Revista Art-emis
Petrolul şi gazele naturale, mărul discordiei dintre N.A.T.O. şi Rusia (1) PDF Imprimare Email
Col. (r) Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea   
Miercuri, 06 Iulie 2016 15:47

Col. (r) Prof. univ. dr. ing. Marian Rizea, art-emisPetrolul şi gazele naturale, mărul discordiei dintre N.A.T.O. şi Rusia în zona Mării Negre şi a Mediteranei de Est.

China, o prezenţă tot mai activă

Marea Neagră și Marea Mediterană, în mod special Mediterana de Est au constituit, geostrategic, din toate timpurile, o zonă de intersecție a unor importante interese regionale și continentale, învecinându-se cu alte regiuni de importanță strategică , cum ar fi Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Acesta este motivul pentru care, actori zonali și internaționali majori sunt interesați de o prezență activă în acest nod atât de important pentru întreaga planetă. De secole, dar mai ales în prezent și viitorul apropiat, orice modificare a precarului echilibru de forțe în zonă ar putea duce la degradarea stabilității și securitâții leagănului civilizației planetare. Zona extinsă a Mării Negre și a Mediteranei de Est a fost cunoscută încă din antichitate, drept important spaţiu de confruntări militare, diplomatice, cultural-religioase, de tranzit comercial, imigraţionist, etc., facilitând tranzitul naval între bazinul Mării Negre şi Oceanul Atlantic, între Oceanul Atlantic şi Oceanul Indian. Din toate timpurile, inclusiv în prezent, spațiul a fost utilizat de populaţiile imigraţioniste în drumul lor dinspre continental african și mai recent asiatic, spre continentul european, şi, nu în ultimul rând, poate cel mai important spaţiu de intersecţie a rutelor comerciale şi de transport a resurselor energetice între porturi aflate pe toate continentele planetei. Având în vedere aceste aspecte, de-a lungul timpului statele riverane Mării Negre (mare disputată când de Turcia când de Rusia) și Mediteranei de Est (cu dominații alternative ale Greciei, Turciei, N.A.T.O., respective Angliei, prin prezența în Cipru a bazelor militare de la Akrotiri și Dhekelia), au căutat să se adapteze acestui mediu, fie pentru a putea profita la maxim de oportunităţile furnizate de vecinătatea bazinului mediteranean pentru a-şi urmări interesele naţionale, sau, din contră, pentru a putea contracara eficient orice ameninţare ce ar fi afectat interesele proprii sau ale alianţelor din care făceau parte. Mai nou, R.P.Chineză și-a facut apariția în zona Mediteranei de est, unde a concesionat căteva perimetere pentru a efectua foraje de cercetare-explorare-exploatare, inclusiv de a construi un gazoduct/oleoduct spre Beijing, dar și în Marea Neagră, la Navodari unde o firmă chineză renumită a cumpărat un pachet important de acțiuni al companiei ROMPETROL- GAZ MUNAI-GAZ. Este doar o chestiune de timp până când, una dintre marile puteri (Rusia, Turcia, China ori S.U.A.), vor cere ca, Insula Șerpilor-teritoriu considerat ucrainian, să devină bază militară temporară...

Nu de puține ori, inițiativele diplomatice din zona Mării Negre au fost torpilate chiar de către inițiatori. Astfel, inițiativa generoasă a liderului turc Turgut Ozal care, imediat după încheierea Războiului Rece a propus realizarea unei „piețe commune a Mării Negre" și au dus la apariția apariția Comunităţii Economice a Mării Negre (C.E.M.N., 1992), devenită O.C.E.M.N.-B.S.C.E. în iunie 1998, a ajuns foarte puțin lucrativă ca urmare a lipsei de coeziune a actorilor implicați și a dorinței Turciei de a monopoliza proiectul. Chiar și ultimul proiect de anvergură al O.C.E.M.N., susținut implicit atât de Turcia, cât și de Rusia, proiectul Autostrăzii Inelare a Mării Negre, estimat la un cost de circa 19 miliarde de dolari, a râmas doar la stadiul de idee. Cu o lungime de peste 7.000 km, autostrada prevedea un sistem de patru benzi ce urma să conecteze Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, România, Grecia şi Bulgaria. Semnarea memorandumului de către statele membre O.C.E.M.N. nu a dus nici măcar la demararea unor studii de fezabilitate, iar noile tensiuni regionale au lăsat proiectul să se prăfuiască în sertarele ministerelor de transport ale statelor riverane.

