Revista Art-emis
Evreii şi conducerea represiunii boşevice PDF Imprimare Email
Dan Cristian Ionescu   
Miercuri, 15 Iunie 2016 21:06

BolseviciEste notoriu faptul că în România postbelică conducerea politică, conducerea ministerului de interne și conducerea noii înființate securități se aflau în mîna evreilor bolșevici care s-au grăbit să-i aresteze și să-i trimită în temnițe ori lagăre pe cei mai buni patrioți români. Din aceasta cauză, nu mă voi referi la situația din România. Dacă hotărârea politică a declanșării represiunii bolșevice în Rusia a fost luată în Biroul Politic, dominat în mod zdrobitor de evrei, și represiunea în sine a fost condusă tot de evrei. Opinia în prezent cvasi-unanimă este că asasinarea familiei imperiale ruse, ordonată de Lenin, a fost organizată la data de 16 iulie 1918, la Ecaterinburg, de evreii Iacov Mihailovici Sverdlov, Iacov Mihailovici Iurovski (1878-1938) și Șaia Goloșcekin (probabil 1876-1941) și executată de 7 soldați și 3 civili. În cartea sa „Cele patru patimi și remediile lor" (ed. 1921), dr. Nicolae Paulescu reia din „Saturday Evening Post", Philadelphia, numărul din 31 iulie 1920, depoziția colonelului Kobilinski, fostul comandant al garnizoanei Țarscoe Selo, care declarase că întreaga familie imperială a Romanovilor, în frunte cu Ţarul Nicolae al doilea, a fost ucisă de evreii Dutzman, Peissel și Disler, șefii sovietului din Ecaterinburg - probabil ca aceștia sunt cei trei civili menționați că au participat la execuție (în cinstea lui Sverdlov, orașul Ecaterinburg a purtat între anii 1924-1991 numele de Sverdlovsk).

În anul 1917, după Revoluția din Octombrie, în pofida vârstei sale foarte fragede, evreul Iacov Grigorievici Blumkin (1898-1929) a fost numit șeful departamentului de contraspionaj din cadrul CEKA[1]. Din cauza lipsei calităților de organizator, el s-a mărginit la a fi un simplu asasin. Unele devieri de la linia partidului, psihicul său instabil și viața dezorganizată au condus în final la arestarea, condamnarea la moarte și executarea sa. Organizatorul, în anul 1930, al lagărelor de muncă forțată din U.R.S.S. cunoscute sub denumirea de „gulag", a fost evreul Naftali Aronovici Frenkel (1883-1960). În cea mai crâncena perioadă de represiune, între anii 1932-1937, șeful Gulagului a fost evreul Matvei Davidovici Berman (1898-1939). Comisar al poporului pentru „Lagărele morții" a fost evreul Lev Inzhir. Deși folosit la singular, termenul nu se referă la un singur lagăr, ci la întregul sistem de lagăre. De la înființare și până în anul 1953, în aceste lagăre au fost internate peste 14 miloane de persoane dintre care conform unor date (nu am avut cum să verific cât de oficiale) 1.053.829 și-au pierdut viața.

