Revista Art-emis
Arme silenţioase pentru războaie tăcute (1) PDF Imprimare Email
Av. Gheorghe Piperea   
Duminică, 05 Iunie 2016 20:24

Av. Gheorghe Piperea, art-emisÎn timp ce căutam pe net surse ale aşa-zisului „decalog al manipulării" atribuit lui Noam Chomsky, am descoperit nişte trimiteri la un document în engleză, clasificat „top secret" şi intitulat „Silent weapons for quiet wars"[1]. Acest presupus document top secret ar fi fost descoperit din întâmplare, pe 7 iulie 1986, de un angajat al Boeing Aircraft Corporation, care cumpărase, pentru piese de schimb, un copiator I.B.M. uzat; în interiorul acestui copiator, individul ar fi descoperit un document ce părea a fi datat în perioada de început a războiului rece (deşi, pe pagina sa de început, este notat anul 1979 ca dată a emiterii sale) şi care chema elitele globale la un război total, dar tăcut şi insidios, orientat către controlul total al maselor, printr-un sistem de arme silenţioase, cum ar fi manipularea industriei, a sistemului educaţional, a divertismentului şi a înclinaţiilor politicienilor. Documentul îndemna la o revoluţie silenţioasă, insidioasă, menită a învrăjbi populaţia, punând fratele contra fratelui, familia contra membrilor săi, credincioşii contra co-relegionarilor lor. Toată această strategie ar fi menită a devia atenţia publicului de la ceea ce i se întâmplă în mod real în viaţa de zi cu zi, dar şi de la experimentele la care este supus în interiorul programului de preluare a controlului asupra lumii. Originile şi destinaţiile acestui document nu se cunosc, dar se bănuieşte că ar aparţine aşa-numitului Grup Bilderberg, entitate la care teoreticienii conspiraţiei fac referire ca fiind un fel de guvern mondial, care conduce lumea din umbră. Indiferent de aceste teorii, conţinutul acestui „document" este, pur şi simplu, tulburător, mai ales prin acurateţea datelor şi informaţiilor pe care le conţine, dar şi prin faptul că el corespunde cu evenimente reale, istorice. Spre exemplu, aşa-numita „terapie de şoc economic" chiar a fost experimentată cu succes, mai întâi în ţări ale Americii Latine care erau conduse de dictatori veroşi capabili să îşi înrobească propriul popor (Chile, Argentina, Salvador, Brazilia), după aceea în ţări ale Asiei de Sud (Indonezia, Coreea de Sud) şi, ulterior, chiar în ţări foste comuniste (Rusia, Polonia, România). Din 9 septembrie 2001, terapia de şoc economică a fost pusă în practică exact acolo unde a început totul - în S.U.A.[2].

Următoarele paragrafe, redate între ghilimele, sunt extrase din acest document, ele fiind relative la instrumentalizarea şi finalitatea armelor silenţioase (traducerea, aproape mot-a-mot, îmi aparţine). „Tot ceea ce se aşteaptă de la o armă obişnuită se aşteapta şi de la o armă silenţioasa, dar rezultatele se vor concretiza numai în maniera în care creatorul armei silenţioase a făcut-o să funcţioneze. Arma silenţioasă trage situaţii, în loc de gloanţe; este propulsată de procesoare de date, în loc de reacţii chimice; explozia este generată de biţii de informaţii şi nu de praful de pulbere; lovitura pleacă dintr-un computer, şi nu dintr-o puşcă sau dintr-un tun; arma silenţioasă este operată de un programator de computer şi nu de un soldat neştiutor de carte şi, în fine, este utilizată la ordinul unui magnat bancar şi nu a unui general. Arma silenţioasă nu face zgomote explozive, nu cauzează răni fizice sau mentale vizibile şi, la nivel de aparenţă, nu interferează cu viaţa socială a nimănui. Dar asta numai pentru un observator neavizat. Căci, în realitate, arma silenţioasă provoacă şocuri teribile la nivel de subconştient, pagube teribile şi de neînlăturat din punct de vedere fizic şi mental şi grave tulburări ale vieţii sociale individuale sau colective - şi asta este de domeniul evidenţei pentru cel ce ştie unde să se uite. Publicul nu poate înţelege această armă tăcută şi, de aceea, nu poate crede că este atacat în mod discret şi insidios. Publicul poate, în mod instinctiv, să simtă că ceva este în neregula; dar, mulţumită naturii tehnice a armei tăcute, publicul nu îşi poate exprima acest presentiment într-o manieră raţională, inteligibilă. Aşa că publicul nu va şti cum să strige după ajutor, iar indivizii obişnuiţi nu vor şti cum să se asocieze cu alţii pentru a se apăra colectiv contra armei tăcute.

