Revista Art-emis
Poporul american şi-a luat ţara înapoi. Urmează Europa, poate chiar România PDF Imprimare Email
Eugen Zainea   
Miercuri, 16 Noiembrie 2016 18:38

Eugen Zainea, art-emisAlegerea de către poporul american a lui Donald Trump pentru înalta funcţie de preşedinte a provocat un veritabil cutremur pe scena politică americană şi mondială. Şi asta din cauză că extrem de puţini analişti îi acordau şanse reale, nu atât din cauza lipsei de experienţă în politică, ci, în special, datorită faptului că avea împotriva sa establishment-ul american (o lungă perioadă de timp, inclusiv cel din Partidul Republican, pentru care s-a lansat în campanie...), atotputernica coaliţie a marilor bănci de pe Wall Street, marea economie corporatistă, complexul militar-industrial, principalul profitor al politicilor americane (interne şi externe) ale ultimelor patru decenii, presa corporatistă vândută şi mincinoasă, precum şi întregul eşafodaj bine ferit de ochii publicului care stă în spatele acestora: Oculta Mondială. Această întreagă maşinărie monstruoasă care, în mod obişnuit, face jocurile în astfel de momente, decizând dinainte cine vor fi cei doi competitori care vor intra în finală şi care va fi câştigătorul, a fost aliniată încă de multă vreme în spatele favoritei ei evidente: H(K)illary Clinton, Doamna cu Coasa. Nu doar pentru că era reprezentanta unei familii care făcuse enorme servicii în ultimii 25 ani diverselor componente ale acestei coaliţii de forţe obişnuite să decidă soarta popoarelor lumii, dovedindu-se o foarte docilă executantă a oricăror ordine venite de la stăpâni (ceea ce a adus acestei familii şi enorme beneficii financiare, materializate în sute de milioane de dolari acumulate în proprietăţi şi conturi), dar, dacă este să dăm crezare afirmaţiilor hacker-ului român Guccifer, cel care a spart, de fapt, serverele doamnei şi ale Partidului Democrat (ispravă pentru care a fost extrădat în mod laş, la ordin, de guvernul român autorităţilor americane), într-o scrisoare adresată FoxNews, a cărei primire este confirmată de canalul de televiziune, „Hillary Rodham Diane Clinton este unul dintre înalţii preoţi, zeiţa acestui ocult, satanic grup din umbra (Illuminati – n.a.)"[1]! Astfel, avem întreaga adevărată dimensiune a acestei victorii, în care Donald Trump a fost aproape singur împotriva tuturor. Este foarte posibil ca acesta să fie şi unul dintre motivele valului de stupefacţie cu care presa corporatistă mondială, dar şi cvasitotalitatea oamenilor politici din întreaga lume au primit cutremurătoarea veste a victoriei lui Trump. În cazul celor citaţi la urmă, evident că e vorba nu doar de obedienţa acestora (indiferent de ţară, cu extrem de puţine excepţii-Rusia, China, Iran etc.) faţă de Ocultă, despre care nu-şi puteau imagina până pe 9 noiembrie (când au devenit certe rezultatele votului american) că ea ar putea să şi piardă vreodată... La ei, însă, e vorba şi de faptul că (tocmai de când şi pentru că alegerea conducătorilor politici ai lumii se făcea nu la urne, ci în spatele uşilor închise, de Illuminati şi Bilderberg-i), de multe decenii nu mai contează valoarea omului, ci doar slugărnicia faţă de stăpâni. Si cum de regulă, se mai întâmplă şi că oamenii care au, cu adevarat, valoare nu se lasă atât de lesne călcaţi în picioare de dragul unei funcţii, de aproape 50 de ani, tocmai de aceea, lumea nu mai are oameni politici de mare anvergură (de talia lui Adenauer, De Gaulle, Kennedy, Willy Brandt, sau măcar de cea a lui Chirac sau Kohl).

