Revista Art-emis
Cele mai proaste 25 de decizii ale Republicii Moldova (7) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, Chişinău   
Duminică, 25 Septembrie 2016 18:41

Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, ChişinăuDecizia nr. 8: Constituirea UTA Găgăuzia

Găgăuzii sunt descendenţi ai oguzilor - poporaţie turcică nomadă, venită de la poalele Munţilor Ural şi stabilă pe teritoriul de nord-est al actualei Bulgarii. Fiind de origine turcică, găgăuzii au acceptat creştinismul. În anii războiului ruso-otoman din anii 1806-1812, fiind creştini, găgăuzii s-au solidarizat cu Rusia ţaristă şi o ajutau împotriva otomanilor. În timp de război o astfel de stare de lucruri nu putea dura mult şi turcii i-au pedepsit pe găgăuzi, aceștia fiind nevoiţi să ceară protecţia ţarului rus. Spre sfârşitul războiului (1806-1812) administraţia ţaristă le-a permis găgăuzilor să se stabilească în sudul Basarabiei şi le-a oferit drepturi de colonişti. Astfel, după 1812 în partea de sud a Basarabiei a apărut populaţie găgăuză şi bulgară, protejată şi avantajată de ţarism. În perioada României întregite găgăuzii s-au folosit din plin de libertăţile cetăţeneşti, oferite de Constituţia României din 1923 şi legislaţia românească de model vest-european. Intelectualii găgăuzi vorbeau fluent limba română, unii dintre ei devenind mari cărturari ai timpului. Aduc exemplul lui Mihail Ciachir, numit de Nicolae Costenco „fratele mai mare al scriitorilor basarabeni"[1]. Protoiereul Mihail Ciachir a publicat pe paginile revistei „Viaţa Basarabiei" lucrarea „Istoria Găgăuzilor", iar în 1936 a publicat Psaltirea, tradusă de el în limba găgăuză, iar cu o săptămână înainte de deces (septembrie 1938) a ieşit de sub tipar „Dicţionarul găgăuzo (turco) - român" pentru găgăuzii din Basarabia. Găgăuzii basarabeni au avut reprezentanţi în organele de conducere româneşti, inclusiv - în Parlamentul României, precum şi în comerţ, economie, învăţământ, cultură şi artă.

Anul 1940 a fost unul tragic pentru România: U.R.S.S. a anexat Basarabia, nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa. Pe pământurile cucerite sovieticii au creat numita R.S.S. Moldovenească, lăsând Ucrainei judeţele din sudul Basarabiei, destrămând, astfel, unitatea economico-politică şi culturală a populaţiei din această provincie românească. A avut de suferit şi grupul etnic al găgăuzilor basarabeni: cei rămaşi sub administraţie ucraineană au fost supuşi asimilării şi ucrainizării cvasi-forţate. Dar nu numai atât: represiunile politice, exercitate asupra populaţiei basarabene, inclusiv - deportările, i-au afectat deopotrivă atât pe românii basarabeni, cât şi pe găgăuzii basarabeni. Drama găgăuzilor, aflaţi sub regim sovietic a fost tot atât, sau poate chiar mai profundă decât cea a românilor basarabeni: din 1944 până în 1991 găgăuzii au fost rusificaţi şi lipsiţi de intelectualitate proprie (cu câteva excepţii). Deloc întâmplător, odată cu renaşterea naţională a românilor basarabeni, liderii găgăuzilor s-au activizat şi au formulat revendicări radicale: la 19 august 1990, la Comrat, aceştia au lansat Declaraţia „Despre libertatea şi independenţa poporului găgăuz faţă de Republica Sovietică Socialistă Moldova" în care se menţiona cum că „locuitorii de etnie găgăuză îşi păstrează cetăţenia sovietică şi se dezic de cetăţenia R.S.S. Moldova".

