Revista Art-emis
Reîntregirea Patriei! (3) PDF Imprimare Email
Prof. dr. Mircea Druc, ex Prim-ministru, Chşinău   
Duminică, 03 Aprilie 2016 12:35

Prof. dr. Mircea Druc, art-emisExperiența de viață și cea profesională nu-mi permit să cred în pamflete sau prezentări schizofrenice... Eu cred în dosarele de corupție de genul celor prezentate la adresa lui Vântu, Voiculescu și Patriciu. Cred în deciziile instanțelor de judecată, mai ales cele europene. Ce m-aș bucura să câștige Vlad Filat procesul la C.E.D.O.! Nu-l cunosc personal pe domnul Plahotniuk. Cred că este o persoană bine dotată. Presupun că în spatele lui se află un grup de interese. Un segment de capital transnațional. Un creier colectiv, care îl ghidează de la sol, ca pe un satelit de la N.A.S.A. sau Baikonur. Dacă nu este așa, atunci glorie pământului Basarabiei că a născut un geniu. Fie el şi malefic, rusofil și antiunionist, ca legendarul geniu militar, moldoveanul Mihail Frunză. De curând, o revistă de la Chișinău a publicat topul celor zece oameni politici, care, din start, au promovat unirea cu România: Mircea Druc, Ion Hadârcă, Alexandru Moşanu, Leonida Lari, Mircea Snegur, Gheorghe Ghimpu, Lidia Istrate, Valeriu Matei, Iurie Roșca, Vlad Cubreacov. Păcat că nu figurează în top și maestrul Ion Ungureanu. Din câte știu, Mircea Snegur nu a susținut niciodată idea Unirii. Oameni de felul domnului președinte nu sunt unioniști. Dar nici nu se opun vehement. Contribuie și ei cu câte ceva la fortificarea premiselor care duc la realizarea Proiectului. Atunci, probabil, nu se putea implica mai mult. Nu știu dacă acum poate și dorește să facă ceva pentru Unire. Nicolae Timofti, comparativ cu toţi președinţii Republicii Moldova, a afirmat deschis: dincolo de Prut se vorbește limba română; unirea celor două state româneşti este un obiectiv naţional. Nici de opțiunea unionistă a lui Ion Hadârcă n-aș fi sigur sută la sută. Acum doi ani, cineva l-a îndrumat să-l anihileze pe Mihai Ghimpu. Să scindeze un partid unionist la guvernare, înjghebând unul nou, liberal-reformator. Nu trec pragul electoral partidele care apar ca ciupercile după ploaie. Cui servește cazuistica? Ce a câștigat cauza unionistă din asemenea exhibiții liberale? Cât despre Iurie Roșca nu mai știu ce să zic. L-am susținut la începutul anilor 90. Dar nu pentru că așa îl cheamă. Sau că în acea perioadă purta barbă de disident, la modă în Uniunea Sovietică. Sau că avusesem un interes personal. Nu! Credeam, pur și simplu, că este unionist convins. M-a bucurat nespus apelul public pentru reunificarea țări, lansat de către Uniunea Scriitorilor de la Chișinău. Urmăresc și activitatea tuturor formațiunilor politice unioniste - partidul condus de Mihai Ghimpu, partidul condus de Vitalia Pavlicenco și partidul condus de Ana Guțu.

În Basarabia este loc și pentru televiziunea lui Țopa, și pentru cea a lui Plahotniuk. Telespectatorii vor ști să aleagă. Recent, Val Butnaru a lansat la Jurnal TV o dezbatere unionistă. O premieră pentru peisajul mediatic din Basarabia. George Simion, într-un articol publicat în „Timpul", menționa felul cum reacționează lumea la noutăți și inițiative: „Vai ce dor, ce chin, ce jale în mintea unora dintre ai noștri: teorii ale conspirației, suspiciuni, acuze de confiscare. Ca de obicei, când unul face, alți 10 de pe margine caută să-l blocheze... Urechile noastre nu mai acceptă învrăjbirea fratelui‎ contra altui frate; nu-s nici unioniștii atât de proști încât să fie manipulați la comandă și nici nu acceptăm ca numai un partid să aibă un monopol pentru susținerea Unirii. Sunt binevenite toate, pentru că nu ne dorim puterea, ci ne dorim realizarea unirii cât mai grabnic". Năstase, împreună cu Usatîi și Dodon, nu le-a permis unioniștilor să participe la protestele din Piața Marii Adunări Naționale. Jurnal TV este susținătoarea lui Andrei Năstase. Acesta va candida la președinția republicii din partea Platformei DA, transformată recent în partid politic. George Simion a contestat categoric apucăturile suspecte ale Platformei „DA". Acum însă, domnul Simion speră într-o evoluție pozitivă. Hărțuitul lider unionist salută inițiativa maestrului Val Butnaru și explică: „Nu caut să analizez aici motivația care a determinat conducerea să accepte noul format. Toate sunt de bun augur, oricum ai lua-o: fie că Partidul Platforma „DA" caută să recâștige simpatia unioniștilor, fie că Jurnal TV caută să-și recapete o categorie de telespectatori pierdută în anii trecuți, fie ce n-ar fi, unioniștii astăzi sunt o forță care determină schimbări în grila celui mai important post TV de opoziție. Iar emisiunea este realizată de un om care, pe lângă meritele profesionale, este eminamente un unionist".

