Revista Art-emis
„Eliberarea” celebrată de Dodon PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, Chişinău   
Miercuri, 23 August 2017 21:13

Dodon 24 august 2017„24 august - o dată semnificativă în istoria Moldovei. Această zi simbolizează eliberarea ţării noastre de sub ocupaţia fascistă. Cu prilejul aniversării a 73-a a Operaţiunii Iaşi-Chişinău, sub egida Preşedintelui Republicii Moldova, vor avea loc mai multe evenimente festive. La ora 10:00, în data de 24 august, la Complexul Memorial « Capul de pod Şerpeni », va avea loc ceremonia de depunere de flori la Focul Veşnic. Va fi deschisă o bucătărie în care va fi preparat tradiţionalul terci soldăţesc. La ora19:00, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, va avea loc un concert festiv. Pe scenă vor evolua Orchestra Prezidenţială, corul Arhieresc de la Mănăstirea Curchi şi artistulul emerit al Rusiei, Grigori Leps. Îi invitam pe toţi, indiferent de viziunile şi preferinţele politice, cărora le este scumpă memoria eroilor căzuţi pentru eliberarea Moldovei, să participe la acţiunile cu prilejul acestei zile". (Apelul lui Igor Dodon - Preşedintele Republicii Moldova, succesor caricatural de idei al generalului Alexandr Lebed care, în 1992 a afirmat: „Tricolorul este steagul fascist al lui Antonescu!" - Nota redacţiei).

Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a decis să celebreze pe data de 24 august 2017 numita de el „eliberare a Moldovei de fascism". Sunt convins: I. Dodon habar nu are prin ce drame teribile au trecut oamenii, locuitori ai interfluviului Pruto-nistrean în anul 1944 şi următorii, ce l-au succedat. Să recapitulăm, un pic, istoria:

Prima „eliberare"

La 16 martie 1944 forţele militare ale Frontului II Ucrainean (comandant, mareşalul U.R.S.S. Ivan S. Konev) au ajuns la Nistru - frontiera de stat a României. În pofida rezistenţei dârze, opuse de ostaşii români, alături de cei germani, în următoarele trei zile, trupele sovietice au cucerit Soroca şi încă 40 de localităţi basarabene. Iar la 26 martie 1944 ostaşii Armatei Roşii au ajuns la Prut, luând sub controlul lor localităţile Otaci, Drochia, Râşcani, Floreşti, Bălţi ş.a. Înaintarea trupelor sovietice a încetat. Pe teritoriile, ocupate de sovietici, populaţia locală a fost constrânsă să hrănească militarii Armatei Roşii, fapt ce a dus la o serioasă penurie de produse alimentare (în august 1944). Băştinaşii au fost mobilizaţi la munci primejdioase vieţii şi sănătăţii lor: în condiţiile bombardamentelor, ei au fost forţaţi să restabilească căile ferate Râbniţa-Floreşti şi Bălţi-Edineţ, să curețe Prutul de „munţi de cadavre, ce împiedicau curgerea apei". Aşa cum remarcă profesorul Valentin Beniuc, în conformitate cu decizia Consiliului Comisarilor Poporului al R.S.S. Moldoveneşti (C.C.P. al R.S.S.M.) din 29 aprilie 1944, bărbaţi, femei şi copii din raioanele Orhei, Susleni, Criuleni, Bravicea au fost mânaţi la anihilarea minelor, puse în pământ de forţele militare germane şi române la retragere. Numai în raioanele Corneşti şi Ungheni au fost curăţate 105 ha de teren minat, pe care şi-au găsit moartea sau au fost rănite 377 de persoane civile[1], basarabeni. Oamenii erau impuşi să se ia la braţ unul cu altul şi să meargă pe câmpul minat. Nenorociţii care călcau pe mine erau sau ucişi, sau grav răniţi. Ultimii au fost împuşcaţi de trupele N.K.V.D., altfel spus - au fost „eliberaţi" de chinuri.

