Revista Art-emis
R?zboiul nostru sacru (1) PDF Imprimare Email
General Br. (r) Dr. Gheorghe V?duva, Membru A.O.?.R.   
Miercuri, 04 Octombrie 2017 18:30

Gheorghe Vaduva-Univers strategicIntroducere

Din p?cate, lumea în care tr?im este, în continuare, nu doar armonioas? ?i sublim?, ?i con?ictual?, mai ales con?ictual?, schimb?toare ?i, în mare m?sur?, imprevizibil?. Probabil c? a?a a fost mereu, de vreme ce a distrus, sistematic aproape tot ce au realizat civiliza?iile anterioare ?i chiar genera?iile anterioare, continuând, totu?i, opera lor, ?i, la rândul ei, f?când mereu ceea ce, ulterior, într-o form? sau alta, a fost distrus, este pe cale de a fi distrus sau va fi distrus. Cu toate acestea, oamenii au durat, pe planeta P?mânt, prin munca lor, indiferent dac? sunt p?mânteni sau, poate, veni?i, cândva, de undeva, de prin Univers, valori incomensurabile, atât în spa?iul material, cât mai ales în cel cognitiv ?i în cel care ?ine de universul sacru al omului ?i al fiin?ei umane. Iar aceste valori s-au asamblat în mari sisteme, în mari patrimonii ?i în complicate procese axiologice, în mari culturi ?i civiliza?ii. ?i, aceast? omenire, din care facem ?i noi parte, a mai creat, dezvoltat ?i consolidat, de-a lungul multi-mileniilor, conceptul „a tr?i omene?te", care înseamn? a tr?i în armonie, în respect fa?? de aproapele t?u ?i în iubire. Gérard Chaliand, în memorabila sa lucrare „Anthologie mondiale de la strategie" arat? c? „antagonismul fundamental din secolul al IV-lea î.e.n. pân? în secolul al XIV-lea e.n., la scara continentului eurasiatic, este cel între nomazi ?i sedentari"[1]. Iar aceast? constatare spune foarte mult în leg?tur? cu armonia ?i con?ictualitatea acestui col? de lume, cu modul de via?? al oamenilor, cu premisele din care-?i extrag sevele marile noastre sisteme axiologice.

A?a cum bine se ?tie, poporul român face parte din rândul sedentarilor. ?i, ca orice popor sedentar, are voca?ia ?i sacralitatea spa?iului plin, cu care se contope?te ?i din care-?i extrage nu doar hrana ?i via?a, ci ?i universul gândului, al sentimentului ?i al cuvântului. Aceasta este, dealtfel, principala lui voca?ie. El se a?? aici de când se ?tie ?i, în pofda tuturor teoriilor ?i ipotezelor despre originea sa venetic?, incert?, combinatorie sau nedefnit? - teorii ?i concepte foarte dragi migratorilor r?zboinici, inclusiv migratorilor sedentariza?i în jurul nostru ?i chiar în inima noastr? -, continu? s? existe, s? reziste ?i s? tr?iasc? în acela?i sistem de valori ancestrale, concentrate mai ales în limb?, cultur? ?i fre, care-i dau sev?, resurse inepuizabile, vitalitate ?i statornicie. ?i chiar dac? România a fost dintotdeauna - ?i tot a?a este ?i acum - una dintre cele mai primitoare ?i mai tolerante ??ri din lume fa?? de alte semin?ii, fondul ei principal de valori nu s-a alterat ?i nu s-a diminuat, ci, dimpotriv?, actualizându-se mereu, nu s-a îndep?rtat niciodat? de flonul s?u cultural ancestral, de origini, de izvoare. Românii sunt, au fost ?i au r?mas mereu ceea ce au fost mereu: produsul uman al spa?iului în care ?i din care s-au generat, a?a cum o spune atât de frumos o str?veche legend?, care circul? ?i azi pe la mân?stiri, despre Dumnezeirea spa?iului românesc.

