Revista Art-emis
Transnistria, septembrie 2017 PDF Imprimare Email
Redactia ART-EMIS   
Marţi, 05 Septembrie 2017 18:34

Transnistria 2017„Cei care insistă ca armata rusă să fie scoasă din Transnistria, își doresc război" (Serghei Lavrov, Ministrul de Externe al Federaţiei Ruse)

Grupul Operativ de Trupe Ruse continuă aplicațiile militare în regiunea transnistreană

Grupul Operativ de Trupe Ruse (G.O.T.R.), dislocat în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, a desfășurat miercuri noi aplicații militare în stânga Nistrului. Militarii ruși au exersat „combaterea unui atac terorist într-o zonă locuită de civili"[1], Potrivit serviciului de presă al districtului militar vestic al Ministerului Apărării al Federaţiei Ruse, la aplicații au participat peste 100 de militari și 15 unități de tehnică militară. A fost exersată inclusiv căutarea de obiecte suspecte în zonele locuite compact de familiile militarilor și pe teritoriile adiacente. „După ce au identificat o bombă artizanală, militarii au evacuat civilii și au blocat accesul în zona periculoasă, după care geniștii au dezamorsat explozibilul", se mai spune în comunicat. Într-un recent studiu lansat de IDIS Viitorul, expertul Rosian Vasiloi semnala că frecvența aplicațiilor militare ale G.O.T.R. în regiunea transnistreană a crescut simțitor începând cu a doua jumătate a anului trecut, iar o parte dintre aceste exerciții implică și trupele transnistrene. Potrivit datelor prezentate de expert, în 2016 au avut loc 48 de astfel de exerciții, majoritatea în a doua jumătate a anului. În primele cinci luni ale acestui an au avut loc 32 de astfel de exerciții militare[2].

„În aer miroase a praf de pușcă. Republica Moldova este într-o stare de amenințare permanentă din partea Federației Ruse". (General Ion Costaș în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi" de la postul de televiziune TVR Moldova).

„Noi suntem într-o amenințare permanentă a Kremlinului că dacă nu facem așa cum doresc ei - nu mergem pe linia Uniunii Vamale, Uniunii Euroasiatice - atunci noi o să o pățim", spune generalul. [...] Atât timp cât va exista armata rusească pe teritoriul Republicii Moldova, atât timp va exista conflictul de pe Nistru. [...] Mâine dacă dispare Armata a 14-a cu munițiile, cu armamentul, cu depozitele uriașe de armament, eu cred că într-o săptămână-două Republica Moldova o să fie integrate.[...] Existența armatei ruse pe teritoriul Republicii Moldova. a contribuit la consolidarea regimului separatist din stânga Nistrului. [...] În prezent există pericolul unor provocări și autoritățile moldovenești trebuie să fie foarte vigilente".
În opinia generalului, dacă Republica Moldova vrea să fie independentă, primul pas care trebuie să-l facă este să se apropie de structurile Alianței Nord-Atlantice, care ar constitui o protecție și o siguranță de existență statalității Republicii Moldova[3].

Memoriu
Măsuri de răspuns la acțiunile provocatoare din ultima vreme a Grupului Operativ al Trupelor Ruse (G.O.T.R.)

Grupul Operativ al Trupelor Ruse în Republica Moldova (în continuare G.O.T.R.) este succesorul de drept al Armatei a 14-a a Federaţiei Ruse. În 1992, Armata a 14-a a participat ca forţă militară inamică în agresiunea militară împotriva Republicii Moldova, luptând alături de alte forțe ostile separatiste contra suveranității și independenței R.M. O prezentare sumară a faptelor acestei intervenții se conține în probatoriul folosit de jurați în cazul Decieizei Curții Europene pentru Drepturile Omului (C.E.D.O.) în privința „grupului Ilascu". Alte date și fapte sunt prezentate în publicații apărute în R.M. și în străinătate, care-au examinat în detaliu rolul și efectele declanșării operațiunilor militare în perioada martie - iulie 1992 contra Republicii Moldova.

Disoluţia U.R.S.S. și ambiguitățile privind proprietatea și efectivele militare

Până în acest moment nu există un punct de vedere comun asupra totalității proprietăților militare existente pe teritoriul Republicii Moldova la momentul Declarației de independență (1991), anul în care toate republicile ex-sovietice au primit cote părți din patrimoniul militar al U.R.S.S. ca state succesor. Lipsește o evidență a tehnicii militare, munițiilor și echipamentului military al G.O.T.R., fapt de care s-au folosit structuri criminale internationale pentru a transfera și comercializa arme și muniții din depozitele controlate spre piața neagră de arme. Chiar din momentul destrămării U.R.S.S., Republica Moldova s-a ciocnit cu dificultăți în ceea ce privește transmiterea în proprietate și folosință a cotelor părți de echipamente transmise fostelor republici ale statului desființat prin Acordul de la Belovejskaia Pusha. În mod special, aceste dificultăți au afectat transmiterea echipamentului militar, a muniţiilor, transportului militar, a bazelor militare şi altor bunuri aparţinând unităţilor militare staţionate pe teritoriul Republicii Moldova. Aceste contradicţii au fost păstrate și după semnarea Decretului Nr.234 din 14 noiembrie 1991 „Cu privire la declararea drept proprietate a Republicii Moldova a armamentului, tehnicii militare, altor bunuri militare, care aparţin unităţilor militare ale Armatei Sovietice, dislocate pe teritoriul R.M." de căre Preşedintele Republicii Moldova Mircea Snegur şi Decretul Nr.320 din 1 aprilie 1992, semnat de Preşedintele Federaţiei Ruse Boris Elţin, care iniția același proces în Federația Rusă.

