Acum două decenii am lansat o chemare patetică: „Capitaliști români, vă rog frumos, treceți Prutul!". Peste ani, când președintele Traian Băsescu le-a vorbit liderilor occidentali despre Unire, aceștia „nu au făcut ochii mari". Problema e alta: doresc capitaliștii de pe ambele maluri ale Prutului sau nu doresc reîntregirea națională? Cu certitudine, ne vine foarte greu să construim Unirea fără businessmeni. Unii dintre ei sunt etichetați drept mafioți, vânduți Rusiei, Israelului etc. Aproape un deceniu, media de la București ne-a tot speriat: Nu putem trece Prutul! Ne papă Voronin, omul rușilor! Am spus de atâtea ori: Voronin nu e omul Moscovei! Este omul unui segment de capital transnațional, care l-a și adus la putere. În prezent, media vehiculează o altă sperietoare: Plahotniuk, omul... Deși, în realitate, la Chișinău, are loc cea mai ordinară și disperată luptă pentru putere între diverse grupuri de interese. Plahotniuk a trecut testul la mijlocul anilor 1990, când austriecii și partenerii lor l-au selectat pentru a conduce o sucursală a companiei „Petrom" în Republica Moldova. Social-democrații de la București și Bruxelles agreează PDM, partidul condus de Plahotniuk. Am aflat din presă că popularii de la București și Bruxelles l-ar fi dorit partener pe Ion Sturza. Acesta și-a demonstrat capacitățile promovând interesele companiei „Rompetrol" în C.S.I. Pentru elucidarea cazului, le sugerez românilor inocenți să întocmească o listă: Mari capitaliști din Republica Moldova. După care să-și pună întrebarea: Ore de ce facem atâta tam-tam cu oligarhii, ca bolșevicii cu boierii și chiaburii? Am vrea cumva să activăm într-o economie de piață, dar cu principii egalitariste? Să muncim ca în socialism, dar să trăim ca în capitalism? Să aplicăm rigorile cazărmii comuniste în bordelul consumist? Ori nu ne dăm seama pe ce lume trăim, ori nu suntem sinceri. Am vegetat o jumătate de secol în regimul comunist. Puteai să fii deștept, bine pregătit profesional, însă deciziile erau luate de persoana, care deținea puterea politică. Prim-secretarul te punea președinte de colhoz, director de sovhoz, rector, șef de gară, director de teatru etc. În 1972, secretarul P.C.M. Petru Lucinschi decidea dacă să rămână la Politehnica din Chișinău sau să fie dați afară „pentru naționalism" 50 de lectori și profesori, printre care și Mircea Druc. Timp de două decenii, destinele intelectualității basarabene au depins de voința și capriciile lui Ivan Bodiul. El a ajuns prim-secretar fiindcă soția lui era foarte frumoasă și i-a plăcut lui Leonid Brejnev... În comunism, existau șefi care se abăteau de la normele partidului unic și erau sancționați. Schimbam secretarii de partid, dar sistemul rămânea intact.
Acum trăim într-un regim în care factorul decisiv este capitalul, de regulă cel legal. Cine dispune de capital își poate face deputații și miniștrii săi. Poate ajunge să ocupe orice post, chiar și de președinte al statului. În capitalism, unii adună averi pe căi ilicite și nimeresc după gratii. De un sfert de secol la Chișinău schimbăm „oligarhii" şi restul rămâne pe vechi. Să mai avem un pic de răbdare. Se va decide până la urmă și destinul așa-numiților oligarhi din Republica Moldova. Se va decide corect, echitabil, conform legislației unui stat de drept. Sub acest aspect, Chișinăul se află, în comparație cu Bucureștiul, la nivelul anului 2004. Desigur, la Chişinău, ca şi la Bucureşti, puțini politicieni au un ideal naţional. Dar nu toți oamenii întreprinzători, cei care produc valori materiale și plătesc impozite, sunt „vânduți". Deși, firește, au și ei interese transnaționale. Nu toate segmentele de capital din spaţiul românesc sunt captive. Eu cred că tot mai mulți oameni de afaceri onești se vor angaja să susțină obiectivul nostru major, care este reîntregirea naţională. Se găsesc și pe la noi „oligarhi" care nu dăunează Unirii. Nu vreau să dau nume acum, dar unii capitaliști fac lucruri bune, ca Vasile Stroiescu - boierul basarabean unionist, ctitor și mecenat, primul președinte al Parlamentului României Reîntregite. Contemporanii noștri repară și utilează grădinițe, spitale, creșe, maternități, creează locuri de muncă, sponsorizează oameni de cultură și știință, construiesc case pentru oameni sărmani. E, adevărat, unii sunt acuzați de mass-media că se implică în jocuri politicianiste și financiare, prin care își controlează partenerii sau politicienii sponsorizați. Fără îndoială, este condamnabilă orice abatere de la legislația în vigoare. Și, bineînțeles, de la cele zece comandamente creștine. Faptul că și unii preoți le încalcă, nu ne face să renunțăm la credința în Dumnezeu.
