Revista Art-emis
R?zboiul nostru sacru (2) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Dr. Gheorghe V?duva, Membru A.O.?.R.   
Duminică, 08 Octombrie 2017 13:48

Gheorghe Vaduva-Univers strategicÎntre ancestral, sacru ?i vital

România a optat. Promisiunile Antantei erau tentante, iar teama de o ripost? cumplit? a puterilor Centrale nu era nici ea de neluat în seam?, ci dimpotriv?. Fr?mânt?rile oamenilor politici de atunci se cunosc. Dar r?zboiul î?i urma imperturbabil cursul s?u monstruos. B?t?liile de pe frontul din Vest erau îngrozitoare. Cam tot ce avea mai bun ?i mai valoros civiliza?ia european? din acea vreme a fost aruncat în b?t?liile acelea de co?mar. Parc? reînviase spiritul distrug?tor al ultimelor fulgere ale r?zboaielor antichit??ii, când armatele se nimiceau aproape în totalitate pe câmpurile de b?taie. La 21 februarie 1916, începuse b?t?lia de la Verdun, mai exact, abatorul de la Verdun. Exista deja experien?a cumplit? a B?t?liei de pe Marna, din septembrie 1914.

Antanta avea nevoie de deschiderea frontului românesc. România avea nevoie ca de aer de acest r?zboi al nostru, pentru marea unire, pentru împlinirea visului de 1810 ani al popula?iei române?ti din acest col? de lume, de?i nu era preg?tit? în vederea unui astfel de efort colosal. Deja, Marna ?i Verdun, cu hecatombele lor de mor?i, începuser? s? încremeneasc? în pozi?ii sub furia forului celor mai puternice mijloace de r?zboi ale vremii, iar luna iulie 1916 avea s? fe un fel de summum al m?celului. Era neap?rat? nevoie de o supap? care s? schimbe raportul de for?e ?i s? ofere o ?ans? Antantei s? ob?in? succesul strategic scontat. Capitalele Vestului nu se a?teptaser? la o astfel de încrâncenare. Berlinul ?i Viena contau pe un r?zboi rapid, pe un r?zboi de mi?care, prin care s? ob?in? în timp util suprema?ia strategic? ?i opera?ional?, Parisul ?i Londra contau, tot a?a, pe for?a uria?? a manevrei, pe noile tehnologii, pe impactul introducerii tancului în lupt?, pe josul strategic al uria?elor fronturi care crestaser? dureros ?i ucig?tor b?trânul continent european, dând îns? ?i o ?ans? afrm?rii unei mari puteri emergente pe atunci, Statele Unite ale Americii, mare putere care, peste ani (dar începând chiar de atunci), avea s? devin? marea dominatoare economic?, tehnologic?, strategic? ?i informa?ional? a lumii.

Analizând Primul R?zboi Mondial, J. R. Barber ar?ta c? este vorba de „un r?zboi de cinci ani care a izbucnit în 1914, « undeva, în Balcani », un « col? uitat al Europei »". Aceast? confruntare, scria Barber, „printr-o escaladare iresponsabil? a loviturilor reciproce, a provoc?rilor ?i ambi?iilor nem?surate ale celor mai mari puteri industriale ale lumii, a luat dimensiuni apocaliptice, inaugurând un secol de «violen??» la scar? planetar?. Un con?ict de asemenea propor?ii - soldat cu peste 9 milioane de mor?i pe câmpurile de lupt? ?i cu un bilan? al costurilor militare de 961 miliarde franci aur « a fost generat, în principiu, de un ardent na?ionalism ?i de in?uen?a celor dou? sisteme potrivnice de alian?e »".