Dacă proiecte de acest gen nu au avut încă o finalitate, proiecte energetice majore s-au realizat și se vor realiza, ca o necesitate acută de Fig 1-2-3 petrol-gazeaprovizionare a Europei Occidentale cu hidrocarburi pe de o parte și de producere și export a acestora de statele din bazinul caspic sau Orientul Mijlociu. Între producători și consumatori, un rol important îl au transportatorii respectiv oleoductele și gazoductele. Un proverb azer spune: „Dacă ţiţeiul ţine în primul rând de bani, gazele naturale ţin de geopolitică". Din punct de vedere energetic, zona Mării Negre reprezintă un spațiu cu dublă și echipotențială importanță: „coridor" energetic și furnizor de energie. Referitor la primul palier, regiunea pontică este tranzitată de o rețea mare de oleoducte și gazoducte orientate pe direcții nord-sud și est-vest. Oleoductele joacă un rol important în transportul petrolului, cum ar fi, de exemplu, Baku-Tbilisi-Ceyhan (B.T.C.) cu o capacitate de 1,2 milioane de barili/zi și Kirkuk-Ceyhan cu o capacitate de transport de 1,5 milioane de barili/zi, aceasta din urmă fiind blocată de mai multe ori în urma atacurilor teroriste săvârșite de DAESH în iulie 2015. Pe tot parcursul ultimului deceniu, economia Turciei s-a extins, ceea ce a determinat și o creștere a consumului intern de petrol și gaze naturale, astfel încât statul este nevoit să caute noi surse de import al petrolului și să reducă din cantitatea de gaze destinate exportului. O altă problemă cu care se confruntă autoritățile turce este securitizarea propriei infrastructuri de transport în afara teritorului național, în condițiile în care atât oleoductele din nordul Irakului, cât și gazoductul BTC din Georgia au fost țintele unor acte de sabotaj și atacuri teroriste. Totuși, renunțarea la proiectul NABUCCO în favoarea gazoductelor Trans-Anatolian și Trans-Adriatic (T.A.N.A.P.-T.A.P.) nu a determinat construcția unor trasee energetice alternative pe teritoriul Turciei, acestea urmând a fi operaționale abia în anii 2019 (T.A.N.A.P.) și 2020 (TAP) și vor interconecta Azerbaidjanul (zăcământul Shah Deniz II) cu Italia și Sud-Estul Europei via Georgia, Turcia, Bulgaria și Grecia prin magistralele existente. Chiar și o superficială privire asupra hărții energetice a Mării Negre va scoate în evidență o realitate amară: investitorii nu îndrăznesc să exploateze resursele de hidrocarburi pontice, iar marile gazoducte și oleoducte construite sau proiectate trec prin jurul Mării Negre fără să traverseze România. Din acest considerent, rolul de hub energetic îl joacă Turcia, având capacitatea de a asigura securizarea tranzitului de gaze naturale și petrol furnizate de Federația Rusă, Bazinul Caspic și Orientul Mijlociu (Figura 2). Volumul de petrol tranzitat prin porturile Mării Negre, cum ar fi Novorossiysk sau Supsa, a devenit unul semnificativ, acesta ajungând la 3 milioane de barili/zi.

