Revista Art-emis
Inamicii independenţei Justiţiei PDF Imprimare Email
General Br. (r) Aurel I. Rogojan   
Miercuri, 09 Martie 2016 21:14

General Br. (r) Aurel I. Rogojan, art-emis„Fiat justitia, pereat mundus!"

Recentele declarații, provocate printr-un „interviu", ale fostului agent și șef a Biroului U.S. Secret Service pentru Europa de Est, atașat Ambasadei S.U.A. la București, Darren White Terrel, potrivit cărora procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna L.C. Koveși nu ar avea „abilitatea de a fi neutră, corectă și obiectivă", iar legalitatea anchetelor D.N.A. sau D.I.I.C.O.T. ar fi serios îndoielnică, a pus în teribilă dilemă „facțiunea proamericană" din media românească și nu numai. Energiile propagandiștilor, „pro" și „contra", din câmpurile de bătaie ale războiului politic s-au dezlănțuit într-un potop de acuzații, speculații și intoxicări. Fostul (?!) agent al U.S. Secret Service, ale cărui declarații Ambasada S.U.A. la București le califică, în mod corect, ca fiind un punct de vedere personal (format cumva înafara îndatoririlor incumbate de fosta calitate oficială ?! - n.n.) a fost etichetat, de către deontologii cu cap mare și încetineală în gândire, în fel și chip. Neapărat și cârtiță rusească în U.S. Secret Service !

Intr-o lume nebună a serviciilor secrete este posibil orice! Există, însă, și o lume rațională a serviciilor secrete. Și dacă tot s-a vehiculat o asemenea ipoteză, a cârtiței rusești, de ce nu s-a dus raționamentul până la capăt? Cel mai bogat agent al rușilor din România, care a făcut miliardul de bani negri din toate combinațiile de afaceri posibile, de la la găinăriile din gospodăria județenei de partid, până la traficul de arme și muniții, este „hărțuit politic" într-o cauză „contagioasă", din categoria retrocedărilor, iar la avere nu este dibuit decât cu un surplus de câteva zeci de mii, peste veniturile legal dobândite ca lefegiu la stat! Când domnul D.W.T. a spus a spus că are îndoileli serioase asupra legitimității investigațiilor, să nu fi avut în vedere cât de independentă este Justiția Română, când ar trebui să investigheze subminarea economică și politică a statului roman orchestrată de rețelele internaționale de crimă organizată patronate de serviciile secrete ale entităților statale inamice? U.S. Secret Service nu este S.P.P.-ul american, ci străjerul sănătății fnanciare a Statelor Unite, iar domnul D.W.T. a reprezentat aici interesele Departamentului Trezoreriei, nu ale Serviciului de Securitate a Președintelui S.U.A., care tot nu avea de gând să respire cu noi aerul curat din Carpați. Așadar, negreșit, trebuie să facem efortul de a vedea și dincolo de aparențele declarațiilor, mai ales că domnul D.W.T. este complinit, chiar întâmpător (?!), cu exemple concrete de mare notorietate, care pun sub semnul întrebării imparțialitatea investigațiilor penale în cauze de anvergură intenațională , iar, în faţa lor, independența justiței scârție din toate îmbinările fragilului ei soclu. „Cotidianul.ro" a publicat analizele de bună credință care coboară afirmațiile domnului D.W.T. din sfera abstractă a confidențialității în realitatea dură, dar parcă inexistentă pentru D.N.A.[1], doamnei L.C. Köveși fiindu-i făcute, cu deferență, reproșuri față de care demnitarul din fruntea D.N.A.[2] ar fi trebuit, din respect față de contribuabili și grijă pentru imaginea justiției, să reacționeze deîndată.

