Revista Art-emis
Noul Contract Social pentru Republica Moldova PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, Chişinău   
Duminică, 27 August 2017 22:32

Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, ChişinăuÎmi amintesc ziua istorică de 27 august 1991, când, în drum spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, la una din staţiile din centrul Chişinăului l-am observat pe maestrul Emil Loteanu. Cu un aparat de radio portativ la ureche şi absorbit în totalitate de ştirile difuzate, puteai lesne constata că marele regizor era trup şi suflet în sala de şedinţe a Parlamentului, unde se discuta textul Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova. Şi nu numai în Chişinău, ci şi în toate centrele raionale şi satele Republicii Moldova, cetăţenii manifestau un viu interes faţă de dezbaterile din Parlament, care erau transmise în direct, - dovadă a popularităţii şi încrederii populaţiei de care se bucura, în acei ani, forul legislativ suprem. După o jumătate de secol de privaţiuni de tot soiul, majoritatea covârşitoare a populaţiei se aştepta, pe atunci, ca organul reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului să procedeze neîntârziat la elaborarea şi implementarea unor multaşteptate legi, care să asigure tranziţia de la un regim comunist dictatorial spre o societate cu adevărat liberă, pluralistă şi democratică, de factură europeană, în care supremaţia legii, prosperitatea şi bunăstarea cetăţenilor, prin edificarea unor instituţii democratice stabile şi a unei puternice clase de mijloc, să devină o regulă respectată în egală măsură de către clasa politică şi societatea civilă.

Din nefericire, după 26 de ani de „reforme" interminabile şi „tranziţii" mimate, cetăţenii Republicii Moldova au ajuns să nu mai aibă nicio încredere în forul legislativ suprem: la începutul anului 2016, circa 90 % din respondenţi „nu prea aveau" sau nu mai aveau deloc încredere în Parlament, de o „popularitate" identică „bucurându-se" și celelalte instituții ale puterii. În condițiile în care mai rămâne doar un an până la expirarea mandatului actualului legislativ, Guvernul se lansează inopinat într-o „amplă reformă", fără alte garanții de eficiență decât o reducere declarată a numărului ministerelor de la 16 la 9. Cât privește instituția prezidențială, modificarea procedurii de alegere a șefului statului nu a făcut decât să aducă în funcția respectivă un lider de partid extremist, care califică prezența trupelor Federației Ruse pe teritoriul Republicii Moldova drept „una de succes care trebuie continuată" (!). Capac peste toate, schimbarea sistemului electoral pe fundalul protestelor masive ale societății civile și avizului negativ al Comisiei de la Veneția, pune Republica Moldova într-un pericol real de izolare politică fără precedent din partea Uniunii Europene.

Nemulțumiți de nivelul înalt al corupției, dar și de rezultatele dezastruoase ale recentelor alegeri prezidențiale, tot mai mulți moldoveni renunță definitiv la cetățenia moldovenească, accentuând și mai mult dramatica hemoragie demografică. Conform statisticilor oficiale, populația Republicii Moldova scade, în medie, cu câte 8.000 de persoane anual sau 106 persoane zilnic, constituind echivalentul a cinci - șase sate cu un număr mediu de 1.300 de locuitori fiecare. Potrivit prognozelor și în probabilitatea menținerii actualei stări de lucruri, în următorii 10-15 ani, populația Republicii Moldova se va mai reduce cu circa 1/3 din numărul total, ajungându-se la numai un milion de locuitori.

Actualmente, se constată o clară discrepanţă între statutul declarat şi oficial al Parlamentului, pe de o parte, şi cel real, de facto. Astfel, la nivel declarativ, fiind ales de către cetăţeni prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, Parlamentul Republicii Moldova „reprezintă voinţa poporului şi are dreptul să exercite cele mai importante prerogative aparţinând în exclusivitate poporului în calitatea lui de deţinător al suveranităţii naţionale"[1]. Pe de altă parte, însă, de ani buni deja, Parlamentul nu mai este constituit pe criterii doctrinare, respectiv, din fracțiuni parlamentare în forma lor clasică în bază de liste ale partidelor, organizațiilor social-politice și blocurilor electorale, ci conform unor interese înguste de grup, în lipsa oricărei transparențe în procesul legislativ parlamentar.

Se poate afirma cu toată certitudinea despre o erodare masivă a întregului model politic, social-economic şi chiar cultural urmat de Republica Moldova de la proclamarea independenţei de stat, dat fiind că, practic, nici unul din obiectivele majore proclamate la începutul anilor '90 nu a condus la rezultatele scontate: sistemul pluripartit este, practic, inexistent; nu s-a ajuns la nişte reguli clare şi acceptate de concurenţă şi conlucrare între putere şi opoziţie; principiul separaţiei puterilor în stat rămâne doar un deziderat teoretic; necesitatea unei puternice clase de mijloc în calitate de suport al modelului democraţiei liberale nici nu mai figurează ca temă de dezbatere politică, iar, - lucru cel mai grav, - perspectivele integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană rămân aşa cum au fost şi în primii ani de independenţă, o Fata Morgana. De la ampla mișcare populară pentru Limbă, Alfabet și Adevăr istoric de la finele anilor '80, astăzi, în chiar inima Chișinăului, este ovaționată, într-un delir orwellian, „Armata Roșie eliberatoare"!