Spirala istoriei se întoarce
În actuala conjunctură geopolitică, românii de pe ambele maluri ale Prutului par tot mai defazați. Dar, din punct de vedere strategic, apare din nou o șansă. Ne aflăm într-o situație similară cu cea din ajunul prăbușirii imperiului sovietic. Timp de 25 de ani nu a existat o premiză atât de favorabilă. Ordinea cosmică este mult mai propice pentru reunirea Basarabiei cu România. Finalizarea procesului de reîntregire a națiunii române depinde de minoritatea creativă. Procentele vehiculate de antiunioniști, nu valorează prea mult. Pe timpul inchiziției nu activau, ca astăzi, sociologi și analiști aserviți. N-avea cine prezenta sondaje de opinie, demonstrând că 90% dintre cetățenii urbei sunt de acord ca Galileo Galilei și Giordano Bruno să fie arși pe rug pentru „ereziile lor". Reîntregirea națională este un ideal, care presupune o schimbare radicală, efort și riscuri asumate. De aceea, unionist sincer și consecvent poate fi doar un idealist înnăscut. Însă, în structura oricărei populații, constructiviștii - oamenii deschiși schimbărilor (minoritatea creativă, inovatorii nu depășesc cota de 7%). În rest, „urzeala norodului" conține: misoneiști (conservatorii nativi și intransigenții, adversarii înnoirii de orice fel - 33%); filoneişti (activiștii, animatorii, prostănacii cu inițiativă, promotorii schimbării cât mai frecvente și cu orice preț, - 8%) și partea ce mai numeroasă - expectativii (conformiștii, centriștii, căldiceii - 52%). Pentru românii constructiviști unionismul înseamnă aducerea acasă a teritoriilor noastre răpite: nordul Bucovinei, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei, ținutul Herța... Pe unioniștii autentici nu-i interesează dacă județul Chișinău este mai dezvoltat decât județul Cluj sau invers. Ei doresc Unirea din cu totul alte considerente. Și o construiesc, zi de zi, cu răbdare și efort. Iată argumentul lor principal: nu merită efort și nu poți să faci stătulețe viabile din niște părți ale teritoriului național, acaparate de fostul Imperiu sovietic. Ce rațiune istorică, teologică, cosmogonică, socială, morală are la bază improvizarea stătulețelor fictive: unul din şase județe, cu capitala la Chișinău; altul din cinci raioane, cu capitala la Tiraspol; și încă unul din 21 de sate găgăuze neomogene, cu capitala la Comrat? La ce folosește? Ca să nu se bage nimeni peste EI? Pentru ca EI să fure nestingheriți, în stilul lor la Chișinău, la Tiraspol și la Comrat. Ca să perpetuăm inflația birocratică care germinează corupția și degenerarea? Minte Iurie Roșca declarând că, în cazul românilor înstrăinați, „partea devine întreg". Să argumenteze EI de ce nu vor să fie un stat unic dacă avem aceeași limbă, cultură, dacă oamenii se înțeleg? Pe mine, de exemplu, nu mă preocupă interesele nașilor, finilor și cumetrilor, nici acțiunile lor trecătoare. Nu importă că masele largi nu au obiective naționale strategice. Că marea majoritate a românilor de pretutindeni operează cu fenomene de bâlci, cu sintagme precum „eu și revoluția" sau „să moară capra vecinului". Obiectivul strategic condiționează resursele și mijloacele tactice, care, la rândul lor, determină activitatea operativă.
