Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Serban Alexianu   
Duminică, 14 August 2016 21:29

Serban Alexianu TransnistriaCum este s? scrii o carte despre tat?l t?u, condamnat la moarte ?i executat? Nu mi-a fost deloc u?or s? m? apuc de scrierea acestei c?r?i[1], o întreprindere oricum dificil?, pentru care s-ar fi cuvenit s? am o minim? experien?? a scrisului ?i mai ales a cercet?rii istorice. Sunt atâ?ia care ar putea s-o fac? mai bine decât mine! În plus, eu, ca fiu al celui despre care va fi vorba în paginile ce urmeaz?, sunt pur ?i simplu „condamnat" s? am o perspectiv? (prea) personal? asupra subiectului. S? fiu, vrând-nevrând, de partea tatei. Din fericire - ?i o spun din capul locului, aceast? pozi?ie inerent partizan? nu m-a pus niciodat? în contradic?ie cu adev?rul, cu ideea de justi?ie, cu idealul de omenie ?i toleran??. Dimpotriv?, cercetând acte ?i documente despre al c?ror con?inut nu ?tiam nimic, de fiecare dat? s-a confirmat p?rerea ce o aveam despre p?rintele meu. M? întreb ?i acum ce reac?ie a? fi avut dac? pe parcursul cercet?rii mele a? fi dat peste dovezi ale vinov??iei tat?lui meu, ale „crimelor de r?zboi" s?vâr?ite de acesta: le-a? fi publicat? Probabil c? nu, dar nici cartea de fa?? n-a? mai fi scris-o! Voi încerca totu?i s? m? deta?ez, s? m? distan?ez cât mai mult de oamenii pe care vreau, prin scrierea acestei c?r?i, s?-i salvez de la uitare sau s?-i ap?r de ceea ce poate fi mai r?u ?i decât uitarea: minciuna, calomnia ?i def?imarea. Pot doar atâta s? promit ?i s?-mi promit mie însumi – c? voi încerca. Voi încerca s? uit partea autobiografic?, dac? pot spune a?a, a c?r?ii. De reu?it, r?mâne de v?zut cât...

Situa?ia dificil? ?i complicat? în care m-am aflat tot timpul cât am scris la aceast? carte va fi s-o în?eleag? foarte u?or oricare dintre cititori, c?rora le fac de la bun început cunoscut? informa?ia cea mai important? despre cine a fost tata. Unii dintre ei ?tiu deja, al?ii nu ?i afl? abia acum, c? tat?l meu, profesorul George Alexianu, a fost condamnat la moarte ?i executat al?turi de mare?alul Ion Antonescu. Aceast? împrejurare este, pentru cei mai mul?i dintre cititori, punctul de plecare, inevitabil, al acestei c?r?i. Nu este nevoie, din partea cititorului, de un efort de imagina?ie mult prea mare ca s?-?i dea seama c? pu?ini mai sunt autorii care, scriind o carte, au avut a se confrunta cu „problemele" mele. N-am s? le fac acum inventarul, lista acestor dificult??i. Nici nu le-am b?nuit de la bun început c? vor fi atât de multe, de mari. Dar vreau s? precizez, s? dest?inui din capul locului cine ?i ce m-a ajutat cel mai mult, într-o manier? decisiv? pot spune, s? trec peste toate ezit?rile ce se n??teau în mine, peste toate re?inerile ?i îndemnurile de a l?sa lucrurile „în plata Domnului", la dispozi?ia justi?iei divine.

Cui deci trebuie s?-i mul?umesc pentru satisfac?ia pe care o încerc acum, când, de bine, de r?u, am încheiat scrierea c?r?ii ?i îmi iau astfel o grea piatr? de pe suflet? Ei, bine, va trebui s? le mul?umesc tuturor celor care, în necuno?tin?? de cauz? sau cu rea credin??, au scris ori au vorbit despre tat?l meu min?ind, deformând realitatea faptelor petrecute, falsificând sau ignorând documentele în care aceast? realitate este consemnat?. Le mul?umesc celor care nu s-au oprit la atâta, ci au mers mai departe, instituind o veritabil? teroare printre istorici ?i comentatorii politici, formatorii de opinie etc., instituind un climat intolerant, prin care cercetarea ?i spunerea adev?rului despre mare?al ?i colegii s?i a devenit în România un risc extrem de primejdios pentru persoana ?i cariera profesional? a celui care ar îndr?zni s? caute ?i s? afirme adev?rul despre cei implica?i în a?a zisul „proces al marii tr?d?ri na?ionale", în frunte cu mare?alul Ion Antonescu.