Marea tragedie a acestui neam s-a declan?at prin r?zboaiele din 101-102 ?i 105-106, când popula?ia milenar? de aici a fost lovit? cumplit de for?ele celui mai mare ?i mai puternic imperiu care a existat vreodat? pe Terra - Imperiul Roman. Roma era în criz? ?i avea mare nevoie de aurul dacilor. ?i, de?i o vreme a ezitat s? se aventureze pân? acolo, peste Dun?re ?i în Carpa?i, adic? chiar în zona de siguran?? strategic? pentru marele imperiu, a fost totu?i nevoit? s? o fac?. Rezultatele acestei expedi?ii extrem de dificile se cunosc. Dar, acest mare imperiu nu numai c? nu a nimicit întreaga popula?ie de pe un spa?iu imens (nici nu urm?rea acest lucru, ci voia doar s? duc? la Roma uria?ele rezerve de aur care alc?tuiau comoara lui Decebal ?i a Dacilor), dar i-a ridicat ?i statui de o frumuse?e demn? ?i tulbur?toare, care mai d?inuie ?i azi, în num?r mare (peste 100) în toat? lumea[2]. De atunci, popula?ia spa?iului românesc - de?i a r?mas numeroas?, puternic?, statornic? ?i de o valoare cu totul special?, prin modestie, statornicie, simplitate ?i ospitalitate - nu a mai reu?it s? se readune în marea ei ?ar?, ci a r?mas a?a, în ??ri?oare surori, are au visat an dup? an ?i veac dup? veac marea clip? când acest vis se va împlini. ?i acest vis s-a împlinit printr-un mare r?zboi, cel mai mare r?zboi care a avut loc vreodat? pe p?mântul României, R?zboiul nostru Sacru din 1916-1919.

Un spa?iu românesc de legend? sufocat de marea geopolitic? a imperiilor vremii

Deosebirea principal? dintre sedentar ?i migrator ?ine, în primul rând, de ontologia spa?iului, de consonan?a sensibil?, temeinic? ?i durabil? cu cognospa?iul, cu su?etul sedentarului ?i cu rolul acestuia în generarea continu? a condi?iei umane, mai ales în ceea ce Heidegger, numea fin?are, - fiin?are ca Destin, ca preeminen?? existen?ial? implicit? -, ceea ce înseamn? devenire interioar?, adic? fiin?are în cadrul fiin?ei[3]. Miracolul supravie?uirii de mii de ani a poporului român în spa?iul s?u originar se datoreaz? acestui mod intrinsec de a se contopi cu spa?iul s?u de origine în procesul fin??rii. La poporul român, aceast? determinare ?ine de o interiorizare nu doar a procesualit??ii fin??rii, ci ?i a spa?iului plin, a spa?iului dens, a spa?iului-izvor, de o personalizare ?i, în acela?i timp, de o dezvoltare a fin?ei în interioritatea unui spa?iu intrinsec, organic, ?i nu ca alteritate, ?i a spa?iului în interioritatea fin?ei.

Sedentarul - ne referim, bineîn?eles, la to?i sedentarii originali, dar mai ales la sedentarul român - percepe spa?iul ca pe o component? a fin?ei, ca pe un participant efectiv la fin?area fin?ei ?i nu ca pe un receptacul, ca pe un loc în care te a?i ?i pe care po?i s?-l schimbi oricând cu altul mai bun. La români, nu a existat niciodat? a?a ceva. Românului i-a fost totdeauna str?in? fuga lui voluntar? spre orizonturile spa?iale ale lumii, în c?utarea unui loc mai bun sub soare, chiar dac?, uneori, a fost nevoit s? o fac?. De fiecare dat? când a fost obligat s? plece de pe p?mântul natal, inima ?i r?d?cinile i-au r?mas acas?. Pentru român nu a existat niciodat? un alt p?mânt mai bun, iar dac? a p?r?sit vreodat? aceast? ?ar? a lui, a f?cut-o pentru c? a fost nevoit s? o fac? ?i nu pentru c? a vrut s? o fac?. ?i nici ast?zi, în pofida tragediei emigra?ioniste for?ate pe care o tr?im, nu exist? fuga voluntar? a românului de spa?iul s?u ancestral, ci tragedia alung?rii lui de acas?, în c?utarea unui loc de munc?.