La București, în decembrie 1989, l-am dat jos pe Ceaușescu. La conducerea României s-a instalat eșalonul al doilea. Etnic român fiind, am sperat din totdeauna să văd şi conaţionali de ai mei printre deschizătorii de drumuri. Doream să-i venerez pe acei lideri, care renunţă treptat la modul tradiţional de a face politică. Care îşi apără identitatea. Indiferent dacă sunt parlamentari sau extraparlamentari, la guvernare sau în opoziţie. După căderea dictaturii comuniste (sau, în altă versiune, după lovitura de stat) din decembrie 1989, speram că elitele naționale vor iniţia edificarea unei „alte Românii". Iată însă verdictul, pronunțat de academicianul Florin Constantiniu - un mare savant și o conştiinţă naţională a tuturor românilor: „În istoria fiecărui popor există evenimente cruciale, care inaugurează o nouă etapă în evoluţia societăţii. Decembrie '89 a fost un astfel de eveniment: crucial, înnoitor, fondator. Din nefericire, şansele imense care se ofereau ţării noastre au fost ratate... Din 1989, societatea românească a fost profund divizată..., lipsită de un proiect naţional şi incapabilă să-şi mobilizeze resursele pentru a valorifica şansele ce i se ofereau: în primul rând, unirea Republicii Moldova cu România. Pe scurt, nici clasa politică, nici societatea românească nu au fost în măsură să asigure inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilităţi oferite de căderea comunismului... Peste o sută de ani, cred că judecata urmaşilor şi, între ei, a istoricilor, va fi foarte severă. Anii 1989-2009 vor fi consideraţi o perioadă de declin, clasa politica şi poporul român împărţind, în egală măsură, responsabilitatea pentru această tristă realitate. Să dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, România să aibă situaţia fericită pe care a ratat-o astăzi". De la un timp, urmăresc tot ce prezintă mass-media din România, Republica Moldova, Rusia și Ucraina despre iminenta unire a celor două state românești. Mă interesează și reacția forumiștilor. Impresii: antiunioniștii din dreapta Prutului insinuează și provoacă mai perfid, mai nociv decât profesioniștii războiului informațional-psihologic din alte spații. Regretabil că majoritatea preferă anonimatul, altfel am descifra mai lesne „ce demon îi pune în mișcare".

Petrișor Peiu descrie felul în care reacționează la problematica Unirii românii care își petrec anii ironizând și luând in bășcălie tot ce-i autohton. Citez un alineat: „Cu toții ne spun ce pragmatici sunt ei când ignoră cu desăvârșire cuvântul cu „U"(nire). Ba mai mult, ne pun în față dilema crudă de a alege între cuvântul cu „U" și cuvântul cu „E"(uropa). De parcă ar fi realist și pragmatic să ignori ceea ce vor 70% dintre românii din România și câteva zeci de procente (nici să le numere nu prea vor) dintre românii dintre Prut și Nistru! De parcă pragmatic ar fi să vinzi gogoși săracilor basarabeni despre o integrare în UE, care nu este nicidecum propusă sau măcar imaginată de UE, sau despre calea independentei, micuței și curajoasei republici! De parca pragmatic ar fi sa îndrugi aberații precum „ne vom întâlni in U.E."! (ca și cum i-ai spune fratelui tău să nu vă mai întâlniți acasă la părinți, ci în sufrageria doamnei Angela de la parter ca e mai „șic"!). Formidabil! Nu știu dacă a reușit cineva să diagnosticheze realitatea atât de plastic și precis.

