Revista Art-emis
Procesomanii I.N.S.H.R.-„E.W.” PDF Imprimare Email
Corneliu Florea, Canada   
Duminică, 12 Noiembrie 2017 13:35

INSHR-EWMircea Vulcănescu înainte de a muri, în penitenciarul de la Aiud în 1952, testamentar a spus: „Să nu ne răzbunați".

În 2017, Urmaşii badelui Vasile din Bârsana Maramureşului au hotărât: Nu te răzbunăm, te apărăm fiindcă ți se face a doua oară nedreptate în istorie. Întâi, ai fost pe nedrept acuzat și condamnat de Alexandra Sidorovici, soția lui Saul Bruckner (Silviu Brucan) în Tribunalul Poporului, o unealtă comunistă pusă acolo să lichideze marii patrioți români și cea mai strălucită elită intelectuală românească, iar acum, ești din nou condamnat tot de străini, de unul cu neaoș nume românesc, Alexandru Radu Florian, directorul I.N.S.H.R.-„E.W." (Institutul Național pentru Studierea Holocaustului în România, numit „Elie Wiesel") Acest institut a fost înființat și finanțat de stalul român, la propunerile lui Ion Marcel Ilici Iliescu, ca să se ocupe de holocaustul evreilor. La scurtă vreme, institutul lui Wiesel a început să dea ordine, indirecte prin interpuși docili, servili, de proscriere au unor mari personalități istorice, culturale ce au fost deja condamnate pe nedrept și sacrificate în închisorile comuniste. Nu știm de la cine au asemenea drepturi, dar știm că dacă noi ne-am amesteca, asemănător, în viața și memoria evreilor, ei ar face o hărmălaie până la cer, la Dumnezeul lor, acuzându-ne de antisemitism, ceea ce, după ei este un păcat mai mare decât păcatul biblic, cel de la începutul lumii, de a lua poame din pomul cunoașterii. Deci, după acest institut, românii trebuie să rămână definitiv cu ochii închiși pentru a nu vedea lumina adevărului și datornici priponiți pentru vecie ai anilor 1934-1944.

De la obsesii incurabile, la procese interminabile

În revista „Contemporanul" - ideea europeană" din iulie 2017, numărul 7 (784) am citit articolul „Apel pentru Mircea Vulcănescu" semnat, în apărarea lui, de istorici, jurnaliști, scriitori, artiști, regizori, profesori, medici, pensionari ca urmare a unor noi răbufniri de obsesii maligne cu înțelesuri și sub înțelesuri, cu sensuri ascunse, a institutului Wiesel, care a trimis Ministerului Afacerilor Interne o plângere și o listă cu proscrierea unor personalități de mare valoare în cultura neamului românesc ce au fost condamnate de Tribunalele Poporului, între 1946-1950, la ani grei de închisoare comunistă. Pe această listă se număra scriitorul și filosoful Mircea Vulcănescu, economist de profesie, care a murit în închisoarea din Aiud în 1952, datorită maltratărilor sălbatice și refuzului de-a fi internat în spitalul închisorii pentru pneumonia cu pleurezie care, netratată, l-a și răpus. Institutul lui Wiesel pretinde expres ca Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Gheorghe Jienescu, Horia Vintilă, I.C. Petrescu să fie proscriși, precum era la romani, să li se șteargă urma și memoria, argumentând că au fost condamnați de tribunalele populare din anii 1946-1950 pentru vinovăția de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și crime de război. Astăzi, se știe precis că acele tribunale erau doar formale și trebuiau doar să pronunțe sentințele primite dinaintea procesului. Acum Institutul lui Wiesel nu mai are loc în România de memorialele și busturile celor de pe lista lor - publicată în Contemporanul nr 784 – de institutele publice sau străzile ce poartă numele acestor personalități românești, printre acestea, nici de școala și bustul lui Mircea Vulcănescu din Bârsana Maramureșului. Conform celor primite, Ministerului Afacerilor Interne al României trebuie să ia masuri în baza O.U.G. 31/2002 și s-a executat imediat trimețând copii după nota pârâtorilor Institutului Wiesel împreună cu ordonanța guvernului Adrian Năstase - nomen odiosissimum - și la prefectura județului Maramureș cu următoarele cuvinte „vă adresăm rugămintea de a dispune verificarea situației din județul dumneavoastră și luarea măsurilor ce le apreciați..." Și prefectura Maramureșului a transmis mai departe pâra institutului Wiesel - ce tot studiază holocaustul de vreo 12 ani și cine știe câte încă zeci de ani - Primăriei Comunei Bârsana, unde consilierii locali s-au adunat, și-au făcut cruce când au văzut pâra și au hotărât, în unanimitate, să lege pâra institutului Wiesel de coada pisicii mătușii Varvara, care să o trimită, ață, la șoricelul Adrian Năstase să și-o lege de coadă și să meargă cu ea unde o vrea, în lume. Locuitorii comunei Bârsana țin foarte mult la Mircea Vulcănescu, este cetățeanul lor de onoare, și au trimis o scrisoare deschisă Institutului „Elie Wiesel" intitulată „Pe aici nu se trece" pe care au semnat-o Urmașii Baciului Vasile din Bârsana Maramureșului.