Spa?iul, pentru români, este un spa?iu sfânt, un spa?iu intrinsec fiin?ei, este un spa?iu plin, un spa?iu care fiin?eaz?, un spa?iu puternic personalizat ?i, în acela?i timp, puternic interiorizat. Românul are reprezentarea ?i imaginea vertical? a spa?iului, a p?mântului din brazd? sau de pe coline, din piatra muntelui sau din adâncul apelor. Românul prive?te totdeauna, în tandem vertical, cerul ?i p?mântul. Acolo, sus, se a??, Soarele, ploaia ?i Dumnezeu; aici, jos, se a?? P?mântul, cu hrana, c?ldura ?i r?coarea lui, cel din care venim ?i cel în care ne întoarcem. De aceea, nu constrângerile venite de la al?ii, nici vecin?tatea, nici comunitatea, nici disciplina riguroas? sunt importante pentru acest sedentar care se contope?te cu p?mântul pe care calc? cu sfn?enie. Important, pentru român, este locul lui sub soare, adic? p?mântul lui, casa lui, spa?iul lui, cel care se contope?te cu el, care fiin?eaz? împreun? cu el. Iar acest proces îi este sufcient lui însu?i ?i celor care-i sunt dragi ?i care vin din vechime, ca un izvor, ca o determinare, ca o monad? cosmic? ?i cognospa?ial? contopit? cu su?etul lui ?i cu inima lui.

Cu migratorul este îns? altceva, cu totul altceva, în ontologia ?i flosofia spa?iului. Pentru migrator, spa?iul în care se na?te este un spa?iu gol. De aceea, pentru el, nu este important? verticalitatea spa?iului, ci orizontalitatea lui. Migratorul se na?te în ?aua calului. El prive?te totdeauna orizonturile, fie în c?utarea unui loc mai bun sub soare (dar toate sau aproape toate aceste locuri sunt ocupate deja de sedentari), fie pentru g?sirea unor valori create de sedentari pe care s? le foloseasc? ?i chiar s? le pr?duiasc?. În primul caz, este foarte posibil ca migratorul de totdeauna, ca ?i cel de azi, s? fe doar un am?rât care caut? un loc mai bun de cas?, un ad?post ?i un loc de munc?. În cel de al doilea, este vorba de acele popula?ii migratoare r?zboinice, organizate în hoarde, care au n?v?lit de atâtea ori ?i în spa?iul românesc, obligându-i pe români s?-?i ascund? avutul prin pe?teri, prin mun?i, prin locuri greu accesibile ?i, deopotriv?, s? se apere, s? duc? r?zboaie.

