Revista Art-emis
Schimbăm direcția!? PDF Imprimare Email
Prof. dr. Mircea Druc, ex Prim-ministru, Chşinău   
Duminică, 27 Noiembrie 2016 19:20

Prof. dr. Mircea DrucTrăim o perioadă când multă lume vorbește de „pragmatism" și „realism" pentru a menține dictatura banului. Democrația neoliberală nu se mai poate baza pe alegători; aceștia își schimbă opțiunile peste noapte. Aleșii poporului, de regulă, nu investesc în schimbare și nu concep bascularea sistemului perimat printr-o intervenție directă. Inteligența lor se reduce treptat la espectativă. Dorinţa multor politicieni, de regulă, sinceră şi pioasă, e ca lucrurile să se aranjeze de la sine și lasă ca timpul să lucreze pentru ei, însă, în politică, precum în sfera ştiinţelor, literaturii şi artei, numai omul creează. „Istoria" - dacă nu o divinizăm - rămâne doar lista creaţiilor, niciodată motorul acestea. Masele largi populare, de regulă, vegetează fiind convinse că modelul suprem de ordine socială este chiar realitatea consacrată, în care ele trăiesc în prezent. Viaţa noastră actuală poate fi asemuită cu o îndelungată rătăcire printr-un imens labirint. Mulţi dintre noi acceptă situaţia aşa cum este şi consideră labirintul ca pe ceva normal. Se gândesc că aşa se cuvine să fie viaţa. Nu bănuiesc ce frumos, ce plăcut este dincolo de zidurile labirintului. De aceea nici nu-şi pun problema să iasă vreodată din el. Alţii din contra, sunt conştienţi de faptul că acest labirint reprezintă o încercare. O pedeapsă sau o glumă proastă şi aspiră să ajungă cât mai repede la lumină. Nu ştiu însă încotro s-o apuce, fiindcă nu au la îndemână un fir al Ariadnei (Ilie Danilov).

Numai „revoluționarii de profesie" pun mereu sub semnul întrebării orânduirea existentă. Alexandr Zinoviev menţiona că „toate marile evenimente din istoria omenirii sunt generate, stimulate şi conduse de diletanţi şi şarlatani". Să ne amintim și de paradoxul lui Bernard Shaw: „Deşteptul se adaptează la lume aşa cum este ea, nebunul caută să o transforme: de aceea orice progres este opera nebunilor". „Istoria", cred eu, se face printr-o succesiune a evenimentelor. Dar saltul calitativ în evoluţia naţiunilor este determinat de protagoniştii istoriei: oameni înzestraţi, volitivi, care vor şi pot să tulbure cursul evenimentelor, aparent ireversibil. Deciziile lor strategice, însoţite de riscuri enorme, elaborate la timp şi aplicate consecvent, asigură ieşirea naţiunii din impas. Este imposibil, în principiu, să prezici Viitorul, însă îl poţi planifica. La urma urmei, într-o oarecare măsură şi într-o formă oarecare, istoria este tentativa de a corespunde unui Plan. Dar rezultatul final nu depinde de proiectare. Sau profeție: ce se va întâmpla peste un deceniu, un secol, etc.? Poţi elabora planuri, programe și proiecte impecabile, academice. Puține însă vor fi realizate chiar și din cauza unei pure întâmplări, aparent lipsite de semnificaţie. Actuală şi stringentă rămâne diagnosticarea exactă: ce am putea noi înșine întreprinde Aici și Acum, pentru ca istoria să urmeze calea pe care o dorim? Și, oricum se vor desfășura evenimentele, interne sau externe, piesa va fi jucată. O vor juca-o fie actorii profesioniști, fie spectatorii, care se vor urca pe scenă.

Ca cercetător, mă preocupă noile paradigme, misterele capitalului, expansiunea corporațiilor, consecințele globalizării neoliberale și, în mod special, reacția de răspuns - Etno-resurecția. La ora actuală, constat o căutare febrilă generalizată la sacră planetară. Captez niște semne derutante ale timpului în care trăim. Experții sugerează vectori și soluții în multiple domenii. Diverse națiuni produc un torent de concepte, viziuni, scenarii, care se scindează în zeci de viituri. Totodată, în unele țări se pare că sursa creativă și vitală e deja secătuită.