Nu mai trebuie să ne mirăm de faptul că vreun Junker chiar îşi imaginează că se poate răţoi la Trump, somându-l să-i clarifice lui urgent pozitiile sale faţă de N.A.T.O. şi Uniunea Europeană (mai bine s-ar îngriji de numărul mult prea mare al paharelor cu cognac pe care le îngurgitează zilnic, încă de la ora micului dejun!). Sau că ministreasa germană a apărării, Ursula von der Leyen, ca o adevărată doamnă (dar din marginea Obor-ului de acum un secol!) crede că e domnia ei în măsură să-l atenţioneze pe acelaşi Trump ca N.A.T.O. nu e o afacere (!) (asta a propos de faptul că proaspăt alesul preşedinte american afirmase clar că dacă Europa vrea securitate, fie să plătească pentru ea, fie să şi-o asigure singură, el nemaifiind de acord să suporte 75% din cheltuielile N.A.T.O. din banii luaţi de la gura poporului său). Doamna în cauză se face că uită că pentru unii, în speţă taman Germania căreia îi asigură dumneaei...apărarea, N.A.T.O. chiar e o afacere! Şi asta nu de azi, de ieri! Ci de zeci de ani. Bunăoară, îi putem aminti, dacă o fi uitat, sau n-o fi ştiut niciodată, că Grecia a intrat în faliment, între altele, datorită exorbitantelor cheltuieli cu înarmarea, nesimţindu-se sigură şi apărată de... N.A.T.O. împotriva agresivităţii vecinei Turcia-totuşi, şi ea membră a aceluiaşi N.A.T.O.!-, ceea ce a făcut-o să fie (aşa cum aflăm din statisticile S.I.P.R.I., institutul suedez care funcţionează ca organizaţie specializată a O.N.U. în problemele înarmării) timp de un întreg deceniu, al treilea cumpărător mondial de armament. Cu precădere german! (Tancuri Leopard şi submarine Dolphin). Armament cumpărat din bani împrumutaţi de Grecia de la...băncile germane (absolut normal, fiindcă banii în cauză n-au văzut Grecia, nici nu s-au mişcat din Germania, decât din conturile băncilor germane atât de filantroape în cele ale amărăştenilor producători, tot germani, de armament...)! Pentru ca, anii trecuţi, Germania să pună cuţitul la gâtul Greciei, cerând imperios instituirea unor sângeroase politici de austeritate (suportate de sărmani) pentru plata datoriei (sau vânzarea către investitori germani a ceva insule şi a unor active greceşti atractive), deşi, la data când acordaseră împrumuturile, amintitele bănci teutone ştiau precis că returnarea integrală cu cămătăreştile dobânzi aferente era foarte îndoielnică!

Ca să nu fie mai prejos de subalterna dumneaei, doamna Merkel, pur şi simplu îngrozită nu doar de sondajele care-i dovedesc antipatia pe care şi-a obţinut-o pe merit de la propriul popor, ca şi doamna Clinton, dar şi de faptul că teribilul seism din 8 noiembrie din America s-ar putea, de acum, repeta în 2017 în Germania, fiindcă Oculta nu mai e sigură de victorii, declară, inept, că... se teme de amestecul Rusiei în alegerile germane, pe care le-ar putea influenţa! Ce să mai zicem de domnul Hollande, la fel de iritat, nu numai de faptul că, după cât se pare, nici nu va mai ajunge să candideze la anul pentru al doilea mandat, dar s-ar prea putea să fie supus unei proceduri de suspendare şi din ce i-a mai rămas din actualul... Este foarte clar că marii boss-i politici ai Europei, impuşi nu atât la urne, cât în spatele uşilor închise, de cei care, mai apoi, îi trag de sfori, jalnice marionete, au intrat într-o panică cumplită! Atitudinea unor astfel de personaje s-a dovedit a fi atât de aiuritoare (ei fiind convinşi că planurile Ocultei nu pot fi dejucate de ceea ce, pe bună dreptate, americanii numesc „We, the People"!) încât nu numai că n-au păstrat o decentă neutralitate, fie ea doar jucată, fie măcar din prudenţă sau interes-dacă, totuşi, câştigă Trump? - dar unii dintre ei s-au hazardat în a face declaraţii nepotrivite sau chiar ofensatoare la adresa candidatului căruia nu-i acordau nicio şansa... Vom vedea în zilele următoare cum vor salva aparenţele aroganţii care l-au tratat de sus pe Trump, sau „inteligenţii" precum Matteo Renzi, cu gluma lui stupidă "să sperăm că va fi fată". Ei bine, ghinion, iată că n-a fost! Dar ei se fac că nu pricep că Trump nu a câştigat în Statele Unite fiindcă ar fi trucat Putin, împreună cu Netanyahu, cu C.I.A. şi cu F.B.I. alegerile. Ci, pur şi simplu, fiindcă poporul american nu mai acceptă să fie condus de marionete. De maimuţoi aleşi de Bilderberg-i. El a ales să-şi ia soarta în propriile mâini. Şi-a luat ţara înapoi. Şi asta fiindcă i-a ajuns cuţitul aproape de os!

