Revista Art-emis
Ce este Intelligence-ul? (2) PDF Imprimare Email
Col. (r) Dr. Tiberiu Tănase   
Duminică, 25 Septembrie 2016 17:56

Intelligence 2Despre unele definiţii care se regăsesc în dicţionare

Există numerose dicționare și enciclopedii care au definit termenul intelligence astfel Oxford English Dictionary[10] defineşte termenul intelligence în următorul mod:
a. Date şi informaţii transmise sau obţinute, referitoare la evenimente; informaţii, ştiri, noutăţi, în special informaţii cu relevanţă militară
b. O informaţie sau o ştire;
c. Obţinerea informaţiilor; agenţia destinată obţinerii de informaţii secrete; staff-ul, persoanele angajate în acest scop, serviciu secret;
d. Un departament al unei organizaţii de stat sau al unui serviciu militar ori naval al cărui obiectiv este obţinerea de informaţii (în special prin intermediul ofiţerilor unui serviciu secret sau al unei reţele de spioni).
Deasemenea, Webster, ediţia a IX-a, New Collegiate[11] (un dicţionar, ce se află în multe birouri guvernamentale), ne spune că intelligence semnifică: [...] informaţii referitoare la un inamic sau la un posibil inamic, ori la un teritoriu; de asemenea, o agenţie implicată în obţinerea unor informaţii de acest tip. Desigur, nu trebuie consultat chiar orice dicţionar, atunci când se abordează o chestiune atât de importantă.

Intelligence-ului - de la termen la concept sau de ce „suntem pe drumul cel bun"

Într-un articol din anul 1946, Sherman Kent a exprimat o opinie similară, referitor la tendinţele reformei în domeniul intelligence: „În condiţiile date, este surprinzător faptul că nu există mai multe puncte de vedere convergente şi nu se diminuează confuzia cu privire la sensul termenilor de bază. S-ar părea că dificultatea principală este legată de însuşi cuvântul intelligence, care a ajuns să semnifice atât activitatea persoanelor angrenate în acest domeniu, cât şi produsul activităţii lor. Înţelegerea şi expunerea clară a acestei chestiuni este extrem de importantă: prin « intelligence » se înţelege atât procesul în sine, cât şi produsul final al respectivului proces"[12]. O astfel de formulare reprezintă „un pas înainte", dar se poate cu greu afirma că definiţia este concisă şi cuprinzătoare. Se impune o abordare eficientă. Odată ajuns în acest punct, WaIter Laqueur, nemulţumit de faptul că nu există o teorie coerentă cu privire la intelligence[13], face demonstraţia propriului punct de vedere. În mod straniu, el redă punctul de vedere al lui Kent într-o frază care, deşi nu include o nouă perspectivă, face economie de cuvinte: pe de o parte, termenul „intelligence" se referă la o organizaţie care culege informaţii, iar pe de altă parte, la informaţiile care au fost culese[14]. Ambii specialişti, atât Kent cât şi Laqueur, au admis faptul că intelligence reprezintă atât informaţiile, cât şi sistemul organizat de culegere şi exploatare a acestor informaţii. Prin intelligence se înţelege, aşadar, atât o activitate, cât şi un produs al respectivei activităţi[15].

Mark Lowenthal, ofiţer în cadrul Consiliului Naţional al Informaţiilor, este cel care ne aminteşte că intelligence are o sferă noţională ceva mai complexă, cuprinzând mai mult decât informaţiile şi procesarea acestora în beneficiul factorilor decizionali şi al comandanţilor; acest fapt este valabil chiar şi în cazul în care respectivele informaţii sunt, într-o anume măsură, confidenţiale ori secrete. Manualul său, atât de util în domeniul intelligence, cuprinde următoarea definiţie: „« Intelligence reprezintă procesul prin care tipuri specifice de informaţii importante pentru securitatea naţională sunt solicitate, culese, analizate şi furnizate factorilor de decizie; produsele respectivului proces; protejarea acestor procese şi a acestor informaţii prin activităţi contrainformative; şi realizarea de operaţiuni, la solicitarea autorităţilor abilitate"[16]. Lowenthal este pe cale să ajungă la o idee importantă. Prin intelligence se înţeleg mai multe aspecte: informaţiile, procesul şi activitatea. Intelligence se realizează de către „autorităţile abilitate prin lege" - adică de către statele¬naţiune. Dar şi definiţia lui Lowenthal este supradimensionată - ea conţine prea mult balast. Intelligence se poate subsuma totalităţii informaţiilor care sunt „importante pentru securitatea naţională". Dar în categoria informaţiilor „importante pentru securitatea naţională" se pot încadra şi multe alte aspecte, ca de pildă numărul cetăţenilor americani incorporabili de sex masculin, condiţiile atmosferice din Asia şi vârsta unui membru al unui comitet central. Într-adevăr, aproape orice aspect ce are relevanţă „militară" se poate încadra în definiţia lui Lowenthal, aşa cum multe aspecte cu relevanţă diplomatică se încadrează, la rândul lor, în aceeaşi definiţie. El delimitează în mod corect categoriile, dar aria de cuprindere a acestor categorii este prea extinsă. În plus, definiţia lui Lowenthal este parţial tautologică, în segmentul în care se afirmă că intelligence este ceea ce se protejează prin counterintelligence (contrainformaţii)[17].