Acest na?ionalism de-a dreptul exploziv, era unul de tip identitar, cu un rol de motor gata de start pentru o nou? construc?ie european? - Europa na?iunilor ?i nu a popoarelor subjugate de imperii -, dar ?i pentru restabilirea echilibrului de putere ?i pentru eliberarea unor civiliza?ii în?bu?ite sub presiunea uria?? a puterilor vremii. Desigur, ?i asta poate fi o iluzie. Puterea discre?ionar? nu va accepta niciodat? pierderea puterii, egalitatea ?i democra?ia, a?a cum se întâmpl? ?i ast?zi. Dar vremea ie?irii din c?tu?e sosise ?i na?iunile europene subjugate doreau s? se foloseasc? cu orice pre? de acest prilej. A?a cum am f?cut-o ?i noi, românii. Primul r?zboi mondial s-a extins rapid, ca un foc de benzin?, intempestiv, dar ?i ira?ional, cuprinzând ?i in?amând 28 de ??ri care totalizau o popula?ie de peste 1,5 miliarde de oameni[5]. Dar, din acest con?ict nu va ie?i înving?toare nici o mare putere din Europa, ci o alt? mare putere care, dup? finalul r?zboiului, î?i va începe epoca sa de dominare categoric?, dar ?i de mare responsabilitate, asupra mapamondului: Statele Unite ale Americii[6]. ?i au mai ie?it înving?toare din aceast? teribil? confruntare, statele din Carpa?i ?i din Balcani, din Europa Central? ?i din Sudul continentului, care au devenit suverane ?i independente. Dar drumul pân? aici nu a fost atât de u?or, ci, dimpotriv?, a costat foarte mult.

Puternicele na?iuni ale Europei î?i ie?iser? ele însele peste margini, datorit?, pe de o parte, militariz?rii ?i dezvolt?rii economice foarte puternice. Se deta?au, în Europa, Germania, ?i, pe continentul american, Statele Unite. A?a numita „pace german?", instaurat? o dat? cu întemeierea Reichului wilhelmian, a dus la afrmarea puternic? a Germaniei, cam în acela?i mod în care se produce ?i azi revirimentul Berlinului[7]. Dup? ce frontul din Vest s-a stabilizat pe aliniamentul St. Michel, Verdun, Compiegne, Bray, Somme, Arras, Armentieres la Lys, Ipres, Dixmunde, la 70 km est Calais, între Elve?ia ?i Marea Nordului, comandamentul german a renun?at la ofensiva din vest ?i ?i-a concentrat efortul pe Frontul din Est[8]. Românii anului 1916, anul intr?rii României în prima mare con?agra?ie mondial?, au a?teptat, au privit ?i au în?eles cu sfn?enie acest r?zboi. ?i au participat cu entuziasm, cu tot ce au putut ?i, mai ales, cu eroism ?i încrâncenare la el. Iar planul nostru de r?zboi, îndelung chibzuit, a fost unul pe m?sur?. Adic?, bun, pentru unii dintre cei care l-au pus în aplicare, catastrofc ?i chiar monstruos pentru al?ii, inclusiv în opinia unui dintre marii comandan?i militari români din acest r?zboi, mare?alul Alexandru Averescu.

La finalul r?zboiului, ini?iatorul ofensivei de la M?r??ti afrma: „Punerea în aplicare a monstruosului nostru plan a fost nu mai pu?in monstruoas?". Da, era, într-adev?r, monstruos s? deschizi dou? fronturi, unul pe Dun?re ?i altul pe mun?i, când n-ai nici for?ele, nici armele, nici mijloacele ?i nici sprijinul necesar. Occidentul era încorsetat de Verdun ?i de celelalte fronturi, ru?ii erau plini de importan?a lor, de interesul lor ?i, în fnal, de ideile lor revolu?ionare, iar românii nu f?cuser? instruc?ia în mun?i, nici la ?uviu, n-aveau sufciente tunuri, nici mitraliere ?i nici m?car pu?ti. Aveau îns? idealul unirii ?i voin?a de a fi liberi ?i independen?i între na?iunile Europei, a?a cum nu mai fuseser? de aproape dou? mii de ani. S-a aplicat Ipoteza „B3" sau Ipoteza „Z", care prevedea, cum bine se ?tie, ac?iuni de mare amploare, în cooperare cu armatele ruse din Gali?ia ?i Bucovina ?i cu armata aliat? de la Salonic, pe dou? fronturi: a) pe frontul de Nord ?i Nord Vest, împotriva Puterilor Centrale; b) pe frontul de Sud, în cooperare cu for?e ruse?ti ?i cu armata aliat? din Grecia, împotriva for?elor Bulgariei ?i Germaniei.