Unii analişti consideră că Marea Neagră ar putea reprezenta pentru Europa de Sud-Est ceea ce a reprezentat Marea Nordului pentru Europa Occidentală, aceasta fiind potenţial a treia cea mai importantă zonă pentru producţia de gaze naturale. În ultimii 40 de ani, în Marea Nordului, pentru explorarea geologiei regiunii s-au investit foarte mult timp şi resurse, fiind săpate peste 7.000 de sonde a căror producţie cumulată a fost de 48 mld. de barili de ţiţei şi 3,6 trilioane m3 de gaze naturale, cu o valoare de peste 1.500 mld. USD. Industria extractivă din Marea Nordului a creat 300.000 de locuri de muncă onshore şi 50.000 offshore. Marea Nordului a intrat însă în declin în ultimii 5 ani. Comparativ, până în prezent, în Marea Neagră au fost forate mai puţin de 100 de sonde şi există o singură descoperire majoră, în perimetrul Neptun din zona economică exclusivă a României. Ţiţeiul reprezintă în continuare principala sursă de energie primară utilizată în Europa, fiind folosit preponderent în transporturi (95% din combustibilul pentru transporturi), deoarece există puţine alternative viabile. Peste 90% din ţiţeiul consumat în Uniunea Europeană provine din import, iar 33% provine din Rusia. În ciuda faptului că există o piaţă globală a petrolului lichidă şi competitivă, numărul de producători este relativ mic, ceea ce face dificilă diversificarea surselor de aprovizionare. Având în vedere propensiunea pieţei internaţionale a petrolului pentru şocuri ale ofertei şi variaţii abrupte de preţ, statele europene caută să îşi diversifice sursele de aprovizionare şi să constituie stocuri de rezervă echivalente cu importurile nete pentru cel puţin 90 de zile. De asemenea, se urmăreşte diversificarea tipurilor de combustibili folosiţi pentru transport, prin favorizarea biocombustibililor şi a motoarelor electrice. Aproape toate statele pontice au planuri de explorare şi exploatare a eventualelor rezerve de gaze naturale din Marea Neagră, România, Bulgaria şi Turcia fiind mai avansate. Este necesar ca entuziasmul privind perspectivele de descoperiri de hidrocarburi din Marea Neagră ar trebui să fie însă mai temperat, ţinând cont de riscurile semnificative asociate. Există o serie de dispute între statele pontice în privinţa delimitării zonelor economice exclusive exacerbate de evenimentele din Crimeea, care ar putea duce chiar la cazuri de arbitraj internaţional.

Trebuie tratat cu realism și avut în vedere faptul că, pentru demararea producţiei vor fi necesare investiţii considerabile în tehnologie foarte scumpă, inclusiv în infrastructura pentru aducerea gazelor naturale la ţărm şi conectarea cu reţelele de transport naţionale. Există dificultăţi de ordin tehnic pentru demararea producţiei (gradul ridicat de coroziune a materialelor în straturile de mare adâncime ale Mării Negre şi topografia puţin cunoscută a fundului mării), orizontul de punere în funcţiune a platformelor de producţie fiind de 5 până la 7 ani. În România se derulează explorări în blocul Neptun, unde asocierea OMV Petrom-ExxonMobil a săpat sondele Domino 1 şi Domino 2. Rezultatele anunţate pentru Domino 1 au fost încurajatoare - estimându-se resurse între 42 şi 84 mld. m3, ceea ce ar putea creşte rezerva dovedită de gaze naturale a României cu 40% până la 80%, iar producţia naţională anuală de gaze naturale cu 60%. Costurile explorărilor seismice din perimetrul Neptun, precum şi al forării sondelor de mare adâncime ar putea depăşi 1 mld. USD. În prezent, se estimează că sonda Domino 1 ar putea intra în producţie începând cu anii 2018-2019.

Gazele naturale sunt deasemenea importate de majoritatea Statelor membre ale Uniunii Europene care consumă anual aproape 440 mld. m3 (400 de mln. toe) de gaze naturale, iar 66% din acestea provin din import, iar dintre acestea, cca 41%, provin din Rusia. În 2013, factura gazelor naturale din import pentru întreaga Uniune Europeană s-a ridicat la 87 mld. Euro, din care aproximativ 36 mld. Euro pentru importurile din Rusia. Capacitatea anuală de transport a conductelor din Europa este de 304 mld. m3/an.
- Va urma -

footer