Evreul Genrich Grigorievici Jagoda (Enoh Gherșonovici Ieguda, 1891-1938) a fost între 1923-1931 adjunctul șefului iar între 1934-1936 șeful poliției secrete CEKA (precursorul N.K.V.D.) iar evreul Lavrenti Pavlovici Beria (1899-1953, ns. în Georgia) a fost între 1938-1953 șeful N.K.V.D. (de numele lui sunt legate epurările staliniste din deceniul al patrulea al secolului trecut, dar și masacrul de la Katyn). Evreul Abram Aronovici Slutsky (1898-1938) a fost între anii 1935-1938 șeful Serviciului de informații externe, pe atunci aparținînd de N.K.V.D. Șeful gărzii personale a lui Stalin a fost evreul Karl Pauker (1893-1937), fost bărbier în Budapesta; însărcinat printre altele și cu execuția înalților demnitari căzuți în dizgrație (printre care Zinoviev și Kamenev) - a sfârșit el însuși arestat, condamnat la moarte și executat. Conform unor păreri, chiar și Iuri Vladimirovici Andropov (1914-1984), fost șef al K.G.B. între 1967-1982 și secretar general al P.C.U.S. între 1982-1984, ar fi fost evreu al cărui nume real ar fi fost Lieberman. În ultimele două decenii, Evgheni Maximovici Primakov (Yonah Finkelstein), înainte de a deveni prim-ministru, a fost în 1991 prim-adjunct al șefului K.G.B., iar după destrămarea U.R.S.S., între 1991-1996, a fost șeful S.V.R. (Serviciul de Informații Externe); Mihail Efimovici Fradkov, alt evreu, înainte de a ajunge prim-ministru, a fost și el adjunct al șefului Consiliului Federal de Securitate, iar după executarea mandatului de prim-ministru a fost numit șeful serviciului de informații externe. Represiunea de tip bolșevic nu a fost organizată și condusă de evrei numai în U.R.S.S. și România. Un alt exemplu elocvent este Polonia, imediat dupa cel de Al Doilea Război Mondial. Evreul Jakub Berman (1901-1984) a fost considerat ca fiind între anii 1944-1953 mâna dreaptă a lui I. V. Stalin în Polonia; membru între 1944-1956 al Biroului Politic al Partidului Unit Muncitoresc din Polonia, a fost însărcinat cu conducerea securității poloneze[2]. Până în anul 1953, conducerea instituției s-a aflat în mâna evreilor:
- Roman Romkowski (1907-1965, ns. Natan Grunspau-Kikiel) a fost ministru adjunct al securității;
- Anatol Fejgin (1909-2002) a fost șeful Departamentului 10 (Biroul Special), care se ocupa de represiunea împotriva anticomuniștilor;
- Julia Brystiger (1902-1975, ns. Prajs) a fost șefa Departamentului 5 (persecuția liderilor religioși);
- Leon Rubinstein a fost șeful Departamentului 2 (tehnică operativă și interceptări); Szymon Ela Tenenbaum a fost șefa Biroului Buget-finanțe;
- Zygmunt Okret (ns. Izrael Nachemiasz) a fost șeful Biroului B (Arhivele Centrale), etc.

Evreii Berman, Fejgin și Josef Rozanski (1907-1981, ns. Josek Goldberg, fost N.K.D.V.-ist devenit după război anchetator în securitatea poloneză) reprezintă simbolurile teroarei comuniste din Polonia postbelică. Domnia evreiască asupra securității poloneze a luat sfârșit în anul 1953 când, după moartea lui Stalin și arestarea lui Beria, Josef Swiatlo (1915-1994 ns. Izaak Fleischfarb), supranumit „Măcelarul", directorul adjunct al Departamentului 10 (adjunctul lui Fejgin), a fugit în S.U.A. (țara „democrației și libertății" l-a primit cu brațele deschise pe „Măcelar", cum a făcut în timp cu mulți torționari bolșevici, iar Swiatlo a început să lucreze pentru C.I.A. și oficina de presă a acesteia, radio „Europa Liberă"). După dezertarea lui Swiatlo, conducerea evreiască a securității poloneze a fost decapitată. Arestați în anul 1956, în anul următor Romkovski și Rozanski au fost condamnați fiecare la câte 15 ani de închisoare iar Fejgin la 12 ani închisoare pentru torturarea deținuților politici și falsificarea acuzațiilor aduse acestora.

Ungaria l-a avut între anii 1945-1952, anii cei mai represivi, ca șef al A.V.H.[3] pe evreul Gabor Peter (1906-1993, ns. Benjamin Eisenberger sau Auspitz, cunoscut și ca Beno Auspitz). În fosta R.D.G., serviciul de informații externe a fost condus timp de 34 de ani de evreul Markus Johannes Wolf (1923-2006).
Să dezvălui crimele acestor evrei bolșevici, nu poate fi considerat în nici un caz antisemitism[4].
----------------------------------------
CEKA (ЧК - чрезвычайная комиссия) prima dintre organizaţiile poliţiei secrete sovietice, creată prin decret la 20 decembrie 1917 de către V. I. Lenin şi condusă de Felix Edmundovici Dzerjinski. Numele complet al CEKA era „Всероссийская чрезвычайная комиссия по борьбе с контрреволюцией и саботажем" (Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei şi sabotajului), dar era mai bine cunoscut cu abrevierile Ч.К. (CEKA) sau В.Ч.К. (VECEKA). În anul 1918 denumirea organizației a fost schimbată în „Всероссийская чрезвычайная комиссия по борьбе с контрреволюцией, спекуляцией и преступлениям по должности", (Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei, speculei şi abuzului de putere).
[2] Urzad Bezpieczenstwa (UB) - Oficiul de securitate din Polonia.
[3] Poliția secretă din Ungaria.
[4] http://www.justitiarul.ro/evreii-sefi-de-servicii-secrete-si-promotori-ai-politiei-poltice-de-tip-gestapo/

footer