Ac?iunile de pe frontul de Nord ?i de Nord-Vest - unul dintre cele mai lungi fronturi din Primul R?zboi Mondial - trebuiau s? fe, dup? opera?ia de acoperire, predominant ofensive, rapide, surprinz?toare ?i ferme. A?a au ?i fost. Dar, din motive mai mult sau mai pu?in justifcate, ele au fost oprite la momentul cel mai nepotrivit, dându-i posibilitatea lui Falkenhayn s? aduc? în Transilvania dou? armate de salvare ?i s? schimbe radical situa?ia frontului. Dar asta o ?tim acum, la o sut? de ani de la acele evenimente. Atunci, era mai greu de în?eles. Aceast? manevr? strategic? de mare amploare a lui Falkenhayn a fost efectuat? în coordonare foarte bun? cu manevra de diversiune efectuat? de Mackensen pe frontul din Sud, amenin?ând capitala României. Aceast? amenin?are asupra Capitalei a generat foarte mult? îngrijorare, ceea ce a determinat conducerea de atunci s? ia rapid o decizie de cea mai mare importan??, dar cu urm?ri grave pentru cele dou? fronturi române?ti. În urma Consiliului de R?zboi de la Peri?, locul unde se a?a Marele Cartier General, planul strategic ini?ial - un plan care putea fi chiar foarte bun, dac? ar fi fost aplicat cu rigoare, curaj ?i o asigurare logistic? temeinic? - a fost modifcat, schimbându-se radical paradigma r?zboiului românesc ?i efortul strategic esen?ial. Sub presiunea manevrei sp?rg?torului de fronturi, efortul principal al armatei române a fost mutat, intempestiv ?i precipitat, de pe frontul de Nord ?i Nord-Vest, pe frontul de Sud. Pe frontul de Nord ?i Nord-Vest, s-a trecut la ap?rare, în inferioritate numeric? ?i, mai ales, tehnologic?, p?strându-se aici doar 10 divizii, prost dotate, iar pe frontul de Sud, dup? dezastrul de la Turtucaia, au fost aduse for?e din Nord, mizânduse pe aportul predominant ofensiv al celor 16 divizii de infanterie ?i una de cavalerie române, la care se ad?ugau dou? divizii ruse?ti, o divizie sârb? ?i, evident, efortul armatei aliate din Grecia.

Cât de complicat?, de tragic? ?i de dramatic? trebuie s? f fost manevra strategic? pe linii interioare dintre dou? fronturi situate la sute de kilometri unul de cel?lalt, sub presiunile unui inamic experimentat, care-?i adusese aici cei mai teribili generali ai timpului - Erik von Falkenhayn ?i Anton Ludwig August von Mackensen, „sp?rg?torul de fronturi" -, plus cele mai teribile mari unit??i de manevr? cunoscute vreodat? pân? atunci! ?i, în condi?iile precarit??ii drumurilor din Muntenia, insuficien?ei c?ilor ferate, absen?ei unui plan minu?ios privind comportamentul fec?rei unit??i ?i mari unit??i într-o astfel de manevr? ?i pe spa?ii atât de mari etc. etc., e lesne de în?eles cât de mult s-a diminuat capacitatea de lupt? a unit??ilor române?ti ?i prin ce încerc?ri dramatice au trecut osta?ii, dar ?i comandan?ii ?i statele majore. Româna?ul - în anumite momente, având doar cu o pu?c? la trei solda?i - a trebuit s? se lupte cu ace?ti mon?tri ai r?zboiului, s?-?i lase osemintele în trec?tori, a?a cum s-a întâmplat la Pichetul Ro?u, unde osta?ii au fost îngropa?i în tran?ee, stând în picioare, de bombardamentele artileriei inamice, s? reziste ?i s? ajung?, totu?i, cu pre?ios ajutor din partea Fran?ei, la marile victorii de la M?r??ti, M?r??e?ti ?i Oituz, singurele victorii ale anului 1917, dar foarte importante pentru derularea ulterioar? a r?zboiului ?i chiar pentru finalul lui, în pofida c?derii ulterioare a frontului (datorit? p?r?sirii în debandad? a pozi?iilor de c?tre ru?i) ?i p?cii umilitoare de la Buftea. Aici, pe aliniamentul de fier ?i de sânge al românilor, M?r??ti, M?r??e?ti, Oituz, a fost oprit? ofensiva celor mai puternice armate ale vremii conduse de cei mai experimenta?i generali ai acelui timp.