Timp de peste două decenii, urmăresc o amplificare concomitentă: procese, tendinţe şi practici diametral opuse sau reciproc exclusive:
- Teama compulsivă de Viitor. O stare panicardă, caracteristică ajunului marilor catastrofe, sublimată spontan, concomitent, pretutindeni din structurile în criză ale societăţii de piaţă globaliste;
- Încrederea nelimitată în Viitor (raţiunea burgheză şi cea comunistă). Euforia în legătură cu progresul omenirii spre o stare edenică finală, datorită dezvoltării tehnico-științifice, considerată inexorabil benefică;
- Perseverarea activității economice similare cu cea de acum trei secole. Atitudinea rapace în procesul acumulării de capital. Considerarea intereselor economice egoist-individuale şi egoist-naţionale drept resort al progresului social. Agravarea crescândă a inegalităților;
- Apoteoza pieţei libere. Comercializarea cuvintelor și a lucrurilor, a corpurilor și a spiritelor, a naturii și a culturii;
- Exploatarea iresponsabilă a substratului natural. Deteriorarea ireversibilă a ecosistemului;
- Adoptarea unor modele de gândire astăzi încă inimaginabile; transformarea non-violentă, utilizarea psihotehnicii în scopul învăţării permanente şi a cunoaşterii directe, extrasenzoriale;
- Umanizarea „îndumnezeită" a societății în curs de robotizare și a „generației turbo" născută cu tableta în mână;
- Proclamarea necesităţii de asanare şi mântuire: de la nefericitul Homo sapiens la preafericitul Homo noeticus;
- Transformarea economiei și reconcilierea cu natura. Inversarea expansivităţii acaparatoare şi agresive prin invertire, introvertire şi schimbare de sine a omului;
- Reintegrarea omenirii în natură şi în cosmos;
- Desfiinţarea religiilor confesionale. Abandonarea culturilor naţionale, regionale, provinciale, folclorice. Instituirea unei guvernări mondiale, a unei religii panteiste unice și a unei culturi universale.

La ora actuală, pe agenda tuturor națiunilor vechi sau noi, din est sau din vest, din nord sau din sud figurează imperative identitare şi de supravieţuire. Societatea de piaţă seamănă cu o navă în derivă. Nu are căpitan. Motorul e stricat, cala e plina de breşe, echipajul a intrat în panică şi discordie. Unii dintre marinari îşi dau seama de situaţia tragică în care se află. Au început deja să fie lansate apeluri (la Forumul Social Mondial şi la Forumul Economic Mondial) pentru reconciliere şi repararea navei. Marele ghinion, însa, e că Nava Civilizaţiei Consumiste se îndreaptă spre recife. Dar despre acest pericol nu ştiu sau nu vor să ştie cei de la Amiralitate... La ce bun atunci să mai repari motoarele şi cala? Nimeni nu se va salva de la catastrofă, nici vasul, nici echipajul, dacă nu va fi schimbată harta și direcţia de plutire. De aici și necesitatea unui efort conjugat al elitelor intelectuale și politice pentru crearea unor structuri organizatorice inedite, a unui sistem de guvernare adecvat. Însă, Alvin Toffler, acum două decenii, identifica un grav impediment în acest plan:
- desuetudinea avansată și periculoasă în viaţa politică;
- prea puţină imaginaţie, prea puţină experimentare și prea puţină bunăvoinţă de a face faţă schimbărilor fundamentale.

Iată, însă, că anul 2016 anunță navigatorii: Vântul își schimbă direcția! Se produc niște evenimente. În diverse țări. Toate având o sorginte specifică. Englezii au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Nord-americanii l-au ales pe Donald Trump. În Franța, accede la putere Marine Le Pen. Bulgarii l-au votat pe Rumen Radev. În Republica Moldova, pe Igor Dodon. În Rusia, Igor Secin l-a devorat, într-un final, pe Alexei Uliukaev. Desigur, aceste evenimente diferă cardinal. Mai ales prin dimensiunile consecințelor la nivel local sau mondial. Cu toate acestea, ele formează o serie, un sindrom. Este semnalul unei mutații entropice în tot Occidentul perceput drept civilizația iudeo-creștină, o metamorfoză care amplifică impredictibilitatea și haosul planetar; o direcție de mișcare contrară tendințelor integraționiste care, în ultimele două decenii și jumătate, păreau că determină agenda globală. Problema duratei acestei mutații entropice, a profunzimii sale și a unor posibile noi forme de manifestare rămâne deschisă.