Pentru că, în cea mai bogată ţară de pe faţa pământului, 45 de milioane de americani (două Românii!) depind, pentru asigurarea hranei zilnice, de bonurile de masă distribuite de statul american (aşa-numitele „food stamps")[2]. Pentru că există, după statisticile americane, cel puţin 15 milioane de copii-21% din totalul copiilor!-care tăiesc în familii cu venituri sub nivelul oficial american de sărăcie[3]. Fiindcă, dacă în Statele Unite s-ar raporta nivelul şomajului după criteriile din Europa, acest nivel ar depăşi 20% din forţa de muncă! Iar bună parte dintre americanii care trăiesc din muncă, nu din capital, şi care mai au încă un loc de muncă lucrează în regim part time şi cu slujbe plătite mult mai prost azi decât în trecut. În cădere constantă de 40 de ani. Şi, în special fiindcă, pentru prima dată în istoria ultimelor decenii, un candidat la preşedinţie a spus deschis, fără ocolişuri, aceste adevăruri. A diagnosticat exact starea reală a Americii. Fără să mai ascundă gunoiul sub preş! Poate că a spus-o într-un mod mai şocant. Poate într-un limbaj mai colorat. (În fond, ca fost moderator al unui foarte urmărit show de televiziune, el ştie foarte bine că poporului său îi place spectacolul. Aşa a fost obişnuit acest popor în 60 de ani de televiziune...). Dar, indiferent de ce spune presa mincinoasă şi vândută, nu limbajul mai colorat a deranjat. Ci faptul că Trump a avut curajul să strige aceste adevăruri în public. De zeci de ori de-a lungul acestui an de campanie. Şi, pe deasupra, a mai şi arătat poporului american cine sunt cei care poartă muştele pe căciulă.