Desigur, marele nostru r?zboi de reîntregire a spa?iului neamului românesc, dup? nu mai pu?in de 1810 ani de la catastrofa din anul 106, când a c?zut Sarmisegetuza, este analizat ast?zi pe toate fe?ele ?i fa?etele ?i, pe aceast? baz?, destul de bine cunoscut. Dar, a?a cum a fost ?i este considerat întregul r?zboi din 1914-1918 - primul mare r?zboi modern, puternic tehnologizat, care a zguduit din temelii continentul european ?i rânduielile complicate ale timpului din întreaga lume -, ?i r?zboiul nostru (pentru c?, în miezul lui, al Marele R?zboi Mondial din 1914-1918, a existat ?i un uria? r?zboi românesc, un r?zboi al nostru, R?zboiul nostru Vital, R?zboiul nostru Sacru) a fost unul cu desf??ur?ri dramatice.

Desigur, mai marii vremii din tab?ra Puterilor Centrale, inamicii Armatei Române din acea vreme, n-au privit cu ochi buni intrarea României în r?zboi al?turi de Antant? ?i n-au pierdut nici un prilej, nici atunci, nici în secolul care s-a scurs de la acele evenimente, s? critice comandamentele române?ti, generalii români, l?udând îns? eroismul soldatului român. Unele dintre aceste critici sunt, cum bine ?tim, întemeiate, altele poart? amprenta arogan?ei mai marilor vremii fa?? de n?p?stuita na?iune român? din Carpa?i. ?i ast?zi, la un secol de la încheierea acelui mare r?zboi, sunt unii care cred (sau nu) - ?i o spun în gura mare - c? st?pânirea austro-ungar? în Ardeal a fost benefic? pentru popula?ia de acolo ?i, de aceea, ardelenii sunt superiori, la toate capitolele celor din vechiul regat. Iar al?ii fac tot ce este posibil pentru a crea din nou o situa?ie care s? permit? refragmentarea spa?iului românesc cel pu?in în vechile provincii dinaintea Marelui r?zboi. Foarte pu?ini sunt cei care mai spun ast?zi în mod public, dintr-o adânc? ?i ferm? convingere, c? românii din România sunt cel mai vechi ?i mai unitar popor din Europa, mai ales în ceea ce prive?te limba, cultura ancestral?, locuirea continu? pe teritoriul pe care au ap?rut, rela?iile cu vecinii, toleran?a fa?? de alte semin?ii, r?bdarea ?i bun?tatea fa?? de semeni.

Dup? ofensiva din Transilvania, ofensiv? care, dac? ar fi fost continuat?, ar fi dus la închiderea Por?ii Mure?ului ?i la bararea manevrei lui Falklenhayn, precum ?i la deschiderea direc?iei strategice spre Budapesta ?i Viena, din culoarul strategic al Dun?rii ?i din culoarul strategic central european, cu posibile efecte catastrofale pe toate fronturile, pentru Puterile Centrale, a urmat o perioad? extrem de grea de retragere strategic? intempestiv? a unit??ilor ?i marilor unit??i române?ti de pe frontul de Nord ?i Nord-Vest. A fost o retragere grea, cu pierderi foarte mari, care a trebuit s? rezolve, deopotriv?, prevenirea încercuirii grup?rii de for?e de la Sibiu, z?d?rnicirea manevrei de întoarcere a Corpului Alpin bavarez (dar acest corp, format din unit??i de elit?, foarte experimentate ?i bine echipate, ?i-a îndeplinit misiunea). A?a cum bine se ?tie, armata român? nu se preg?tise pentru ac?iuni în teren muntos, întrucât conducerea de la Bucure?ti, considera instruc?ia în mun?i ca inutil?, de vreme ce eram, înainte de r?zboi, în rela?ii bune cu Imperiul Austro-Ungar.