Desigur, putem trata cum ne convine victoria lui Tramp. Există însă fapte vizibile: California convențională a pierdut în fața convenționalului Texas, Silicon Valley a fost învinsă de Rust Belt și de militari. Iar faptul că democrații, mizând pe Hillari Clinton, au creat o „dilemă falsă", nu anulează vizibila înfrângere a americanilor mai instruiți de către compatrioții lor cu mai puțină carte. Putem avea, firește, o atitudine înțelegătoare față de revolta britanicilor contra euro-birocrației. Dar nu excludem un adevăr: distrugerea marelui proiect al Europei Unite (fără frontiere și fără bariere vamale), reprezintă un recul. O retragere în perioada antebelică, când erau create premisele unor mari conflagrații, inclusiv mondiale. Victoria în Bulgaria și în Republica Moldova a celor doi socialiști declarați asupra celor două doamne liberale declarate nu ține doar de rolul feministelor în politică și de alte stereotipuri existente. În ambele cazuri avem o victorie a vechiului asupra noului. A „ruralului convențional" asupra „urbanului" convențional. A orientării spre Moscova contra orientării către Europa. A victoriei valorilor egalitarismului și paternalismului asupra valorilor liberale.

Cert e că în Europa zilelor noastre, ca de altfel în întreaga lume, schimbarea este necesară și inevitabilă. Dinamica socială și revoluţiile (colorate, salvatoare, inutile, uitate sau furate) au la bază anumite cauze obiective. Nu le putem reduce la o teorie a conspirației. Nici la „demonii populiști, care deja aproape că ne-au adus distrugerea". Distrugerea cui? Euro-optimiștii lansează apeluri mobilizatoare: Liderii europeni! Elaborați o foaie de parcurs ambițioasă și concretă! Reinventați Uniunea Europeană! Euro-scepticii și timorații conștientizează cauzele care au dus la triumful „discursului populist": ignorarea temelor sociale, creșterea inegalităților, ierarhia socială nefuncțională, teama pierderii identității ca urmare a imigrație masive, deficiențele sistemului educațional și cultural, neîncrederea față de elitele obsedate de interesele lor personale și instituțiile costisitoare și ineficiente. Multă lume speră că Franța și Germania, țările scandinave și baltice vor evitata formele extreme de manifestare a fenomenului care umflă pânzele lui Putin. Dacă anterior logica generală a transformării regimului său mergea în contradictoriu cu tendințele generale mondiale, astăzi, parțial, ele coincid. Timpul îi acordă o șansă de a-și prelungi autocrația cu metode al inerției, fără să apeleze la operațiuni radicale. Adică, liderilor ruși le-a apărut convingerea că ambarcațiunea lor va mai pluti până în 2018 fără riscul unui naufragiu. Agitația febrilă legată de „reinventarea" Europei îmi amintește de evenimente trăite deja, de perestroika Uniunii Sovietice. Nomenclatura P.C.U.S. dorea să evite schimbarea de jos în sus, pentru a-și păstra privilegiile și a evita colapsul Imperiului Ideocratic. Astăzi, birocrația Uniunii Europene se teme de o eventuală marginalizare a intereselor și valorilor sale în cazul când ar dispare ordinea mondială postbelică, bazată pe leadership-ul voluntar al S.U.A. Se tem că interesele economice și comerciale corporatiste vor fi neglijate „dacă se va concretiza o anumită tentație protecționistă a americanilor".