Pot afirma cu deplin? ?i intim? cunoa?tere a situa?iei actuale, de dup? 1990, c? sunt foarte mul?i istoricii care cunosc adev?rul despre George Alexianu, despre condi?iile în care s-a desf??urat procesul amintit, despre adev?rata valoare ?i semnifica?ie a activit??ii lui Ion Antonescu în fruntea statului român, dar care tac, evit? s? discute în public acest subiect, iar când n-au încotro, mint sau „o scald?". De ce? Ca s? nu-i supere pe guvernan?i ?i mai ales s? nu-i supere pe cei care au atâta putere încât au for?at mâna guvernan?ilor, a clasei politice, a liderilor din mass media, ?i au impus României legi ?i dispozi?ii prin care s-a legiferat din nou delictul de opinie. Mai r?u ca pe vremea Anei Pauker. Fire?te, nu orice opinie ?i nici orice op?iune de con?tiin?? este interzis?. În România noastr? democratic? de dup? 1990 ai voie s? fii ateu, bun?oar?, c?ci nimeni nu te oblig? s? fii cre?tin sau musulman ?i s? ai un Dumnezeu! Po?i tr?i ?i f?r? s? crezi în Dumnezeu! Despre români ?i istoria lor po?i s? ai orice p?rere ?i s? pui pe seama lor toate mizeriile, c?ci nimeni, nici o lege nu prevede anti-românismul ca vinov??ie. Dar n-ai voie s? nu crezi în genocidul din Transnistria, adic? n-ai voie s? crezi c? p?rin?ii ?i bunicii no?tri au fost altceva decât ni?te criminali sini?tri, autori ai celui mai înfrico??tor omor din istoria Universului!

Mai mult, cum spunea Moses Rozen ?i al?ii eiusdem farinae, „Holocaustul a început în România!" Nu ai voie s? contrazici ce a spus Moses, c?ci ri?ti s? devii anti-semit, ceea ce iar??i nu este îng?duit de legile române?ti. Cele noi, de dup? 1990! La ace?ti istorici cumin?i sau cumin?i?i trebuie s?-i adaug ?i pe politicieni. Unii dintre ei, imediat dup? 1990, am?gi?i de ideea c? am intrat într-o er? nou?, a libert??ii de a c?uta ?i de a afirma adev?rul, au apucat s?-?i m?rturiseasc? public pre?uirea pentru mare?alul Ion Antonescu, pentru oamenii ?i politica acestuia. Iar semnele acestei pre?uiri nu au întârziat s? apar?, numeroase repere publice primind numele mare?alului. S-au ridicat monumente ale dreptei pomeniri, iar sub cupola Parlamentului României au r?sunat cuvinte de pre?uire pentru mare?al, pentru guvernul s?u, rostite în numele poporului român. S-a mers în plenul Parlamentului României pân? la a se p?stra un moment de reculegere în memoria mare?alului, semn suprem de recuno?tin??, de recunoa?tere public? a nedreptei decizii prin care „Tribunalul Poporului" i-a condamnat la moarte pe cei patru: Ion Antonescu, Mihai Antonescu, Constantin Picki Vasiliu ?i George Alexianu. A?a se face c? am tr?it primii ani de dup? 1990 cu speran?a ?i cu încredin?area c? a sosit ceasul adev?rului dup? care am tânjit cu to?ii cei din familiile pe care injusti?ia bol?evic? le-a îndoliat pe nedrept dup? 23 august 1944. Familia mea este una dintre aceste familii. Din nefericire pentru toat? lumea, evenimentele din decembrie 1989 nu au meritat s? fie numite revolu?ie, au fost cu totul altceva, ?i lucrul acesta s-a f?cut evident în multiple chipuri. Dac? mai este nevoie de o dovad? c? prin „revolu?ia" din decembrie 1989 nu a fost doborât comunismul, ci numai varianta sa ceau?ist?, catalogat? drept na?ional comunist?, c? locul lui Ceau?escu ?i al apropia?ilor s?i l-au luat bol?evicii reactiva?i, supravie?uitori ai cominternismului anilor 1945-64, ?i mai ales odraslele celor care în 1946 au înscenat „Procesul marii tr?d?ri na?ionale" ?i celelalte procese care au mai urmat, ap?i dovada cea mai bun? pentru mine este felul în care s-a revenit, dup? primii ani de entuziasm ?i avânt justi?iar, s-a revenit la teza cominternist?, bol?evic?, cu privire la caracterul criminal al r?zboiului în care România s-a angajat la 21 iunie 1941, tez? care a dus la condamnarea la moarte a mare?alului ?i a celor mai fideli colaboratori ai s?i.