Datorit? unui complex de cauze (unele care ne-au apar?inut), schimb?rilor bru?te ?i total neinspirate ?i nejustifcate de paradigm? strategic?, necunoa?terii profunde a for?elor inamice, neîn?elegerii planurilor celor doi faimo?i generali germani, produ?i ai ?colii de la Berlin, slabei dot?ri, slabei instruiri a noilor contingente, precum ?i unor orgolii ale unora dintre generali români etc., altele ?inând de comportamentul ru?ilor, neinteresa?i prea mult de aceast? direc?ie strategic? ?i de ap?rarea teritoriului românesc[9], dar care ar fi trebuit s? sprijine mai substan?ial ac?iunile noastre, mai ales pe timpul retragerii (de?i, pân? la debandada din toamna 1917 din Rusia, au ?inut frontul în Gali?ia ?i în Bucovina), toate rezisten?ele organizate pe aliniamentele intermediare, au c?zut.

Totu?i, armata român? a respins toate atacurile inamice pe crestele pe crestele Carpa?ilor Orientali, a p?strat trec?torile ?i a f?cut posibil? stabilizarea frontului pe Carpa?ii Orientali ?i în Poarta Foc?anilor. Marele Cartier General, condus în aceast? etap? a r?zboiului de generalul Prezan, ?i-a intrat pe deplin în rol. Ap?rarea a fost temeinic organizat?, iar misiunea francez?, condus? de generalul Henri Mathias Berthelot, a adus, în fine, um?rul Occidentului, de care era atâta nevoie aici, a?a cum trebuia s? o fac? de la început (dac? ar fi fost posibil), prin deschiderea frontului de la Salonic, pe timpul ofensivei Armatei Române în Transilvania, când r?zboiul î?i avea etapa sa de mi?care în plin? desf??urare. Niciodat? nu este îns? prea târziu, chiar dac? fronturile se stabilizaser? în Vest ?i se trecuse la un cumplit r?zboi de uzur?.

Tot acest r?zboi al nostru (spun „al nostru" pentru c?, în afar? de faptul c? s-a desf??urat pe teritoriul României, to?i românii au participat, într-o form? sau alta la el) a consemnat un comportament de excep?ie al soldatului român, al ??ranului român ?i al intelectualului român. Chiar dac? nep?sarea politicienilor de atunci (ca ?i a celor de azi) fa?? de armat?, de dotarea ei cu mijloace de lupt? moderne, de instruirea ?i respectul ei, ca ?i acum, în anii de gra?ie 1990-2017, ca ?i în preajma celui de-Al Doilea R?zboi Mondial, un alt mare r?zboi în care, noi, românii, am avut R?zboiul Nostru Sfânt, R?zboiul nostru Vital de p?strare ?i întregire a ??rii, în urma rapturilor teritoriale f?cute prin dictatul de la Viena, a l?sat de dorit. A?a a fost mai mereu. Ce s-a ob?inut, cu pre? de sânge, din ce ni s-a luat, s-a pierdut prin ?iretlicuri, aranjamente, rapturi, presiuni sau alte ma?ina?iuni specifce fec?reia dintre vremuirile tic?loase, dar toate având parc? un numitor comun: incapacitatea celor care au condus ?ara de a în?elege c?, pe Terra interesului con?ictual, a l?comiei puterii discre?ionare ?i a dreptului for?ei, pacea este totdeauna dulce ?i frumoas? pentru cei puternici, dar relativ?, iar r?zboiul este totdeauna continuu, diferit de la o epoc? la alta, subversiv, tic?los ?i necru??tor.