A?a a fost mereu. ?i tot a?a este ?i acum. Dup? pierderea r?zboiului cu romanii, dacii n-au mai reu?it s?-?i refac? marele lor stat, dar au r?mas puternici, statornici ?i de temut în zonele lor date de la Dumnezeu: ?ara Româneasc?, Moldova ?i Ardealul, dar, de fapt, ei au r?mas, a?a cum au fost mereu, în întreg arealul, de la Adriatica pân? la Carpa?ii Albi, de la Bug pân? departe, spre Vest, de o parte ?i de alta a marelui ?uviu, locul sfânt al românului sub soare. Dovad?: puternicele comunit??i române?ti de ast?zi, comunit??i care, în pofda unui r?zboi continuu dus de migratorii sedentariza?i în mari imperii împotriva lor, continu? s? existe ?i azi. Existen?a românilor nu a fost îns? condi?ionat? de non-existen?a altora (românul spune c? este loc destul sub soare pentru toat? lumea, iar Cantemir scria, în „Descriptio Moldaviae", c? nic?ieri, în lume, nu sunt atâtea semin?ii la un loc), ci de filosofia spa?iului plin, a spa?iului bogat, a spa?iului umanizat ?i de vecin?tatea lini?tit?. Spa?iul românesc, în pofida uria?elor presiuni ale popula?iilor migratoare ?i ale popula?iilor r?zboinice migratoare, dar, mai ales, în Evul Mediu ?i în timpurile moderne, ale imperiilor care s-au dezvoltat în aceast? parte de lume ?i care erau cele mai puternice imperii ale timpului - Imperiul ?arist (Rus), Imperiul Habsburgic (Austro-Ungar) ?i Imperiul Otoman -, a continuat nu doar s? existe, ci ?i s?-?i p?streze caracteristicile sale umanizatoare, calde, primitoare. Procesul de fiin?are româneasc? în spa?iul dat de Dumnezeu s-a continuat chiar în condi?iile în care arealul geopolitic carpato-danubiano-pontic era unul de zon? de falie geopolitic? ?i geostrategic? agitat? între aceste trei mari imperii. Într-o form? sau alta, toate cele trei mari imperii, dar mai ales Imperiul ?arist, vizau cele patru culoare strategice Est-Vest (sau Vest-Est) în varianta confrunt?rii Est-Vest: culoarul strategic al M?rii Baltice, culoarul strategic central european (Gali?ia Occidental?, nordul lan?ului muntos European, Normandia); culoarul strategic al Dun?rii ?i culoarul strategic maritim de sud - Marea Neagr?, strâmtorile, Marea Egee, Marea Adriatic?, Marea Mediteran?).

Prima mare rocad? terestr? între aceste culoare strategice era (este ?i acum) situat? între Marea Neagr? ?i Marea Baltic?, într-o fâ?ie care cuprindea teritoriul Republicii Moldova de azi (între Prut ?i Nistru), Gali?ia, o parte din Belarus ?i teritoriile ??rilor Baltice. Este vorba de o fâ?ie de continent de o importan?? colosal? în manevra strategic? terestr? de pe o direc?ie strategic? pe alta, situat? între cele dou? m?ri, în confruntarea Est-Vest (Vest-Est). În acest timp, teritoriul românesc dintre Dun?re ?i Carpa?ii Meridionali (cel al ??rii Române?ti) se constituia într-un fel de zon? de siguran?? strategic? pentru Imperiul Otoman, iar teritoriul Moldovei, situat între Prut ?i Carpa?ii Orientali, reprezenta o zon? de siguran?? strategic? pentru Imperiul Rus. Aceste spa?ii de siguran?? strategic? (spa?ii tampon) trebuie s? fe sufcient de mari pentru a permite manevre strategic? pe direc?ii (linii) exterioare, dar nu prea mari pentru a nu pune probleme de suveranitate ?i independen?? ?i alte probleme imperiului respectiv.

Imperiul Habsburgic a fost nevoit s?-?i constituie o zon? de siguran?? strategic? interioar?, cam în regiunea jude?elor Covasna, Harghita ?i Mure? de azi, care avea, se pare, în conceptul strategic austro-ungar, o tripl? func?iune: asigurarea ac?iunii unor deta?amente înaintate în caz de atac din partea Imperiului Rus ?i/sau a celui Otoman; constituirea într-o baz? de plecare pentru manevre strategice ofensive sau defensive pe linii interioare pe direc?ia culoarului strategic central european, spre Gali?ia Occidental? ?i Bucovina de, ?i pe direc?ia Por?ii Foc?anilor, pentru a ajunge rapid la Gurile Dun?rii; asigurarea condi?iilor necesare pentru a se realiza, la momentul oportun, o ie?ire la Marea Neagr?, prin for?area por?ii Foc?anilor ?i cucerirea gurilor Dun?rii, pe aceast? direc?ie strategic? estic? (visul de totdeauna al Vienei lui Franz Josef).