Readucerea acasă a teritoriilor răpite este necesară în primul rând pentru România! Argument: în viziunea strategică a adversarilor noștri, Republica Moldova, este „un rău necesar". Un atu pentru a menține pe agenda lor problema dezmembrări Statului Național Român după modelul iugoslav. De la declararea independenței s-a trecut la următoarea etapă și există deja în safeuri câteva scenarii și proiecte gen „Moldova Mare", care implică destrămarea României și a Ucrainei. Dacă România nu reușește să integreze teritoriul național dintre Nistru și Prut, vanitatea și complexele regiunilor istorice va fi pipăită și exploatată în continuare. Cu ajutorul investițiilor de capital străin bine orientate, Republica Moldova urmează să ajungă o sursă de inspirație pentru cei care „s-au săturat de București" precum odinioară provinciile Iugoslaviei "se săturaseră de Belgrad". Grupuri de interese din cele patru unghiuri bagă bani în conducătorii corupți de la Chișinău. Germanii, italienii, olandezii, americanii, japonezii, chinezii dau granturi și investesc în Republica Moldova. Mai sar în ajutor și frații din dreapta Prutului pentru ca vițelul adult să sugă la două vaci. Apropo: un județ transilvănean precum Arad, cu oamenii săi buni, plecând zi de zi la muncă, poate trăi fără pomeni și ajutoare? Dar un județ basarabean, precum Orhei, de ce nu s-ar comporta la fel? Altă nedumerire: de ce Vlad Filat (simpatizat de mine, ca absolvent al Universității din Iași) avea nevoie de cinci mașini de lux? Îmi amintesc, pe când eram prim-ministru la Chișinău, mă mulțumeam cu o "Tatra" veche. Făcusem schimb cu Andrei Sangheli: i-am cedat „Volga" cea nouă, neagră, prestigioasă. În fondul guvernului aveam numai patru dolari. Ca să conduc o delegație guvernamentală în Italia, am scris cerere la Moscova. Cerșeam bani de drum, fiindcă biletele se cumpărau numai cu valută. Druc, te apucă cumva invidia? Nu, mă cuprinde „o tristețe iremediabilă", vorba lui Topârceanu. Concluzia: basarabenii și „Planeta Moldova" au „di tăti". Nu au dispărut ei în condiții de gulag, nu se vor prăpădi nici în actuala încrengătură europeano-asiatică. Să avem grijă prioritar și în permanență de viabilitatea Statului Național Român. Restul se rezolvă, încetișor.
Unioniștii se unesc!?
Mulți concetățeni au rămas blocați în mentalitatea comunistă. Unora li se par atrăgătore niște mituri sovietice sau maghiare. Deși anevoios, situația se schimbă treptat. În general, nici România, nici Republica Moldova nu s-au plafonat la nivelul anului 89. Nu mai putem fi amenințați cu orice și de oricine. Securitatea geopolitică, calitatea resurselor umane este net superioară, față de ceea existentă la ieșirea din comunism. În prezent, Republica Moldova are o cu totul altă substanță. Structura demografică, clasa politică, starea social-economică și opțiunea geostrategică sunt diferite. Cu toate acestea, lumea se agită fără rost: în 90 erau mulți români care voiau unirea, dar nu se putea; astăzi se poate face unirea, dar sunt mai puțini doritori. Indiscutabil, numărul unioniștilor este în creștere, chiar și printre alogenii din stânga Prutului. Astăzi, oricine se poarte declara "unionist" sau "antiunionist". Și tot mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova o fac deschis. Urmăresc acțiunile studenților, elevilor, a oamenilor de cultură, a primarilor și a fermierilor de pe ambele maluri ale Prutului. Consider mobilizatoare și fructuoasă activitatea organizațiilor civice care au aderat la Blocul Unității Naționale (B.U.N.). La Chișinău, la inițiativa lui Constantin Codreanu, va lua ființă TV Unirea. Tot el, susținut de un veteran unionist, academicianul Nicolae Dabija, a convocat la Chișinău, pe 27 martie curent, Congresul Sfatului Țării-2. Evenimentul îmi amintește de Prima Convenție a Consiliului Național al Unirii, convocată la 24 ianuarie 1992; au participat 60 de deputați unioniști de la Chișinău, din partea Frontului Popular, și 24 de parlamentari de la București, precum și numeroși reprezentanți ai mișcărilor civice. Îmi amintește și de acțiunea unionistă, pe care am organizat-o tot la Iași, la 30 iunie - 2 iulie 1995. Am în vedere Primul congres mondial al refugiaților și descendenților acestora din teritoriile românești ocupate de fosta Uniune Sovietică. În percepția mea, Sfatul Țării -2 reprezintă o inițiativă oportună, emblematică, deoarece confirmă un factor de importanță principială - continuitatea Unionismului.