La 22 de ani dup? încheierea R?zboiului nostru Sfânt de Reîntregire a Neamului ?i a spa?iului nostru românesc esen?ial, au urmat rapturile teritoriale din 1940, prin ultimatumul sovietic ?i prin dictatul de la Viena. De unde rezult? c? preg?tirea pentru ap?rarea ??rii trebuie s? fe continu?, intens? ?i totdeauna actualizat?. A tr?i, azi, ca ?i ieri, pe planeta P?mânt, înseamn? a lupta. Iar a lupta înseamn? a în?elege c? numai puterea în?eleapt? ?i echilibrat?, puternica dezvoltare economic? ?i social?, buna m?sur? ?i cunoa?terea exact? a vremurilor, respectul creierelor ?i al valorilor, în care componenta militar? are rolul ei de neînlocuit, cel de monad? a r?zboiului na?ional sacru, a ultimei ra?iuni, a ultimei cet??i ?i a ultimei creste, într-o lume care se înarmeaz? continuu, reprezint? garan?ia c? vom mai exista ?i mâine, sub semnul duratei, pe acest p?mânt al miracolelor uluitoare ?i catastrofelor sublime. De aici nu rezult? c? trebuie s? tr?im în du?m?nie cu vecinii ?i cu celelalte ??ri de pe Mapamond, ci doar c?, tr?ind în respect ?i în pre?uirea vie?ii, a p?cii ?i a vecin?t??ii lini?tite, trebuie s? avem totdeauna ?i mijloacele necesare pentru ap?rarea noastr?. În acest r?zboi, au c?zut 330.000 de militari români, iar 85.000 au fost grav r?ni?i. Se adaug? 15.000 de of?eri ?i trup?, 60.000 de ofi?eri ?i solda?i care au fost grav r?ni?i ?i 20.000 de militari cu grade superioare având sechele pe via??. Peste 700.000 de civili ?i-au g?sit sfâr?itul, în acest r?zboi, din cauza bolilor ?i a suferin?elor cauzate de r?zboi.

Din anul 106 încoace, exceptând campaniile lui Mihai Viteazul din 1600-1601 ?i r?zboaiele voievozilor ?i domnitorilor pentru ap?rarea identit??ilor române?ti (condamnate la divizare ?i separare) împotriva migratorilor r?zboinici ?i imperiilor vremii, noi n-am avut niciodat? un mare r?zboi, doar al nostru, împotriva celor care ne-au înrobit p?mântul ?i via?a. De ce? Probabil, pentru c? noi nu suntem f?cu?i pentru a?a-ceva, pentru c? noi nu suntem o na?iune a r?zboiului - chiar dac? ne-am reunit printr-un mare r?zboi -, pentru c? noi nu suntem r?zboinici, ci doar oameni ai spa?iului plin, adic? ai p?mântului ?i ai casei de acas?. Toate r?zboaiele noastre - atâtea câte au fost (?i au fost destule!) - au fost r?zboaie de supravie?uire, r?zboaie vitale, r?zboaie sacre. Iar cel mai mare dintre ele a fost Marele Nostru R?zboi Sfânt de Reîntregire a P?mântului ?i a Neamului din 1916-1918, integrat îns?, dramatic ?i complicat, în Primul R?zboi Mondial, care l-a f?cut nu numai posibil, ci ?i viabil.

Timpul rena?terii, timpul rede?tept?rii

Peste tot, în spa?iul românesc, exist?, a?a cum exist? în toate locurile b?t?liilor noastre din Primul R?zboi Mondial, câ?tigate sau pierdute, nu doar morminte, p?duri de cruci, cimitire, ?i monumente, unde se depun, an de an, coroane ?i ?ori, ci ?i efecte pe termen lung ale acelor încrâncen?ri cruciale. Memoria colectiv? le replanteaz? în copacul timpului, iar timpul le pulverizeaz? omenirii, deopotriv?, prin frunze ?i ?ori, dar ?i prin scuturi puternice împotriva unor noi atacuri subtile, malefce, revan?arde. Dup? Marele R?zboi, a urmat un alt r?zboi, cel de-Al Doilea R?zboi Mondial - mult mai mare -, cu 55 de milioane de mor?i ?i cu distrugeri imense, iar dup? acesta a urmat un R?zboi Rece, un r?zboi al reînarm?rilor, al prolifer?rii, gigantiz?rii ?i miniaturiz?rii armei nucleare, al armelor inteligente, al invizibilit??ii, subtilit??ii ?i al armelor cognitive. For?ele s-au repozi?ionat în dispozitive gata de lupt?, min?ile s-au remodelat dup? interese antiumane, anti-timp ?i antilimite, cerul s a umplut de drone ?i de invizibilit??i, iar cognospa?iul, de fel de fel de vectori cyber sau de c?ut?tori de universuri paralele...

