Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Conf. univ. dr. Vasile Soimaru   
Duminică, 29 Octombrie 2017 16:05

Mircea Vulc?nescuAnul 2017 este unul comemorativ. În urm? cu 65 de ani, în data de 28 octombrie 1952, a trecut la cele ve?nice, la vârsta de doar 48 de ani, Mircea Vulc?nescu, economistul, filosoful, sociologul, filologul, publicistul, teologul, profesorul de etic?, subsecretarul de stat în cadrul Ministerului de Finan?e în Guvernul Ion Antonescu ?i, plus la toate, membru marcant al Echipei monografice conduse de profesorul Dimitrie Gusti, la Cornova basarabean?, în vara anului 1931.Marele patriot român a fost condamnat, pe 9 octombrie1946, la opt ani temni?? grea, ca pe un du?man al poporului pe care l-a iubit prea mult, judecat fiind de c?tre un tribunal antiromânesc, zis „al poporului”,pentru înc? nu se ?tie nici azi, care crime s?vâr?ite de el în cel de Al Doilea R?zboi Mondial. Dar a murit Vulc?nescu bolnav de pl?mâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus în temni?a comunist? din Aiud.

Tot în acest an comemorativ, în data de 15 iunie, Consiliul local al comunei Cornova, Ungheni, Republica Moldova, a decis s? acorde titlul de cet??ean de onoare al comunei, post-mortem, unor fo?ti membri marcan?i ai ?colii române?ti de sociologie, participan?i activi la cea de-a ?aptea edi?ie a expedi?iei sociologice de la Cornova din 1931. Este vorba de: Mircea Vulc?nescu, Anton Golopen?ia, Iosif Berman ?i Henri H. Stahl. Numai c? numele lui Mircea Vulc?nescu din aceast? list? a stârnit o mare furtun? pe mapamond, de la Washington-DC, pân? la Bucure?ti, Chi?in?u, Ungheni ?i Cornova. S?rmanii cornoveni care au luat decizia dat? nu mai au odihn? ?i nu-?i pot c?uta de treburile gospod?riilor lor în aceast? frumoas? ?i bogat? toamn? aurie. Iar pentru regretatul Mircea Vulc?nescu a început o nou? Golgot?, asem?n?toare celei din pu?c?ria din Aiud, când mai era în via??… La aceste fapte neocominterniste vom reveni în perioada urm?toare. Azi, îns? am dori s? ne amintim de Mircea Vulc?nescu, s?-l comemor?m a?a cum a meritat-o el ?i nu cum ar dori-o Florianii, Ioanidii, Wieselii ?.a., care au f?cut prea mult r?u imaginii na?iunii române dup? venirea lui Iliescu la putere, ?i care n-o duc r?u nici azi, acolo unde activeaz? (pe unii deja i-a iertat Dumnezeu…).

?tiu c? numele lui Mircea Vulc?nescu nu are nevoie de ap?rarea mea. Au f?cut-o al?ii, mult mai importan?i ?i mult mai bine, decât a? face-o eu. Dar decizia s?tenilor mei cornoveni de ai acorda post-mortem lui Mircea Vulc?nescu titlul onorific de cet??ean de onoare al Cornovei lui Dimitrie Gusti, Henri Stahl, Anton Golopen?ia, Iosif Berman, Paul Mihail ?i înc? vreo 50 de mari valori ale ?tiin?ei ?i culturii române?ti, voi încerca s? o ap?r cu toat? puterea pe care, sper eu, o mai am. Marele Mircea Eliade, l-a caracterizat, în noiembrie 1961, la New York, pe regretatul s?u prieten, coleg ?i tiz cum n-a putut s-o fac? nimeni altul mai bine, mai exact ?i mai frumos: „…Mircea Vulc?nescu fusese d?ruit cu toate darurile: era frumos, avea o s?n?tate de fier, nu fusese niciodat? s?rac, era înconjurat de prietenii s?i admiratori, nu fusese încercat de nicio tragedie personal? sau familial?; triumfase întotdeauna, ?i pe toate planurile, chiar dac? uneori nu i se d?duse locul pe care-l merita (bun?oar?, la 35 de ani nu era decât asistentul de etic? la Universitatea din Bucure?ti). Dar era destul s?-l cuno?ti mai bine ca s?-?i dai seama c? Mircea Vulc?nescu privea toate însu?irile ?i succesele lui ca ni?te d?ruiri ale Vie?ii pe care le îng?duise Dumnezeu, ?i c? dac? ele i-ar fi fost retrase nu i-ar fi schimbat nici deplina lui încredere în via??, nici marea lui credin??. Toate astea i se p?reau de altfel fire?ti. C?ci, spunea, oamenii uit? de obicei c? darurile, ca ?i încerc?rile, vin tot de la Dumnezeu.