Când o armă silenţioasă este utilizată gradual, publicul îşi ajustează sau îşi adaptează comportamentul la prezenţa în viaţa de zi cu zi a acestei arme şi învaţă să o tolereze, până în momentul în care presiunea (psihologică, socială şi economică) devine atât de mare încât face să sară totul în aer. Iar acesta este momentul în care arma silenţioasă devine un tip special de armă biologică de război şi de ucidere în masă. Ea atacă vitalitatea, opţiunile (inclusiv cele religioase) şi mobilitatea indivizilor unei societăţi, pentru a-i supune; cunoscând, înţelegând, manipulând şi atacând sursele naturale şi sociale de energie, precum şi puterile sau slăbiciunile lor fizice, mentale şi emoţionale, deţinătorul armei silenţioase poate fi sigur de victorie, iar acei indivizi şi acea societate sunt condamnaţi deja la înfrângere. Starea de şoc în care este adusă acea populaţie este perfectă pentru a o convinge că „experţii" pot şi trebuie să preia controlul sistemului financiar şi să restabilească securitatea şi siguranţa (mai degrabă decât libertatea şi justiţia) pentru toţi. Când cetăţenii deveniţi debitori sunt făcuţi inapţi de a se ocupa de propriile afaceri financiare şi familiale, ei devin, desigur, totalmente aserviţi şi, în consecinţă, resurse ieftine de muncă. Terapia de şoc demonstrează cu puterea evidenţei că exista o legătură directă, intrinsecă, între fluxurile de bani din economie şi perspectiva psihologică reală şi răspunsurile maselor de oameni dependente de acele fluxuri de bani. De exemplu, există o relaţie măsurabilă cantitativ între preţul benzinei şi probabilitatea ca o persoană să aibă o migrenă, să simtă nevoia de a vedea un film violent, să fumeze o ţigară sau să meargă la o bodegă pentru o serie nelimitată de halbe de bere".

Tot din documentul citat mai sus rezultă nişte idei care pot să ne dea fiori, întrucât ele sunt detectabile la noi, aici, acum (în România - n.r.). Conform documentului, experienţa ne arată că metoda cea mai simplă a asigurării obţinerii şi menţinerii controlului prin intermediul armei silenţioase este să ţii publicul indisciplinat şi ignorant asupra principiilor de bază ale sistemului, în timp ce i se oferă lucruri stridente care să îi distragă atenţia, distracţii uşoare care să îl abată de la lucrurile cu adevărat importante şi care să-l ţină confuz, planuri şi agende publice care să-l facă să derapeze şi să rateze autostrada corectă. Regula generală este că întotdeauna există un profit în confuzie; cu cât mai multă confuzie, cu atât mai mult profit. De aceea, cea mai bună abordare este să creezi problemele şi, după aceea, să oferi soluţiile[3] (pentru un profit substanţial, desigur - n.a.). Publicul distras sau distrat, cetăţenii, în general, vor face întotdeanua uşoară sarcina colectării informaţiilor necesare operatorului armei tăcute şi sarcina soldaţilor lor, distribuitorii, dacă va putea fi pus în practică „principiul sandviciului gratis": mănânci acum şi plăteşti mai târziu.