Suntem intoxicați, zi de zi, cu grija neprecupețită a tot felul de propagandiști pentru independența justiției. Dar cine sunt, cu adevărat, inamicii Zeiței? Străvechiul adagio roman „Fiat iustitia, ruat coelum!" (Prăbuşească-se cerul, dar să se facă dreptate!) este foarte sugestiv despre cât de arzătoare este nevoia de justiție, fără de care nu poate exista o societate autentic democrată. Cum lumea noastră de acasă este una a corupției sistemice, „Prăbuşească-se cerul" înseamnă să piară sistemul de putere al corupătorilor și corupților. Intr-un sistem de putere acaparat de corupție, Justiția este și ea parte a întregului. Politicieni, unii de bună credință, dar și mulți demagogi clamează nevoia de independență a Justiției. De cine trebuie realizată și apărată independența Justiției, dacă nu de judecătorii însăși?! A crea și dezvolta instituții garante ale independenței Justiției nu îneasmnă, cumva, chiar reversul, adică a oficializa instrumente prin care celelalte puteri ale statului, ori oculte, să poată controla Jusiția, tocmai în numele independenței ei?! Asemenea întrebări au devenit necesare, ele fiind consecința unui nefericit șir de întâmplări în care Consiliul Superior al Magistraturii a colizionat, uneori frontal, cu organizațiile profesionale ale magistraților.

Natura, caracteristicile și dimensiunile situațiilor conflictuale dintre magistrați și autoritatea garantă a independenței Justiției au definit, fără echivoc, pozițiile părților și au demonstrat câtă independență își poate permite Consiliul Superior al Magistraturii în exercitarea rolului său constituțional. Mai nou, în fiecare an se găsește un membru al Consiliului, de fiecare dată același, să someze Consiliul Suprem de Apărare a Țării să dea cerificatul de independență al Justiției față de serviciile secrete. Ex-președintele Trăian Băsescu, ca unul care știe „inside" cum stă treaba, cât a fost în funcție nu a auzit strigătul de disperare al Consiliului Superior al Magistraturii. Acum, în calitate de „fost" , fără să fie întrebat, l-a confirmat pe șeful actualei Administrații Prezidențiale, precizând „Consiliul Suprem de Apărae a Țării nu poate controla serviciile. Puterea, structurile de securitate și forță o au tot timpul. Depinde ce le cere să facă cel din frunte"[3]. Problema în discuție are și o altă fațetă. Cine are nevoia reală de apărare a independeței, Justiția ca entitate-putere a statului, sau magistrații corupți, vulnerabili, care, într-o câtime neglijabilă, sfârșesc prin a fi exemple de mai mare rușinea a Justiției? Ingerințele în actul de justiție nu se pot realiza decât prin intermediul magistraților receptivi la comenzi. Magistrații pot deveni receptivi din varii motive. Magistrații competenți, incoruptibili, fără vulnerabilități la presiuni nu se vor abate de la îndatorirea lor de a face justiție, convinși fiind că Justiția este etalonul suprem al calității democrației. Instituțiile de putere ale Justiției sunt populate cu oameni divers motivați. Unii care afirmă că practică o profesie în slujba Adevărului, Binelui și Echității, după cum spunea Celsus: „Jus est ars boni et aequi". Dar, înaintea ori subsecvent scopului de a-și asigura existența de zi cu zi, în tot ceea ce presupune ea? Alții sunt motivați de porniri lăuntrice pe care nu le pot recunoaște public. Nu trebuie să omitem nici faptul ca magistrații, ca oameni, nu fac nici ei excepție de la nevoia de a simți că au pe cineva în spate. Această nevoie putând deveni presantă în fața realităților cutremurătoare dezvăluite de conexiunile unor cauze.

Am avut parte de o confesiune specială din partea unui om unic. O personaliate de înalt nivel, greu încercată de confruntarea cu justiția perioadei de tranziție inversă a lumii postcomuniste. Până a deveni justițiabil, interlocutorul meu considera că procurorii îndeplinesc atribuții complementare, de finalizare a unei părți din munca serviciilor secrete și, în același timp, veghează asupra legalității activității organelor de cercetare penală. Pentru judecători avea un respect deosebit, văzând în ei elita oamenilor legii. Despre avocați nu avea o părere prea bună, credea că sunt niște mercenari la serviciile cărora apelezi de nevoie. După câteva procese, pe parcursul mai multor ani, interlocurorul meu și-a schimbat părerile, operând cu alte judecăți de valoare. Despre procurori a concluzionat că nu i-a fost dar să vadă altundeva mai mult dispreț față de demnitatea omului, iar în fața judecătorului plictisit, pe care apropape că-l fură somnul din jilțul dreptății, cel mai uman și demn s-a comportat avocatul. Justiția statului socialist român, pe care interlocutorul meu o cunoștea până în resorturile sale intime, era măcinată de corupție, dar intangibilă. Reflexele condiționate dobândite în acea epocă au lăsat urme adînci, pe care nu puțini pot fi tentați să calce, cu modelul înaintașilor în suflet.

