La noi se poate: taxă pe gropile din asfalt, (vorba nu ştiu cui: „Aici zac banii dumneavoastră!"), taxă pe lipsa de venit, taxă pe inventivitate, taxă pe aerul respirat, taxă pe scaune, taxă pe... Da' taxa pe prostia şi/sau pe incompetenţa, pe reaua credinţă a guvernanţilor şi a parlamentarilor, când va fi legalizată şi aplicată? În România anului 2011 aproape totul se contorizează. Dacă ritmul şi procedurile nu se vor modifica, pe lângă contoarele de apă, energie electrică, gaze şi alte servicii, nu m-ar mira ca în cazul legalizării prostituţiei să li se monteze contoare şi „practicantelor" celei mai vechi meserii din lume. Ar fi de preferat ca şi politicienilor - „adepţii" surorii primei celei mai vechi „meserii"- să li se monteze contoare pentru absenţă, pentru starea de somnolenţă, pentru dezinteres, pentru prostie, pentru furăciune, împreună cu taxele fiscale aferente. În înalta lor înţelepciune, ilustrele capete patrate ale distrugerii sistematice, mai bine spus purtătorii ilegali de creiere guvernamentale, în dorinţa de a scoate bani „din piatră seacă" - numai pe spinarea contribuabilului român, nu pe speţele „mai marilor" - s-au gândit că bătrânii ar trebui uşor „rarefiaţi". Cum? Simplu: prin emiterea a tot soiul de aberaţii cu rang de lege, şi fel de fel de „portiţe" care permit interpretări ambigue. Bolile cronice au fost „uşurate" de gratuitatea medicamentelor obligatoriu necesare. Nu mai ai ce căuta la medic fără planificare, decât cu o „contribuţie" în afara asigurării medicale, şi uite-aşa, ca la noi, la nimeni! Conform noii reglementări, nu mergi la medic atunci când eşti bolnav, ci atunci când eşti „planificat". Neinspirata programare lunară la medicul de familie - doar aparent benefică - a scăpat din vedere faptul că bolile survin pe neaşteptate. La iniţiativa domnului ministru (poartă numele strămoşului său, „Biciul lui Dumnezeu") al (ne)sănătăţii cetăţenilor României, se aplică mult trâmbiţatul sistem de co-plată a medicamentelor şi a serviciilor medicale. Care co-plată domnule ministru? Asigurarea medicală la ce serveşte? Sumele reţinute contribuabililor zeci de ani pentru asigurările de sănătate merg la „Buget", dar numai parţial se utilizează în scopul declarat, restul iau alte destinaţii. După cele mai elementare reguli economice, acest act se numeşte deturnare de fonduri, dar dacă-i vorba de guvern, se numeşte repartizare. Revenind la situaţia sănătăţii publice, mai pe şleau spus: ai bani, trăieşti, n-ai bani mergi pe sens unic, spre cimitir!

Poate trăitorii pe alte meleaguri vor fi de acord cu „co-plata", pentru că la ei se practică. „Sistemul" din România este atât de şubred şi de bolnav, încât „orice asemănare cu sistemele altor state este absolut întâmplătoare". Pentru respectarea demnităţii şi a eticii profesionale, dar şi pentru supravieţuire, pentru o salarizare pe măsura pregătirii lor, pe care statul român nu este în măsură să le-o acorde, sute, poate mii de medici şi asistente medicale iau calea exilului. Pe fondul îmbătrânirii şi a îmbolnăvirii populaţiei, domn ministru ia măsuri de reducere a numărului de paturi din spitale, fără a ţine cont de faptul că în anumite perioade ale anului zac - absolut real - câte două persoane într-un amărât de pat de spital, aglomeraţi, de-a valma în saloane uneori insalubre, fără aerisire corespunzătoare, în compania omniprezenţilor gândaci care se plimbă ca pe bulevard prin saloane. Fondurile financiare ale spitalelor au fost ajustate sistematic, iar pacienţii sunt trimişi să cumpere medicamentele de la farmacii, cu banii lor, deşi sunt cotizanţi C.A.S.. Mai nou, ministerul, s-a descotorosit de obligaţiile ce-i revin, cadorisind unităţile spitaliceşti administraţiilor locale, fără însă a le aduce mai întâi pe „linia de plutire". Maternităţi desfiinţate, instalaţii învechite, deteriorate şi depăşite moral, generatoare de accidente şi incendii soldate cu victime omeneşti. Din spitale lipsesc perfuzoarele, reactivii necesari pentru analize, filmele de radiologie, până şi vata, pansamentele sterile, ca să nu mai amintesc de deficitul de oxigen, de combustibilul necesar încălzirii pe timp friguros, de hrana insuficientă şi de strictul absolut necesar tratamentului bolnavilor. Multe unităţi spitaliceşti vor fi transformate în azile de bătrâni care, la rândul lor, fiind lipsite de sprijinul necesar, se vor transforma în lagăre de exterminare lentă, pe banii contribuabililor. După operaţiile efectuate în condiţii precare, pacienţii sunt „eliberaţi", daţi afară din spital, unii dintre ei nefiind apţi să stea pe propriile picioare... 67 dintre spitalele României s-au transformat în amintire. De remarcat este faptul că prin grija ministrului Attila unităţile spitaliceşti din judeţele în care minoritatea maghiară este majoritară (Harghita şi Covasna) au rămas neatinse de furia reformei disperării.

Sănătatea bolnavă a sistemului medico-sanitar românesc se află în metastază, iar eventualitatea ca România să fie târâtă în războaie - care nu-s ale ei - impune pregătirea celor trebuincioase pentru înmormântare.