Decretul Președintelui Republicii Moldova indica Guvernului R.M. să inițieze de urgență tratative cu organele de conducere ale U.R.S.S. în vederea transmiterii în proprietatea R.M. a armelor, munițiilor, mijloacelor de transport, tehnicii și bazelor militare, altor bunuri, apaținând fostei Armate Sovietice, dislocate pe teritoriul R.M.. Decretul emis de Președintele Republicii Moldova No.234 din 14 noiembrie 1991 declara drept "proprietate a R.M. toate „armele, munițiile, mijloacele de transport, tehnica militară, bazele militare și altă avere aparținând unităților militare ale Armatei sovietice, dislocate pe teritoriul R.M.", decret care nu a fost contestat de nici un organ sau lider de stat din republicile ex-sovietice. Disoluția U.R.S.S. a creat multe confuzii și acestea s-au creat în detrimentul fostelor republici sovietice mici. Chiar din momentul Declarației de independență a R.M. (August 27, 1991), o parte din unitățile militare dislocate în RM au acceptat autoritatea noilor structuri politice republicane, în timp ce altele au contestat noile realități politice, folosindu-se de ambiguitățile centrului politic-militar de la Moscova. În august 1991, în R.M. se aflau dislocați cca 23.000-30.000 militari sovietici, conform unor surse oficiale. Aceștia erau încartiruiți în cadrul a 36 garnizoane militare, cele mai mari aflându-se la Chișinău și Tiraspol, incluși în Armata 14-ea și Armata 5-a, ambele făcând parte din Districtul Militar Odesa și Infrastructura Flotei Mării Negre No.119. Moscova a preferat însă să asiste sfidător la reacțiile de nesupunere ale unor unități militare, pregătindu-se să se folosească de ele pentru a menține sub control noile autorități ale Republicii Moldova. Astfel, în timp ce regimentul 86 avioane de vânătoare de la Mărculești și regimentul 300 trupe aeropurtate din Chișinău a acceptat fără discuții preluarea controlului de către autoritățile republicane, unitățile militare ale Armatei 14 din Transnistria au refuzat să se conformeze noilor autorități republicane. Poziția lor era fără îndoială susținută de Moscova. Concomitent, Moscova au ordonat unor unități militare de elită să părăsească silențios R.M., să distrugă tehnica și alt patrimoniu al trupelor dislocate pe teritoriul R.M., după cum raportează surse militare.

La 18 martie 1992, Președintele R.M. a emis un nou Decret No.73 "Cu privire la trecerea sub jurisdicția R.M. a formațiunilor militare discloate pe teritoriul ei", indicând în anexă numărul și locul de dislocare a 104 unități militare, printre care figurau și garnizoana Colbasna, care depozita cea mai mare parte a Armatei a 14. Peste doar câteva zile, la 20 martie 1992, Guvernul R.M. și Comandamentul Principal al Forțelor Armate Unite ale CSI a încheiat Acordul „Cu privire la condițiile de reformare a Forțelor Armate ale ex-U.R.S.S., dislocate pe teritoriul R.M. și protecția socială a militarilor", prin care toate unitățile militare ex-sovietice dislocate pe teritoriul R.M. au fost atribuite fie autorității suverane a RM, fie au fost transferate sub egida CSI. Potrivit acestui acord, Ministerul Apărării R.M. prelua controlul asupra 150 unități și formațiuni militare dislocate pe teritoriul R.M., în timp ce alte 50 de unități și formațiuni militare „cu caracter strategic" erau transferate sub controlul Forțelor Armate C.S.I., care urmau să părăsească teritoriul R.M. până la data de 1 ianuarie 1993. Statutul de „forțe C.S.I." a durat însă doar câteva zile. Deja la 1 aprilie 1992, Președintele Federației Ruse, B.Elțin a emis decretul „Cu privire la trecerea sub jurisidcția Federației Ruse a unităților militare ale ex-U.R.S.S., aflate termporar pe teritoriul R.M.", care includea și Armata 14 de gardă, formațiunile, unitățile militare și instituțiile Forțelor Armate ale ex-U.R.S.S., aflate pe teritoriul R.M., care nu au intrat în componența forțelor sale armate". Conducerea Federației Ruse justifica această decizie cu scopul de a menține o conducere stabilă și pentru a asigura funcționarea trupelor, pentru a nu admite implicarea trupelor în conflicte interetnice și a proteja din punct de vedere social militarii și membrii familiilor lor.Decretul Președintelui rus prelua bunuri dislocate pe teritoriul R.M. deși nu avea acest drept, conform Acordului de la Belovejsk și aplica un decret asupra unui teritoriu care nu era parte din statul rus. Ulterior, R.M. a contestat legalitatea acestui decret, inclusiv prin intermediul rundelor de tratative moldo-ruse cu privire la statutul juridic, modul și termenele de retragere a formațiunilor militare, dislocate pe teritoriul R.M. Moscova însă a preferat să interpreteze termenul jurisdicție prin „proprietate" asupra bunurilor militare, eschivându-se de la compensațiile și daunele provocate prin transferul de armament evacuat ilegal de Rusia de pe teritoriul R.M. în perioada 14 noiembrie 1991 - 1 aprilie 1992.