Este limpede c?, în aceste condi?ii, niciunul din aceste imperii colosale nu ar fi permis, sub nicio form?, repetarea situa?iei din 1600-1601, când Mihai Viteazul a ar?tat c? se poate realiza din nou unitatea spa?iului românesc ?i refacerea României în grani?ele fre?ti ale Daciei. Niciodat?, de la Mihai Viteazul pân? la 1859, nimeni (cu excep?ia pa?opti?tilor ?i a unor intelectuali de marc? ai României moderne, ulterior ?i a lui Eminescu) nu a fost în stare s? încerce m?car s? arate c? visul de unitate al românilor, în spa?iul lor natural, în spa?iul lor fresc, mai poate fi realizabil.

Unirea ??rii Române?ti cu Moldova de la 1959 a fost, dup? secole, primul pas ferm în realizarea visului Unirii. R?zboiul de Independen?? de la 1877-1878 a reaprins oarecum speran?a, dar realit??ile dure ale acelor timpuri ?i presiunile uria?e ale imperiilor care continuau s? domine spa?iul european nu numai c? nu au permis acest lucru, dar au f?cut tot ce a fost posibil (amenin??ri, dezbin?ri, diversiuni etc.) pentru ca nimeni s? nu gândeasc? vreodat? c? ar putea fi posibil? reunifcarea teritoriului românesc în arealul vechii Dacii. Dar românii n-au renun?at niciodat? s? cread?, s? viseze, s? spere ?i chiar s? se preg?teasc? pentru o astfel de eventualitate. Reunirea românilor într-o mare ?ar? - ?ara lor - era, într-o form? sau alta, în su?etele tuturor, ca un destin sacru, ca o lege natural?, care trebuia s? se împlineasc?. Dar reunifcarea spa?iului românesc, oricât ar fi fost ea de fireasc?, de necesar? ?i de legitim?, nu putea fi posibil? decât dac? ?i numai dac? cele trei imperii - Rus, Otoman ?i Habsburgic - ar fi permis acest lucru sau s-ar fi destr?mat. Dar cum s? se destrame ni?te imperii care dominau Europa, care reprezentau un modus vivendi european ?i euro-asiatic la acea vreme ?i de care nu se putea atinge nici Dumnezeu!?

Primul R?zboi Mondial a reaprins aceast? speran??. Dac? a fost posibil? unirea celor dou? ??ri române?ti de la 1859, de ce n-ar f posibil? ?i reîntregirea de jure ?i de facto a teritoriului României în grani?ele naturale fire?ti ale românismului, adic? ale vechii Dacii? Chiar dac? trecuser? mai bine de 18 secole de la distrugerea Daciei... Oamenii politici ai vremii, în consonan?? cu sim?irile ?i voin?a poporului român, dar ?i cu teama unui posibil e?ec distrug?tor, au optat, în cele din urm?, pentru intrarea în r?zboi, al?turi de puterile Antantei. Era vorba de intrarea într-un r?zboi care nu era al nostru, pe care nu-l declan?aser?m noi pentru a ne unifica ?ara, pentru a pune cap?t exploat?rii nemiloase, umilin?elor ?i tuturor nenorocirilor suportate de poporul român în ultimele dou? milenii, ci al marilor puteri europene, care-?i disputau ce ?i-au disputat ele totdeauna: puterea, in?uen?a ?i dominan?a politic?, economic? ?i strategic?.

Incidentul de la Sarajevo a fost doar un pretext. For?ele erau deja în dispozitive. De?i ?ara noastr? era condus? de un rege german, România a intrat în r?zboi împotriva Germaniei ?i Austro-Ungariei, pentru unifcarea ??rii, al?turi de ??rile Antantei. For?a uria?? a acestui spa?iu românesc, totdeauna umanizat ?i puternic personalizat, trecuse dincolo de sim?ire, devenise voin?? ?i realitate direct?, intrinsec?. Devenise ideal. Antanta avea nevoie de prezen?a României. Avea nevoie de frontul românesc. Armatele inamice trebuiau dispersate ?i lovite pe p?r?i. Conducerea de atunci a României a în?eles cum nu se poate mai bine aceast? necesitate, dar era greu de luat o decizie. Nimeni nu ?tia ce avea s? se întâmple. Se ?tia doar cum va începe r?zboiul, nu ?i cum se va termina. Pentru noi, uria?ul r?zboi european era, deopotriv?, o spaim?, dar ?i o speran??. R?zboiul celor puternici putea s? ne spulbere defnitiv, sau, dimpotriv?, s? ne ofere prilejul s? ne unifc?m ?ara. Pentru c? - to?i cei de atunci o ?tiau - venise vremea na?iunilor...[4]
- Va urma -