Concluzie: în primăvara anului 1944 sovieticii au intrat cu forţele lor militare în România, aducând cu ei „guvernul"-marionetă al numitei R.S.S.M., au mobilizat lumea la munci forţate fără a se gândi la recompensă bănească sau materială a muncii prestate, au trimis la moarte sigură bărbaţi, femei, copii pentru a dezamorsa minele, amplasate de trupele româno-germane la retragere.

A două „eliberare"

Linia frontului s-a stabilizat pe segmentul Ungheni-Orhei şi la est spre Nistru. Pentru a se pregăti de ofensivă (viitoarea operaţiune militară, numită de sovietici „Operaţiunea Iaşi-Chişinău"), Înaltul Comandament sovietic a decis la 5 mai 1944 să evacueze populaţia din zona frontului înspre nordul R.S.S.M. Conform deciziei C.C.P. al R.S.S.M. din 8 mai 1944, toată populaţia din raioanele Ungheni, Corneşti, Bravicea, Orhei, Susleni, Dubăsari, Slobozia şi Criuleni urma fi evacuată, iar din raioanele Făleşti, Sângerei, Chiperceni, Grigoriopol şi Tiraspol - evacuată parţial. Conform surselor arhivistice, au fost evacuate cu forţa 71.461 familii, care numărau 263.777 persoane[2]. Lumea, supusă evacuării, s-a împotrivit care şi cum a putut. Şi asta, deloc întâmplător: autorităţile comuniste nu au creat condiţii pentru evacuarea oamenilor şi nu era nici o siguranţă că proprietăţile lăsate vor fi ocrotite. Omiţând multe abuzuri şi decizii proaste ale guvernanţilor sovietici, nu putem să nu remarcăm lipsa condiţiilor sanitare şi de igienă, ceea ce a dus la o explozie a tifosului exantematic (în iunie 1944 de această maladie erau afectate 4.351 persoane, în rezultat câteva mii au murit).

La 20 august 1944 trupele sovietice au trecut în ofensivă, iar la sfârşitul lunii oamenii, supuşi evacuării, s-au întors la casele lor. Ei nu puteau crede ochilor. Bravii militari sovietici nu doar au curăţat depozitele şi beciurile oamenilor de provizii şi băuturi, dar au şi scos uşi, ferestre, au rupt garduri etc., toate acestea sub pretextul „necesităţilor de război". Întorşi din numita „evacuare", slăbiţi de foamete şi boli, „oamenii şi-au găsit casele distruse, iar averea prădată. Într-o stare deplorabilă erau şcolile, clădirile administrative, bisericile"[3]. Iată ce-şi aminteşte dl Efim Şalin după întoarcerea familiei lui din evacuare: „Pe la sfârşitul lui august [1944] am primit o veste nespus de îmbucurătoare. S-a anunţat ca fiecare să se întoarcă la casele lor. Îmi amintesc cât de înviorată era ziua aceea. Drumul se îndesea cu căruţe, unii o luau de-a dreptul pe jos, că ar fi mai aproape. Iar când am ajuns în sat ne apucase o mare jale. Satul [Ocniţa-Răzeţi, comuna Cucuruzeni, raionul Orhei] era de nerecunoscut: ogoarele nefiind semănate, erau îmburuienate de nu se vedea omul... Îmi amintesc că în acea zi mama nu se mai putea opri din plâns, de cum arăta casa şi ograda noastră: buruiană toată ograda ca la tot satul, toate uşile de la casă, sarai şi de la beci erau luate, iar ferestrele erau stricate. În beci rămăseseră numai butoaiele goale cu fundurile găurite de gloanţe, care pluteau în vinul vărsat şi amestecat cu apă de ploaie. Multe lucruri din casă nu s-au mai găsit..."[4]. În monografia menţionată, profesorul V. Beniuc a prezentat scene de groază privind comportamentul militarilor ruşi: case transformate în grajduri pentru cai, biserici vandalizate cu icoane găurite de gloanţe şi călcate cu picioarele. Autorul a depistat cine au fost „eliberatorii" - vandali: militarii brigăzii motorizate nr. 56 a Armatei 52[5].