Cei cu roiurile de muşte pe căciulă au turbat. Mai ales că aceste adevăruri au fost spuse nu de vreunul dintre milioanele de americani lăsaţi de lăcomia capitalistă fără case, fără pâine, fîră asigurări de sănătate şi cu fondurile de pensii devalizate de bancheri escroci şi hulpavi, ci de...un miliardar! Care nu vrea să fie complice al celor care au adus America în această stare. Care demonstrează că şi un miliardar poate manifesta empatie. Că pot exista şi miliardari care înţeleg că societatea nu poate merge multă vreme mai departe fiind împărţită, cum e America astăzi, în 0,0001% si restul! Şi care crede (poate chiar sincer!) că ar putea face ceva în acest sens. Care crede că are a propune nişte soluţii care ar putea schimba măcar în parte aceste scandaloase stări de lucruri. Ceea ce nu au izbutit încă să înţeleagă (şi nici nu cred că sunt capabili să înţeleagă şi că vor pricepe vreodată) membrii monstruoasei coaliţii de care vorbeam şi slugile lor din lumea „bună" a politicii este că a fost posibil ca poporul american, manipulat şi minţit zilnic de propaganda oficială şi corporatistă, oamenii de rând, oamenii simpli, cei care trăiesc din muncă şi mulţi la limita sau sub limita sărăciei, au putut vota cu un miliardar care a avut, spuneţi-i cum vreţi, sinceritatea, sau demnitatea, sau doar inspiraţia, să strige public adevăruri ştiute de masa poporului american, dar nerostite pe faţă de decenii de nimeni. Fiindcă trebuie să spun că, aşa cum Brexit-ul a fost decis de oamenii de rând, care trăiesc-greu! - din muncă, soarta alegerilor din Statele Unite a fost decisă de aceleaşi categorii de populaţie! E o palmă imensă pentru oligarhia americană şi mondială, pentru trufaşa Doamnă cu Coasa, soţul dumneaei şi toţi cei care le-au stat în spate şi i-au finanţat şi suţinut (bugetul de campanie de care a dispus madam a fost de două miliarde de dolari!) că miliardarul atipic, excentric, cu limbaj colorat Donald Trump a fost făcut preşedinte de...clasa muncitoare americană! Acesta este adevărul demonstrabil statistic! Ca şi în cazul referendum-ului britanic.

Şi între zecile de milioane de voturi (aproape 60 de milioane), care îl trimit pe Trump la Casa Albă se regăsesc, aşa cum eu am pronosticat înainte de ziua votului, multe, foarte multe milioane de voturi democrate, ale partizanilor socialistului Bernie Sanders, care nu au iertat establishment-ului democrat şi oligarhiei americane faptul că i-au furat nominalizarea lui Bernie în favoarea Doamnei cu Coasa.

Nu doar americanii, dar şi europenii (inclusiv românii), cetăţenii întregii lumi, trebuie să ştie lucruri pe care presa vândută şi mincinoasă le ascunde cu mare grijă. Că două treimi din tinerii americani până în 35-40 de ani-din această categorie s.au constituit mulţimile entuziaste care l-au susţinut pe Sanders-cred în socialism. Că doar 42% dintre americani mai au încredere în sistemul capitalist. Şi aceste adevăruri nu provin din presa rusească, sau chineză, ci din sondajele institutelor americane specializate: Gallup, Pew Research Center, RasmussenReport. Astfel, în ultimele patru decenii, 0,01% dintre cei mai bogaţi americani şi-au văzut avuţia familiilor triplându-se, ajungând de la o cotă din avuţia naţională de 7% la 22%, în vreme ce, în aceeaşi perioadă, partea din avuţia naţională a celor mai săraci 90% dintre americani a căzut de la 36% la 23%. După cum spune autorul articolului din care citez [4], "într-o ţară coruptă, încrederea este o marfă rară. Acesta este cazul Americii de astăzi. Numai 19% dintre americani spun că mai au încredere mereu în guvern, faţă de 73%, cât era procentul în 1958" (Date din sondajele Pew Research Center). În ceea ce priveşte încrederea în mass-media (nu de alta, dar ca să vedeţi încă o dată de ce o numesc vândută şi mincinoasă), potrivit, de această dată sondajelor anuale Gallup, anul acesta, doar 32% dintre cei întrebaţi au declarat că mai au încredere în corectitudinea cu care presa reflectă realitatea. Şi ca să vedeţi cât de rapid-şi pe bună dreptate!-scade această încredere, numai de anul trecut căderea este de 8%! Şi tot pentru comparaţie, în 1976, ca urmare a marilor, neuitatelor reportaje din anii precedenţi despre adevărurile urâte şi dureroase din războiul din Vietnam, încrederea în presă, potrivit seriei de sondaje făcute de Gallup pe această temă, era de 72%[5].

