Revista Art-emis
Cine sunt hunii-ungro-maghiarii ?!? (3/5) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu   
Duminică, 11 Iunie 2017 17:33

Ungurii-3/5„Migra?ia hunilor, din 375 d. Hr., înseamn? marele val de n?v?litori, c?ci pâlcurile lor de avangard? ap?ruser? pustiitoare cu dou?-trei decenii mai înainte..." (Alexander E. Ronnett)

Primul suveran maghiar pofticios al zonei balcanice ?i al regiunilor sudice ?i sud-estice a fost regele Emeric (1196-1204), a c?rui expansiune coincidea cu ambi?iile Scaunului papal prin Inocen?iu al III-lea (1198-1216), privind extinderea ?i hegemonia prozelitismului catolic, sub flamura violent? a Cruciadei a IV-a, prin care a tr?dat pe confra?ii bizantini de aceea?i religie, care i-au primit fr??e?te în Capitala lor, în Cetatea divin? ridicat? de Constantin cel Mare, i-a omenit ?i drept r?splat? cre?tin? i-au m?cel?rit ?i i-au despuiat de sfintele moa?te ?i de toate obiectele liturgice din aur ?i din argint: „...Atunci, crucia?ii luar? cu asalt Constantinopolul, la 13 Aprilie 1204, în Vinerea Patimilor, pe care-l jefuir? barbar trei zile ?i trei nop?i, oferind un trist final de cruciad?, un detestabil brigandaj interna?ional în locul eliber?rii ?i ap?r?rii cre?tinilor în fa?a musulmanilor, a?a cum fusese predicat? aceast? cruciad?..." (Riley-Smidt, L. et J. The Crusades. Idea and Reality, 1095-1247, London-1981).

În urma?ul lui Emeric, Andrei al II-lea (1205-1235) s-a încropit chiar visul de a deveni cezarul Constantinopolului, iar în teritoriile controlate de el a impus colonizarea cavalerilor teutoni, cum a fost ?i cazul ??rii Bârsei în 1211. Teutonii, neservind intereselor maghiare, ci doar ale papei au intrat în conflict cu Andrei al II-lea care, i-a alungat prin for?? în 1225, nesocotind apoi prin Bela al IV-lea (1235-1270) ?i urm?torii suverani orice Bul?, venit? de la Vatican, dar p?strând cu rigoare preten?ia samavolnic? de hegemonie asupra altor popoare ?i state, de?i unul din cronicarii lor Simon de Keza era de alt? p?rere, sus?inând c? la venirea hunilor în Câmpia Panoniei, romanii-locuitorii ora?elor s-au retras din regiune ?i numai „românii, care au fost agricultorii acestora (ai romanilor), au r?mas de bun?voie în Panonia-Blackis, qui ipsorum-Romanorum-fuere pastores et coloni, remanentibus sponte în Panonia. (Simon de Keza, Gesta Hungarorum, p. 156-157). În expresia lui Keza nu este vorba de romani pur ?i simplu, ci de poporul vlah, dacoromân al Panoniei apar?in?tor proasp?tului ?i marelui Imperiu cre?tin dac al lui Constantin cel Mare.

Hunii au avut reprezenta?ia de s?lb?ticie pe scena european? doar 80 de ani, 372-453, când moare Attila: „La urma urmei Attila, consemneaz? orientalistul Cassel, a fost doar un rege al unui regat al corturilor. Statul lui a disp?rut-pe când dispre?uitul ora? al Constantinopolului a r?mas o putere. Corturile s-au pref?cut în praf ?i pulbere, ora?ele au r?mas. Statul hunilor a fost doar un vârtej..." Cassel, Paulus (Selig), Magyarische Alterthumer,Berlin-1847). Relatarea lui Cassel face referire la spulberarea regatului hun de c?tre daci, dezastru antemerg?tor, dar asem?n?tor ca amploare cu cele de la râul Lech pe 10 August 955, Dobuka-Kyrieleys 1068 sau cel de la Mohacs, din 29 August 1526: „Sfâr?itul domniei hune este iminent, o puternic? coali?ie vlahoroman?, format? din trupe imperiale aliate cu contigente vizigote, alane, france ?i burgunde, condus? de generalul Aetius (dac n?scut la Silistra), înfrânge oastea condus? de Attila, pe Câmpiile Catalunice, la 20 Iunie 451... În urma acestei b?t?lii, regatul hun începe s? decad?. Ultimile lovituri i le dau proprii alia?i, vlahi, dup? moartea lui Attila (453), prin b?t?lia de la Nedao. Regatul hun este astfel distrus, pu?inii supravie?uitori retr?gându-se spre r?s?rit". (Cornel Bârsan, Revan?a Daciei. Ed. Obiectiv, Craiova, p. 121).

