Revista Art-emis
Al 45-lea președinte al S.U.A.: Donald John Trump (3) PDF Imprimare Email
Ing. Ovidiu M. Curea   
Joi, 29 Decembrie 2016 18:17

Ing. Ovidiu M. CureaEstablishmentul împotriva lui Trump

Situația materială deosebită a candidatului Donald Trump (8,7 miliarde dolari, conform declarației sale de avere dată la intrarea în cursa electorală sau 4,1 miliarde dolari după estimările Forbes) a fost unul dintre motivele importante, dacă nu cel mai important, pentru care acesta nu a fost agreat de establismentul financiar. Nu este un secret pentru nimeni că cei care sprijină financiar un candidat la o funcție importantă, așteaptă să fie răsplătiți pe măsură după ce candidatul respectiv ocupă funcția dorită. Așa se face că unii oameni de afaceri sprijină candidați din tabere opuse, astfel ca, indiferent de rezultat, ei să fie asigurați de bunăvoința câștigătorului, oricare ar fi el. La averea lui Trump era greu să vii cu oferte de sprijin financiar, Trump fiind și el unul dintre cei care a finanțat politicieni, de-a lungul timpului sprijinind șase candidați democrați, dintre care Bill Clinton și John Mc Cain, precum și patru republicani dintre care Ronald Reagan, George W. Bush și Mitt Romney. Deci era greu să finanțezi un finanțator. Acest lucru denota viitoarea independență și voluntarismul cu care Donald Trump putea să conducă de la Casa Albă destinele S.U.A. și nu numai, fapt care i-a atras adversitatea regizorilor politici. Sugestiv în acest sens s-a exprimat William Voegeli, senior editor la revista de politică Claremont Review Books, în decembrie 2015: „Problema nu este că am fi guvernați de idioți, ci de idealiști de teapa fraților Kennedy, care îndemnau la disprețuirea considerării reale și practice a lucrurilor, așa cum sunt ele, în favoarea visării unor vise irealizabile". (Frații Kennedy: președintele John Kennedy asasinat în 1963, în timpul mandatului, și Robert Kennedy asasinat în vreme ce candida cu șanse la președinția S.U.A. în timpul alegerilor din 1968, provenind dintr-una dintre cele mai bogate familii americane au manifestat atitudini independente și voluntare, precum și idei progresiste considerate nerealiste de către adversarii săi politici).

„Ideea unui om ca Trump la Casa Albă este complet nepotrivită pentru obiectivele națiunii americane și în circumstanțele actuale", conchidea Voegeli. Un alt analist politic, editorialistul de la Washington Post, Michael Gerson, aprecia în martie 2016 că "O președinție a lui Trump poate aduce grave și persistente prejudicii democrației din SUA și poziției sale în lume". Și astfel, pentru bararea drumului către Casa Albă, Trump a fost pe rând făcut „nătărău", „grosolan", „nevrednic", „ignorant și bombastic", „bufon", „clovn", „demagog" și „proto-fascist", „evazionist", „antisemit", „rasist" și „misogin", „cu idei mergând de la absurde la monstruoase", ale cărui opinii politice nu sunt mai bune decât niște „vome provocate de alcool". A fost acuzat că a folosit ca forță de muncă emigranți ilegali polonezi la construcția edificiului său emblemă, „Trump Tower". Au fost deschise magazine cu daruri și cadouri anti -Trump de tipul celor mai de jos:

În varianta câștigării alegerilor de către Trump, analiștii economico-financiari preziceau dezastre la burse și prăbușiri ale dolarului. (În primele ore după anunțarea rezultatelor bursa a avut o oarecare scădere, după care a intrat, însă, repede pe un ritm ascendent, iar dolarul a urcat la valori record, apropiindu-se de valoarea euro.) Pe internet au apărut site-uri de genul celui intitulat „Never Trump" de pe Twitter, în care figura numele și acțiunile lui Tramp erau prezentate în aceleași tonuri alarmate și alarmante prevestind nenorocirea care se va abate peste americani dacă Trump va câștiga alegerile. Și totuși le-a câștigat.