Când au venit încerc?rile, Mircea Vulc?nescu le-a primit senin ?i încrez?tor; într-un anumit fel, misterios, se integrau vie?ii lui religioase. În câteva zile - a pierdut tot: avere, glorie, situa?ie social? ?i academic?, familie, libertate. Dar a r?mas acela?i. Nu s-a îndoit si nici n-a t?g?duit; a continuat s? m?rturiseasc? cu aceea?i senin? fermitate credin?a ?i încrederea lui de totdeauna. Al?ii, care i-au fost mai aproape, vor povesti în de-am?nuntul, aici sau alt?dat?, via?a pe care a tr?it-o Mircea Vulc?nescu în temni??. Ce ?tim cu to?ii, ne e de-ajuns ca s? în?elegem cât de total? i-a fost victoria. Victorie împotriva c?l?ilor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Mor?ii. Pentru c? ?tim cum a murit! Iar ultimul lui mesaj în temni??, adresat fiec?ruia din noi, a fost acesta: „S? nu ne r?zbuna?i!”[1].

Am descoperit în arhiva doamnei M?riuca Vulc?nescu, mezina martirului, dou? imagini fotografice ale lui Mircea Vulc?nescu la Cornova, din vara anului 1931, care corespund întru totul celor spuse de Mircea Eliade la New York, trei decenii mai târziu. Recent, tân?rul sociolog dr. Ionu? Butoi, a publicat într-o serioas? revist? on line de specialitate, „Cooperativa Gusti”, un articolul foarte „cuminte”[2], articol în care autorul men?ioneaz? printre altele:

„…Mircea Vulc?nescu a fost receptat, în România postcomunist?, ca o mare personalitate interbelic? de factur? filosofic-metafizic?. Reprezentarea sa mai degrab? ca filosof-eseist, decât ca sociolog, economist sau cercet?tor al fenomenelor culturale se explic? prin personalit??ile ?i filierele intelectuale prin care a fost recuperat ?i reintrodus în circuitul public. Al?turi de aceast? dimensiune, s-a reprodus ?i impus, treptat, ?i reprezentarea sa ca martir al închisorilor comuniste, îndeosebi prin cuvintele testamentare care îi sunt atribuite (?i care reflect?, de altfel, concep?ii împ?rt??ite ?i de so?ia sa): „S? nu ne r?zbuna?i”. Scrierile sale sunt publicate ?i republicate în continuare, exist? str?zi ?i ?coli ce îi poart? numele, au fost ridicate câteva busturi în cinstea sa. Statutul s?u în memoria public? a fost contestat, recent, sub auspiciile Legii 217/2015, sub motivul c? aceste acte de recunoa?tere public? ar constitui cult al unui „criminal de r?zboi”. Abord?rile institu?ionale de pân? acum, destul de hazardate ?i inutil de polarizante, risc? s? produc? mai degrab? confuzie decât clarificare ?i s? fie prilej de antagonizare mai degrab? decât prilej de asumare a unor tragedii ?i crime din trecutul recent”.

Dar iat? înc? un articol magistral la tem?, „Patimile postume ale lui Mircea Vulc?nescu” semnat de R?zvan Codrescu ?i publicat în revista „Lumea Credin?ei”, nr. 08/2017, pe care îl preiau f?r? prescurt?ri.

Patimile postume ale lui Mircea Vulc?nescu

Dintre ??rile fostului lag?r socialist, România este singura care s-a pricopsit, pe mâna ex-pre?edintelui Ion Iliescu (2005), cu o oficin? inchizitorial? de genul Institutului Na?ional (sic) „Elie Wiesel", iar pe mâna „opozi?iei" liberale (Crin Antonescu) cu o Lege 217/2015 care d? ap? la moara tuturor idiosincraziilor antiromâne?ti. Dup? ce ostilit??ile au început cu Valeriu Gafencu („sfântul închisorilor") ?i Ion Gavril? Ogoranu (eroul legendar al rezisten?ei armate din mun?i), ast?zi principalii „cai de b?taie" par s? fi devenit poetul Radu Gyr ?i filosoful martir Mircea Vulc?nescu (al c?rui caz îl prezent?m în cele ce urmeaz?).