Résumé

Malheureusement, presque toutes les nations sont générées et renforcés ŕ la suite des guerres. Il n'y a, pratiquement, aucun moment important dans l'évolution des civilisations connues sur la Terre qui ne soit pas lié, nolens-volens, d'une confrontation, d'une crise ou d'une guerre. De ça, on y résulte une possible conclusion dramatique : le monde, comme l'Univers entier, étant con?ictuel, contient en soi-męme, comme mode d'ętre, une guerre continue, la paix étant toujours relative, tant qu'il est utile pour assurer le délai de temps nécessaire pour préparer la guerre qui suit. C'est la raison pour laquelle des nations accumulent, d'une maničre irrationnelle et continue, en dépit des nombreuses politiques, stratégies, traites et accordes de paix et désarmement, de coopération et de bon voisinage, les armements les plus modernes. Pour nous, comme pour toute autre grand nation de la Terre aussi, il y a une guerre sacre, une guerre vitale, déroulé au carrefour des époques historiques, qui consigne, par le ?ux du sang des soldats, versé sur les champs de bataille, le droit ŕ la paix, ŕ la vie, ŕ la terre et au ciel. Cette guerre sacre, pour nous, les roumaines, a existé dans le cśur de la Premičre Guerre Mondiale, entre les années 1916-1918.
Mots-clefs: guerre vital, guerre sacre, unité nationale, terre, source, maison, ŕ la maison.

Not?: General de brigad? (r) CS I Dr. Gheorghe V?duva a fost redactor ?ef al ziarului „Observatorul Militar" ?i ?ef al Grupului de Pres? al Armatei, cercet?tor ?tiin?ifc gr. I la Centrul de Studii Strategice de Ap?rare ?i Securitate din cadrul Universit??ii Na?ionale de Ap?rare „Carol I" ?i director adjunct la Institutul Interna?ional pentru Drepturile Omului din Universitatea Cre?tin? „Dimitrie Cantemir" din Bucure?ti. Este membru de onoare al Academiei Oamenilor de ?tiin?? din România, membru al Uniunii Ziari?tilor Profesioni?ti din România, pre?edinte al Asocia?iei „Presamil" a ziari?tilor Militari Profesioni?ti din România, redactor ?ef al revistelor „Univers Strategic" ?i „Orizont Cultural XXI", autor al peste 50 de volume (lucr?ri de geopolitic?, geostrategie, art? militar?, romane, eseuri, versuri, note de c?l?torie etc.). A publicat, în volume, reviste ?i ale mijloace de diseminare a informa?iei ?tiin?ifce, numeroase studii ?i articole pe teme de geopolitic?, geostrategie, art? militar? etc.

-------------------------------------------------
[1] Gérard Chaliand, Anthologie mondiale de la stratégie des origines au nucléaire, Robert La?ont, Paris, 1990, p. XIX.
[2] Leonard Velcescu, Les daces dans la sculpture romaine, étude d'iconographie antique. Front Cover. Presses littéraires, 2010.
[3] Editorial: Recondi?ionarea condi?iei umane ?i amurgul libert??ii, în revista Univers Strategic, Nr. 26/2016, pp. 9-18, http://iss.ucdc.ro/revista-pdf/us26.pdf
[4] Textul a ap?rut în Revist? de Studii Strategice Interdisciplinare ?i de Securitate „Univers strategic" Nr. 3(31)/2017 ?i este publicat în Revisa ART-EMIS cu acordul autorului.

footer