Revista Art-emis
Beți de fericire, jucăm în continuare PDF Imprimare Email
Ing. Ovidiu M. Curea   
Duminică, 17 Septembrie 2017 14:09

U.E.- Boney M & Cazacioc„Put your hands in the air and give me all your money" (Boney M., „Ma Baker")[1]

După evenimentele din 89 s-a spus că industria românească era falimentară, că trebuia rasă și că trebuia construită alta de la zero. Una nouă, modernă, performantă și eficientă. Iar noi ne-am pus entuziaști cu barosul pe cea veche. Am băgat-o la fiare vechi, am topit-o, am dat-o pe nimic binevoitorilor care, de mila noastră, ne-au luat pe doi lei combinate, fabrici, zăcăminte, flote, pământuri, ca să ne scape de sinistra moștenire din regimul de tristă amintire. Și n-am mai avut industrie și n-am mai avut agricultură și n-am mai avut bănci și n-am mai avut spitale, nici institute de cercetări și proiectări, nici învățământ, cam nimic. Le-am ras că erau toate din vechiul regim retrograd, nedemocrat și lipsit de libertăți individuale, că nu puteau bieții români nici să călătorească în străinătate (mare tâmpenie, poate cea mai mare tâmpenie făcută de foștii guvernanți. Nu că ne-ar fi scăpat de potop așa cum nu i-a scăpat nici pe iugoslavi, dar poate că unele inundații mai mici le-am fi putut opri). Le-am ras, deci, și am așteptat să răsară altele în locul lor, mai bune, numai că de răsărit n-au răsărit decât buruieni, iar când buruienile apar ele se înmulțesc fără să te întrebe, rapid, mai rapid decât îți dai seama și se întind molimă peste tot, devenind din ce în ce mai greu de stârpit și de înlocuit cu adevăratele culturi.

Iar dacă n-au mai avut unde să lucreze și, prin urmare ce să mai mănânce, peste care încotro. Și buruienile au continuat să crească în România și să năpădească tot mai multe ogoare. Buruieni vechi de când lumea sau altele noi de care nimeni n-a auzit vreodată, venite de peste mări și țări, aduse cu vapoarele la Constanța precum șobolanii în vechime, cu tirurile, cu trenurile sau cu avioane de tot felul, de linie, chartere sau militare.Peste trei milioane de români și-au pus traista-n băț și au plecat unde au văzut cu ochii. Au crescut repede și buruieni locale, arătate apoi la tot mapamondul că „iată ce buruieni au românii și nu fac nimic pentru a le stârpi, pentru că lor le plac, pentru că așa sunt ei, românii, niște buruieni".

Oamenii de afaceri români au fost băgați la pușcărie, alergați sau alungați din țară, pentru că erau prin definiție buruieni. Așa s-a ajuns că din primele 100 de firme exportatoare din România 98 să fie străine și numai 2 românești. Statisticile noastre cu eleganță și orgoliu denumesc exporturi românești jafurile practicate de firmele străine care, pe deasupra, nu o dată solicită ultimativ ajutoare financiare, subvenții și facilități fiscale de la statul român, stat care, dacă nu se conformează cererilor, îl dau în judecată la instanțele lor care prevalează instanțelor românești sau schimbă miniștrii dâmbovițeni ca pe mănuși, dau jos partide de la guvernare sau arestează parlamentari din Casa Poporului. Românii să plece din România. Românii sunt nedemni de o țară precum România. Și românii pleacă, iar cei ce rămân se pleacă pentru a avea ce mânca și a rămâne liberi, adică afară din pușcăriile care au devenit supraaglomerate și neîncăpătoare.

De-a lungul istoriei sale românii au avut de îndurat multe ocupații, dar parcă nici turcii, nici rușii nici austriecii nu ne-au luat tot precum cea de azi. Căci ce mai avem noi astăzi în țară? Până și limba românească își pierde din cuvinte și din accentele ei așezate cu sufletul și talentul atâtor generații de vorbitori, de scriitori și de cititori români. Nu mai avem nici istorie, eroii noștri sunt prezentați ca niște bețivi, curvari, criminali, vampiri sau sifilitici. Iar ca viitor, păi, ce viitor poate avea un popor ai căror copii sunt niște handicapați, niște cerșetori la colțul străzii, niște ființe dezorientate pe care părinții le părăsesc, sau le exploatează, le opresează și nu-le lasă să se dezvolte, că de-aia instituțiile sociale din țările dezvoltate în care s-au rătăcit aceste ciudățenii umane numiți români (cu unul sau doi „r" ?) le iau copiii și îi dau în grijă celor care pot să îi educe în spirit modern și democratic, adică familiilor de lesbiene sau de homosexuali, adică familiilor cu două mame sau cu doi tați, ca ei, copiii, să crească împliniți și să se realizeze ca al treilea gen, adică fără.

De la începuturile ei democratice România a fost destinată defrișării, dezrădăcinării, emigrării, golirii. Hoarde de migratori s-au tot adunat la granițe gata să se repeadă în pământul părăsit, iar alte hoarde s-au infiltrat perfid cu ajutoare, cu investiții păguboase, cu împrumuturi inutile. Românii se împrăștie blestemându-și țara în care nu mai au nici un rost. Trăiesc cum pot pe unde apucă, umiliți și priviți chiorâș, cu ironie, cu condescendență, cu scârba sau cu teamă, cu orice, dar nu cu naturalețe, pentru că la simpatie nimeni nici nu mai speră, nici nu mai visează.