Cu toate acestea, se poate sesiza că „suntem pe drumul cel bun", Lowenthal adaugă acea sintagmă interesantă din final: „desfăşurarea de operatiuni". De ce, oare, a făcut el asocierea dintre operaţiuni şi procesarea informaţiilor? Înclin să cred că Lowenthal este un bun observator, care reproduce ceea ce percepe. El ştie că agenţiile de informaţii care utilizează informaţii secrete au avut - şi foarte adesea au încă - legături strânse cu agenţiile care efectuează operaţiuni secrete. Este posibil ca în trecut să se fi petrecut astfel de coincidente, întrucât agentul şi ofițerul operativ erau una şi aceeaşi persoană. În multe situaţii, operaţiunea şi informaţia formează un tot, reprezintă unul şi acelaşi lucru; produsul spionajului nu poate fi cunoscut decât de către cel ce l-a colectat (de teamă ca sursa să nu fie compromisă), astfel încât „culegătorul de informaţii" devine şi analistul respectivelor informaţii. În acest fel a funcţionat K.G.B.-ul, şi absolut nimeni nu poate afirma că tocmai de rafinament ar fi dus lipsă K.G.B.-ul, în demersurile sale informative. Cu toate acestea, alte naţiuni au separat analiza de operaţiuni şi le-au plasat în birouri diferite, uneori sub comanda unui director comun, alteori nu. Este, totuşi, greu de explicat faptul că atât ofiţerii analişti, cât şi cei operativi sunt descrişi ca „făcând" muncă de intelligence.

Un alt bun observator, Abram Shulsky, a remarcat exact acest aspect circumscris domeniului intelligence. Analizând gama variată de activităţi legate de intelligence, el susţine: „... toţi se ocupă de obţinerea sau de infirmarea informaţiilor". În plus, el explică faptul că toate aceste activităţi sunt desfăşurate de către organizaţii care au un numitor comun: una dintre „cele mai semnificative caracteristici ale acestor organizaţii... este secretizarea pe care o reclamă activităţile lor"[18]. Secretizarea este esenţială, întrucât intelligence reprezintă un segment al „confruntării" permanente ce se derulează între naţiuni. Pentru domeniul intelligence, obiectivul constă în deţinerea adevărului, însă căutarea adevărului „implică o confruntare cu un adversar uman, care are o anumită reacţie". În acest fel, Shulsky evidenţiază faptul că secretizarea este necesară în activităţile şi organizaţiile din domeniul intelligence. Într-adevăr, Shulsky este foarte aproape de punctarea următoarei idei: secretizarea reprezintă elementul esenţial al activităţii informative, sens în care el afirmă că „relaţia dintre intelligence şi secretizare reprezintă elementul fundamental care individualizează intelligence în raport cu alte activităţi intelectuale". Dar apoi Shulsky „bate în retragere" în momentul în care trebuie să explice următorul aspect: cum se face că există ideea potrivit căreia întotdeauna agenţiile de intelligence sunt cele desemnate să execute o operaţiune sub acoperire (activităţile secrete derulate în scopul influenţării altor ţări în diverse modalităţi ce nu pot fi puse în sarcina iniţiatorilor lor), şi nu serviciile militare ori corpul diplomatic? De ce, oare, aşa cum, spre exemplu, s-a întâmplat în Statele Unite, Agenţia Centrală de Informaţii (C.I.A.) a fost desemnată să deruleze operaţiuni sub acoperire, în pofida impulsului iniţial al administraţiei Truman de a încredinţa această misiune fie Departamentului de Stat, fie ministrului Apărării? Shulsky depistează existenţa unui tipar, dar se întreabă dacă acest tipar are vreo semnificaţie: chiar dacă, din pure considerente birocratice, organizaţiilor din sfera intelligence le revine răspunderea pentru operaţiunile sub acoperire, totuşi, din perspectivă teoretică şi practică deopotrivă, încă persistă întrebarea: este, oare, necesar ca operaţiunile sub acoperire să fie considera te drept una din componentele activităţii informative?