Personal, rămân și în actuala dinamică a crizelor un visător și un promotor al realismului utopist. De foarte mult timp am ales drept călăuză în viaţă speranţa că o „altă cale" este posibilă. Sunt convins: este imperios necesară şi posibilă o „altă lume"; o altă atitudine faţă de viață; un alt tip de raţionalitate, gândire şi conduită. Am pornit de la câteva ipoteze: viziunile naționaliste și internaționaliste pot coexista într-o logică dinamică a contradictoriului; integrarea tezei și antitezei facilitează Tranziția. Percep naționalismul drept o constantă istorică, concurentul socialismului și al liberalismului. Nu văd semne că în secolul al XXI-lea omenirea va face față provocărilor fără existența națiunilor și doar cu „statul minimal", preconizat de globalismul neoliberal. Europa suportă o nouă „mare migrație a popoarelor". Foarte mulți ruși pravoslavnici, din cele mai diverse motive, se convertesc la islam. Lumea întreagă e copleșită de incertitudini, fiind amenințată de terorism. Și de alte fenomene fără precedent, precum masificarea demografică (transformarea persoanelor și a comunităților în mulțimi anonime). Astăzi, când uraganul globalizării neoliberale spulberă independența, suveranitatea și diversitatea, doar naționalismul mai reprezintă o forță integratoare, o bază a legitimării individuale și colective.

Confruntarea acerbă dintre naționalism și ideologiile consacrate mai are la bază și un fenomen în plină desfășurare: utilizarea noilor tehnici genetice de manipulare a tot ce vizează viața și natura. Brevetarea viului, privatizarea genomului uman, deschide noi perspective pentru expansiunea imperială. În consecință, naționalismul organizează rezistența, torpilând instalarea unei puteri mai absolute, probabil, decât toate cele cunoscute vreodată în istoria omenirii. În aceste condiții, când pretutindeni viața devine tot mai angoasantă, numai un cadru național poate oferi ființei umane necesarul pentru a-și însenina cumva existența. Descoperim, însă, cu surprindere, că Națiunea niciodată nu a fost studiată riguros; nici funcțiile sale indispensabil justificate. Numai o pledoarie științifică implacabilă, deontologică și teleologică, poate pune în vigoare un factor important de solidaritate socială și prosperitate: unitatea indisolubilă dinte Stat, Națiune și Drept. Acest ansamblu atribuie o mai mare putere și coerență ideii naționale.

Astăzi, când omenirea se află la o „mare cotitură de la Imperiu la Comunitatea Terestră", internaționaliștii de toate culorile (socialiști, comuniști, liberali, neo-troțchiști etc.) fac front comun contra unei noi mișcări de rezistență pe care eu o numesc Globalizarea Etnocentristă. Națiunile, restructurate etnosistemic, vor deveni inima Umanității. Etnosistemul va asigura extinderea biocentristă și ecologistă asupra umanului: de la biodiversitate și Eco-diversitate la antropodiversitate. Știința Națiunii va triumfa, eliminând vidul ideologic și haosul opțional, care strangulează încă de la origini filosofia și psihologia politicii. Secolul al XXI-lea marchează o trecere de la modelele și metaforele fizicii la cele ale biologiei și informaticii. Biologia sugerează o orientare informațional-intuitivă, spre detaliu, adaptabilă, integratoare. Biocentrismul și Etnosistemica ne ajută să surmontăm crizele zilelor noastre. Viața și conștiința sunt cheile pentru înțelegerea adevăratei naturi a Universului. Atunci când secolul al XXI-lea va opta, într-un final, pentru o nouă arhitectură politică, Etno-resurecția va fi un element constructiv, fundamental. Conceptele cheie ale Etno-resurecţiei sunt Paradigma Etnosistemică, Etnosistem și Proiectarea Etnosistemică.

Prin studiu și cunoaștere am ajuns la o convingere fermă: ceea ce pare ireversibil în mersul istoriei, poate fi stagnat, accelerat sau deturnat; prea multă ordine duce la sclerozare, iar o dezordine accelerată devine distructivă. Cred sincer în binele stabilităţii. Dar şi în necesitatea schimbării. Accept sintonia celor două tendinţe antagoniste: una de a fixa ceea ce s-a realizat deja, cealaltă de a suprima gradual status quo-uri consacrate, pentru a pune în loc o realitate superioară. O nouă paradigmă nu semnifică perpetuarea sistemelor de guvernare existente. Actualul vid ideologic poate fi înlocuit cu un Proiect de supravieţuire a Statului și a Națiunii, ca o modestă contribuție la conturarea paradigmei Viitorului.

footer