Mâine, când toate acestea se vor declan?a, probabil c? vom trece cu to?ii într-o alt? dimensiune, precum „mama", în timpul unuia dintre acceler?rile de 40 de teravol?i din acceleratorul de la Cern, sau noile echipaje cognocosmice care vor trece voios de centurile van Allen, cu vehicule cu motoare gravita?ionale sau antigravita?ionale ?i vor deschide drumuri spre exoplanete... Dar, înainte de a face asta - ?i, precis, cândva, o vom face! -, va trebui s? redescoperim p?mântul de pe Terra, din care venim sau în care abia am ajuns, pe care ni l-am implantat în su?et ?i din care ne nutrim, sub efectul razelor de soare care ne vin de la Dumnezeul nostru din Univers. Noi, românii, va trebui s? redescoperim cine suntem ?i ce c?ut?m pe acest p?mânt din care, în ?i prin care fin??m, întrucât ecua?ia noastr? este legat? de gând, de p?mânt ?i de cer, de cei care au murit pentru ca noi s? exist?m ?i de cei care vor tr?i atunci când noi vom în?elege c? menirea noastr? este s? tr?im ?i, deopotriv?, s? murim pentru ei. Atunci când va trebui s? o facem.

Cimitirele de azi ale românilor în care î?i dorm somnul de veci deopotriv? cei c?zu?i în Marele nostru R?zboi ?i inamicii no?tri de atunci, în acela?i p?mânt pe care ?i pentru care au luptat. Acest col? de lume este, aici, la noi, de mii de ani, a?a cum o arat? ?i cele mai recente cercet?ri ?i descoperiri, inclusiv prin teste A.D.N., p?mântul nostru sfânt. Este adev?rat c? tot p?mântul, indiferent pe ce continent, în ce adânc de ocean ?i pe care munte s-ar a?a, apar?ine oamenilor, a?a cum ?i oamenii apar?in p?mântului. Dar, în acest moment al evolu?iei civiliza?iei oamenilor pe planeta P?mânt spre treapta ei superioar?, spre treapta ei unifcatoare ?i eliberatoare - cea a civiliza?iei cunoa?terii, a cognociviliza?iei -, reidentifcarea identit??ilor ?i rea?ezarea lor în spa?iile ancestrale l?sate de la Dumnezeu este nu numai necesar?, ci ?i obligatorie. Nu putem fi to?i o ap? ?i un p?mânt, dac? am uitat cine suntem, de unde ?i cum venim. ?i chiar dac? o astfel de etap? intr? în con?ict cu interesul marilor corpora?ii, cu cel al celor care se cred st?pânii lumii, cu cel al identit??ilor economico-fnanciare sau de alt? natur? a?ate dintotdeauna ?i pentru totdeauna în competi?ie pe via?? ?i pe moarte pentru putere, in?uen??, pie?e ?i resurse, ea este absolut necesar? pentru suprema integrare din întoarcerea lumii la limpezimea izvoarelor din care vine ?i provine. Noi, to?i oamenii, fecare din noi find unic ?i irepetabil pe planeta P?mânt ?i în Univers, avem nevoie, deopotriv?, de propria noastr? identitate ?i de propria noastr? comunitate. R?zboiul nostru sacru din cadrul Primului R?zboi Mondial asta a f?cut: ne-a adunat în celula din care facem parte, în A.D.N.-ul nostru ini?ial ?i în A.D.N.-ul nostru mesager. Ne-a adunat în propria noastr? identitate. Pentru c?, f?r? identitate, nu este posibil nimic. Nici m?car propria-?i existen??. Ca fiin?? ?i fiin?are.