O precizare: atât găgăuzii, cât şi ruşii folosesc noţiunea „poporul găgăuz". Bazându-ne pe realizările ştiinţei contemporane, constatăm că un popor sau o naţiune se caracterizează printr-un număr sporit al populaţiei, printr-un termen de trai destul de lung pe teritoriul său etnic, acolo, unde s-a constituit. Se mai caracterizează (un popor sau o naţiune) printr-o dezvoltare îndelungată a culturii, a scrisului etc. Strict ştiinţific, găgăuzii din Republica Moldova constituie un grup etnic, asta însemnând că ei prezintă o parte a poporaţiilor de peste frontierele Republicii Moldova Dacă ar fi să vorbim de o „Găgăuzie", atunci locul acesteia ar trebui căutat pe teritoriul Bulgariei de astăzi. În plus, limba găgăuză este foarte asemănătoare cu limba turcă, ea face parte din acelaşi grup de limbi turcice: turcă, azeră, turkmenă. Citez din Enciclopedia Moldovenească: „Limba turcă face parte din grupul oguz al limbii turcice. S-a format prin secolele 13-14 pe baza limbii triburilor oguze. Cuprinde dialectele anatolian şi balcanic"[2]. Deci, e firesc să considerăm că limba vorbită de găgăuzi este, în cel mai rău caz – un dialect al limbii turce. Se pare că specialiştii găgăuzi au inventat o limbă nouă, cea găgăuză, tot aşa cum moldoveniştii de peşteră din Republica Moldova insistă asupra numitei limbi „moldoveneşti", „deosebite" de cea română. Dar, este problema găgăuzilor cum să-şi numească limba. Nu este treaba noastră. Vor să se numească „popor" - este dreptul lor. Noi constatăm că găgăuzii sunt un grup etnic, care locuieşte pe teritoriul a cinci raioane din sudul Republicii Moldova (Vulcăneşti, Comrat, Taraclia, Ceadîr-Lunga şi Basarabeasca) şi unde nu formează decât 47,18 % (românii/moldovenii - 25, 15 %, bulgarii - 15, 71 %, ruşii - 5,25 %, ucrainenii - 5, 2 %, alte etnii - restul. Datele pentru anul 1989). Populaţia găgăuză (151 000 de suflete) nu trăieşte compact, satele sunt neomogene din punct de vedere naţional. Localităţile cu populaţie omogenă găgăuză, adică acolo, unde celelalte etnii formează mai puţin de 5 %, erau (datele pentru 1989) 4 sate în raionul Cadîr-Lunga, 3 sate în raionul Comrat, câte două sate în raioanele Vulcăneşti şi Basarabeasca şi un sat în raionul Taraclia, în total - 12 sate. În teritoriile respective, la acel moment, nu exista industrie, infrastructura era subdezvoltată etc. Şi nu moldovenii poartă vina pentru acea situaţie! În astfel de condiţii, încălcând flagrant Constituţia RSS Moldova de atunci, liderii găgăuzilor au proclamat un stat în stat, s-au orientat spre Kremlin pentru a primi sprijin, au susţinut lovitura de stat nereuşită din august 1991 de la Moscova, s-au solidarizat cu separatiştii de la Tiraspol.

Desigur, problema renaşterii naţionale a găgăuzilor a existat. Ceea ce puteau cere liderii găgăuzilor şi ceea ce putea propune Chişinăul oficial a fost decretarea unei autonomii culturale. Nimic mai mult! Ce a făcut, în schimb, conducerea Republica Moldova ? La 23 decembrie 1994, Parlamentul Republica Moldova , preşedinte al căruia era Petru Lucinschii, a aprobat Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri), care a oferit găgăuzilor drepturi nelimitate. Practic, conştient, benevol şi nesilită de nimeni, conducerea Republica Moldova a permis etnicilor găgăuzi să-şi formeze un stat al lor, cu conducere proprie (preşedinte/başkan, organ suprem legislativ, numit Adunare populară, cu buget aparte etc.). Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) garantează găgăuzilor toate drepturile şi libertăţile, oferite cetăţenilor Republicii Moldova. În plus, ceea ce este absolut ridicol în sus-numita lege, conducerea Republicii Moldova a stipulat: „În cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă"[3]. Altfel spus: în situaţia în care Republica Moldova se va uni cu România, găgăuzii vor avea dreptul la „autodeterminare externă". Gagauz-Yeri prezintă enclave teritoriale pe suprafaţa Republicii Moldova . Dacă Republica Moldova se va uni cu România, atunci Găgăuzia în ce mod şi cu cine se va uni? Cu Ucraina? Parcă nu sunt semne de apropiere a liderilor găgăuzi de Kiev.

