Revista Art-emis
Cele mai proaste 25 de decizii ale Republicii Moldova (1) PDF Imprimare Email
Prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, Chişinău   
Duminică, 07 August 2016 16:50

Prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, ChişinăuDecizia nr. 1

Stephen Weir, autorul cunoscutei monografii „Cele mai proaste decizii din istorie"[1] începe studiul cu următoarele constatări, pe care le reproducem şi pe care le susţinem: „Istoria este presărată cu multe greşeli. Şi o mare parte dintre acestea au fost făcute de oameni bine intenţionaţi, strălucitori, inteligenţi şi capabili care au luat, pur şi simplu, o decizie proastă. Iar cele mai întâlnite greşeli se petrec atunci când, în loc s-o iei pe traseul B, mergi pe traseul A. Multe dintre aceste decizii au părut, la acea vreme, nişte ideii geniale. Cu toate acestea au existat şi decizii monumental de prosteşti... Nu este vorba despre nişte simple erori involuntare, ci despre unele cu adevărat catastrofale; nu este vorba doar despre decizii bizare, ci despre hotărâri care ne-au pus pe toţi în pericol..."[2]. În rândurile de mai jos voi evidenţia 25 de decizii „monumental de prosteşti", luate de conducerea Republicii Moldova (R.M.) în cei 25 de ani de existenţă independentă. Aceste decizii nu doar au creat pericole pentru locuitorii R.M., ci au dus la depopularea localităţilor, destrămarea familiilor, la pauperizarea celor rămaşi la locurile lor de baştină. În ceea ce urmează nu este vorba de „mintea moldoveanului/românului de pe urmă"; dimpotrivă, voi arăta că la momentul luării deciziei respective au existat mai multe opţiuni, conştientizate de actorii politici ai scenei moldoveneşti şi din toate variantele expuse, ei au ales-o anume pe aceasta. Cât nu ar părea de ciudat, dar Prima Gafă Fundamentală a fost chiar proclamarea doar a independenţei numitei Republici Moldova, nu şi a Unirii acesteia cu Patria-mamă România. A fost prostia iniţială, din naştere (din născare). S-o luăm sistemic:

1. Politica de restructurare şi transparenţă, promovată de Mihail Gorbaciov, a ajuns şi în R.S.S.M. cam târziu, pe la 1988. În cadrul Mişcării de renaştere naţională intelectualii basarabeni au pus problema ca limba română (numită „moldovenească") să fie decretată limbă oficială a Statului R.M., ocrotită de Stat şi să se revină la grafia latină. Pe parcursul anului 1989, în toiul confruntărilor între intelectualitatea patriotică şi nomenclatura comunistă s-a cristalizat curentul unionist, adică unii intelectuali au insistat ca limba ce o vorbim să fie numită corect - Limba Română, că purtătorii acestei limbi sunt români, iar spaţiul dintre Prut şi Nistru este teritoriu românesc (de exemplu, aceasta a fost poziţia publică a filologului Valentin Mândâcanu şi altora). În R.S.S. Moldova nu a existat o organizaţie obştească, o mişcare (nu scriu de partide, pentru că încă nu apăruse), care să ceară ieșirea R.S.S. Moldova din componenţa URSS şi formarea unui stat independent. Manifestanţii din perioada anilor 1988-1991 au cerut Independenţă faţă de Imperiul Sovietic! Un argument convingător, că „moldovenii" din R.S.S.M. şi românii de dincolo de Prut sunt un singur neam, îl depistăm în cunoscutul articol „O limbă maternă - un alfabet", semnat de prof. univ., dr. hab. Ion Buga încă în octombrie 1988: „...Moldovenii din Uniunea R.S.S. şi românii din Republica Socialistă România sunt părţi componente ale unei singure naţiuni, care locuieşte pe teritoriul a două state suverane vecine (era vorba de România şi U.R.S.S. - A.P.). această populaţie are aceeaşi limbă maternă, aceeaşi cultură naţională, aceeaşi origine şi apartenenţă etnică istoriceşte constituită în acelaşi spaţiu de timp şi areal de trai..."[3]. Articolul dlui Ion Buga a avut un larg ecou, a fost examinat nu doar la Catedra universitară, unde lucra atunci, ci şi în cadrul C.C. al P.C.M.[4].