Gogorița Uniunii Europene începe să vadă peste tot. Fonduri europene dirijate către România ca să fie blocate de miniștrii numiți de Europa, nu rezultați în urma alegerilor. Piața liberă europeană însemnă subvenții pentru producătorii din unele state cu stea în frunte și cu penalizarea altor state nemernice și ticăloase precum România pentru că ar fi acordat presupuse privilegii producătorilor proprii, producători care au dispărut deja, dar care pot apărea când te aștepți mai puțin, pentru că românul e dat dracului și trebuie supravegheat îndeaproape. Libera circulație a forței de muncă înseamnă racolarea cadrelor înalt calificate din aceste țări nemernice, ticăloase precum România și bararea accesului muncitorilor necalificați, că unde să se mai califice ei dacă școlile profesionale au fost desființate? Libera circulație a mărfurilor a însemnat apariția unor linii de producție separate pentru mărfurile destinate țărilor estice, mărfuri de calitate inferioară, și linii de producție pentru mărfuri de calitate superioară destinate țărilor cu stea în frunte. Uitați-vă pe etichetele produselor din super-marketuri: etichete în română, bulgară, poloneză, cehă, slovacă, lituaniană, ungară și toate celelalte limbi ale fostelor țări socialiste, devenite piețe de desfacere pentru rebuturile vestice. Tot în numele liberei circulații a mărfurilor, României îi este refuzată sistematic intrarea în spațiul Shengen, prin opoziția înverșunată a Olandei. Păi, cum să se deschidă poarta Constanței, cel mai mare port la Marea Neagră, pentru intrarea mărfurilor în Europa și să scadă dramatic fluxul intrărilor prin porturile olandeze Rotterdam (cel mai mare din Europa) și Amsterdam? A, dacă românii ar fi acceptat să concesioneze Portul Constanța olandezilor, altfel ar fi stat lucrurile, dar așa?...

Deși avem petrol și gaze naturale, prețurile la acestea trebuie să rămână ridicate la nivelul prețurilor europene, pentru că, altfel, le concurăm neloial pe acestea, în schimb salariile nu e bine să le ridicăm pentru că forțăm astfel companiile străine din România să ridice și ele salariile angajaților români și le scade profitul trimis în țările lor

Românii nu au fost și nu sunt împotriva Uniunii Europene, dimpotrivă s-au dus de la început cu brațele deschise către ea, dar așteaptă și acum ca să fie primiți cu îmbrățișarea sinceră și amicală promisă și sperată, nu strânși în brațe până la sufocare. Stăm și ne întrebăm: asta-i Uniunea Europeană? Uniune cu cine? Uniune în ce? Uniune la ce? Uniune la prețuri, la pierderi, la războaie duse aiurea, uniune la primirea unor pribegi disperați pe care i-au nenorocit tocmai cei care acum ni-i bagă nouă pe gât în numele omeniei? O uniune care zice că tot ce este al nostru este și al Uniunii sau mai ales al ei, iar ce este al Uniunii nu-i de nasul nostru? Au mai fost unii care în loc de „Uniune" îi ziceau cu mare voie bună „Tovărășie". Vă mai aduceți aminte de cântecul lui Tănase din 45, anul dispariției sale: „Rău era cu « Der, Die, Das »/ Da-i mai rău cu «davai ceas»/ De la Nistru pân' la Don,/ Davai ceas, davai palton,/ Davai ceas, davai moșie, Harașo, tovărășie".

Așa cânta Tănase după război, acum ce se mai cântă? Se cântă Boney M. cu Ma Baker: „Put your hands in the air and give me all your money", sau ne-am întors la „Der, Die, Das"? Ce preferați? Pe ce melodie doriți să dansați, că dansu-i obligatoriu. Nu dansuri românești că astea sunt demult expirate și ele se dansau și pe vremea dictaturii, dar dacă, în fine, țineți morțiș, în mod retrograd și nostalgic la un dans românesc, n-aveți decât să-i trageți o sârbă pe loc, dar nimic altceva. Acum se cuvine ceva mai acătării, mai stilat, mai subțire. Un twist, un vals, un fox-trot sau chiar un cazacioc. Apropo vreun dans nemțesc nu știți? Păi de ce ne-am împrăștiat noi prin lume, peste trei milioane de români? Nici măcar dansurile țărilor prin care pribegim nu le-am învățat? Nu-i nimic, lasă că ne cântă ei, străinii, ne cântă din fluier și ne bat din tobă ca să învățăm mai repede dansurile și jocurile lor. Iar noi învățăm conștiincios și repede. Ia, uitați-vă cum jucăm de ne rupem pingelele fără să ne dăm seama. Lumea s-a strâns în jurul nostru, se uită la noi, bate din palme, râde și se distrează. Nouă ne pare bine că lumea se uită la noi, că se uită Trump, că se uită Macron, Merkel sau Putin și, beți de fericire, jucăm în continuare.

Aranjament grafic - I.M.

--------------------------------
[1] https://www.youtube.com/watch?v=oR6eKmqSEa0

footer