizarea politicii revizioniste pe noi coordonate. L.A.R. trăgea un serios semnal de alarmă. Singură însă, nu putea face nimic. Statul român era chemat să înțeleagă proporțiile pericolelor ce amenințau integritatea, suveranitatea și independența statului român și să se implice într-o amplă acțiune împreună cu statele vecine antirevizioniste pentru salvagardarea intereselor naționale ale țării. Ceea ce s-a întâmplat cu inițiativa plină de realism, patriotică a L.A.R. dă măsura incapacității guvernanților de atunci de a acționa cu luciditate, verticalitate , patriotism pentru apărarea a însăși ființei națiunii române, a agoniselii lăsate de strămoși, a pământului moștenit din neam în neam.

Memoriul din 23 iunie 1936 n-a ajuns în mâinile regelui Carol al II-lea. Promisiunea de alocare a 20 milioane lei L.A.R. pentru programul „însușit integral" de Tătărescu a rămas literă moartă. Când s-a constituit guvernul „renașterii naționale", prezidat tot de Gh. Tătărescu, a „renăscut" și vechea promisiune, numai că beneficiarul n-a mai fost Liga Antirevizionistă Română, ci Comunitatea maghiară din Transilvania care avea nevoie de ajutor pentru dezvoltarea învățământului confesional maghiar. O spunea cu indignare și revoltă savantul Silviu Dragomir, ministrul minorităților etnice în discursul rostit în Cameră la 18 aprilie 1940[1].

Este ceva de învățat din această succintă relatare a unor fapte petrecute cu vreo opt decenii în urmă? Pentru noi, cei de pe strada necumpărată, mult, foarte mult. Situația de atunci se aseamănă până la identitate cu cea de acum. În fața Centenarului Marii Uniri suntem goi. Nu știm încă pe ce lume trăim. Pericolele ne strâng din toate părțile ca un cerc de foc. Țara ne-a fost vândută la metru pătrat. Avuțiile naționale se scurg în lume pe apă, pe uscart, pe calea aerului. Oamenii, zănateci, pleacă după himere pe care nu le găsesc nicăieri. Copiii ne mor de democrația vaccinului . Boli, odată eradicate, scot capul și înghit vieți omenești Bătrânii mor cu zile prin azile sau așa zise „cămine" plătite cu bani grei. Prin canale mai sunt suflete de copii, de dezmoșteniți ai soartei care se hrănesc din gunoaie. Cultura? Ce mai e și asta? O nație incultă e manipulată ușor - vedem exemple în fiecare zi. O nație care nu știe ce este, de unde a venit, cine-i sunt strămoșii , de ce locuiește pe acele pământuri și nu pe altele, o nație care nu știe ce înseamnă cuvintele „patrie" , „țară", „neam", stă cu un picior în prăpastie.

Cei ce guvernează și-au făcut un bagaj de fraze și cuvinte pe care le servesc cu rost și fără rost în orice situație: suntem „cetățeni europeni" cu drepturi depline; suntem" membri N.A.T.O."; America ne apără de toate primediile; avem libertate să vorbim, să spunem orice (aici aș pune nenumărate semne de întrebare!). Ajunge!

Întrebare: ce facem cu libertatea, siguranța , drepturile românilor din Covasna-Harghita? Sunt și ei „cetățeni europeni cu drepturi depline?" Ce facem cu „autonomia secuilor" ? Ei ce fel de cetățeni sunt? Cumva și români? Are cineva impresia că rușii nu mai vor Basarabia, ba chiar și Moldova? Are cineva credința că ungurii nu vor mai cere în gura mare Transilvania - cu totul, nu numai Covasna și Harghita? Mă opresc aici. Cu adăugirea că ceea ce pronosticau cei din Liga Antirevizionistă Română s-a înfăptuit în 1940. Acum - când?

---------------------------------------------
[1] Vezi Onisifor Ghibu, Politica religioasă și minoritară a României, Cluj, 1940, p.813 și urm.