America albă muncitoare

După cum am văzut, majoritatea voturilor pro - Trump au venit din partea albilor de condiție și vârstă medie, din zonele rurale și suburbane. „Make America white again" a fost lozinca sub care această importantă masă de alegători s-au angajat în procesul electoral din 2016. Segmentul respectiv a stat la baza victoriei candidatului conservator. A fost americanul de rând. Mândru de țara lui, muncitor, fără multe subtilități și neliniști metafizice sau globalizatoare, pentru care toată filozofia se reduce la o slujbă bine plătită, la o casă cât mai încăpătoare pentru familia sa, de preferință cu patru copii pentru care trebuie să ai bani ca să-i ții în școli. Americanul jicnit de faptul că industrii întregi cu locuri de muncă cu tot sunt mutate în alte țări, că țara lui, altădată iubită și respectată de toată lumea, acum se ia la harță și este urâtă de toată lumea pierzând incredibile sume din banii lui, pentru cauze străine, americanul neîmpăcat de ideea că un negru a ajuns în fruntea țării sale și că acum o femeie încearcă să se impună în același rol, americanul nemulțumit de faptul că cele două capitale ale sale, capitala economică-New York și cea administrativă-Washington devin tot mai cosmopolite și mai departe de restul țării, că establishmentul politic, dar, mai ales, cel economic includ alogeni preocupați mai mult de interese străine, zis globale, decât americane. Americanul preocupat că țara lor este asaltată tot mai mult de emigranți din țările latine, din Asia, din Africa, iar, mai nou, guvernul le pregătește noi valuri de emigranți din țările arabe. Americanul enervat de dominația financiară a multinaționalelor, de politicile discreționale ale băncilor declanșatoare de crize, precum cea din 2008 și de nivelul taxelor. Pe tema taxelor reacția alegătorilor a fost surprinzătoare pentru un observator sau chiar pentru unul american neatent. Planul candidatei Hillary Clinton de a mări taxele celor mai bogați nu s-a bucurat de sprijinul celor vizați, dar nici de aprobarea celor mai puțin avuți, aflați sub pragul suprataxării, pentru că americanului, pe de o parte, i se pare posibil și foarte normal ca într-o zi și el să devină milionar, iar pe de alta se întrebă pentru ce i-ar trebui statului mai mulți bani, tot mai mulți, pe când el câștigă tot mai puțin (vorbim de clasa medie).

Armata si serviciile

Lupta dintre Donald Trump și Hillary Clinton s-a dus și pe frontul nevăzut. Unul din punctele de sprijin forte al candidatului republican l-au constituit forțele armate: „Am avut peste 200 de generali și amirali care au sprijinit campania noastră. Sunt niște oameni deosebiți" menționa cu mulțumiri Trump în primul său discurs de după anunțarea rezultatelor alegerilor. Dintre acești 200 de generali și amirali, mulțumiri speciale Trump le adresa în același discurs generalului Michael Thomas Flyn, fost între 2012–2014, directorul Agenției de Informații Militare, precum și generalului Joseph Kellogg, guvernator al Irak-ului după înlăturarea lui Saddam Hussein (2003-2004), fost director al serviciilor de comunicații ale forțelor S.U.A. din Irak, specialist de marcă în domeniul IT, actual vice președinte al departamentelor pentru Inițiative Strategice, Apărare și Securitate la Oracle Corporation, companie militară care furnizează armatei americane sisteme și servicii de apărare, sisteme de pregătire de luptă, protejarea comunicațiilor, tehnologii de prelucrare a informațiilor, sisteme de culegere automată a informațiilor din fluxurile publice etc. Legătura dintre Trump (absolvent de liceu militar) și armată a fost subliniată și în discursul său din Florida, pronunțat în timpul campaniei electorale, când a făcut marinei promisiunea că, dacă va ajunge președinte, va dota forțele navale americane cu 350 de noi nave de război, apreciind că „Marina noastră actuală a rămas cea mai mică de la Primul Război Mondial încoace. Vom construi 350 de vase de război de care are nevoie țara."

