Revista Art-emis
Arma nucleară - asigurare de viaţă sau paşaport pentru infern PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 16 August 2017 20:17

SUA-Coreea de NordCând liderii a două state care au armă nucleară mai sunt şi impulsivi, mai mult, şi imprevizibili, ba şi mai mult, se încleştează într-o ceartă publică mondială în care nu-şi mai aleg epitetele şi tipurile de ameninţare, războiul mondial inimaginabil de catastrofal pare să izbucnească dintr-o clipă-n altă. Va fi aşadar război între America lui Donald Trump şi Coreea de Nord a lui Kim Giong-un? Sau măcar acţiuni militare reciproce pe cât posibil limitate? Presă mondială cea mai zgomotoasă şi tot mai dependenţă de adrenalină are de ciugulit în aceste clipe un subiect gneros pentru a se isteriza şi a-şi speria consumatorii. Şi nu nu ezită să o facă. Din fericire, însă, mai sunt şi comentatori publici chiar mai bine informaţi şi oricum raţionali care nu-şi pierd luciditatea.

Şi ei judecă de pildă cam aşa: în fond, de ce-ar fi oare musai, acum, un asemenea război? Pentru că:

1. Războiul din Coreea din 1950-1953 s-a oprit fără un tratat de pace între beligeranţi iar naţiunea coreeeana a rămas divizată în două state vrăjmaşe şi mereu învrăjmăşite (şi de alţii, de prin jur) până azi;

2. Coreea de Nord, care trece prin mari dificultăţi interne (economice, sociale etc.), e izolată şi sancţionată şi pe plan internaţional, nu poate fi sigură că nu va cunoaşte o explozie populară de revoltă (sau un puci de palat) care să răstoarne actualul regim. Lui Kim Giong-un îi trebuie o „asigurare pe viaţă" a regimului sau şi această e bomba atomică. Până şi ziariştii occidentail îi dau dreptate(?!): liderii militari pakistanezi sau cei religioşi din Republica Islamică Iran n-au putut fi clintiţi de la putere, căci au avut program sau chiar armă nucleară, dar Saddam şi Kaddafi, fără proptea nucleară, au fost asasinaţi după scenarii pe care le invidiază şi Hollywoodul. Păi să-şi taie Kim al treilea craca atomică pe care stă sus?

3. Preşedintele Trump a plusat cam dezinvolt pe o atitudine dura faţă de Phenian, deşi avea în faţă precedentele unor înaintaşi de la Casa Albă care au dat, mathematic, chix şi cu binele, şi cu răul, în relaţia cu nord-coreenii. S-a ajuns acum, şi nu numai verbal, atât de departe, încât confruntarea nu se poate termină în coadă de peste, ceva trebuie să se întâmple, măcar de ochii lumii (pardon, ai „comunităţii internaţionale"). Exerciţiile retorice ale liderulului american sunt luate cum se cuvine şi în Mexic, şi în Uniunea Europeană (cel puţin până la proba contrarie...), dar la Phenian nu flexibilitatea în gândire şi umorul primează în reuniunile şi deciziiile politice şi militare.

4. Şi, cel mai important: Coreea de Nord are şi arme nucleare, vreo 60, inclusiv miniaturizate, adică portabile pe rachete, dar şi rachete balistice, inclusiv intercontinentale. Phenianul a declarat că poate ataca nu doar baza americană de la Okinawa şi cea din Guam, dar şi oraşe din Statele Unite, iar cercetători americani ultrainformaţi au confirmat faptul în „Foreign Policy", şi nimeni nu-i contrazice. O lovitură „preventivă" americană ori nord-coreeană ar putea declanşa o catastrofă nu doar regională, ci globală.

Situaţia pare fără ieşire rezonabilă. Există totuşi variante de soluţii puse în cuirculatie de experţi şi prioritară ar fi deschiderea dialogului direct, la nivel responsabil, între Washington şi Phenian. Dar înainte de acest demers, spun chiar politologi americani, este necesar că S.U.A. să recunoască statutul de stat deţinător de arme nucleare al R.P.D. Coreene, chiar dacă nu e vorba de cooptarea acestei ţări în „clubul atomic" al mai marilor lumii (cei cinci din Consiliul de Securitate). În fond, nici India, Pakistanul şi Israelul nu sunt „omologaţi" ca state nucleare şi nu fac parte din „club", dar arme nucleare au, şi de ele se ţine seama.

Oricum „e momentul ca orgoliiile de hiperputere mondială absolută, dar şi cele de ţară mică şi curajoasă să fie lăsate deoparte pentru a se putea caută cu înţelepciune un modus vivendi".

Grafica – I.M.

footer