Cine este Baciul vasile din Bârsana Maramureşului?

Călătorul care ajunge în Maramureșul dacilor liberi, pe istorica Vale a Izei, a lui Bogdan Vodă, va trece și prin marea comună Bârsana, unde în curtea școli gimnaziale se află bustul lui Mircea Vulcănescu. Pe soclu este o placă de marmoră pe care scrie: „Ție Baciule Vasile din Bârsana Maramureșului îți dau astăzi, aici, mai presus chiar și de această curte, socoteala !" Sub acest citat, cu majuscule scrie Mircea Vulcănescu 1904-1952. Trebuie precizat că aici era Tribunalul Poporului iar astăzi era în Ianuarie 1948, când Mircea Vulcănescu își susține excepționala lui pledoarie de apărare, timp de peste trei ore, în care socoteala faptelor sale nu o dă „înaltei curți" - ce nu făcea dreptate, doar dând sentințele primite, după cum constatase la primul proces din 1946, când a fost arestat în lotul doi a celor ce au făcut parte din guvernul lui Ion Antonescu - ci a voit pentru viitorime și adevărul istoric „dând seamă de toate faptele vieții sale unei autorități morale, Baciului Vasile din Bârsana Maramureșului". După ce am citit articolele corecte din „Contemporanul" și pe cele pro și contra din „Observator Cultural" pe această temă, am hotărât, scriitorul Virgil Rațiu și cu mine, să mergem în Maramureș, la Bârsana să-i felicităm pentru hotărâre lor, să-i susținem, să ne informăm și să scriem, dar și să aflăm mai multe despre Baciul Vasile, maramureșeanul ce a lăsat o atât de puternică impresie de înțelepciune asupra filosofului Mircea Vulcănescu, autorul lucrării Dimensiunea românească a existenței.

Primul, cu care am vorbit în Bârsana a fost Preotul Gheorghe Urda de la care am vrut să aflăm care a fost legătura, relația dintre Mircea Vulcănescu și Baciul Vasile, unde și când s-au cunoscut. Vroiam să aflăm să aflăm numele de familie al Baciului, având în vedere că în Bârsana sunt foarte mulți Vasile, dar cunoscuți după nume, după loc sau o poreclă. Părintele, ne-a înțeles imediat și, liniștit, plin de bunăvoință a început: „Întemeietorul sociologiei romanești, marele profesor Dimitrie Gusti, în secolul trecut, în cadrul cercetărilor sale monografice în satele românești a venit și în comuna Bârsana, împreuna cu studenții și asistenți săi în 1931, timp de câteva săptămâni. Mircea Vulcănescu l-a însoțit, fiind asistentul onorific al profesorului și, câtă vreme a stat în Bârsana, a fost găzduit la Baciul Vasile, fiindcă profesorul vroia ca studenții și asistenți săi să fie găzduiți în casele localnicilor ca să observe și să cunoască cât mai bine firea și tradițiile gazdelor, pe care, apoi le discutau împreună și le notau în monografiile lor. În acest mod, între Mircea Vulcănescu și Baciul Vasile s-a produs o apropiere deosebită, de o aleasă omenie, o întrepătrundere religioasă și sufletească. Mircea Vulcănescu, de o rară inteligență, a descoperit și a fost captivat de gândirea limpede, înțeleaptă a baciului Vasile, comună multor bătrâni de la noi, ce au acea filosofie țărănească, transmisă și îmbogățită oral de la o generație la alta. Eu, și nu numai eu, o compar cu antica filosofie pentru că în amândouă găsim multe adevăruri comune și baze morale asemănătoare, dar altfel transmise; ale lor în cărți, ale noastre în vechile noastre zicători și proverbe. În esență au aceleași sens, semnificație. Eu mai cred că toate astea descoperite atunci, aici l-au unit definitiv sufletește și rațional de baciul nostru. Cu ocazia studiilor monografice, făceau și fotografii, iar Mircea Vulcănescu avea o fotografie a Baciului Vasile pe biroul lui de lucru. Poate vă uimește ce spun, dar spun adevărul aflat de la fetele lui Mircea Vulcănescu, ce au fost, aici la noi, la dezvelirea bustului tatălui lor. Vă dați seama ce onoare pentru comuna noastră ca pe biroul de lucru al marelui cărturar și filosof al națiunii să fie fotografia unui Vasile de-al nostru. El, ce a avut mentori pe Dimitrie Gusti și Nae Ionescu, cel ce a citit si studiat enorm, cel cu un sistem filosofic egal cu ale lui Constantin Noica si Lucian Blaga, privea îndelung la Baciul Vasile din Bârsana Maramureșului când medita sau avea o situație greu de rezolvat.