În loc de concluzii

Din p?cate, r?zboiul face parte intrinsec? din via?a noastr?. În timp, el a trecut, de la defni?ia lui oarecum restrâns? - cea clasic?, clausewitzian?, de continuare a politicii prin mijloace violente, care aducea, în prim-plan, politicile strategiile, opera?iile ?i armele de foc -, la una generalizat?, transparent? la semnifca?ie, polisemantic?, ?uid? ?i ?exibil?, care include orice mijloace de lupt? (economice, politice, militare, psihologice, media, cognitive etc.), orice dimensiune ?i orice nivel de confruntare. În aceste condi?ii, de?i r?zboiul este, practic, scos în afara legii prin Carta O.N.U. ?i prin aproape toate tratele, conven?iile ?i acordurile care s-au alc?tuit de la prima con?agra?ie mondial? încoace, se legitimeaz?, de drept ?i de fapt, r?zboiul, atât ca mijloc de confruntare simetric?, disimetric? ?i asimetric?, clasic?, modern?, antiterorist?, contraterorist?, pentru protec?ia ?i impunerea p?cii etc., cât ?i ca modalitate de impunere, prin mijlocirea for?ei, sanc?iunilor ?i amenin??rilor de orice fel, a unui anumit tip de comportament. Fiecare na?iune de pe acest p?mânt are îns? un moment sacru din existen?a ei, momentul s?u identitar, momentul în care propria-i fin?are a devenit con?tient? de sine ?i, prin propria-i interioritate, s-a transformat în cultur?, în patrimoniu, în identitate civiliza?ional?. Acest moment sacru - pentru noi, românii, Marele Nostru R?zboi din 1916-1919 de Reîntregire a Neamului ?i a Spa?iului nostru milenar - este echivalentul unui reper de baz?, unui pilon identitar, în care ?i prin care Spa?iul, Timpul ?i Gândul se contopesc în aceea?i ra?iunea necesar? ?i sufcient? existen?ei noastre pe acest p?mânt[10].

Bibliografie :
- Istoria militar? a poporului român, vol. V, Editura Militar?, Bucure?ti, 1989.
- România în anii primului R?zboi Mondial, Editura Militar?, Bucure?ti, 1987.
- Gérard Chaliand, Anthologie mondiale de la stratégie des origines au nucléaire, Robert La?ont, Paris, 1990, p. XIX.
- Leonard Velcescu, Les daces dans la sculpture romaine, étuded'iconographie antique. Front Cover. Presses littéraires, 2010.
- Enciclopedia Primului R?zboi Mondial, Editura Teora, p. 9.
- Arta militar? de-a lungul mileniilor, vol. I ?i II, Editura CTEA, Bucure?ti, 2004.
- Recondi?ionarea condi?iei umane ?i amurgul libert??ii, în revistaUnivers Strategic, Nr. 26/2016, pp. 9-18, http://iss.ucdc.ro/revista-pdf/us26. pdf

------------------------------------------------------------
[5] Arta militar? de-a lungul mileniilor, vol. II, Editura CTEA, Bucure?ti, p. 160.
[6] Arta militar? de-a lungul mileniilor, vol II, Editura CTEA, Bucure?ti, p. 162.
[7] Academia militar?, Curs de istoria artei militare, volumul II, Bucure?ti, 1990, p. 186.
[8] Arta militar? de-a lungul mileniilor, vol. II, Editura CTEA, p. 162
[9] Generalii ru?i au spus de la început c? ap?rarea trebuie organizat? pe Siret, pentru a economisi for?e, urmând ca teritoriul României s? fe eliberat dup? aceea, prin ac?iuni ofensive adecvate.
[10] Textul a ap?rut în Revist? de Studii Strategice Interdisciplinare ?i de Securitate „Univers strategic" Nr. 3(31)/2017 ?i este publicat în Revisa ART-EMIS cu acordul autorului.

footer