Aşa dar, datorită miopiei politice a conducătorilor Republicii Moldova (dar, poate, a unor angajamente luate faţă de interese străine Republicii Moldova?) a fost creat un stat cu simbolica respectivă, cu instituţii ale puterii de stat, cu legi privind alegerile în administraţia locală etc. şi stat, care mereu şantajează guvernul de la Chişinău. Poziţia ostilă a Comratului faţă de Chişinăul oficial, faţă de România şi Uniunea Europeană este bine cunoscută. Deşi formal Federaţia Rusă recunoaşte integritatea teritorială a Republica Moldova , totuşi ruşii susţin deschis regimul de la Tiraspol şi cel de la Comrat. Am fost martori cum „Rospotrebnadzor" (administraţia rusă de verificare a produselor alimentare de import) a recunoscut calitatea vinurilor, realizate pe teritoriul Găgăuziei şi a respins vinurile produse în raionul Cahul, situat alături de raioanele, populate de găgăuzi.

Başkanul găgăuzilor este din oficiu membru al Guvernului Republicii Moldova. La Chişinău guvernele se mai schimbă, başkanul - niciodată! Amintim: conducerea Republicii Moldova a format formaţiunea cvasi-statală, Gagauz-Yeri pentru ca etnicii găgăuzi să-şi recupereze valorile naţionale, pierdute în anii ocupaţiei sovietice, să-şi recupereze limba, s-o folosească în viaţa publică, să crească o generaţie de tineri găgăuzi, cunoscători ai limbii şi culturii lor, a limbii române (limba oficială a Republicii Moldova!). Au trecut mai bine de 20 de ani de la oferta generoasă a conducerii Republicii Moldova făcută liderilor găgăuzi. Ce avem în rezultat? În instituţii preşcolare şi preuniversitare limba găgăuză este una de studiu. La Universitatea din Comrat obiectele se predau în limba rusă, limba de comunicare nu este româna, cum ar fi fost fiesc, ci rusa. Şi putem continua. Dar ce rost are? Păcat că liderii găgăuzilor ne-au minţit, păcat că nu au folosit oferta Chişinăului oficial pentru interesele naţionale ale etnicilor găgăuzi. Dimpotrivă, liderii găgăuzi sunt solidari cu separatiştii de la Tiraspol, sunt mereu în serviciul Federaţiei Ruse.

Cu cunoscuta-i ambiguitate, ceva mai târziu, Petru Lucinschi a scris că „... în situaţia în care moldovenii cereau ruşilor să nu se amestece în treburile interne ale lor, atunci găgăuzii au cerut acelaşi lucru de la moldoveni"[4]. Nimic mai fals, Petru Kirilovici! Asta pentru că ruşii au Statul lor şi s-au amestecat (se mai amestecă) în afacerile interne ale statului independent Republica Moldova, pe când etnicii găgăuzi sunt locuitori/cetăţeni ai Republicii Moldova, iar pretenţiile lor nu puteau fi comparate cu revendicare fostei republici unionale (R.S.S.M.) de a deveni Stat independent (Republica Moldova), revendicare conformă dreptului oferit de Constituţia U.R.S.S. din 1977. Într-o discuţie cu corespondenta postului de Radio „Europa Liberă", Valentina Ursu, domnul Valeriu Bulgari, în acele impuri, vice-prim ministru în guvernul condus de Andrei Sangheli, responsabil pentru aplicarea Legii privind autonomia găgăuzilor, a recunoscut că „o clasă politică imperfectă nu putea produce legi perfecte" şi că, într-adevăr, la redactarea Legii, au fost comise gafe politice[5]. Merită ascultate regretele domnului Valeriu Bulgari!

În încheiere: conducerea Republicii Moldova a oferit etnicilor găgăuzi libertăţi deosebit de mari fără a cere, în schimb, găgăuzilor să cunoască, cel puţin limba oficială a Republicii Moldova. Şi altele, nu mai insist. Prea mult li s-a dat, iar ei ne fac mereu şicane, pe care noi nu le merităm.
21 septembrie 2016
- Va urma -
--------------------------------------
[1] Nicolae Costenco. Protoiereu Mihail Ciachir. În: Viaţa Basarabiei, 1938, nr. 10, p. 65.
[2] Enciclopedia Sovietică Moldovenească, vol. 6, Chişinău, 1976, p. 468.
[3] Lege privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri). În: Republica Moldova: Istoria politică (1989-2000). Documente şi materiale, Chişinău, 2000, p. 83. La 13 ianuarie 1995, preşedintele RM Mircea Snegur a promulgat Legea nr. 344-XIII din 23 decembrie 1994 „Privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)".
[4] Petru Lucinschii. Moldavia i moldavane [Moldova şi moldovenii], Chişinău, 2007, p. 320.
[5] Interviul matinal la „Europa Liberă" cu Valeriu Bulgari despre actuala situație politică din Moldova. În: http://www.europalibera.org/a/25711984.html

footer