Nu e deloc întâmpl?tor c? dup? 1990 guvernan?ii de la Bucure?ti au f?cut tot ce le-a stat în putin?? ca s? rateze ocaziile ivite de a se reface România Mare, de a se reg?si laolalt? fruntariile cele adev?rate, pentru care românii, sub mare?alul Ion Antonescu, au consim?it la sacrificiile ?i jertfa de sânge din anii celui de Al Doilea R?zboi Mondial. A fost îmbr??i?at? de guvernan?i ideea de a condamna, teoretic, comunismul, dar s-au ferit s? condamne pactul dintre Hitler ?i Stalin, ale c?rui consecin?e pentru România nici pân? azi nu au fost reparate. Ce a urmat se cunoa?te... Statuile mare?alului au fost demolate, au fost retrase denumirile de str?zi ?i pie?e publice care ?ineau vie amintirea „Conduc?torului", au fost promulgate legi prin care s-a interzis cinstirea numelui s?u ?i s-a impus minciuna bol?evic? despre crima s?vâr?it? de acei români care, prin participarea la „Cruciada împotriva comunismului", au dovedit c? nu au acceptat în?elegerile dintre Hitler ?i Stalin prin care au fost uzurpate ?i dispre?uite drepturile românilor asupra propriului teritoriu istoric. Printre acei români s-a num?rat ?i tat?l meu, profesorul universitar de drept administrativ George Alexianu. Revenirea la tezele kominterniste ale anilor 1948-1964, a fost oficializat? prin „comisia Tism?neanu", ca o dovad? definitiv? a minciunii ?i diversiunii din decembrie 1989, a minciunii în care am tr?it întreg secolul al XX-lea. A început printr-o minciun? uria?? - Marea Revolu?ie Socialist? din Octombrie 1917, ?i s-a încheiat printr-una ?i mai mare, mai neru?inat?: basmul cu c?derea comunismului în toamna-iarna lui 1989! Autorii acestor acte de dispre? fa?? de fiin?a uman?, fa?? de neamurile ?i popoarele lumii, fa?? de Însu?i Dumnezeul acestei lumi, sunt aceia?i. Pe ei îi fac vinova?i ?i de condamnarea tat?lui meu pentru crime ?i f?r?delegi imaginare, niciodat? s?vâr?ite de George Alexianu sau de alt român!