2. Aşa s-a întâmplat, că în vara anului 1991, un grup de oameni politici ai U.R.S.S. nu au fost de acord cu linia de restructurare a societăţii sovietice, promovate de Mihail Gorbaciov, şi au încercat să-l destituie din post. Lovitura de stat a eşuat. Odată cu aceasta, însă, s-a dizolvat U.R.S.S. Fostele republici unionale au proclamat independenţa de stat faţă de U.R.S.S. Pe data de 24 august 1991, vecina noastră de la răsărit - Ucraina, - şi-a proclamat independenţa politică. Către 27 august 1991 conducerea R.S.S. Moldova a pregătit totul pentru a declara Independenţa R.M.: pentru ora 10 a fost convocată Marea Adunare Naţională, la care au venit mii de oameni, în faţa cărora preşedintele R.S.S. Moldova Mircea Snegur a rostit un discurs, începând cu cuvintele „Iubit popor!"[5]. La ora 12, în cadrul şedinţei extraordinare a Parlamentului R.M., în faţa deputaţilor, între alţii, a vorbit şi dl M. Snegur. Iată ce afirma dl preşedinte al R.M.: „Anul 1812, care a adus dezmembrarea statului moldovenesc, poate fi calificat drept începutul unei mari tragedii pentru poporul nostru. Moldova de pe malul stâng al Prutului devine o gubernie a Imperiului Rus, lucru ce a avut consecinţe fatale pentru ea..." etc., totul spus corect. În continuare, dl M. Snegur a spus că evenimentele din 1917 au dus la destrămarea Imperiului ţarist, că şi pentru moldoveni a apărut şansa istorică de a-şi hotărî demn şi echitabil soarta, că în „decembrie 1918" (scris greşit, în realitate, decembrie 1917 - n.n.A.P.) s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, care, datorită pericolului existent, a găsit „unica soluţie rezonabilă - unirea cu România"[6]. Corect. Şi mai bine este expus momentul raptului teritorial din iunie 1940 şi urmările acestuia. Mircea Snegur: „...Moldova (corect ar fi fost Basarabia - A.P.) este încorporată cu forţa în componenţa Uniunii Sovietice. Farsa de la Kremlin, din 2 august 1940, privind formarea R.S.S. Moldoveneşti, a fost cu desăvârşire lipsită de temeiuri juridice, constituind o sfidare impertinentă a voinţei poporului"[7]. Mai era ceva de adăugat? Nimic!

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Declaraţia de Independenţă, în care ideile Unităţii de Neam sunt şi mai pronunţate. Nu citez decât următoarea propoziţie: „Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale"[8]. Mai mult decât atât: folosindu-se de această ocazie, deputatul Ion Hadârcă a propus în calitate de Imn al R.M. cântecul „Deşteaptă-te, Române!". Aşa dar, în august 1991 Imperiul sovietic s-a destrămat. Conducerea Republicii Moldova (marea ei majoritate) era conştientă de caracterul românesc al statului ce se născuse la 27 august 1991, cunoştea perfect de bine istoria interfluviului Pruto-nistrean, ştia, nu din auzite, că teritoriul R.M. nu are bogăţii subpământene, resurse energetice, alte componente necesare unei dezvoltări normale a societăţii. În pofida acestor fapte şi argumente, conducerea R.M. s-a mulţumit doar cu declararea Independenţei de stat a R.M. fără a declara răspicat: Independenţă faţă de fosta U.R.S.S. şi fără a pune problema Reîntregirii Neamului, adică - a Unirii Republicii Moldova cu România. Gafă fundamentală! Ce stat este R.M. la trecerea unui sfert de secol de la proclamarea Independenţei vedeţi şi simţiţi Dvs. singuri. Ni s-a promis atunci (1991) că R.M. va fi o „a doua Elveţie". Am ajuns cea mai săracă ţară din Europa.

Decizia nr. 2: aderarea la C.S.I.