Concluzie: sub pretextul ocrotirii vieţii oamenilor în zona confruntării militare directe, sovieticii au forţat lumea să plece în locuri neadaptate traiului, impunându-i să îndure foame, neasigurându-i cu detergenţi şi alte lucruri necesare vieţii cotidiene, ceea ce a dus la o explozie a tifosului exantematic şi, respectiv – la moartea câtorva mii de oameni. Gospodăriile lăsate au fost devastate („eliberate") de militarii sovietici sub motivul „necesităţilor" războiului, biserici şi mănăstiri vandalizate etc.

A treia „eliberare"

La 23 august 1944, la Bucureşti, regele Mihai I a ordonat arestarea mareşalului Ion Antonescu, a numit un alt prim-ministru, a anunţat ieşirea României din războiul împotriva statelor şi popoarelor Coaliţiei antihitleriste şi a declarat război Germaniei. La 24 august 1944 trupele sovietice au cucerit oraşul Chişinău - capitala R.S.S.M. Acea zi a fost considerată de sovietici ca „ziua eliberării Moldovei de sub cotropitorii fascişti germano-români"[6]. Operaţiunea militară „Iaşi-Chişinău", numită „cea de-a şaptea lovitură stalinistă"[7], între altele, s-a încheiat cu restabilirea regimului comunist în întreaga R.S.S.M. Reprezentanţii regimului totalitar sovietic (militari, activişti ai P.C. (b) din U.R.S.S., administratori) s-au comportat deosebit de brutal cu populaţia băştinaşă. Ei îşi dădeau aere de „eliberatori" şi „victorioşi", mulţi din ei, în stare de ebrietate, arestau şi maltratau populaţia civilă, violau sau încercau să violeze tinere sau femei etc., etc. Revenită în Basarabia (R.S.S.M.) puterea sovietică a realizat mobilizarea totală a bărbaţilor. Dacă până la venirea Armatei Roşii pe teritoriul numitei R.S.S.M., în localităţile rurale erau 343.000 bărbaţi, în decembrie 1944 rămăsese doar 77.719 (sau circa 10 % din forţa de muncă!). Restul - 265.281 - au fost mobilizaţi în felul următor: în Armata roşie (Fronturile 2 şi 3 Ucrainene) - 123 776 persoane, în districtele militare Harkov, Odesa şi Kiev - 91 978 persoane, în N.K.V.D. - 378 persoane, în unităţile militare dislocate la frontiera cu România - 966 persoane. Restul bărbaţilor, de regulă - de alte etnii decât români (găgăuzi, cehi, unguri etc.), dar şi români, au fost trimişi la întreprinderile industriei grele din Federaţia Rusă sau la scos cărbune în minele din Dombas. A treia parte din cei mobilizaţi au fost trimişi la şcoli de meserii (ucenici), (în limba rusă fabricino-zavodskie şcolî, FZO - şcoli din cadrul uzinelor şi fabricilor).

Bărbaţii moldoveni, mobilizaţi la front, de multe ori - tata cu feciorii, sau fraţi, rude - necunoscând limba rusă, neinstruiţi, au fost trimişi pe cele mai primejdioase sectoare ale Frontului de Est - la Balaton (Ungaria), la Königsberg sau Berlin (Germania) -, unde au fost folosiţi în calitate de carne de tun. Circa 50.000 de moldoveni nu s-au întors de pe câmpurile de luptă. Dar pentru basarabeni războiul nu s-a încheiat la 9 mai 1945, odată cu capitularea necondiţionată a Germaniei. Ei au fost urcaţi în trenuri şi duşi să lupte împotriva Armatei japoneze în Manciuria şi nordul Coreii, pentru satisfacerea ambiţiilor politice ale regimului stalinist. În rezultat, I. Stalin şi-a satisfăcut orgoliul - cel puţin jumătate din Coreea a devenit comunistă. Rămâne comunistă până în ziua de astăzi, avânt un regim totalitar de origine stalinistă, necooperant cu lumea civilizată. Iată că Igor Dodon a găsit limbă comună cu reprezentanţii Coreei de Nord. Dar acesta e alt subiect.