Pentru cine cunoa?te identitatea adev?rat? a celor care l-au judecat, l-au condamnat ?i l-au executat pe George Alexianu, via?a ?i soarta tat?lui meu se înscrie ca „un capitol în Istoria Omeniei Române?ti", a demnit??ii neamului nostru! Nu fac astfel decât s? citez persoane extrem de onorabile din via?a noastr? public? ?i ?tiin?ific?, a c?ror presta?ie în slujba adev?rului nu a fost niciodat? condi?ionat? de calcule oportuniste. Exist? în România ?i astfel de oameni, nu pu?ini, iar pentru mine a fost o adev?rat? mângâiere sufleteasc? s?-i simt al?turi de mine, interesa?i în modul cel mai impersonal cu putin?? s? afle adev?rul despre George Alexianu. Un adev?r care onoreaz? familia lui George Alexianu. Onoreaz? neamul nostru românesc! Am considerat c? românii au dreptul s? cunoasc? acest episod din istoria demnit??ii române?ti. Am ?tiut întotdeauna, atât mama cât ?i noi, copiii profesorului Alexianu, c? tata nu a s?vâr?it nici o crim?, nici o f?r?delege, c?, dimpotriv?, crim? este maniera în care el a fost cercetat, judecat ?i condamnat de comuni?tii de la Bucure?ti. Nici o clip? nu ne-a fost ru?ine de tata! Întotdeauna am întâlnit români care s? ne strâng? mâna solidari cu tragedia în care am fost târî?i! Solidari cu ideea de justi?ie ?i de adev?r! Fire?te, le mul?umesc ?i acestora, le mul?umesc propriu zis, cu emo?ia recuno?tin?ei depline.

Cartea pe care am reu?it s-o duc pân? la cap?t nu pune punct discu?iilor cu privire la George Alexianu. Adev?rul despre George Alexianu nu poate fi desp?r?it de adev?rul despre Transnistria, a?a cum adev?rul despre guvernarea Ion Antonescu nu poate fi formulat decât în cadrul unei viziuni corecte asupra întregului r?zboi mondial. O viziune care s? admit? dreptul la ap?rare al învin?ilor în cel de al II-lea R?zboi Mondial, dreptul lor de a r?spunde acuza?iilor atât de cumplite ?i de nedrepte uneori ce li s-au adus. De?i niciodat? dovedite, multe dintre aceste acuza?ii au fost însu?ite ca adev?ruri definitiv stabilite ?i au produs asupra celor acuza?i efectele cele mai tragice cu putin??. Dup? 1990, se desf??oar? o vast? campanie pentru ca aceste efecte s? ating? în modul cel mai direct ?i existen?a fiec?rui român, c?ci acuza?ia de holocaust nu se rezum? la identificarea crimei de genocid, ci include ?i preten?ii reparatorii Fire?te, politica de genocid este o ru?ine ?i un p?cat teribil pentru orice popor, pentru orice guvern. Iar eu, ap?rând memoria tat?lui meu, am fost întotdeauna con?tient c? ap?r astfel ?i poporul român, pus la zid sub cea mai grav? acuza?ie cu putin??. De o vreme încoace, dup? cum se ?tie, acuza?ia de holocaust produs de guvernul Ion Antonescu, este înso?it? de preten?ii materiale compensatorii, cifrele neoficiale fiind de-a dreptul ame?itoare. Nu am nici un motiv s? nu le iau în serios, ceea ce îmi d? sentimentul, tonic, c? pledoaria mea pentru nevinov??ia tat?lui meu se va r?sfrânge asupra tuturor românilor, ap?rându-le dreptul de a nu r?spunde nicicum ?i în fa?a nim?nui pentru fapte imginare, scornite de indivizi care nu o dat? au fost dovedi?i ca sperjuri ?i mincino?i.