Degeaba încearcă, în disperare de cauză, această presă să susţină că victoria i-ar fi revenit Doamnei cu Coasa fiindcă ea a câştigat votul popular. În primul rand, fiindcă aşa este construit-şi nu din 2016!-sistemul electoral american. În al doilea rand, fiindcă diferenţa de voturi la votul popular a fost infimă: ceva peste 200 de mii de voturi. Ceea ce, la cele circa 120 de milioane de voturi exprimate înseamnă 0,16% din voturi. Pentru comparaţie, la numărul de alegători care se prezintă, de regulă, la alegerile prezidenţiale din România, asta ar însemna echivalentul a cca 16.000 de voturi. Şi, repet, aşa e construit sistemul american de vot. În plus, nu trebuie uitat că pe listele electorale erau înscrişi peste 200 de milioane de americani. Şi că, aşa cum ştim şi din cazul României, cei care absentează de la vot sunt cei nemulţumiţi de acei care i-au guvernat. În cazul de faţă, al Americii, de administraţia democrată Obama. În care Doamna cu Coasa a fost un mandat secretar de stat, adică ministru de externe. Deci, cei peste 80 de milioane de americani care nu s-au prezentat la urne în mod cert nu erau fani Obama şi Clinton! Aşa că să ne lase presa vândută cu „votul popular". Da, ceea ce este evident este că, şi în acest caz, ca şi în multe astfel de momente electorale din România şi nu numai, a fost vorba în primul rand de un vot negativ! De un vot împotriva sistemului. Iar în cazul de faţă, sistemul era Doamna cu Coasa!

Trump a învins fiindcă a beneficiat din plin de acest curent, pe care a ştiut să-l exploateze. Dar şi pentru că, aşa cum spuneam, a avut tăria să spună nişte adevăruri dure şi ruşinoase despre ceea ce aroganţii Obama şi Killary au numit prea ades în ultimii 8 ani în discursurile lor publice, inclusiv (ca o culme a impertinenţei), Obama într-un discurs în faţa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, "ţara excepţională", dând de înţeled că America lor este ţara fară de care lumea civilizată, vezi Doamne, nici n-ar putea să existe! De aceea, probabil, au fost uluiţi atunci când Putin, în discursul lui rostit în acelaşi cadru, i-a întrebat (retoric, evident, răspunsurile ar putea veni de-abia de acum încolo...): „Măcar acum vă daţi seama ce-aţi făcut?" Mai este de tras o concluzie. Care este esenţială pentru alegerile americane, dar este capitală pentru România.

Alegerea lui Trump este o palmă răsunătoare pentru vechiul nostru client George Soroş. Fiindcă Soroş este unul dintre cei mai vechi propagandişti pentru democraţii americani şi pentru familia Clinton şi Obama. Şi a fost principalul finanţator, cu peste 25 de milioane de dolari, ai campaniei actuale. Iar Soroş face şi în America ceea ce s-a obişnuit şi ştie să facă cel mai bine, şi ştim deja că face de zeci de ani şi în Europa de Est, inclusiv pe pielea noastră, a românilor: manipulări, escrocherii, ticăloşii şi...revoluţii colorate. De manipulări, escrocherii şi ticăloşii pentru candidata lui favorită s-a ocupat până acum. Şi, cum spuneam, a primit de la poporul american o palmă răsunătoare. Cu o pagubă de 25 de milioane de dolari. Şi cum nici el, cum nici Oculta pe care o slujeşte (el fiind unul dintre cei mai de seamă şi, totodată, cel mai activ şi agresiv exponent pe plan mondial al mafiei globaliste rotschild-iene), nu sunt obişnuiţi, încă, să piardă, ca să încerce să câştige şi de această dată, încearcă şi în Statele Unite o revoluţie colorată! El fiind organizatorul şi finanţatorul „manifestaţiilor de protest" care devin, sistematic violente-doar cunoaştem modelul, de la Belgrad, din Ucraina, Georgia, din Asia Centrală, de la Bucureşti... Chemarea la manifestaţii este făcută de una dintre fundaţiile din ciupercăria de O.N.G.-uri soroşiste. Numai că în Statele Unite s-ar putea să-şi fi găsit naşul. Fiindcă tot în Statele Unite, a fost lansată şi circulă o petiţie care cere arestarea conspiratorului pentru instigare la nerespectarea legii.