Pe de altă parte, F.B.I., prin insistența cu care a urmărit afacerea E-mail-urilor în care a fost implicată Hillary Clinton, a Anti-Trumpcontribuit la scăderea încrederii în capacitatea ei de protejare a intereselor americane. Tema a fost surprinzător reluată și adusă în atenția opiniei publice cu doar 11 zile (pe 28 octombrie) înainte de data alegerilor când James Comey, directorul F.B.I., a anunțat că au fost descoperite noi e-mail-uri ale lui Hillary Clinton, suspectate de scurgere de informații confidențiale și că cercetările se reiau. Anunțul a fost resimțit în rezultatele sondajelor de opinie care au marcat o scădere a preferințelor pentru candidata Partidului Democrat. În esență, celebra afacere a e-mail-urilor constă în următoarele: în martie 2015 a fost dat publicității faptul că Hillary Clinton, pe vremea când era secretar de stat (ministru de externe), în loc să folosească mail-ul securizat al ministerului, a folosit e-mail-ul său particular pentru transmiterea unor mesaje care conțineau și documente/informații clasificate. Ancheta desfășurată de F.B.I. a dovedit clar faptele, dar nu a recomandat acuzarea în instanță, apreciind că Hillary Clinton a fost doar „extrem de neglijentă". Pe 28 noiembrie Comey a reluat cercetările, în urma descoperirii unor noi materiale, dar pe 6 noiembrie, cu două zile înainte de data alegerilor, a informat Congresul că își menține concluziile precum și recomandarea ca Hillary Clinton să nu fie adusă în fața justiției.

Întrebarea care se pune este pe cine a avantajat James Comey în această afacere? Pe Clinton sau pe Trump? Prin faptul că nu a formulat acuzații împotriva fostei prime doamne, rezultă că a avantajat-o pe aceasta, scăpând-o de justiție. Readucerea în prim plan a temei respective cu doar câteva zile înainte de alegeri, făcând ca Hillary să scadă în preferințele de vot, duce la concluzia că l-ar fi ajutat pe Trump. Probabil, directorul F.B.I., James Comey, al cărui mandat ar expira tocmai în 2023 (un mandatul de director F.B.I. durează, în mod normal, 10 ani), care a fost numit în funcție de președintele democrat Obama, în 2013, a evitat un scandal de proporții cu acuzarea unui fost ministru de externe democrat de grave încălcări care ating siguranța statului, dar, pe de altă parte, a căutat ca o astfel de persoană, cel puțin „extrem de neglijentă" să nu ajungă la președinția Statelor Unite. Peste toate aceste atuuri, atuul cel mai important pentru Trump a rămas propria sa persoană, ambiția și abilitatea de a îngenunchea adversarul cu propriile arme. În acest sens rămâne de studiat în școlile politice (există așa ceva?) modul în care Trump a demolat, pe rând, toate jocurile și combinațiile montate împotriva lui, cu mulți bani, culminând cu renumărarea voturilor din statele Wisconsin, Michigan și Pensylvania, unde din presupus fraudant al voturilor a devenit fraudat, spulberând orice posibilitate de contestare din partea adversarilor și finanțatorilor acestora. Este adevărat că la banii investiți împotriva lui, Trump a avut resursele necesare să contrapună alți bani, banii lui, la care nu trebuie să plătească dobândă, ci care îi aduc dobândă. La cârcotelile democraților că Hillary Clinton a obținut mai multe voturi populare decât Trump și că Trump a câștigat alegerile doar datorită unei legislații învechite, acesta, folosind faptul că, în politică, cine strigă cel mai tare „Ba tu, ba tu, ba tu" e cel mai convingător, a răspuns cu acuzația greu de dovedit și la fel de greu de combătut că, de fapt, democrații au furat circa un milion de voturi și de aceea ar fi avut ei câteva mii de voturi populare în plus.
- Va urma -

footer