O altă decizie proastă luată de conducerea R.M., în cazul dat, concret - de preşedintele R.M., Mircea Snegur, a fost aderarea R.M. la Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.).În memoriile sale, domnul Mircea Snegur explică parţial condiţiile în care a luat această decizie. El scrie, că preşedintele Parlamentului R.M., profesorul Alexandru Moşanu, vice-preşedintele Parlamentului, liderul Frontului Popular din Moldova, Ion Hadârcă, alţi deputaţi, s-au pronunţat împotriva deplasării lui Mircea Snegur la Alma-Ata, capitala Kazahstanului, pentru a semna acordul de aderare a R.M. la C.S.I. În pofida acestei situaţii, preşedintele Mircea Snegur a mers la Alma-Ata şi a semnat Acordul de creare a Comunităţii Statelor Independente (C.S.I.), Declaraţia de la Alma-Ata, alte documente adiacente. „Şi atunci consideram, scrie Mircea Snegur, - dar şi acum consider ca am făcut un pas corect"[9]. Înainte de a analiza motivele luării acestei decizii, voi aminti că, în toamna anului 1991, la Floreşti, domnul Mircea Snegur a declarat că „niciodată Moldova nu va face parte din C.S.I."[10]. Deja după semnarea aderării la CSI, la 24 decembrie 1991, Mircea Snegur a ţinut un discurs în Parlamentul R.M., în care a expus motivele ce l-au determinat şi i-au permis să semneze Acordul de aderare la C.S.I. Primul argument, adus în calitate de justificare, a fost următorul:

„a) în Declaraţia de suveranitate a Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, se menţionează: «...ca stat suveran R.S.S. Moldova are dreptul să intre în uniuni de state, delegându-le benevol unele împuterniciri, să retragă aceste împuterniciri sau să iasă din aceste uniuni în modul stabilit de tratatul respectiv [...] »..."[11]. Raţionamentul dlui M. Snegur a fost speculativ: Declaraţia de suveranitate nu a fost a Republicii Moldova, aşa cum scrie memorialistul, ci a Republicii Sovietice Socialiste Moldova, adică a unui stat, aflat în cadrul Imperiului Sovietic. Atunci, în iunie 1990, obţinerea suveranităţii, cu drepturile de care aminteşte dl M. Snegur, a fost un act politic important, progresist: fiind în componenţa U.R.S.S. Moldova sovietică putea să semneze anumite acorduri, să iasă din anumite organizaţii politice (poate chiar din U.R.S.S.?). E cu totul altceva - R.M. Independentă, adică ieşită deja din cadrul U.R.S.S., care-şi încetase existenţa. Următoarele argumente, aduse de M. Snegur în vederea justificării aderării R.M. la C.S.I., au fost, de asemenea, elaborate în cadrul U.R.S.S.[12]. Aşa dar, proiectele, propunerile, demersurile, iniţiativele etc., venite din partea RSS Moldova, se încadrau într-un cadru politic, existent până la 27 august 1991, când Moldova sovietică mai era în componenţa U.R.S.S. După dizolvarea U.R.S.S. acele iniţiative şi-au pierdut sensul. Sau, tocmai acele demersuri M. Snegur le-a adus drept probe pentru a argumenta în faţa deputaţilor moldoveni (post-factum!) aderarea R.M. la C.S.I.

În timpul citirii discursului în Parlament (1991) şi în momentul redactării memoriilor (2008) Mircea Snegur a insistat asupra problemelor economice, cu care s-ar fi confruntat R.M., rămasă independentă: „Pentru asigurarea funcţionării economiei naţionale (integrate la maximum în economia fostului imperiu), în prezent, este pur şi simplu necesar de a menţine legăturile existente, care au început să se destrame văzând cu ochii..."[13]. Altfel spus: am divorţat de Federaţia Rusă (moştenitoarea de drept a U.R.S.S.), dar am dorit, în continuare, să avem o gospodărie comună. Bineînţeles, această gafă politică nu a rămas fără replici, venite din partea deputaţilor, intelectualilor, maselor largi de cetăţeni. Nu întâmplător, Parlamentul R.M. nu a ratificat acest Acord. El a fost promulgat de alt Parlament, cel constituit majoritar din Partidul Democrat Agrar, la 8 aprilie 1994. Mircea Snegur conchide: „Nu am avut, niciodată, mustrări de conştiinţă că aş fi făcut un pas greşit, semnând Acordul şi Declaraţia de la Alma-Ata"[14].

Câteva lucruri ar fi de spus:
1. Ceea ce, se pare, nu a înţeles Mircea Snegur atunci, în 1991, dar şi acum, la redactare memoriilor (2008), este caracterul economiei U.R.S.S. Să nu fi auzit oare dl Snegur de stagnarea, ce cuprinsese economia sovietică, de fenomenul deficitului generalizat pe întreg cuprinsul Imperiului sovietic. Efortul depus de Gorbaciov şi echipa lui de a moderniza economia, adică de a implementa elemente ale economiei de piaţă, a suferit eşec. Apăruse disensiuni serioase între republici (inclusiv R.S.S. Moldova) şi Centru; se pare că aportul republicilor unionale la bugetul unional era mai mare decât ceea ce primeau republicile îndărăt, din fondurile unionale. Şi alte momente, de care Mircea Snegur nu putea să nu ştie, asta pentru că era la conducerea R.S.S. Moldova, apoi la cea a R.M. Aşa dar, care era rostul să te uneşti din nou? Ce are astăzi de câştigat R.M. de la C.S.I.? M. Snegur scrie, că deşi sunt anumite voci, care consideră că C.S.I. este o organizaţie amorfă, totuşi ea (C.S.I.) „a jucat un anumit rol pozitiv în perioada de tranziţie"[15].