În România n-am putea încerca în niciun caz să obţinem arestarea. Dar asta nu înseamnă că trebuie să rămânem inactivi. De ce n-am lua exemplu de la poporul american? Pe când o petiţie în România care să ceară interzicerea finanţării din afara ţării a O.N.G.-urilor? În final, legat de acest atât de spectaculos rezultat al votului din Statele Unite, mai sunt necesare câteva menţiuni, pentru cititorii care nu sunt foarte familiarizaţi cu funcţionarea democraţiei americane. Nu trebuie să ne aşteptăm că Trump va face tot ce a promis în campanie. Şi nu doar pentru că ştim prea bine că, în campanii, chiar şi candidaţii mai puţin experimentaţi, ca el, promit multe. Dar, mai ales, pentru că sunt foarte multe forţe şi elemente care îi vor pune piedici, oricât şi-ar dori el să transforme în realitate cât mai mult din ce a promis.

În primul rând, pentru a putea ralia Partidul Republican, care i-a fost multă vreme ostil, a fost nevoit să aleagă drept coechipier, pentru funcţia de vicepreşedinte, un ultraconservator. Care, la o zi după ultima confruntare televizată Trump-Killary, în confruntarea televizată cu adversarul său, vicepreşedintele desemnat de democraţi, a făcut suficiente afirmaţii care contraziceau flagrant concepţiile exprimate de Trump.

În al doilea rand, între numele vehiculate ca posibili membri ai cabinetului Trump, figurează câteva foarte discutabile. Începând cu sinistrul John Bolton, vechi slujitor devotat al administraţiilor Bush senior şi junior, unul dintre cei mai feroci partizani ai politicilor agresive şi războinice, care ar fi una dintre posibilele opţiuni pentru importanta funcţie de secretar al Departamentului de Stat. Să sperăm că nu va fi Bolton, ci unul dintre celelalte nume de pe lista posibililor. Chiar şi Newt Gingrich, care s-a delimitat de multe din fostele lui vederi ultraconservatoare din perioada în care era liderul republican al Camerei Reprezentanţilor. Şi ar mai fi nişte astfel de nume. Poate că vom discuta acest lucru la o analiză specială, mai amănunţită, în zilele următoare.

În al treilea rând, Trump va avea, pentru unele dintre măsurile anunţate (în special în domeniul politicii externe: N.A.T.O., relaţia cu Federaţia Rusă etc.), o opoziţie serioasă din partea unei părţi a Senatului si Camerei Reprezentanţilor, populate cu foarte mulţi neoconservatori duri şi iubitori ai războiului, precum cei doi senili incurabili din Senat, John McCain şi Lindsey Graham. Şi în acest caz se poate spera că mulţi dintre componenţii Camerei, aleasă în întregime acum şi din treimea din Senat care a fost aleasă pe 8 noiembrie şi care, pe valul creat de Trump, au născut majorităţi republicane în ambele camere, vor ţine cont de obligaţia morală pe care o au faţă de cel care, prin forţa lui de tracţiune, cel puţin le-a uşurat alegerea. Dar nu trebuie uitat, totodată, că aleşii din cele două camere ale parlamentului american sunt datori vânduţi băncilor, marilor corporaţii şi complexului militar-industrial, care le-a plătit campanile.

-------------------------------------------
[1] http://www.foxnews.com/politics/2016/09/23/jailhouse-letter-guccifer-laments-failure-to-expose-crimes-rails-against-clinton.html
[2] http://www.bloomberg.com/news/articles/2016-02-03/food-stamps-still-feed-one-in-seven-americans-despite-recovery
[3] http://www.nccp.org/topics/childpoverty.html
[4] http://www.informationclearinghouse.info/article45817.htm
[5] http://www.informationclearinghouse.info/article45811.htm

footer