Sub pretextul evitării implicării acestor unități militare în conflictele locale, Moscova le-a separat, în fapt, de controlul politic al autorităților R.M., pe teritoriul căruia erau dislocate. Între timp, aceste unități militare au devenit în scurt timp centre de formare și instruire pentru formațiunile paramilitare, furnizându-le arme și muniții. Sute de militari ai Armatei 14 au fost repartizați în funcții de conducere ale unităților paramilitare nou-formate, care deveneau forța combativă a regimului separatist. Gărzile separatiste au primit invitații să se înarmeze din depozitele unităților staționate la Tiraspol și Tighina, iar transferurile de tehnică de luptă au fost aprobate fără discuții de conducerea militară locală. Având acces nelimitat la arme și muniții, gărzile militare separatiste au atacat în februarie – martie 1992 autoritățile ale R.M. în majoritatea orașelor și localităților pe malul stâng al Nistrului (judecătorii, secții de poliție, autorități municipale), forțându-le fie să cedeze acceptând regulile separatiste, fie să plece peste Nistru. Ostilitățile militare au durat 5 luni pe durata căreia forțele regulate militare ale Federației Ruse au asistat gărzile separatiste iar în anumite etape au fost principala forță ofensivă. De partea separatiștilor transnistreni au participat cca sute de recruți locali, militari de carieră staționați în regiune, cazaci și așa-zișii voluntari recrutați din mai multe state CSI de către activiști ai unor grupuri politice abia-înființate în Federația Rusă. Oficiali de rang înalt al Federației Ruse au recunoscut public participarea tancurilor Armatei 14 în ofensiva contra forțelor moldovenești din Bender (Tighina) și instalarea controlului militarilor separatiști în oraș[12]. Generalul A.Lebedy, comandat al Armatei a 14-a în 1992, menționa, că „Am chemat la ordine 12.000 soldați și ofițeri, pe care i-am înarmat cu toate armele din dotare, și după asta am declarat acest armament pierdut și capturat". Într-o scrisoare adresată la 9 septembrie 1992 Ministrului Rus al Apărării, Pavel Graciov, Generalul Lebedy raporta că în operațiile militare, Armata a 14-a a pierdut 7 militari uciși și 48 răniți, iar pagubele materiale suferite de Armata a 14-a erau evaluate în Nota secretă transmisă Moscovei la 65,8 milioane de ruble.

Implicarea militarilor ruși în războiul de pe Nistru este confirmată şi de ziarele rusești. Deși Guvernul rus nega cu încăpățânare participarea la lupte a militarlor săi, dar însîşi Președintele Elțin recunoștea că s-a admis furnizarea de arme către unitățile paramilitare.

Într-un interviu din 27 mai 1992, el declara că, „Este evident, printre ofițerii Armatei 14 sunt susținători ai Transnistriei și ei încep să treacă, uneori cu tot cu echipament, de partea poporului Transnistriei. Iată de ce Snegur, de rând cu alții, consideră aceasta drept o intervenție directă a Rusiei, dar ea nu este o intervenție a Rusiei, ci o apărare a poporului ce locuiește acolo, la inițiativa personală a ofițerilor ce locuiesc acolo. După părerea mea, dacă poporul din Transnistria vrea să locuiască autonom, aceasta este treaba lui". Mai târziu, același președinte al Federației Ruse recunoștea deschis amestecul rus în treburile interne ale RM, „Acum despre Transnistria. În cele din urmă noi ne-am atins scopul în Transnistria. Situația acum este mai mult sau mai puțin pașnică. Noi acordăm ajutor Transnistriei atât cât putem. Pâne, apă, multe lucruri în general. Noi îl ajutăm în mod direct. În plus, noi insistăm ca președintele R.M. să convingă Parlamentul să acorde Transnistriei un statut politic, care va asigura republicii (P.M.R.) în viitor dreptul la autodeterminare". Intervenția militară contra autorităților constituționale ale R.M. s-a produs și prin participarea directă a gherilei de cazaci ruși, cu încurajarea mai multor partide și chiar oficiali ruși.

Victimile civile înregistrate în rândul populației din dreapta și stânga Nistrului, dar și alte motive militare, au creat la Chișinău condițiile de a căuta din partea Moscovei o decizie de încetare a focului. La 21 iulie, 1992, Președinții R.M. și F.R. au semnat Acordul de încetare a focului în zona nistreană a Republicii Moldova, la nivel de președinți ari R.M. și R.M., menționând următoarele: „Năzuind spre încetarea totală și cît mai grabnică a focului și spre reglementarea conflictului armat din raioanele nistrene prin mijloace pașnice, reafirmînd atașamentul față de principiile Statutului O.N.U. și a Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa (C.S.C.E.); salutînd înțelegerea de principiu realizată la 3 iulie 1992 între Președintele Republicii Moldova și Președintele Federaţiei Ruse, părțile au convenit următoarele:
Articolul 1, punctul 1 prevede: „Din momentul semnării Convenției, părțile în conflict își asumă angajamentul de a întreprinde toate măsurile necesare pentru încetarea totală a focului, precum și a oricăror acțiuni armate, una împotriva celeilalte".
Articolul 4 prevede că „Unitățile Armatei a 14-a a Forțelor Armate ale Federației Ruse, dislocate în Republica Moldova, vor respecta cu strictețe neutralitatea. Cele două părți în conflict își asumă obligația de a respecta neutralitatea și de a se abține de la orice acțiuni ilicite", etc.
Pentru prima dată retragerea Armatei a 14-a/G.O.T.R. este menţionată în Acordul cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova, semnat de Republica Moldova şi Federaţia Rusă la 21 iulie 1992, și în particular prevederilor articolului 4, care prevede: „... Problemele privind statutul armatei, procedura și termenele retragerii ei pe etape vor fi soluționate în cadrul tratativelor dintre Federația Rusă și Republica Moldova". Însă, acceptarea pacificatorilor ruși în iulie 1992 au creat condiții pentru amânarea evacuării imediate a militarilor care participaseră anterior la ostilitățile militare din Transnistria. Diplomații R.M. au propus în câteva rânduri (noiembrie 1992 și noiembrie 1993) să includă problema dislocării ilegale a trupelor rusești pe teritoriul