Și acum, după 85 de ani, Dumnezeule Mare pe ce lume trăim, niște domni evrei din București ne trimit poruncă să nu-i mai spunem școlii cum vrem noi și să-i dăm bustul jos. Câtă ură antiromânească. Nu ne-o fost destul, ca doar la câțiva ani au venit ungurii peste noi, Doamne cât am pătimit, apoi o venit rușii cu comunismul, ce-or făcut cu țara asta lăsăm în urma noastră dar chinul nostru sub ei îl ducem pe lumea cealaltă la Judecata de Apoi. Iar acum, când am crezut ca va fi senin peste țară și noi slobozi, nu ne dau liniște și pace Institutul lui Wiesel. Tare ne mâhnesc și mânie în suflet acești oameni ce odată au suferit cumplit după care, acum, când au scăpat, încep să urască și să facă numai rău în jurul lor. La vremea aceia, maramureșenilor, cu toată năpasta lor le-o fost milă de ei și după împrejurări, cât s-a putut, i-au ajutat când i-au dus ungurii lui Horthy în Germania, iar institutul lor de astăzi, după trei generații, ascunde adevărul istoric și ne judecă nedrept tot pe noi. Și nenorocitul asta de Elie Wiesel, care-i de la noi din Sighet și i-a rămas familia prin lagărele germane, după ce a fost eliberat din lagăr a spus și scris la Paris: că jandarmii români i-au trimis în lagărele germane, ceea ce l-a mâniat pe dramaturgul Eugen Ionesco, care-l cunoștea pe Wiesel și l-a tras zdravăn de mânecă pentru grosolanul fals istoric. Degeaba, ne acuză pe noi de toată tragedia lor, cere despăgubiri iar urmașii lui vin cu porunca să-l scoatem din comuna noastră, că-i a noastră de când lumea, pe Mircea Vulcănescu, că o fost antisemit și în guvernul lui Ion Antonescu. Pe toate le-a plătit cu viața în închisorile comuniste. Ajunge!"