Chiar şi cele mai plastice şi moderate critici la adresa stării prezente de lucruri susţin că, actualmente, Republica Moldova se aseamănă cu o vitrină spartă, iar realităţile care se văd din spatele recentei „istorii de succes" sunt înfiorătoare: „Instituţiile statului şi, în primul rând, Parlamentul, Justiţia şi Banca Naţională, se află în buzunarele oligarhilor şi ale reţelelor mafiote. O parte din deputaţi şi-au scos partidele şi mandatele la licitaţie. Deciziile legate de soarta Republicii Moldova se iau nu la Preşedinţie, Parlament sau Guvern, ci în bordelurile oligarhilor. Din întuneric, şobolanii ghiftuiţi rod seifurile în care se află miliardele altor bănci. Cam peste tot, mercenarii au luat locul demnitarilor publici. Fiecare funcţie şi loc de muncă sunt vândute, sau repartizate după criterii de partid"[2].

Reieşind din cele expuse şi pornind de la necesitatea stringentă de transparentizare a activității Parlamentului și a actului de guvernare în ansamblu, prin adoptarea de reguli clare şi obligatorii pentru toţi, trebuie să constatăm, totodată, enorma dificultate şi, probabil, chiar imposibilitatea identificării unor soluţii în sine, autonome, care să contribuie doar la transparentizarea activităţii procesului legislativ parlamentar sau a celui guvernamental, în condiţiile în care celelalte componente esenţiale ale modelului pe care îl urmează Republica Moldova timp de 26 de ani, îşi demonstrează aceeaşi ineficienţă.

În aceeaşi ordine de idei, însăşi activitatea Parlamentului şi procesul legislativ vor rămâne şi în continuare netransparente, cât timp o bună parte din „aleşii poporului" continuă să se conducă de un „cod moral" cu totul specific[3]. Aşadar, cu referire la măsurile ce ar trebui întreprinse pentru menţinerea actualei paradigme europene a Republicii Moldova, în condiţiile în care populaţia manifestă o dezamăgire şi un dezinteres tot mai pronunţat faţă de „vectorul european" al actualei coaliţii pestriţe de guvernare, - care a ajuns să se constituie conform unor interese obscure de grup şi nu pe criterii doctrinare, - posibilele soluţii de depăşire a crizei profunde şi multiaspectuale s-ar putea formula, generic, în cadrul unui Nou Contract Social pentru Republica Moldova. Unele elemente ale acestui Nou Contract Social ar fi următoarele.

În primul rând, se face necesară readucerea în concordanță a modalității de alegere a Președintelui Republicii Moldova cu tipul de regim politic fixat în Constituție. Așa cum din 21 iulie 2000 în Republica Moldova este instituit regimul parlamentar de guvernare, urmează ca Președintele Republicii Moldova să fie ales în continuare de Parlament, menținându-se limitarea prerogativelor sale în favoarea organului legislativ suprem. Cu referire la activitatea Parlamentului, se cere modificat Regulamentul acestuia, în sensul prevederii interdicţiei prin lege a fenomenului ruşinos al traseismului şi al transfugilor dintr-o fracţiune parlamentară în alta, astfel încât, în cazul în care unii deputaţi decid, eventual, să părăsească fracţiunea parlamentară cu care au intrat în Parlamentul Republicii Moldova, decizia respectivă să se soldeze neapărat cu pierderea mandatului de deputat. O altă lege ar urma să oblige Parlamentul Republicii Moldova de a institui şi respecta regula consultării obligatorii a grupurilor de interese ce sunt afectate în procesul legislativ.

Cu referire la activitatea puterii executive supreme a Republicii Moldova, până în prezent lipseşte o lege care să oblige Guvernul să-şi prezinte în Parlament raportul cu privire la modul în care şi-a realizat Programul de guvernare. Dar, mai presus de toate soluţiile şi paşii ce necesită a fi întreprinşi în regim de urgenţă, o reală schimbare a stării de lucruri în Republica Moldova este posibilă doar ca urmare a adoptării unei noi mentalităţi şi a unui nou comportament în viaţa politică, în conformitate cu normele etice şi morale unanim acceptate şi respectate în cadrul societăţii civile; când procedura demisiei de onoare din funcţie va deveni un reflex obişnuit al oricărui funcţionar de stat, de orice rang, comportamentul şi acţiunile căruia nu mai cadrează, la un moment dat, cu normele şi procedurile legale şi/sau etico-morale. Altfel spus, o reală schimbare a stărilor de lucruri în Republica Moldova este posibilă doar ca o consecinţă a primenirii democratice radicale a actualei clase politice.

------------------------------------------------------
[1] Republica Moldova. Ediţie enciclopedică, Chişinău, „Enciclopedia Moldovei", 2009, p. 220.
[2] Alecu Reniţă, Vitrina, www.art-emis.ro/jurnalistica/3374-vitrina.html (17 februarie 2016).
[3] Victor Ciobanu, Nesimţiţii poporului, www.ziarulnational.md/victor-ciobanu-nesimtitii-poporului/

footer