R.M. în cadrul unor rezoluții promovate de Statele membre ale Adunării Generale ONU cu privire la evacuarea rapidă din Statele Baltice. Vorbind în plenul Sesiunii 47 a Adunării Generale O.N.U., Ministrul de externe al R.M., N.Țâu, nota că, "prezența forțelor militare străine pe teritoriul suveran al R.M. este unul din factorii majori care au contribuit și contribuie la destabilizarea situației", și că "negocierile privind calendarul retragerii Armatei 14 se desfășoară cu mari dificultăți". Moscova a amenințat cu sancțiuni economice R.M. dacă diplomații moldoveni vor continua să insiste asupra evacuării trupelor militare. Acțiunile diplomației R.M. nu au fost susținute atunci în cadrul O.N.U., anumite cancelarii occidentale au ezitat să facă o conexiune clară și principială între retragerea completă a trupelor militare rusești din țările Baltice și R.M., în care abia se încheiase cel mai recent episod sângeros.

Sub impactul presiunilor tot mai accentuate din partea Moscovei, R.M. a trebuit să renunțe la ideea promovării unei Rezoluții cu privire la evacuarea trupelor rusești din R.M., ceea ce s-a perceput ca o slăbiciune. La subiectul retragerii complete a trupelor ruse s-a revenit după 1993 în cadrul unor runde speciale, solicitate de R.M., scopul cărora era de a stabili statutul juridic, modul şi termenele de retragere a formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse, aflate temporar pe teritoriul R.M.. Un Acord inter-guvernamental a fost semnat la Moscova la 21 octombrie 1994 de către P.M. Republicii Moldova Andrei Sangheli şi P.M. Federației Ruse Cernomîrdin în prezenţa Preşedinţilor M.Snegur şi B.Elţin. Din păcate, nici prevederile acestui acord nu au fost îndeplinite de către Federaţia Rusă, necătând la faptul că Moscova s-a angajat să-şi retragă forţele militare în termen de 3 ani. Conform unor surse, Federaţia Rusă nu a ratificat acest acord conform procedurilor legale interne pentru a bloca îndeplinirea propriilor obligații convenite pe plan guvernamental, din rațiuni clare de a folosi schimbarea de putere din R.M. în scopul obținerii unor concesii suplimentare de natură politică. Adoptarea legislației cu privire la statutul special al autonomiei găgăuze crea noi oportunități de legalizare a prezenței militare în stânga Nistrului.

Trebuie de amintit că R.M. a devenit parte semnatare a T.F.C.E. (C.F.E. Treaty) la 15 mai 1992, alături de restul statelor C.S.I., semnând la Tașkent Acordul cu privire la principiile și procedurile implementării Tratatului Forțelor Armate Convenționale în Europa". Conform acestui Tratat, ratificat la 6 iulie 1992, R.M. obținea dreptul de a menține pe teritoriul său 210 tancuri, 210 mașini blindate, 250 tunuri, 50 instalații antiaeriene și 50 elicoptere de luptă. Poziția R.M. era de a convinge Occidentul de decizia sa de a nu ratifica T.F.C.E. Adaptat (T.F.C.E.-A.) câtă vreme trupele militare rusești vor rămâne pe teritoriul său suveran. Diplomația R.M. explica că forțarea ratificării T.F.C.E.-A., în absența unei rezolvări satisfăcătoare a problemei evacuării trupelor militare convenționale ar legaliza prezența acestor forțe și ar însemna o violare crasă a Constituției R.M. În plus, diplomații R.M. susțineau că urmează să fie evacuat și arsenalul militar aflat sub controlul forțelor separatiste, care provine direct și indiscutabil din depozitele fostei Armate a 14-a. Evoluția procesului politic arată că fermitatea poziției diplomaților moldoveni a fost binevenită în ceea ce privește conectarea T.F.C.E.-A. la chestiunea evacuării complete a trupelor rusești din RM. În acest fel s-a reușit, pe durata lucrărilor Summitului O.S.C.E. de la Istanbul, din 1999, cu sprijinul statelor occidentale, să includă un paragraf special cu privire la obligația retragerii trupelor rusești de pe teritoriul R.M. în Actul Final al Conferinței Statelor Semnatare al T.F.C.E.-A., care stipulează că, „toate statele membre ale T.F.C.E. i-au act de declarația R.M., parte componentă din Actul Final, privind la renunțarea la dreptul de a menține dislocarea temporară pe teritoriul său și salută angajamentul Federației Ruse de a evacua sau distruge arsenalul convențional și echipamentul, care cade sub limitările stipulate de Tratat (T.F.C.E.-A.) până la finele anului 2001, în contextul angajamentelor ce se referă la para 19 din Declarația Finală de la Istanbul. Efectul imediat al acestei Declarații a fost evacuarea a 125 unități tehnice și 60 vagoane cu muniții din R.M., deși se cunoaște nemulțumirea vădită a militarilor față de decizia Președintelui Eltsyn.