În loc de încheiere

În 1998, scriitorul, revoluționarul Claudiu Iordache constata: „Mircea Druc avea să fie primul şi ultimul preşedinte al Consiliului Naţional al Reîntregirii. Viaţa sa, o parte activă în umbra Imperiului Sovietic, o alta, ca român stabilit la Bucureşti - o asumare extremă a condiţiei ingrate de a fi român cu adevărat. Fost prim-ministru al Moldovei în 1990-91, Mircea Druc nu a convins Puterea de la Bucureşti să treacă de la declaraţii de intenţii la realizarea Reîntregirii. Izolat în indiferenţa cosmopolită a capitalei României, ultragiat continuu în trecutul său, ţinta serviciilor secrete ruseşti, abandonat adesea de „fraţii" de dincolo şi de dincoace de Prut, Mircea Druc, candidat la Preşedinţia României în 1992, cunoaşte astăzi arsura indiferenţei ori ingratitudinii româneşti". Aici e cazul să fac o precizare principială: am fost și rămân unionist. Dar nu am primit din nici o sursă vreo compensaţie personală. Și nu aștept din partea nimănui gratitudine pentru credința într-un ideal. Mă consider un simplu cetățean român (fost cetățean sovietic). În tinerețe îmi părea mai ușor, într-un fel, să fiu naționalist, decât să vorbesc sau să scriu despre naționalism. Mi s-a întâmplat în viață să joc rolul unui „comunist-internaţionalist", convins şi belicos. Drept ilustrație ar putea servi Memoriul pe care l-am adresat, în aprilie 1974, tovarăşului Pelşe Arnold Ianovici, preşedintele Comitetului Controlului de Partid de pe lângă C.C. al P.C.U.S. Și acum 10-15 ani era foarte greu, ba chiar periculos. Totuși, ceva grav se întâmplă în lume deoarece tema naționalismului nu mai este un tabu, nici măcar în Rusia, leagănul de odinioară a Kominternului. Mai trist, că nici Deminternul globalist nu admite atitudini de liber-cugetător.

Percep naționalismul drept o constantă istorică, concurentul socialismului și al liberalismului. Astăzi, când uraganul globalizării spulberă independența, suveranitatea și diversitatea, doar naționalismul mai reprezintă o forță integratoare, o bază a legitimării individuale și colective. Confruntarea acerbă dintre naționalism și ideologiile consacrate mai are la bază și un fenomen în plină desfășurare: utilizarea noilor tehnici genetice de manipulare a tot ce vizează viața și natura. Brevetarea viului, privatizarea genomului uman, deschide noi perspective pentru expansiunea imperială. În consecință, naționalismul organizează rezistența, torpilând instalarea unei puteri mai absolute, probabil, decât toate cele cunoscute vreodată în istoria omenirii. Am devenit etnosistemic pentru că viaţa trăită și încercările destinului m-au convins: numai un naţionalist poate avea asigurate o identitate naturală, veridică și o imunitate protectoare. În acelaşi timp, naționalistul se expune unui risc permanent. Lupta naţională, în comparaţie cu lupta de clasă, înseamnă să-ţi găseşti o familie spirituală. Să descoperi un mediu, unde fiecare persoană în parte ar putea identifica forma şi esenţa a ceva către care, în subconştient, a tins mereu, din copilărie. Oamenii care aderă la mişcările de eliberare naţională cunosc sensul unei atare opţiuni.

Am jurat credință Patriei mele: Carpaților, Dunării, Nistrului, Tisei și Pontului Euxin

Pentru mine Naționalismul și, implicit, Unionismul înseamnă, mai întâi de toate, memoria generaţiilor de luptători pentru dreptul de a fi în spaţiul nostru ancestral; o cale grea de la vis la realitate și un model de supravieţuire; un mit, o enigmă istorică şi lingvistică; un ansamblu de evocări şi o practică cotidiană; un sistem de cugetare şi meditaţie; un ghid moral. Internaţionalismul globalist, conceput în laboratoarele Imperiului, reprezintă un fenomen artificial, pe când Naţionalismul alterglobalist este o structură biopsihică înnăscută, un produs de la Mama Natură. Internaţionaliştii sunt O.M.G. - gâştele de la ferma colhozului, naţionaliştii sunt ECOTIP - gâştele sălbatice, stolul migrator. Teza poate fi acceptată fără mari rezerve. Suntem, pur și simplu, așa cum ne-am născut: români, ruși, germani, evrei, spanioli etc. Apoi comuniști sau fasciști, liberali sau conservatori, creştini, iudaiști, musulmani, budiști sau păgâni. Sunt basarabean prin naștere, bucovinean prin educație și transilvănean prin empatie. Mă identific drept un dac liber din specia Dacia Phoenix. Mi-am elaborat un cod comportamental sui generis intitulat Homo Agens. Mulțumesc mereu lui Dumnezeu că există România. Dacă aș fi fost evreu îi mulțumeam lui Iahweh fiindcă există statul Israel. Am jurat credință Patriei mele (Carpaților, Dunării, Nistrului, Tisei și Pontului Euxin). România a făcut și continuă să facă posibilul pentru noi, românii înstrăinați, din Basarabia, Nordul Bucovinei, Ținutul Herța, Transnistria și de pe alte meleaguri. În tot cazul, eu personal nu am avut, nu am și nu voi avea pretenții. Am făcut prea puțin pentru România fiindcă nu am o altă armă decât speranța și credința nestrămutată în idealul Reîntregirii.

footer