Vinov??ia sau nevinov??ia tat?lui meu atârn? de verdictul pe care istoricii îl vor da în chestiunea atât de delicat? a acuza?iei de holocaust adus? românilor, în mod specific guvern?rii Ion Antonescu. Pentru cunosc?tori, leg?tura lui George Alexianu cu „Holocaustul" din Transnistria este principala explica?ie a faptului c? a fost condamnat la moarte! Dar leg?tura nu const? în participarea lui George Alexianu la uciderea a sute de mii de evrei, ci în faptul c? prin condamnarea sa la moarte acuza?ia de holocaust devenea cât de cât mai credibil?. Ideea c? în Transnistria a fost un m?cel al evreilor, a sute de mii de evrei, este „dovedit?" prin faptul c? George Alexianu, guvernatorul Transnistriei, a fost condamnat la moarte ?i executat pentru aceste crime! Cam aceasta este logica pe care se întemeiaz? propaganda holocaustizant?. Aceast? logic? a impus asasinatul politic din 1 iunie 1946! Sunt sigur c? nu va mai trece mult timp ?i se va pr?bu?i edificiul de neadev?ruri pe care se ridic? teza holocaustului din Transnistria. Dac? voi mai fi atunci în via??, voi ridica cuminte dou? degete ?i voi întreba din ultima banc? a clasei: „?i cu tata cum r?mâne?" Cine o s?-mi r?spund? la întrebare? Care supravie?uitor al actualului institut pentru cercetarea Holocaustului? Cumva Elie Wiesel în persoan??[1] Sau m?car vreunul dintre istoricii români converti?i la holocaustologie, adic? converti?i la tr?darea propriului neam, la tr?darea condi?iei de istoriograf, la tr?darea lui Dumnezeu? O vorb? s? adaug pentru ace?ti istorici, care au scris despre Transnistria ?i, volens-nolens, s-au referit critic, c?ci numai critic, ca despre un criminal, se puteau referi la tata, la George Alexianu, guvernatorul Transnistriei. A? vrea s? în?eleg ce i-a oprit pe ace?ti istorici ca, înainte de a-?i definitiva concluziile ?i de a le publica, s? ia leg?tura cu familia, cu descenden?ii direc?i ai sinistrului personaj? De regul?, asemenea descenden?i au în arhiva familiei acte ?i documente, m?rturii orale, a c?ror valoare poate fi deosebit de mare! Sursa de informa?ii directe pe care, teoretic, o poate oferi familia unui personaj istoric, nu este de neglijat dac? chiar te intereseaz? adev?rul! Ce s? în?eleg eu din faptul c? nici un istoric holocaustizant nu i-a c?utat pe copiii celui care a guvernat, a organizat ?i a executat cumplitul genocid, nu i-a c?utat nici m?car ca s?-i întrebe dac? un astfel de criminal era capabil s?-?i creasc? copiii ca un tat?? Din faptul c? nici unul dintre ace?ti istorici, nici unul dintre cercet?torii de la Institutul pentru cercetarea Holocaustului nu a încercat s? stea de vorb? cu mine, eu ce s? în?eleg altceva decât c? ace?ti savan?i au lucrat cu concluzii pe care le-au cunoscut de la bun început! C? s-au ferit de orice surs? care ar fi putut s? infirme concluziile la care s-au angajat s? ajung?. Pe astfel de oameni chiar îi las în plata Domnului! Dup? 1990 a ap?rut o carte scris? de secretarul lui George Alexianu. Tr?itor în Canada, Olivian Veverca a dat publicit??ii m?rturia sa, intitulat? „Administra?ia român? civil? în Transnistria, 1941-1944". Au ap?rut de atunci zeci de c?r?i dedicate subiectului Transnistria, majoritatea scrise de autori holocaustizan?i.

Ce s? în?eleg eu din faptul c? to?i ace?ti autori ignor? sau se fac c? ignor? aceast? carte, r?mas? pân? azi f?r? o recenzie serioas?, f?r? o prezentare, oricât de critic?, bun?oar? m?car în „Realitatea Evreiasc?", revista în care guvernarea româneasc? a Transnistriei a fost acuzat? de toate crimele posibile, inclusiv c? în mod deliberat i-a lipsit pe evreii deporta?i s? aib? sare pentru bucatele g?tite, obligându-i astfel pe bie?ii de evrei s? apeleze la lacrimile, da, la lacrimile copiilor pentru a s?ra mâncarea!... (Vezi m?rturia, teoretic atât de credibil?, a unei scriitoare, autoarea volumului de amintiri „Evrei, v? ordon trece?i Nistrul!". Nu-i mai dau numele, c?ci în avântul Domniei Sale de a min?i a produs dovada, mie atât de util?, c? în leg?tur? cu Transnistria comunitatea evreiasc? admite orice enormitate, c?ci oricum nu va fi mai mare decât cea cu privire la Holocaustul transnistrean în sine!). Am c?utat cartea lui Olivian Verenca în Bibliografia lucr?rilor consultate, a tuturor c?r?ilor despre holocaustul din Transnistria pe care le-am putut g?si. Nici urm? de cartea scris? de martorul ocular cel mai bine informat dintre cei ce mai sunt în via??! Din nou pun aceea?i întrebare: cum se explic? acest comportament inexplicabil la un istoriograf? Cum altfel decât concluzionând c? nu avem de-a face cu istorici, pasiona?i s? în?eleg? ?i s? comenteze faptele sine ira et studio, ci cu mercenari jalnici, rebuturi umane, e?ecuri ale nobilei pasiuni de cronicar al evenimentelor istorice!