Spiritul pozitiv în ceea ce privește evacuarea arsenalului și militarilor ruși de pe teritoriul suveran al RM nu a durat însă foarte mult timp. Din 2003, Federația Rusă a încetat orice cooperare în privința distrugerii pe loc a munițiilor, sub pretextul că acestor acțiuni se împotrivesc autoritățile din stânga Nitrului.

De fapt, Federaţia Rusă începand cu anul 2004 nu a mai desfăşurat nici-o activitate în acest sens. Acest caz poate fi folosit pentru promovarea mesajului de retragere a forţelor Federaşiei Ruse pe diferite arene internaţionale, inclusiv O.N.U. pentru a înţelege mai bine politica militară rusă faţă de „vecinătatea imediată", dar şi pentru că acest caz este un unul clasic cum Moscova, contrar practicii internaţionale, care este bazată pe acordul şi interesul reciproc al părţilor, încearcă să creeze baze militare fără acordul ţărilor de reşedinţă.

Implementarea obligațiilor recurente Acordului din 1992

În realitate, efectivul militar al Armatei 14, transformate în anul 2011 în G.O.T.R., nu a respectat niciodată neutralitatea, prevăzută în art.1, 4, al Acordului de încetare a focului. Militarii ruși din G.O.T.R. au fost responsabili de transferurile masive de tehnică militară, muniții, echipament de luptă, radiolocații. Astfel, la 1 decembrie 1994 formaţiunile paramilitare separatiste numărau 5000 persoane, dintre care circa 3.000 se aflau în interiorul Zonei de securitate, care ar fi trebuit să fie complet demilitarizată. Acestea aveau în dotare 18 tancuri T-64, 49 vehicule blindate (40 transportoare blindate BTR, 6 vehicule aparent transportoare blindate de trupe (M.T.L.B.) şi 3 maşini de luptă pentru infanterie BMP), 18 obuziere cu calibrul 122 mm, 8 tunuri cu calibrul 85 mm, 3 sisteme Alazani , 16 mitraliere antitanc MT-12 cu calibrul 100 mm, 30 aruncătoare de mine cu calibrul 82 mm, 30 rachete antitanc dirijate Fagot etc. Aviaţia R.M.N. includea: 7 elicoptere (6 Mi-8T, 1 Mi-2) şi 5 avioane (1 AN-26 şi cîte 2 avioane AN-2 şi IaK-18). Se prevede folosirea, în caz de necesitate, a 25 deltaplane cu motor. Militarii G.O.T.R. au asigurat conducerea efectivă, instruirea și dezvoltarea găzilor transnistrene în ceea ce se numește astăzi „Armata Transnistreană". Există fapte care atestă autorizarea transferurilor de tehnică de luptă în beneficiul separtiștilor, chiar și în condițiile în care o parte din această tehnică ajungea pe piața neagră de vânzări de arme.

Federația Rusă nu numai că nu a ratificat Acordul moldo-rus de retragere a militarilor și tehnicii sale din RM (semnat la 21 octombrie 1994), dar a desfășurat acțiuni periodice de discreditare a înțelegerilor anterioare, subminând statutul Comisiei Unificate de Control și blocând inspectarea periodică a locurilor de depozitare a arsenalului militar. Articolul 6 din Acord obliga părțile că, „deplasarea, instrucţiunile şi aplicaţiile formaţiunilor militare rusești în afara locurilor lor de dislocare se vor efectua pe baza unor planuri coordonate cu autoritățile R.M.". În pofida acestui articol, G.O.T.R. desfășoară periodic, iar în ultima vreme chiar mai agresiv, exerciții militare necoordonate, forțări ale râului Nistru, angajând în aceste operații militare unități ale regimului separatist. G.O.T.R. participă des, în ciuda notelor prezentate de autoritățile R.M., la paradele militare organizate cu diverse ocazii la Tiraspol, făcând parte din ceremoniile separatiste și o demonstrare a susţinerii autorităţilor separatiste.

Aceste acțiuni arată nedorința Rusiei de a-şi retrage trupele din R.M. Iar o dovadă în plus este că Moscova continuă să negocieze statutul său cu Tiraspolul și nu cu Chişinăul, creând motive artificiale de amânare a evacuării munițiilor și trupelor sale prin luarea în considerație a punctului de vedere al regimului. Menționăm că G.O.T.R. nu reprezintă doar suma militarilor dislocați în regiunea transnistreană a R.M. cu scopul de a păzi depozitele de muniții de la Colbasna. G.O.T.R. reprezintă un mecanism complex de prezenţă strategică, tactică și operativă a trupelor militare rusești pe teritoriul unui stat suveran fără consimțământul acestuia, dar promovat în calitate de „factor pozitiv" printr-o vastă rețea de formatori de opinie - O.N.G.-uri pro-Kremlin, uniuni ale ofițerilor, asociații ale veteranilor, centre de memorie istorică și culturale, presa electornică, biserica ortodoxă, şi nu în ultimul rând, reprezentanțele diplomatice). Pe parcursul ultimilor 25 ani, Federația Rusă a intervenit în mai multe rânduri prin decizii de modificare a statutului G.O.T.R., fără consimțămânntul și în urma consultărilor cu statul pe teritoriul căruia staționează acesta. În 2011, G.O.T.R. s-a reformat, transformându-se într-o entitate militară cu misiuni speciale, distinctă, dar integrată în componența districtului militar „Vest" al Federaţiei Ruse.