Pe fondul desf??ur?rilor evenimentelor Revolu?iei române?ti din Ardeal din prim?vara anului 1848, prin conflictele locale ale ??ranilor r?scula?i pentru înl?turarea iob?giei, apare lovitura n?praznic? a legii recrut?rii propus? de Kossuth Lajos la 11 Iulie 1848, care prevedea mobilizarea unui contigent al mor?ii, de 200.000 de osta?i, obliga?i s? lupte chiar împotriva p?rin?ilor ?i bunicilor lor ?i a aspira?iilor lor de eliberare na?ional?, pân? la moarte. (I. D. Suciu, Revolu?ia de la 1848-1849 în Banat. Bucure?ti-1968, p. 171). Românii ardeleni luaser? atitudine de revolt? fa?? de odioasa lege a recrut?rii care umpluse pic?tura de indignare peste m?sur?, declan?ând în rândul autorit??ilor huno-maghiare setea unei terori f?r? precedent, ostoit? prin masacrul de la Luna Arie?ului-Turda din 12 Septembrie 1848, finalizat cu 30 de victime ucise, precedat de m?celul de la Mihal? din 2 Iunie 1848, soldat cu 14 mor?i ?i 50 de r?ni?i, considerat de George Bari?iu: botezul cu sânge al uniunii. (G. Bari?iu, P?r?i alese din istoria Transilvaniei pe dou? sute de ani în urm?. II, Sibiu, 1890, p. 157). Fa?? de uciga?ul m?cel al huno-ungro-maghiarilor, Avram Iancu amenin?? c? îl va pl?ti cu sângele lor înveninat de ur?. (Silviu Dragomir, Avram Iancu, Bucure?ti-1965, p. 56)

Setea de r?zbunarea a ungurilor se înte?e?te, înro?indu-se de un alt masacru de la N?dab-Arad din 10-11 Septembrie acela?i an, încheiat cu 3 mor?i ?i 20 de oameni t?ia?i cu s?biile. (Arhiva de Stat Arad, Fond. Episcopia Ortodox? din Arad. Actele revolu?iei din 1848-1849. Pachet IV, f. 41). Poate privindu-se peste aceste masacre ?i multe altele de aceea?i cruzime chazaro-turco-mongol?, apare lucrarea: Teroare în Ardeal de Constantin Musta??, carte scris? pe coordonate dramatice, cu fapte tragice care te cutremur? din temelii, cu râuri de sânge curat ?i mult?, prea mult? suferin??, în care se descrie fe?ele diabolice ale crimei ?i chipurile odioase ale criminalilor satanici, consternând orice om din oricare ungher al p?mântului: „...Sunt uluit. N-am vrut s? accept niciodat? c? Ardealul e un sanctuar cu sute de mii de cimitire ?i gropi comune. O hart? a groazei, de criminali cu lec?ii bine înv??ate. Crime premeditate... Schingiuiri de tip medieval. Omoruri prin împu?care, omoruri prin str?pungere cu baioneta, omoruri prin spânzurare, omoruri prin îngropare de vii, omoruri prin t?iere în buc??i. Omoruri prin metode nemaiîntâlnite în lumea civilizat?.
Crime care au fost ?i le-a consemnat istoria ultimelor veacuri. Peste 40.000 uci?i doar în anii 1848-1849... Crime care mai sunt ?i azi, în Mileniul III...(Constantin Musta??, Teroare în Ardeal, vol. I. Ed. Roza Vânturilor, Bucure?ti-2008, p. 7)

Cine ne-a a?ezat în calea prigonitorilor? Soarta istoric? a unui Neam mult prea râvnit ?i Destinul lui m?re?, biruitor ?i nemuritor.