Adev?rul integral despre George Alexianu nu se poate afla din cartea mea! Eu pun în circula?ie numai acel adev?r care se desprinde din lectura documentelor aflate azi la dispozi?ia celor interesa?i! De o importan?? decisiv? sunt îns? documentele la care nici eu nu am avut acces, nici istoricii no?tri, a?a cum nu au avut acces în 1946 nici avoca?ii ap?r?rii de la Procesul Marii Tr?d?ri Na?ionale. M? gândesc în primul rând la documentele din arhiva Transnistriei, aflate cele mai multe în posesia autorit??ilor ucrainene ?i ruse?ti. Acolo trebuie s? se afle actele încheiate la Odesa, când George Alexianu a fost supus judec??ii „poporului", a popula?iei din guvern?mîntul Transnistria. Sper s? apuc ziua când vom avea acces la aceste acte ?i vom afla cum de nu au g?sit sovieticii nici o f?r?delege pe care s? i-o repro?eze lui George Alexianu! Cum fost cu putin?? ca acel tribunal s?-l declare pe George Alexianu nevinovat fa?? de popula?ia peste care a avut putere de via?? ?i de moarte?! ?i, mai ales, cum a fost cu putin?? ca acela?i George Alexianu, întors de la Odesa la Bucure?ti cu verdict de nevinov??ie dat de justi?ia ucrainean?, s? fie g?sit în România vinovat de crime de r?zboi s?vâr?ite în Transnistria, adic? în Ucraina, ?i condamnat la moarte? Alte documente se afl? în arhivele ruse?ti, îndeosebi cele privitoare la ancheta care a urmat arest?rii ?i pred?rii c?tre sovietici a grupului de înal?i colaboratori ai mare?alului. Ce întreb?ri, ce acuza?ii i-au adus anchetatorii sovietici lui George Alexianu ?i, mai ales, ce a r?spuns tata acestor acuza?ii? Documentele cele mai importante privind nevinov??ia tat?lui meu, privind propriu zis nevinov??ia poporului român, pe nedrept acuzat de genocid anti-evreiesc, ?tiu îns? c? se afl? în Israel! Acolo au ajuns cele mai sensibile documente din arhiva Comunit??ii Evreie?ti din România. Acele documente nu aveau voie s? p?r?seasc? România înainte de a fi cunoscute ?i de „partea" româneasc?. Mai ales în situa?ia în care comunitatea respectiv? aduce românilor acuza?ii a?a de grave! În mod specific deplâng soarta pe care a avut-o Jurnalul lui Wllhelm Filderman. Cu limb? de moarte marele evreu (?i marele român!) care a fost pre?edintele Federa?iei Comunit??ilor Evreie?ti din România a l?sat ca memoriile sale s? fie publicate în România, de Academia Român?, de îndat? ce se va schimba regimul politic ?i comuni?tii nu vor mai fi la putere la Bucure?ti.