S-a pus vreodată problema epurării Justiției? S-a gândit cineva să evalueze abuzurile procurorilor și ale judecătorilor? Găsind sau negăsind răspunsurile la astfel de întrebări, dar mai sunt și altele, vom afla, ori nu vom afla cât de reale sunt resursele independenței Justiției. Cine a luat câteva exemplare de foști procurori, „nestemate" prin mocirla legalității totalitariste, pentru a le recicla, fie ministru la Justiție, fie judecător de Înaltă Curte, a reformat, ori a subordonat Justiția?! Sunt suficiente doar două-trei astfel de specimene, plasate la vârf și adio independență a Justiției. Câtă încredere, cât respect poți avea față de acele instituții ale statului de drept, în fruntea cărora au fost puși oameni bine instruiți să stea „în poziţie de drepți?!" Oare ce gândesc și ce or zice, în sinea lor, milițienii care au cărat în cârcă, de la cârciuma din mahala, procurorii („tovarăși" și „tovarășe", deopotrivă ) pe care azi le este dat să-i vadă ministru, înalt magistrat, parlamentar... Și după un sfert de secol? Și!

Justiția este o putere privilegiată a statului. Privilegiile Justiției nu sunt o garanție a independenței sale și nici a echilibrului raporturilor cu celelalte puteri. Marja erorilor justiției nu este mai nesemnnificativă decât marjja erorilor din oricare alt domeniu de activitate și unde greșelile se mai întâmplă să fie și plătite. Dimpotrivă, în condițiile în care criteriile de stablire a adevărului și de împărțire a dreptății sunt determinate, nu prin instrumente ale științei, ci potrivit conștiiței și propriilor convingeri a majorității completului de judecată, cea mai importantă premisă a independenței justiției - adevărul obiectiv - este eliminată. Adevărul juridic nu este un adevăr obiectiv. Adevărul juridic este întotdeauna o măsură politică a adevărului obiectiv, cuantificat cu instrumentele puterii politice, a cărei voință a fost investită cu forță juridică. Din astfel de considerente, dar și din altele, în România mai există cazuri în care pe bază de înscenări judiciare se dau sentințe impuse politic, din așa-zise rațiuni de relații externe, pentru că dau bine ca exemple de combatere a corupției sau, pur și simplu, din adversitate politică și răzbunare personală („Am să pun să fii arestat!"). Domnul D.W.T. știe inside despre intervenții directe, făcute personal în astfel de cazuri, chiar de fostul ambasador Mark Gitenstein. In numele independenței justiției, în numele Departamentului de Stat, pentru succesul afacerilor inițiate în România? Așadar, ce mare și extraordinară noutate ne-a spus domnul D.W.T?! Nici una și nici alta. Le știam și noi pe toate. Dar în țara ta, ca cetățean al ei, nu ai voie să fii profet. Nimeni nu te crede. Mai mult, devii suspect. Trebuie ca americanii să ne trezească, să ne deschidă ochii și să ne urecheze.
God bless America! God bless Romania!
------------------------------------------
[1] http://www.cotidianul.ro/cotidianul-277406; http://www.cotidianul.ro/cotidianul-277450
[2] Ibidem
[3]http://www.nasul.tv/traian-basescu-despre-rolul-si-jocurile-serviciilor-secrete-csat-nu-poate-controla-serviciile/#sthash.Ewx9wpW5.dpuf

footer