Apropos de sandviciul gratis. La noi, acum, el pare gratis, dar nu e, întrucât trebuie, totuşi, să îl plăteşti; e adevărat că îl plăteşti mai târziu şi, eventual, eşalonat, dar e cu mult mai scump, comparativ cu un sandvici pe care l-ai putea cumpăra cu bani (dacă ai deţine lichidităţile necesare). În primul rând, pentru că nevoia ta stringentă de a consuma te opreşte de la a pune întrebări în legătură cu preţul. Întrucât sursa consumului e unică (neavând bani pe loc, nu îşi poţi permite să alegi, aşa că mănânci ce ţi se oferă, mai ales că mâncarea pare gratis), înseamnă că vei fi nevoit să accepţi orice preţ. Oricum, la fel ca în barurile din cinematografe (unde nu poţi intra cu mâncare sau cu băutura de afară) sau ca în sălile de aşteptare pentru îmbarcare din aeroport ori chiar la fel ca în avion, preţurile sunt duble sau triple faţă de cele de la piaţă. În plus, preţului sandviciului „gratis" i se adaugă tot fel de extensii neaşteptate: întrucât nu este achitat pe loc, ci urmează a fi achitat peste un anumit timp, înseamnă că preţul (oricum dublat sau triplet prin limitarea libertăţii de alegere) va fi majorat cu dobânzi şi comisioane, iar dacă preţul nu e achitat la timp, intervin şi majorările şi penalităţile. Când ajungi să îţi faci calcule şi îţi dai seama că ai plătit deja acel sandivici, poate de două ori, şi încă mai plăteşti, e prea târziu.

Acest „principiu", al sandviciului gratis/ieftin, e aplicat de bănci în afacerea creditelor în monedă străină (aparent ieftin), în cadrul programelor susţinute de stat, de tipul Prima casă (unde avansul este redus la 5%, iar dobânda e cu 1-2 puncte procentuale mai mică decât preţul pieţei) şi în cazul cardurilor de credit (uşor de utilizat, în limita unui multiplu al salariului, acest tip de facilitate de credit este vândut, pe piaţa noastră, cu dobânzi de 38%). Aparenţa gratuităţii se transformă, frecvent, în cel mai scump produs şi, uneori, ia aspecte de coşmar, întrucât cel ce nu îşi plăteşte datoriile la bănci este executat silit, evacuat din casă şi, ulterior, ţinut responsabil faţă de bancă (sau faţă de un colector de creanţe care chiar a cumpărat pe doi lei datoria consumatorului de sandvici gratis/ieftin) toată viaţa, prin popriri pe salariu şi/sau pe pensie. Deci, consumaţi sandviciuri şi faceţi-o acum, cât e gratis!

Cum creezi confuzie şi cum profiţi de pe urma ei?

Prin dezangajare. Prin sabotaj la adresa activităţilor mentale. Prin promovarea unui sistem de educaţie de calitate redusă (mai ales în domeniul matematicii, al logicii, al ingineriei de sistem şi al economiei) care descurajează creativitatea tehnică. Prin capturarea emoţiilor publicului, în asalturi sau atacuri emoţionale inexorabile (viol mental şi emoţional), printr-un „foc de baraj" constant cu ştiri despre sex, violenţă, accidente oribile, crime, terorişti şi războaie care ţin prima pagină şi prime time-ul în ziare, la tv şi pe net. Prin inundarea mentalului colectiv cu cât mai multă informaţie inutilă, cât mai mult gunoi informaţional şi emoţional, care să le ocupe cetăţenilor mintea şi să le maculeze sufletul, în timp ce cetăţenii sunt determinaţi să creadă că totul este spre binele lor şi spre garanţia, securitatea şi libertatea lor[4] (ce ironie!). Rescrierea istoriei şi a legii şi supunerea publicului la creaţii deviante - iată cum operatorul armei silenţioase îşi poate asigura din timp, pas cu pas, victoria în războiul său tăcut. Un operator al unui sistem de arme tăcute operează cu informaţii obţinute de la un public făcut docil cu concursul forţei statale (ceea ce este legal, dar nu întotdeauna legitim). Cele mai multe informaţii sunt făcute disponibile programatorului sistemului de arme tăcute de fisc. Informaţiile despre publicul contribuabil sunt furnizate fiscului de bunăvoie sau sub ameninţarea sancţiunilor şi a executării silite. Aceste informaţii sunt bine organizate şi sunt de încredere. Mai mult, ele arată gradul în care publicul se conformează, voluntar sau forţat, unui set de obligaţii legale fără contraprestaţie din partea creditorului.