Deși G.O.T.R. este separat de Misiunea de pacificare (P.K.O.), care ar avea teoretic un rol secundar, în realitate, G.O.T.R. și P.K.O. se completează, coordonându-și acțiunile, inclusiv prin demersurile P.K.O. de a obține acordul RM de a întroduce în 2012/2013 a unor efective de elicoptere militare, dar și în ceea ce privește acțiunile de modernizare și administrare efectivă a aeroportului militar de la Tiraspol, ca paravan pentru aprovizionarea autonomă a G.O.T.R., pe care Federația Rusă o tratează ca pe o bază militară a sa, funcționând fără acordul autorităților RM. În plus, analiza datelor deschise demonstrează efectivul ofensiv al G.O.T.R. În luna iulie 2017, efectivele G.O.T.R. au desfăşurat 17 aplicaţii militare cu participarea militarilor transnistreni (trupe regulate și unitățile K.G.B.). Pentru aplicații, Federația Rusă a achitat subsidii generoase armatei transnistrene, susținând astfel deplin cu resursele bugetului federal sectorul apărării, securităţii şi ordinii publice în enclava separatistă. Până în 2011, gărzile separatiste erau capabile să organizeze doar câte 2-3 aplicaţii cu trageri de luptă pe an, de 4 ori mai puține decât în 2017.În total, pe durata anului 2016, G.O.T.R. a organizat 48 exerciții combinate militarel, iar numai în prima jumătate a anului 2017 (1 ianuarie - 20 mai, a.c. - exercțiile au alcătuit 32). Cea mai mare parte a manevrelor militare ale G.O.T.R. urmăresc scopul consolidării cooperării, coordonării şi interoperabilităţii cu aşa-zisele structuri de forţă ale regiunii transnistrene, care includ acțiuni de lichidare a diversioniștilor, respingerea atacurilor teroriste (15), cele mai multe dintre aceste exerciții combinate fiind desfășurate cu implicarea tehnici grele de luptă și trageri (tancuri şi artilerie), cu trecerea obstacolelor de apă, traversarea râului Nistru și efectuarea tragerilor de luptă pe malul drept de către dispozitivele de luptă ale G.O.T.R., susținute de așa zisele structuri de forţă ale regimului separatist. Cel mai recent exercițiu militar a avut loc la 3 august 2017.

Planificarea şi desfăşurarea unor aplicaţii ale centrului de operaţiuni speciale ale M.S.S., M.A.I., M.A., M.J. a regiunii transnistrene cu îndrumarea consilierilor militari şi ai serviciilor de informaţii ale Federaţiei Ruse. Fazele finale ale acestor aplicaţii sunt supravegheate și conduse personal de către Comandantul G.O.T.R., Colonel Dmitrii Zelencov. În perioada 6 aprilie – 28 aprilie a.c. în Transnistria au avut loc 6 exerciții militare, cu participarea activă a trupelor de infanterie, trupe monitorizate (tancuri și mașini blindate de luptă), unităţilor de destinaţie specială. Atragem atenţia, că 2 dintre aceste au fost A.T.C. și A.T.B. (Aplicaţii tactice la nivel de companie/batalion), fiind supravegheate de către pretinsul Ministru al apărarii regiunii separatiste, alături de Comandantul G.O.T.R., colonel Dmitrii Zelencov (pe 6 aprilie şi pe 13 aprilie). Unele din activităţi comune sunt manipulatorii, care promoveaza superioritatea armatei ruse, şi aşa zisă "lumea rusă", precum şi faptele eroice ale separatiştilor în anii 1990-1992. Nu putem trece cu vederea însă şi desfășurarea unor acţiuni de sfidare a autorităţilor constituţionale, prin activităţi premeditate de încorporare în G.O.T.R. a unor tineri din regiune, care încalcă în mod flagrant statutul limitat al acestor efective militare provizorii. Menționăm că G.O.T.R. olosește salariile mari pentru a atrage și recruta tinerii din regiune, instruindu-i la un nivel superior, după care acești specialiști ai G.O.T.R. sunt transferați cu statut de cadre militare calificate după o anumtă perioadă de timp în așa-zisele structuri de forţă al regiunii separatiste.