Se sesizează şi existenţa unei gravitaţii instituţionale, acea forţă care tinde să-i atragă pe ofiţerii de informaţii unii către ceilalţi. Astfel, în anul 1958, un ofiţer C.I.A. din sectorul „Operaţiuni" a remarcat aceeaşi tendinţă care l-a pus în încurcătură pe Shulsky. Totuşi, ofiţerul C.I.A. nu a abandonat ideea, ci a încercat să o explice. Într-un material apărut în „Studii de intelligence", o publicaţie secretă a C.I.A. la vremea respectivă, sub pseudonimul R.A. Random, a fost avansată ideea că, prin însăşi definiţia sa, intelligence conţine întotdeauna un anumit procent de „secret": Intelligence reprezintă culegerea oficială, secretă de informaţii referitoare la alte ţări şi procesarea acestor informaţii, necesare pentru elaborarea şi implementarea politicii externe, precum şi derularea de activităţi acoperite în străinătate, pentru promovarea implementării politicii externe[19]. Prin aceasta se face un alt pas înainte. Se defineşte intelligence drept activitate şi produs deopotrivă, precizându-se că se desfăşoară în condiţii de confidenţialitate în beneficiul statelor, astfel ca factorii decizionali din sfera politică să poată înţelege evoluţiile exteme; se precizează, de asemenea, că şi operaţiunile secrete sunt incluse în intelligence, acele operaţiuni care sunt derulate pentru a genera anumite efecte pe sol străin. Definiţia sus-amintită conţine extrem de puţine elemente ce ar putea comporta interpretări diferite sau care ar putea genera ambiguităţi ori echivocuri. Definiţia conţine multe din elementele absolut necesare, iar elementele inutile ori redundante sunt puţine sau inexistente.
- Va urma -

-------------------------------------------------------
[10] http://translate.google.ro/translate?hl=ro&sl=en&u=http://oxforddictionaries.com/
[11] http://www.amazon.com/Houghton-0618396012-Websters-Hardbound-Dictionary şi www.merriamwebster.com/dictionary/intelligence
[12] Sherman Kent, „Prospects for the National Intelligence Service", Yale Review, 36 (Autumn 1946), p. 117. Emphases in original.
[13] Teoria Intelligence-lui a prins contur prin contribuţiile ulterioare cum este şi lucrarea Intelligence Teory, Key questions and debates, editată in 2009, de Peter Gill, Stephen Marrin şi Mark Phythian, în editura Routlege din care se pot menţiona studiile Intelligence as risk shifting, autor Michael Warner pp. 16-33, Theory of surprize, autor James J. Wirtz, Theories of intelligence: where should we go and how might we proceed, autor Peter Gill ,pp.208 -227.
[14] Walter Laqueur, A World of Secrets: The Uses and Limits of Intelligence Să ne înţelegem profesia. Se caută o definiţie a termenului «1ntelligence» ", (New York, NY: Basic Books, 1985), p.12
[15] Michael Warner wanted: A Definition of „intelligence" Understanding Our Studies in Intelligence, 46-3, 2022, pp.15-22
[16] Mark M. Lowenthal, Intelligence: From Secrets to Policy (Washington, DC: Congressional Quarterly Press, 2002, second edition, p. 8.
[17] Michael Warner, art. Cit. Pp.15-20.
[18] Abram N. Shulsky (revised by Gary J. Schmitt), Silent Warfare: Understanding the World of Intelligence (Washington, DC: Brassey's (US), 2002 [third edition]), pp. 1-3, 171-176.
[19] H. A. Random, Intelligence as a Science, Studies in Intelligence, Spring 1958, p. 76. Declassified.

footer