„Istoria neamului românesc, consemna Mircea Eliade, n-a fost decât o lung?, necontenit? ?i halucinant? hemoragie. Ne-am alc?tuit într-un uragan ?i am crescut în viforni??. Popor de frontier?, am luptat ?i am murit pentru to?i." Citat de Alexander E. Ronnett care continu? pe aceea?i idee-tem?: „Desigur, popor de frontier?, na?iune de frontier?, stat în frontier?, înd?r?tul c?ruia centrul ?i occidentul european s-au întocmit ?i dezvoltat cu lini?tea ?i pacea ce singure ?i le-au asigurat între ele. Cât? vreme românii „atle?i ai lui Hristos", aici, la frontier?, ?ineau piept hoardelor expansioniste ale imperiilor asiatice, acolo, în centrul ?i occidentul european, se în?l?au catedrale, se construiau ora?e, se trasau drumuri de piatr?, înfloreau me?te?ugurile, arta ?i ?tiin?a, toate amplificându-se în opere minunate". (Alexander E. Ronnett, România ca o prad?-mari tr?d?ri ?i tr?d?tori. Ed. Credin?a str?mo?easc?, Bac?u-2013, p. 38). Hunii dospi?i din aluat chazaro-turco-mongol, din drojdia nefireasc? a pr?d?ciunii, din ar?i?a prelins? ca o lav? de vulcan furios, din viscolul caucazian al stepelor, din nestatornicia locului, din setea aprig? de prad?, din natura habitatului de cort, din primitivismul devastator, din pr?v?lirile barbarismului de hoard?, din foamea de a acapara roadele nemuncii lor, din be?ia jafului, din gena cruzimii lor de tigru, din m?r??luirile ispititoare neîntrerupte m?turând aproape totul în calea lor, din vârtejul unei mânii native, hunii, goni?i de cer, goni?i de p?mânt, goni?i de vânt, goni?i de furtuni, goni?i de ape, goni?i de ploi, goni?i de soare, goni?i de geruri, goni?i de codrii, goni?i de falnicii mun?i, goni?i de ciripitul vesel al p?s?rilor, goni?i de mireasma florilor, goni?i de to?i ?i de geto-daco-românii s-au avântat ca ni?te strigoi peste ?ara unor traci st?pâni, ai c?ror p?stori d?ltui?i din stânc? î?i întindeau a?ezarea cu turmele albe nesfâr?ite d?ruite Str?mo?ilor ?i Str?mo?ilor str?mo?ilor lor de P?storul cel Mare-Zamolxes, peste p?mântul întins cu iarba verde m?noas?, peste izvoarele lui, sub stelele cerului, înve?mânta?i în lumina soarelui. Dincolo de p?stori s?l??luiau agricultorii, artizanii p?mântului care-l prelucrau cu r?bdarea ?i priceperea de artist a olarului, st?pâni peste h?rnicia ?i iscusin?a lor, cu cur?ile doldora de copii frumo?i, inimo?i, zvel?i ?i iste?i.

Din Ciclul: Crime huno-ungro-maghiare împotriva umanit??ii române?ti

„Albac-Alba, c?tunul Arada, 8 Noiembrie 1918. Ajun?i aici honvezii lui Bela Kun, au ucis 11 ??rani. Erau români: Ioan Negru, Dumitru Laz?r, Ana Lasc?r, Gheorghe Neagu, Savu Neagu, Dumitru Neagu, Nicolae R?ducu, Rafila One?, Stan Sântioara, Ana Todea, Petru Todea. (Constantin Musta??, Teroare în Ardeal, vol. I. Ed. Roza Vânturilor, Bucure?ti-2008, p. 52). ?i totu?i ungurul Victor Orban este un adev?rat b?rbat de stat pentru Na?ia sa maghiar?! Ce p?cat c? nu avem ?i nu vom avea mult timp un astfel de b?rbat român de stat!

footer