Doar în prima jumătate a acestui an au fost încorporaţi 150 de recruţi locali în cadrul G.O.T.R., și tot atâțea au fost transferați după instruire în sistemul pretinselor organe de forță ale regiunii. Datele prezentate vorbesc despre faptul că Federația Rusă sprijină și dezvoltă forțele militare separatiste în pofida obligației de a păstra neutralitatea, prevedere esențială a Acordului de încetare a focului din 1992. Federația Rusă subsidiază unitățile de apărare și securitate ale regiuni transnistrene, transferă echipament militar și tehnică de luptă, asigură efectivul militare cu exerciții și conducere militară efectivă, deși ar fi trebuit să aibă grijă exclusiv de paza și evacuarea munițiilor fostei Armate a 14 din regiune. Este evident că, în acest fel, prezența militarilor ruși în Republica Moldova, reprezină un focar de insecuritate în adresa păcii și stabilității regionale. Statutul G.O.T.R. contravine spiritul și litera Acordului cu privire la principiile reglementării paşnice a conflictului armat, semnat de Republica Moldova şi Federaţia Rusă la 21 iulie 1992, în particular - prevederilor articolului 4, care prevede:
„Unitățile Armatei a 14-a a Forțelor Armate ale Federației Ruse, dislocate în Republica Moldova, vor respecta cu strictețe neutralitatea. Cele două părți în conflict își asumă obligația de a respecta neutralitatea și de a se abține de la orice acțiuni ilicite...... Problemele privind statutul armatei, procedura și termenele retragerii ei pe etape vor fi soluționate în cadrul tratativelor dintre Federația Rusă și Republica Moldova". G.O.T.R. este unul din mijloacele utilizate de Federaţia Rusă pentru a-şi restabili controlul asupra teritoriilor din zona sa de influenţă. Şi asta împreună cu aşa zisele "forţe de "pacificare", ca şi în cazul Georgiei. Prin asta Federaţia Rusă îşi realizează interesele sale, în special pentru a constrînge Republica Moldova ce se confruntă cu un separatism impus să accepte dislocarea de militari străini pe teritoriul său. Este clar că pretinsa misiune de pacificare este un paravan de prezenţă militară în regiune a Federaţiei Ruse şi sfidare a autorităţilor Republicii Moldova, precum şi susţinerii directe din punct de vedere politic, militar şi financiar a regimului separatist din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Prin mesajele sale la nivel internaţional Republica Moldova a propus de mai multe ori modificarea statutului acestei misiuni în una civilă cu un mandat O.N.U./O.S.C.E. La rândul său nu este clară poziţia Federaţiei Ruse în acest sens, pentru că în anii 1992-1995 încercau să obţină resurse financiare şi un mandat O.N.U./O.S.C.E. pentru această misiune. Totodată, Federaţia Rusă menţionează peste tot că operaţiunile sale de „menţinere a păcii", prezenta cazul Transnistriei drept operaţiunea ei cea mai reuşită şi chair superioară practicii O.N.U. Dar în realitate după cum vedem este cu totul altceva. Cu ajutorul material, financiar şi politic al Rusiei, în special al trupelor ruse din Armata a 14-a/G.O.T.R., în raioanele de est ale Republicii Moldova autorităţile separatiste şi-au creat un "sistem de securitate" conform „standardelor ruseşti", pentru că aşa zisele forţe armate transnistrene sunt în realitate trupe ruseşti care fac parte neformal din Forţele Armate ale Federaţiei Ruse, şi sunt privite de Moscova ca atare şi utilizate de ea ca element de şantaj şi presiune în relaţiile cu Chişinăul. Dacă nu vom reacţiona, ne vom trezi ca şi în cazul Georgiei cu cu „absorbirea" pretinselor forţe armate ale regiunii transnistrene de către Minsiterul Rus al Aparării, Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse şi Ministerul Afacerilor Interne al Federaţiei Ruse. Republica Moldova nu consideră prezența militarilor ruși G.O.T.R. și nici prezența Pacificatorilor ruși drept un motiv de sărbătoare după 25 de ani de folosire abuzivă a documentului de încetare a foctului în scopul întăririi forțelor separatiste. În aceste condiții, RM trebuie să considere câteva instrumente de intervenție pentru a curma aceste practici reprobabile, care contrazic în mod flagrant spiritul și litera Tratatului Politic de Bază, încheiat în noiembrie 2001, între R.M. și Federația Rusă. Printre aceste măsuri imediate care se cer de luat vom menționa următoarele:

Propuneri adresate autorităţilor Republicii Moldova

1. Autoritățile R.M. trebuie să adopte o politică de limitare drastică a accesului militarilor ruși în R.M., și să denunțe expres clauzele Acordului din 1992, care ar asigura, în opinia părții ruse, "acceptarea unui statut legal acestor trupe, G.O.T.R. din partea Guvernului R.M.". Guvernul R.M. trebuie să reconfirme poziția oficială a R.M., după adoptarea Declarației Parlamentului R.M., de a cere Federației Rusei retragerea deplină, totală, garantată, a tuturor militarilor, muniției de luptă și tehnicii de luptă, amplasată în regiunea transnistreană a R.M.. Poziția oficială a R.M. trebuie să mențină principiul după care evacuarea completă și necondiționată a arsenalului și tehnicii de luptă include necondiționat și armele transferate în mod ilegal unităților militare și paramilitare transnistrene.
2. Autoritățile R.M. trebuie să aplice sancțiuni de circulație în privința comandanților G.O.T.R. și altor ofițeri, care-au decis cu de la sine putere, fără autorizarea autorităților R.M., exerciții militare de luptă, desfășurate împreună cu unități militare și paramilitare transnistrene, fără a cere acordul R.M. și în pofida avertismentelor repetate care li s-au făcut. Lista persoanelor supuse acestui regim se anexează.
3. Procuratura Republicii Moldova trebuie să declanșeze proceduri de anchetă penală contra acelor militari transnistreni și ruși, care-au blocat participarea observatorilor militari ai RM (sau OSCE) la orice fel de activități de monitorizare, inspectare, informare și documentare, care țin de supravegherea zonei de securitate (lista se anexează), conform statutului recunoscut lor de către autoritățile R.M.
4. Autoritățile R.M. trebuie să ceară mediatorilor și observatorilor în formatul „5+2" restabilirea funcției de bază a Misiunii O.S.C.E. de a inspecta toate obiectivele militare ale G.O.T.R. , ie. Colbasna, alte locațiuni despre care există informații că ar fi depozitate arsenal militar, echipament, tehnică și muniție de luptă, care au aparținut Armatei a 14. Observatorii militari ai Misiunii O.S.C.E. trebuie să reia neântârziat misiuni de inspectare și verificare a Zonei de Securitate, în care au fost întroduse în mai multe rânduri echipament și militari, care nu ar trebui să fie staționați în aceste locații. Mediatorii și observatorii internaționali ai formatului „5+2" vor informa părțile interesate asupra situației din zona de securitate, cu scopul de a întări instrumentele de prevenire a riscurilor în zona de securitate.
5. Autoritățile R.M. trebuie să adopte o politică de circulație limitată a tuturor persoanelor, care susțin că reprezintă structurile oficiale ale regimului separatist din stânga Nistrului, până depășirea pericolelor de securitatate națională, în această regiune a R.M. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene permanent va solicita o monitorizare specială din partea organizațiilor internaționale (O.N.U., Co.E., O.S.C.E.). a exercițiilor militare neautorizate ale G.O.T.R., a transferurilor de arsenal militar și tehnică de luptă către unitățile paramilitare ilegale și menținerea unor surse de instabilitate și riscuri militare pentru R.M.
6. R.M. trebuie să reia acțiunile diplomatice și politice de implicare a (O.N.U., Co.E., O.S.C.E.) în procesul de retragere ordonată și totale a militarilor, echipamentului și munițiilor rusești de pe teritoriul său suveran. Aceasta cere o implicare mai convingătoare a Misiunii OSCE și a partenerilor săi occidentali, a Ucrainei și Rusiei, în procesul de evaluare a stocurilor de muniții depozitate la G.O.T.R., identificarea stocurilor necontorizate, și revenirea la proiectele anterioare de distrugere ordonată a armamentelor netransportabile aflate sub controlul G.O.T.R. Se cere şi un ajutor financiar corespunzător Republicii Moldova din partea comunităţii internaţionale. În acelaşi timp autorităţile vor cere crearea unui mecanism internaţional pentru retragerea completă, monotorizată şi ireversibila a potenţialului militar şi trupelor ruse.
7. Recunoasterea G.O.T.R. ca forţă militară străină stationată ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, cu aprobarea cadrului legislativ necesar, precum şi revizuirea/anularea acordurilor internaţionale în vigoare în domeniu.