2. Tranziţie de la ce spre ce? De la Comunitate (C.S.I.) la Independenţa reală a R.M., cam acesta ar fi răspunsul. În timp ce Uniunea Europeană (Tratatul de la Roma, 1957) s-a constituit ca o uniune de state ce avea drept scop asigurarea progresului economic şi social al ţărilor lor, în opinia taţilor-fondatori ai C.S.I. s-a creat tocmai invers, pentru a se despărţi cât mai puţin dureros. Ei şi? Ne-a ferit oare C.S.I. de Războiul ruso-moldav de pa Nistru (1992)? Despărţirea Georgiei de C.S.I. (2008) a fost oare nedureroasă? A fost oare respectată buchea Acordului şi Declaraţiei de la Alma-Ata la anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă?

3. Mircea Snegur afirmă: „Până la urmă, nu am fost stresaţi de evenimente ieşite din comun, aidoma celor din prezent: creşterea preţurilor la gazele naturale, stoparea exportului în Rusia a produselor agricole, inclusiv a vinurilor noastre..."[16]. Mircea Ivanovici, acum, aşa cum afirmaţi Dvs., când cresc preţurile la gazele ruseşti, exportate în R.M., când este oprit (împiedicat) exportul produselor noastre agricole în Rusia etc., Republica Moldova nu va mai face oare parte din C.S.I.? A ieşit oare R.M. din C.S.I.?
4. Este curios un moment: sub pretextul încălcării a nu ştiu ce drepturi în R.M., atunci, în decembrie 1991, preşedintele Federaţiei Ruse Boris Elţin s-a pronunţat împotriva admiterii R.M. în C.S.I. De ce nu aţi plecat, domnilor?

Un alt fost preşedinte al R.M., Vladimir Voronin a spus astfel: „C.S.I. este o valiză fără mâner, pe care este dificil s-o duci, dar ţi-i milă s-o arunci"[17]. Aşadar, în decembrie 1991, în pofida argumentelor irefutabile de neaderare la C.S.I., cu de la sine putere, Mircea Snegur comite o a doua gafă monumentală: include R.M. în C.S.I., organizaţie amorfă, fără legislaţie comună, fără monedă unică etc. Totuşi, un Postscriptum sub formă de întrebare: Ce a intervenit oare în viaţa dlui Mircea Snegur în intervalul de timp de la pronunţarea „Declaraţiei de la Floreşti" (R.M.) de a nu adera la C.S.I., până la semnarea „Declaraţiei de la Alma-Ata" (Kazahstan) de aderare a R.M. la C.S.I.?
- Va urma -
-----------------------------------------------
[1] Stephen Weir. Cele mai proaste decizii din istorie, Bucureşti, Editura Litera Internaţional, 2010, 256 p.
[2] Ibidem, p. 9.
[3] Ion Buga. Basarabia română la cumpănă de milenii (Antologie, 1988-2010), Chişinău, Litera, 2011, p. 12.
[4] Ibidem, p. 20 şi urm.
[5] Mircea Snegur. Labirintul destinului. Memorii, vol. 2, Chişinău, 2008, p. 236.
[6] Ibidem, p. 240-241.
[7] Ibidem, p. 241.
[8] Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova. În: Republica Moldova: Istoria politică (1989-2000). Documente şi materiale, vol. I, Chişinău, 2000, p. 53.
[9] Mircea Snegur. Labirintul destinului: memorii, vol. 2: Independenţa: între euforie şi zbucium, Chişinău, 2008, pag. 306.
[10] Ion Hadârcă. Arena cu iluzii. Interviuri, discursuri, eseuri, Chişinău, Editura Garuda-art, 2000, p. 144.
[11] Mircea Snegur, op. cit., p. 308.
[12] Ibidem.
[13] Ibidem.
[14] Ibidem, p. 314.
[15] Ibidem.
[16] Ibidem.
[17] http://www.info-prim.md/?a=10&nD=2008/05/19&ay=14920

footer