Nimeni nu poate să conteste ascensiunea Unionismului, inclusiv printre cetățenii alogenii din Basarabia și din nordul Bucovinei. Important e că percepția tineretului s-a schimbat radical. Într-o emisiune la 6TV, Ion Petrescu prezenta o echipă de tineri politicieni basarabeni. Par convingători, demni de toată stima și încrederea tinerii din Guvernul de alternativă: Dorin Dușceac, Dan Nicu, Iulian Gramațki, Ion Ursu, Maxim Guțu. Sunt instruiți la nivel european, dispuși să intre în luptă pentru binele Patriei. Regret că nu pot să sprijin mai consistent activitatea tinerilor lideri unioniști Constantin Codreanu, Anatol Ursu și George Simion. Anii mei și sănătatea nu mi-o mai permit. Desigur, nu absolutizez importanța tinereții. Nu exclud că și românii ar putea suferi pierderi mari. Așa cum s-a întâmplat cu tineretul în majoritatea țărilor Europei occidentale în anii '60, pe timpul generației hippy. Dar nu asemenea sincope periodice din viața națiunilor decid rezultatul final al unui proces ireversibil. De câțiva ani încoace devine tot mai vizibilă o realitate: România, sub toate aspectele, a progresat masiv față de Republica Moldova. După o nouă vizită prin părțile noastre, Robert Kaplan, un eseist și analist politic american, constata diferența frapantă dintre cele două state românești. Totodată, în România se simte presiunea din partea agenților de influență ai Ucrainei, Rusiei și ale altor forțe cu interese specifice în zonă. Aceștia insinuează subtil: reîntregirea națională ar fi o gravă pierdere economică pentru România. La fel proceda, în 1990, la Chișinău, elita comunistă și agentura ruso-ucraineană: noi suntem bogați, România este înapoiată și va deveni tot mai săracă. La ce să ne unim cu românii? La o dispută, oricine ținea să demonstreze, cu creionul în mână, că județul Bălți este mai dezvoltat decât județul Botoșani. Iar județul Orhei o duce mai bine ca județul Vaslui. Sau că județul Suceava cedează în concurența cu județul Cernăuți. Astăzi, invers, aceeași agentură, aceeași mass-media aservită prezintă Basarabia ca pe o sărăcie generalizată.
Demonizăm deșănțat și isteric niște „oligarhi" și inoculăm în mintea opiniei publice ideea că românii basarabeni nu sunt buni de nimic. Cică un afacerist basarabean a zburat cu un avion rusesc în Italia pentru afaceri imobiliare și a fost dat în urmărire prin Interpol. Și tovarășul Interpol l-a lăsat în pace. De ce? Controlează el și Interpolul, după ce, chipurile, face și desface guverne, numește procurori și judecători? Și ce dacă un „oligarh basarabean" nu-și cedează afacerea de ochi frumoși, altor oligarhi veniți din afară? Și ce dacă un lider politic de la Chișinău îi sugerează omologului său de la București să facă ordine mai întâi la Miercurea-Ciuc, că el se ocupă de Bălți, Tiraspol și Comrat? O fi și aceasta o diviziune a muncii și responsabilității în spațiul românesc...
- Va urma -