Recapitulăm: comisariatele militare ale Fronturilor 2 şi 3 Ucrainene au luat sub controlul lor real numita R.S.S.M. Ele au promovat o mobilizare totală a bărbaţilor basarabeni, trimiţându-i pe front, la munci grele în industria grea sau minele de cărbune. Urmările acestei politici au avut efecte dezastruoase pentru noi. Apăruse problema demografică: depopularea forţată a satelor de bărbaţi - principala forţă de muncă din agricultură, a apărut decalajul bărbaţi-femei, natalitatea a scăzut dramatic etc. Tinerii plecaţi pe şantierele Federaţiei Ruse sau Ucrainei au fost folosiţi ca forţă de muncă ieftină, necalificată, prost îmbrăcată, hrănită, salarizată. În consecinţă - am avut familii distruse, populaţie înfricoşată, supusă rusificării şi altor abuzuri din partea autorităţilor comuniste.

Concluzie: ceea ce a urmat actului din 24 august 1944 a însemnat un dezastru pentru basarabeni. Am avut mii de tineri şi mai în vârstă care nu s-au mai întors de pe fronturi, tineri trimişi la munci grele, în condiţii vitrege, peste frontierele R.S.S.M., mulţi din ei nu s-au întors, rămânând cu traiul, la locurile de muncă, întemeindu-şi acolo familii. Pe teritoriul R.S.S.M. administraţie rusească, îngâmfată, în stare de ebrietate (cu excepţii, bineînţeles), venită cu tot cu familii, stabilită în apartamentele, confiscate de la proprietarii de drept şi de fapt.

Şi am putea continua la nesfârşit. Bineînţeles, basarabenii au opus rezistenţă ocupantului sovietic: au fost cazuri de rezistenţă armată; bărbaţii s-au ascuns în faţa mobilizării totale, promovate de ocupantul bolşevic. Subiectul merită dezvoltat: să nu se lase impresia cum că moldovenii au fost entuziasmaţi de „eliberatorii" care „uitaseră" să plece.

Întrebarea firească: Igor Dodon ce doreşte să celebreze la 24 august 2017? De ce concert în Piaţa Marii Adunări Naţionale?
Răspunsul este: Igor Dodon va sărbători începutul marii tragedii a basarabenilor - 24 august 1944 - punctul de pornire a re-comunizării României dintre Prut şi Nistru, a celei de-a două ocupaţii sovietice, numită de Dodon „eliberare".

Întrebare finală: când oare ne vom elibera de Dodon?
Răspuns: cu cât mai repede, cu atât mai bine!

Şi încă ceva, foarte important. Basarabenii au mai fost „eliberaţi": în anii 1946-1947, datorită politicilor, promovate de sovietici, a foametei organizată de Kremlin şi subalternii acestuia de la Chişinău, 200.000 de concetăţeni de-ai noştri au „eliberat" spaţiul terestru trecând la cele veşnice, exterminaţi prin foamete. În 1949, apoi 1951, alte mii de basarabeni au „eliberat" pământul natal, fiind trimişi - pentru vecie - în Siberia sau nordul Kazahstanului.

Aranjament grafic - I.M.

---------------------------------------------------
[1] В. Бенюк. Тоталитаризм как реальность: историко-политологическое исследование на примере послевоенной Молдовы, [V. Beniuc. Totalitarismul ca realitate: studiu istorico-politologic. Exemplul Moldovei], Chişinău, 1998, p. 38.
[2] Ibidem, p. 39.
[3] Ibidem, p. 43.
[4] Efim Şalin. Vremurile în care am trăit, Iaşi, Editura Stef, 2016, p. 47.
[5] V. Beniuc. Totalitarismul ca realitate: studiu istorico-politologic. Exemplul Moldovei, p. 45.
[6] Istoria RSS Moldoveneşti, vol. I, Chişinău, 1970, p. 523 (carte în grafia rusă).
[7] https://ru.wikipedia.org/wiki/ Десять_сталинских_ударов [accesat la 19 august 2017]

footer