Revista Art-emis
Barda bunicului PDF Imprimare Email
Mihai Ivan, Spania   
Miercuri, 11 Mai 2016 19:03

Barda buniculuiCopil fiind, vacan?ele mi le petreceam la ?ar?... acolo unde universul se contura întotdeauna favorabil mie, micul prin?. P?s?rile, viet??i ale cerului ?i animalele din ograda mare coabitau într-o armonie natural?, aproape chimic?. Gazele din iarb? de un verde unic, nemaiîntâlnit, î?i petreceau nun?ile cu acela?i ritual secular, firesc ?i nestingherit de colo pân? colo. Mâ?a î?i scutur? „motoceii”, neamortita înc? de z?duful c?ldurii miezului de zi. Cotcod?citul g?inilor ne amintea c? porcul vecinului din fa?a casei avea s? consume, înc? o tur? din cursa lui sisific?, c?rând povara lan?ului greoi. Doar norii de praf ridica?i de acesta umbreau rutin? zilei senine.

- Costic?! Costic?!, se auzea vocea blajin? a bunicii chemându-?i b?rbatul zvelt care d?inuia înc? prin atelierul de tâmpl?rie. Masa e gata! Bunicul, c?ci el era cel chemat, întruchipa autoritatea b?rbatului din satul românesc al acelor ani, me?ter de referin??, respectat ?i c?utat deopotriv? de la ora? pân?-n c?tunele r?sfirate din p?duri. Acolo, impasibil ?i imperturbabil, î?i ascu?ea unealta cu abnega?ia soldatului disciplinat, a?teptat pe câmpul de lupta ?i al c?rui protagonist era el însu?i, având convingerea deplin? c? trebuie s? duc? misiunea la bun sfâr?it, f?r? tema ?i f?r? ezitare. Cuminte, a?ezat al?turi ?i dimensionat în lumea ai c?rei actori îmi erau colegi de joac? ?i izbande, m? g?seam eu. Sim?eam emo?ia, acea team? care î?i place, care te inundat? de mister ?i care te ?ine, totu?i aproape, care-?i impune respect. T?i?ul curbat al armei de temut, scurt? ?i nefiresc de dibace în mâini pricepute, m? fascina. Era c? o biblie a secretelor meseriei de tâmplar, a vie?ii, a periplului nostru prin lume, a mor?ii! Asemeni lupt?torului care-?i expune tocul armei cu dragoste ?i mândrie, aflat? în loca?ul ei rezervat înc? de la z?mislirea bancului de tâmplar, o excrescen?a lemnoas? f?urit? cu arta me?te?ugarului de odinioar?, al?turi de ro?ile de car, se odihnea ea, barda bunicului.

S? ne adun?m fra?ii împr??tia?i prin lume, c?ci împreun? înc?pem cu to?ii!

O?elul rece ce scânteia în lumina soarelui, cap?ta în viziunea mea puteri supranaturale. El lovea direct, sacadat ?i-aproape în t?cere butucii, transformadu-i, îndrituit de un proces artizanal, dar ?i contemplativ, f?uritor al ro?ilor de car. Etapa spi?elor, a lustruirii, coacerii ?i-a fier?riei urmau firesc ?i ciclic. Eram martor în t?cere al unui proces c?ruia nimeni nu îndr?znea s?-i ceara socoteala. Anii au trecut, eu am crescut, m-am transformat asemenea butucului în roata carului ce nu avea s? fie terminat. Euforiei „revolu?iei” i-au succedat, progresiv, implementarea corup?iei al?turi de culorile na?ionale, a mediocrit??ii, l?comiei, a învr?jbirii neamului, a ?ovinismului. Ura etnic? avea s? ne surprind? doar pentru pu?in, iar r?utatea s? ne devin? a dou? noastr? mam?. Târziu ?i peste ani de pribegie, m? aflu din nou în pragul vechiului atelier de tâmpl?rie. M? gândisem mult la acest moment, îl preg?tisem oarecum... dar ce folos, când inima-mi b?tea s?-mi sparg? pieptul. Da, ea a?teptase, era acolo. În excrescen?a bancului de lemn, tocit?, mai ?ubred? de coad? am reg?sit... barda bunicului. Nu se r?t?cise, ci d?inuise nep?s?rii ?i indolen?ei, se înc?p??ânase s? supravie?uiasc? metamorfozei generale. A?tepta, în ungherul s?u, vremuri de judeca?i mai drepte, simple, populare ?i, când, având o nou? coad? în mâini pricepute, ea s?-?i continue ritualul vremelnic întrerupt!

Ast?zi, avem datoria implic?rii generale, totale, a recre?rii timpului când barda bunicului era f?uritor, condei, cuvânt ?i s?rb?toare, a timpului când împreun? vom putea tr?i în România celor ce o merit?. S? ne adun?m fra?ii împr??tia?i prin lume, c?ci împreun? înc?pem cu to?ii! Azi, mai mult ca oricând, este nevoie ca barda bunicului s?-mpart? dreptatea celor mul?i!

Grafica - Ion M?ld?rescu

footer