Imediat dup? 1990, ultimul secretar particular al lui Filderman, aflat în via?? la Paris, s-a adresat Academiei Române, pre?edintelui acesteia, domnului profesor Eugen Simion, oferindu-i pre?iosul manuscris. Pân? îns? s? se împlineasc? formalit??ile legate de acest transfer au avut timp s? intervin? oficialii de la Tel Aviv ?i s? pun? mâna pe Jurnal, dar nu pentru a-l publica, ci pentru a-l dosi, pentru a-l ascunde de ochii publicului, precum se vede din împrejurarea c? despre acest manuscris nu vorbe?te nimeni, ?i în primul rând nu vorbe?te nici unul dintre cei care ne acuz? de cele mai cumplite crime! Sunt convins c? Filderman scrie în Jurnalul s?u despre George Alexianu, guvernatorul Transnistriei. Filderman, din ordinul special al lui Ion Antonescu, a fost ?i el deportat în Transnistria. Acest episod, zilele petrecute în lag?rele de „exterminare" din Transnistria, nu poate lipsi din memoriile lui Filderman. De ce nu se fac publice aceste pagini? Nu am nici o alt? explica?ie decât aceea c? onestitatea lui Filderman deranjeaz? pe unii lideri evrei de azi. El, Filderman, va fi povestit c? Ion Antonescu l-a deportat în Transnistria ca s? vad? cu ochii lui în ce const? regimul de exterminare aplicat de români evreilor, pentru ca în felul acesta s? nu se mai lamenteze pentru soarta evreilor „s?i". În Transnistria George Alexianu s-a îngrijit personal ca liderul evreimii române?ti s? locuiasc? cu doamna Filderman într-o vil?, în condi?ii de lux, unde în mod decent s? poat? primi în audien?? pe orice evreu aflat printre cei deporta?i, s? ia astfel cuno?tin?? de toate „nenorocirile" ab?tute asupra evreilor din Transnistria. Cele constatate la fa?a locului au fost consemnate de Filderman în Jurnalul s?u. La vremea aceea nu a dat publicit??ii nici o dezmin?ire a celor reclamate pân? atunci, dar odat? întors la Bucure?ti a încetat s?-l mai bombardeze pe mare?al cu „l?cr?ma?iile" sale pe cât de patetice, pe atât de neîntemeiate. Ba mai mult, în prim?vara lui 1944 Filderman s-a num?rat printre acei conduc?tori one?ti ai evreimii din România care, la cererea lui Mihai Antonescu, au acceptat s? plece în Occident unde, în semn de recuno?tin?? fa?? de autorit??ile române?ti care s-au purtat atât de corect cu evreii, s? cear? de la evreii influen?i s? intervin? pe lâng? guvernul american ca debarcarea trupelor aliate în Europa s? se fac? în Balcani ca s?-i împiedice astfel pe ru?i s? ocupe România ?i s? ne impun? un regim comunist!

Pe Filderman nu l-am cunoscut prea bine. L-am cunoscut îns? foarte bine pe Alexandru ?afran, marele rabin, care în timpul r?zboiului venea aproape zilnic în casa noastr? ca s? ne dea, mie ?i fratelui meu, lec?ii de limba german?. Pretext pentru a putea fi în leg?tur? permanent? cu tata, guvernatorul Transnistriei, cu care între?inea un schimb activ de scrisori, documente, informa?ii etc. Asta cu acordul Mare?alului ?i al Siguran?ei, dar f?r? ?tirea nem?ilor. Când Alexandru ?afran a revenit în România dup? 1990, a ?inut s? m? vad? ?i ne-am întâlnit acas? la Nicolae Cajal, cu care am fost prieten bun, de pe vremea când tat?l s?u era medicul nostru de cas?, al guvernatorului Transnistriei. La desp?r?ire Eminen?a Sa a ?inut s?-mi încredin?eze un înscris despre tata, despre cel pe care mul?i istorici mercenari îl consider? un criminal de r?zboi. Pentru Alexandru ?afran, marele rabin al evreilor din România acelor ani, tata este „un om care, în mod dezinteresat, a f?cut mult bine comunit??ii evreie?ti din România". Am scris aceast? carte despre tata din mai multe motive. Unul este acela ca înscrisul încredin?at de Alexandru ?afran s?-l public, dup? moartea sa, a?a cum i-am promis."
?erban Alexianu, Octombrie 2007

----------------------------------------------------
[1] ?erban Alexianu, Gheorghe Alexianu. Monografie. Transnistria, un capitol in istoria omeniei române?ti, Bucure?ti, Editura Vremea, 2007.

footer