Pentru un moment ne-am îndepărtat cu discuțiile, comentând Ordonanța de Urgență Guvernamentală 31/2002 semnată de marele parvenit, Adrian Năstase și Legea 217/2015 promulgată, cu ochii închiși, de Klaus Werner Johannis, nerespectând Constituția României pe care a jurat că o va respecta și ne-am întors la Baciul Vasile din Bârsana Maramureșului, aflând toată istoria lui. „Vremurile care au urmat odată cu începerea războiului și mai ales ce a urmat după război, în lagărul comunist ce a distrus și intelectualitatea împreună cu meritele și operele ei, au fost de restriște și restricții, nu se vorbea de ei, de Mircea Vulcănescu. Într-un târziu, în 1983 a venit în Bârsana Vasile Vetișanu, directorul Institutului Etnografic, Gheorghe Focșa directorul Muzeului Satului și poetul Ion Alexandru pentru a vedea evoluția etnografică maramureșeană și din discuțiile cu dânșii am aflat de Mircea Vulcănescu și afecțiunea, cordialitatea lui față de Baciul Vasile. A fost o istorie ce a stat îngropată de vremurile cele rele timp de cincizeci de ani și prin acești intelectuali ieșea la lumină și pe mine m-au rugat să aflu cine a fost Baciu Vasile și cum îl chema. Am fost onorat, istoria m-a însuflețit și m-am apucat să-l caut pe Baciul Vasile, a fost greu și mi-a cerut multă stăruință; căutam un ac într-o claie de fân, comuna e plină de bârsani cu numele de Vasile iar cel pe care-l căutam eu făcea parte dintr-o generație stinsă. Din arhive am găsit peste o sută de săteni botezați Vasile din acea generație. Am mers din familie in familie să aflu amănunte de la copiii lor, de la neamuri. Și l-am aflat, îl chema Bologa Vasile, fiul său a fost Mihai Bologa, diplomat la Budapesta, decedat între timp".

Ce nu știa părintele Gheorghe Urda era faptul ca după ultimul cuvânt, pledoaria prin care dădea socoteală Baciului Vasile și nu falsului tribunal al poporului, când a ajuns în închisoare, Mircea Vulcănescu a fost anchetat dur, după metodele N.K.V.D. de legătură lui cu Baciul Vasile. Liniștit Mircea Vulcănescu le-a spus istoria adevărată dar nu-și mai aducea aminte de numele de familie a lui Baciului Vasile, ceea ce securiștilor li s-a părut că ascunde un dușman al clasei muncitoare. Mai târziu, când au început mișcările de partizani anticomuniști și-n Munții Maramureșului în cadrul cercetărilor Securitatea l-au suspectat și pe Baciu Vasile din Bârsana. Între timp, atât Mircea Vulcănescu cât și Baciul Vasile muriseră, dar Securitatea căuta orbește dușmanii clasei muncitoare și dacă nu-i găsea îi plăsmuia. Au descins o grămadă, vijelioși și înarmați în Bârsana, zguduind toată comuna câteva zile, aducând la post pe toți ce purtau prenumele de Vasile și-i interogau în legătură cu Mircea Vulcănescu. Cei interogați, când ieșeau din post erau vineți și umflați de bătaie. Nu toți, câțiva au fost ridicați și duși la Sighet și la Baia Mare. După un timp, pe rând s-au întors acasă betegi de câtă bătaie au primit în detenția Securității. Unul dintre ei nu s-a mai întors niciodată acasă, nu se știe de ce. Securitatea nu dădea socoteală de viețile oamenilor ce încăpeau pe mâinile lor, în pușcăriile lor. Bârsanii, strâmtorați de nevoi și Securitate, nu l-au mai pomenit pe acest Vasile al lor, l-au uitat. Uitare pe care nu o merită.

Am hotărât să mergem împreună și la primărie să luăm un interviu primarului, Teodor Ștefanca. Pe drum am depănat vechi amintiri, de peste cincizeci de ani, fiindcă părintele m-a recunoscut că am fost medic în Leordina Maramureșului, o foarte veche comună pe Valea Vișeului, când dânsul era elev, fiind leordean. Ne-am bucurat mult. Domnul primar, ne-a primit jovial și am intrat direct în subiect, spunându-ne câtă susținere și ajutor moral a primit din partea preoților celor două biserici, ortodoxă și unită, din partea întregi comune și astfel consiliul local s-a simțit împuternicit să respingă cerințele impertinente ale institutului și să-i răspundă cu argumente. Acum, are în plan să refacă mult mai impunător monumentul lui Mircea Vulcănescu și să realizeze, după ideea părintelui Gheorghe Urda, un muzeu în casa Baciului Vasile Bologa, în care a fost găzduit cărturarul iar în curte să ridice statuile celor doi români adevărați . Am fost sincer entuziasmați i-am felicitat dorindu-le succes și vom scrie românilor exemplul lor, să-i urmeze pe urmașii Baciului Vasile din Bârsana Maramureșului ...
St. Vital - Canada, Octombrie 2017

footer