Revista Art-emis
Ezitarea, arma secretă a Angelei Merkel PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Miercuri, 06 Aprilie 2016 18:35

Merkel AngelaViitorul cancelarului Merkel a devenit subiect preferat al comentatorilor europeni după recentele alegeri parţiale din Germania (unde C.D.U. a pierdut mult) şi în perspectiva alegerilor generale din 2017. Dar dacă şi cancelarul Merkel personal a pierdut sau nu în aceste alegeri, nimeni nu spune precis. Mai incitantă este însă întrebarea: care e secretul longevităţii politice a actualului cancelar german? De ce întrebarea? Pentru că doamna Merkel este astăzi singurul om politic proeminent al Occidentului Europei. Un răpuns parţial, poate fi şi găsit şi la reputatul sociolog german Ulrich Beck, care a demontat şi descris cu meticulozitate, în cartea sa de răsunet „Nu Europei germane", politică ezitantă a guvernelor succesive de la Bonn iar apoi de la Berlin, mai ales în modul de abordare a problematicii europene şi internaţionale. Beck susţine că Angela Merkel a ştiut să folosească ocazia crizei europene pentru a transformă raportul de forţe din Europa în profitul Germaniei folosind, că metodă, ezitarea. Sociologul Beck defineşte acest tip de comportament politic drept „modelul Merkiavel", apelând la o construcţie lingvistică în care contrage numele Angelei Merkel cu acela al marelui diplomat şi filosof renascentist Niccolo Machiavelli, autorul celebrei cărţi asupra puterii „Principele". Mentor, peste timp, al multor mari oameni de stat ai lumii, acesta scria: „Prinţul nu trebuie să-şi ţină cuvântul dat ieri decât dacă acest lucru poate să-i aducă avantaje".

Considerată de unii că „regina neîncoronată a Europei", Angela Merkel, susţine autorul german, „îşi trage forţă tocmai din capacitatea de a-şi schimbă poziţia prin oportunism politic, aşa cum a dovedit-o prin adoptarea unor decizii de politică internă că renunţarea la centralele nuclear-electrice sau acceptarea „eurobondurilor". În descrierea pe care o face „modelului Merkiavel", Ulrich Beck desprinde patru componente esenţiale:
1. Atunci când este vorba de ajutorarea ţărilor îndatorate, Angela Merkel nu pronunţă un „Da! " sau un „Nu! " decis, ci mai degrabă un „Mmmda...". Ea are astfel grijă să nu-i privilegieze nici pe „arhitecţii Europei", care cer garanţii germane, dar nici pe „suveraniştii" care se opun acordării de ajutor. În acest fel, ea îşi asigura deschise două opţiuni şi preferă să condiţioneze acordarea de credite ţărilor solicitante în schimbul acceptării de către acestea a „condiţiilor politicii germane de stabilitate", cum eufemistic se exprimă autorul cărţii.
2. Angela Mekel, remarcă autorul german, a reuşit să rezolve o adevărată cvadratură a cercului şi anume „să reunească într-o singură şi aceeaşi persoană capacitatea de a fi realeasă în funcţie în propria ţară şi în acelaşi timp să treacă drept un arhitect al Europei". Mai precis spus, „toate măsurile necesare pentru salvarea euro şi a Uniunii Europene trebuie să treacă mai întâi testul de aptitudine în interiorul frontierelor germane, adică, mai pe de-a dreptul, „să fie favorabile intereselor Germaniei şi poziţiei de forţă a Angelei Merkel".
3. Machiavelli se întreabă în „Principele" dacă este preferabil că acesta să fie iubit sau temut. „Ar trebui să aibă parte şi de una şi de cealaltă, dar cum este dificil să le împaci pe amândouă, este mai sigur dacă eşti urât decât dacă eşti iubit, dacă ar trebui să alegi din două una". Angela Merkel, susţine sociologul german, aplică acest principiu: „ea vrea să fie temută în străinătate şi iubită în propria ţară", ceea ce înseamnă neoliberalism brutal în exterior şi consens cosmetizat cu social-democraţie în interior". O formulă care „i-a permis să-şi întărească propria poziţie de forţă, dar şi poziţia Europei germane".
4. În sfârşit, Angela Merkel vrea „să impună partenerilor săi ceva care trece drept o formulă magică în Germania la nivel economic şi politic - economisirea în folosul stabilităţii! Numai că, atrage atenţia autorul german, această înseamnă un liberalism de o extremă violenţă, care implică măsuri dure în privinţa pensionarilor, formării, cercetării, infrastructurii etc.".

Un ziarist francez acreditat la Bruxelles, Ludovic Lamant, observă că „Beck o prezintă pe Merkel că pe un cancelar fără coloana vertebrală, care a făcut din ezitarea permanentă marca politicii sale, care refuză să tranşeze între linia eurosceptică şi cea radical pro-europeană faţă de criză. Ezitarea că tactică de îmblânzire, această este metodă Merkiavel. Este posibil că astăzi să faci exact invers decât ai anunţat ieri şi astfel îţi multiplici şansele de a câştigă viitoarele alegeri naţionale". Dacă arma secretă a ezitării o va menţine pe Angela Merkel cancelar încă un an, alegerile germane din 2017 vor putea verifică, încă o dată, viabilitatea reţetei după care, în lumea de astăzi, ezitare sau ambiguitate pot însemna înţelepciune şi victorie.

footer