Cine a fost Mircea Vulc?nescu?

N?scut în 1904, filosof (din ?coala lui Nae Ionescu, c?ruia i-a alc?tuit ?i o prim? monografie - Nae Ionescu, a?a cum l-am cunoscut, editat? la Humanitas în 1992, sub îngrijirea lui Alexandru Badea) ?i economist (a fost, ca ?i Petre ?u?ea, înalt func?ionar ministerial în timpul guvern?rii antonesciene), vârât de comuni?ti în închisoare înc? din 1946 ?i mort de pl?mâni, la Aiud, pe 28 octombrie 1952 (trimis la izolare, împreun? cu al?i 12 de?inu?i, dezbr?ca?i în pielea goal?, pe un frig cumplit, se f?cuse de bun?voie „saltea" pentru un tovar?? de suferin?? epuizat, spre a-i salva via?a), lui Mircea Vulc?nescu îi sîntMircea Vulc?nescu 2 atribuite, ca rostite în ajunul mor?ii, cuvintele: „S? nu ne r?zbuna?i!". E o legend? sau un adev?r atestabil? Greu de spus ?i greu de documentat. Nu e oare un mesaj convenabil de minune opresorilor în?i?i? S? fie atât de neîntemeiat? b?nuiala, formulat? deja de al?ii, c? securi?tii în?i?i ar fi lansat formula, pentru a preîntâmpina reac?ia ostracizant? a posterit??ii? Trebuie îns? spus c?, chiar de va fi fost a?a, martirajul lui Mircea Vulc?nescu nu iese cu nimic umbrit: el r?mâne martir autentic prin suferin?a ?i moartea lui jertfelnic?, fie c? a rostit, fie c? n-a rostit cuvintele respective.

C?r?ile lui Constantin Noica « Rostirea filosofic? româneasc? », din 1970, ?i « Crea?ie ?i frumos în rostirea româneasc? », din 1973 (reunite în 1987 - anul mor?ii sale - în volumul « Cuvânt împreun? despre rostirea româneasc? ») e sigur c? nu ar fi fost scrise niciodat? f?r? precedentul Mircea Vulc?nescu (cf. mai ales « Dimensiunea româneasc? a existen?ei », Editura Funda?iei Culturale Române, Bucure?ti, 1991, publicat? mai întâi în al doilea volum al « Izvoarelor de filosofie: 1940 1944 »). Noica, de altfel, nu ascundea acest lucru: „F?cusem, sub patronajul lui Mircea Vulc?nescu, o asocia?ie filosofic? la care se ?ineau lec?ii de greac? ?i sim?eam c? el sufer? s? stea în minister, în loc s? discute la nesfâr?it cu noi. În cele dou? numere din « Izvoare de filosofie », anuarul asocia?iei, el era cel care d?dea, al?turi de postumele lui Nae [Ionescu], contribu?ia original?. A publicat în primul num?r studiul despre augustinism ?i tomism, « Dou? tipuri de filosofie medieval? » (datat plin de fantezie: 1928 1942!), din care desprinsesem cu interes cât spirit scolastic bun era în omul acesta al marii dezordini; apoi, în al doilea volum, a publicat admirabilul studio-conferin?? « Dimensiunea româneasc? a existen?ei, f?r? lec?ia c?reia, poate, n-a? fi scris niciodat? Rostirea româneasc? »".

Presiune ?i rezisten??

„Dracul”, s-a spus, „are atâta putere cât? îi d?m noi”. L?sând la o parte mi?c?rile indigne ale unor politicieni patibulari, adev?rata putere a Institutului „Elie Wiesel” e dat? chiar de indolen?a ?i/sau oportunismul nostru. Atunci când g?sim resursele de a ne mobiliza ?i a opune o rezisten?? principial?, abuzurile inchizitoriale se poticnesc de la sine ?i se acoper? de propriul lor ridicol. Dac? lui Ion Antonescu i s-a scos statuia din curtea bisericii de el însu?i ctitorite, iar lui Valeriu Gafencu i s-a retras pân? la urm? cet??enia de onoare a ora?ului Tg. Ocna, iat? c? la Cluj-Napoca strada Radu Gyr î?i p?streaz? (înc?) numele, iar la Bucure?ti statuia lui Mircea Vulc?nescu (sectorul 2) r?mâne la locul ei, strada Mircea Vulc?nescu (sectorul 1) î?i p?streaz? numele ?i asupra deciziei pripite de schimbare a denumirii Liceului Tehnologic „Mircea Vulc?nescu” s-a revenit (ba chiar cu o scrisoare de scuze a consilierilor prim?riei sectorului 4 c?tre fiica acestuia, distinsa doamn? M?riuca Vulc?nescu). În acest ultim caz, s-au mobilizat exemplar profesorii liceului, elevii ?i p?rin?ii acestora, dar ?i un important num?r de intelectuali (s-au adunat deja mii de semn?turi, iar lista r?mâne deschis?).