Anexa 1: Lista persoanelor (G.O.T.R.):

- Reprezentanţii Federaţiei Ruse în CUC (inclusiv Copreşedinţii din partea Federaţiei Ruse în perioada anilor 2012-2017);
- Comandantul G.O.T.R., colonel Dmitrii Zelencov;
- Observatorii Militari al Forţelor Pacificatoare - din partea Federaţiei Ruse;
- Ofiţerii statului major a G.O.T.R. - colonel Jadin Alexei şi colonel Râbacov Serghei;
- Conducerea Districtului Militar Vest a Federaţiei Ruse, general-colonel Sidorov Anatolii, Cartapolov Andrei, general-locotenent Astapov Victor.

Anexa 2 - Lista persoanelor (conducerea pretinselor unități militare și de securitate transnistrene):

- Ministrul de Interne Ruslan Mova;
- Vice-ministru de Interne Serghei Levinschii;
- Vice-ministru de Interne Roman Şemetiuc;
- Vice-ministru de Interne Andrei Cnîş;
- Comandantul Brigăzii Motorizate a M.A.I. - Gheorghiţa Denis;
- Comandantul Brigăzii cu Destinaţie Specială a M.A.I.;
- Ministrul Apărării - Oleg Obrucicov;
- Şeful Statului Major Serghei Gherasiutenco;
- Vice minsitrul Apărării - Alexandr Dronicov;
- Ministrul Securităţii de Stat - general-maior Valeriu Ghebos;
- Vice-ministru Securităţii de Stat colonel Martânov Emil;
- Comandatul Detaşamentului de Grăniceri a MSS Andrei Repida;
- Preşedintele Comitetului Vamal de Stat Vitalie Neagu;
- Adjunctul Preşedintelui Comitetului Vamal de Stat Alexei Lipovţev;
- Adjunctul Preşedintelui Comitetului Vamal de Stat Serghei Hanchevici;
- Procurorul Anatol Gureţchii;
- Preşedintele Comitetului de Anchetă - Veaceslav Bânzari;

Semnatari
- Rosian Vasiloi, I.D.I.S. „Viitorul"
- Ion Leahu, colonel în rezervă, fost membru în C.U.C. din partea Republicii Moldova
- Oazu Nantoi, I.P.P.
- Ion Manole, Promo-Lex
- Igor Munteanu, I.D.I.S. „Viitorul"
- Veaceslav Ioniţa, I.D.I.S. „Viitorul"
- Vitalie Marinuţa, fost Ministru al Apărării, Organizaţia Veteranilor şi Rezerviştilor din Republica Moldova
- Dionis Cenuşa, politolog
- Victor Chirilă, A.P.E.
- Vlad Turcanu, Jurnalist, Comentator Politic

Grafica - I.M.

--------------------------------------------------------
[1] europalibera.org.
[2]http://www.timpul.md/articol/news-alert----serghei-lavrov-cine-insista-ca-armata-rusa-sa-fie-scoasa-din-transnistria-ii-doresc-razboi-117122.html - 1 Septembrie 2017
[3]https://deschide.md/ro/stiri/social/17578/Generalul-Costa%C8%99-Suntem-%C3%AEntr-o-stare-de-amenin%C8%9Bare-permanent%C4%83-din-partea-Kremlinului.htm şi
http://tvrmoldova.md/politic/generalul-ion-costas-in-aer-miroase-a-praf-de-pusca-suntem-permanent-amenintati-de-kremlin/

footer