De notat că creditul acordat populaţiei pe baza simplelor înregistrări la fisc - noua „cucerire" a industriei bancare, noul „credit doar cu buletinul", tehnica de îndatorare la bănci făcută posibilă de un protocol bancar cu fiscul român, cel care a fost de acord să le dea băncilor aceste informaţii presupus confidenţiale - exact ce îşi poate dori şi ce poate anticipa operatorul armei tăcute.
„Când guvernul este în măsură să colecteze taxe şi să execute silit conturi sau proprietăţi private fără a oferi o justă compensaţie, această realitate este un indicator al faptului că publicul este copt pentru a se preda şi a consimţi la neutralizarea drepturilor şi libertăţilor sale. Un bun şi uşor de cuantificat indicator al „perioadei recoltei" este numărul populaţiei care plăteşte taxe în ciuda lipsei unei prestaţii oneste şi reciproce din partea guvernului"[5]. Dacă încă nu v-aţi dat seama despre ce vorbeşte acest text eretic şi conspiraţionist, atunci luaţi aminte: sistemul public de asigurări de sănătate primeşte în fiecare an un minim de 6 miliarde de euro de la cetăţeni şi firme. Ce dă, nouă, contribuabili şi presupuşi beneficiari, înapoi acest sistem? Cel mai slab dotat, cel mai periculos sub raportul potenţialului de infecţii intra-spitaliceşti, cel mai ne-igienic şi cel mai corupt serviciu de sănătate publică din Uniunea Europeană.
- Va urma -
________________________________________
[1] Silent weapons for quiet wars: http://www.syti.net/GB/SilentWeaponsGB.html. Există şi un documentar pus pe youtube care „tratează" acest document: https://www.youtube.com/watch?v=s_38tsQ4p0I.
[2] Pentru această succesiune de fapte şi pentru explicaţii relative la această „doctrină", a se vedea: Naomi Klein, Doctrina şocului. Naşterea capitalismului dezastrelor, Bucureşti, Editura Vellant, 2009, 526p.
[3]Cam aşa „operează" sepia, atunci când aruncă „cerneala" pentru a deruta şi tulbura prada sau, după caz, adversarul.
[4] In Olanda şi Suedia se discută despre acordarea unor drepturi pentru pedofili, iar în Suedia, chiar pentru acordarea unor drepturi pentru... necrofili; omul e redus, astfel, la nişte simple maşini de făcut sex; culmea este că există simpatizanţi pentru astfel de măsuri şi politicieni care le susţin. A se vedea aici: http://www.activenews.ro/stiri-social/Ofensiva-pedofililor-vor-acelasi-drepturi-ca-si-homosexualii-si-lupta-pentru-ele-pas-cu-pas-urmandu-le-modelul.-Cum-scapa-pedofilii-de-puscarie-in-Romania-119243; din articolul citat rezultă chiar că exista un site de susţinere morală a pedofililor, care se numeşte... pedofilii virtuoşi!
[5] Silent weapons for quiet wars, syti.net.

footer