Absurdul demersului ini?iat de Institutul „Elie Wiesel” este c? pentru incriminarea lui Mircea Vulc?nescu ca „criminal de r?zboi” (?!) este invocat? decizia dat? de… Tribunalul Poporului în 1948, considerat ca „instan?? legitim?”! Dar nici m?car Tribunalul Poporului nu a reu?it s?-i g?seasc? o vin? personal?, fapt atestat de dosarele C.N.S.A.S. („Nici declararea, nici continuarea r?zboiului, nici politica general? a Guvernului ?i nici deport?rile nu se dovedesc a fi fost hot?râte de vreun Consiliu de Mini?tri din cele la care învinuitul a participat”, ba „dimpotriv?, toate faptele sale au fost exact potrivnice celor sanc?ionate de aceste texte, învinuitul ap?rând cu competen?? ?i îndârjire interesele române?ti ce-i fuseser? încredin?ate, împotriva oric?ror încerc?ri de aservire fa?? de str?ini”[3]), el fiind în cele din urm? condamnat - abuziv ?i ilegal - pentru… o vin? colectiv?: „Totu?i aceast? calitate (de tehnocrat - n. n.) nu-l poate ap?ra de responsabilitate, deoarece r?spunderea ce se degajeaz? în cadrul legii 312/1945 (referitoare la urm?rirea ?i sanc?ionarea celor vinova?i de dezastrul ??rii sau de crime de r?zboi - n. n.) prive?te pe aceia care au participat la opera de guvernare ?i aceast? participare nu este în func?ie de calitatea în virtutea c?reia a intrat ?i a f?cut parte din guvern, ci este legat? exclusiv de participarea la guvern”[4]).

Iar în ce prive?te strict raportarea la evrei, chiar instan?ele comuniste au recunoscut interven?ia lui Mircea Vulc?nescu „în favoarea popula?iei evreie?ti, ca aceasta s?-?i recapete dreptul de a-?i desf??ura […] activitatea profesional? ce le fusese r?pit? de legile rasiale anterioare”, existând chiar m?rturii indubitabile despre sprijinul acordat, bun?oar?, unui Mihail Sebastian[5]. Care „antisemitism”?! Deocamdat? acuzatorii n-au reu?it decât s? fie penibili. Discu?iile pe aceast? tem? se vor relua în toamn?. E greu de anticipat cum vor evolua lucrurile, dar r?mâne de sperat c? elita „opiniei publice” ?i autorit??ile locale nu vor ceda, iar Institutul cu pricina nu va încerca s? for?eze o ostilitate nedorit? a românilor fa?? de fra?ii lor evrei (care nu trebuie în nici un caz confunda?i, prin generalizare abrupt?, cu „usc?turile” lor maniacale) [6].

Dr. Vasile ?oimaru

Subsemnez la acest articol, argumentat pân? la refuz, ?i, dac? ar fi posibil ?i necesar, l-a? contrasemna, f?r? nicio fric? ?? ajung la vreun zis „Tribunal neokominternist”, format prin Ordonan?e de Guvern... ?i dac? va avea loc acest proces s? se întâmple asta doar dup? multa?teptatul proces al comunismului, Nürnberg-2. A?a s? ne ajute Bunul Dumnezeu! În final zic: Dumnezeu s?-L ierte pe Mircea Vulc?nescu, s?-L odihneasc? în pace ?i s?-I ocroteasc? numele m?car pe lumea cealalt?! Dr. Vasile ?oimaru, deputat în Primul Parlament ?i semnatar al Declara?iei de Independen?? a Republicii Moldova pe data de 27 august 1991.

Chi?in?u-Cornova-Bucure?ti-Comana, Octombrie 2017

--------------------------------------------------
[1] Text publicat în revista „Prodromos”, nr. 7, 1967.
[3] Arhiva C.N.S.A.S., Alexandru Marcu ?i al?ii, DP 000232, vol. 15, ff. 253?255
[4] ibidem, f. 189.
[5] ibidem, f. 129.
footer