Revista Art-emis
Religie, papă, patriarh și politică (2) PDF Imprimare Email
Ing. Ovidiu M. Curea   
Miercuri, 24 Februarie 2016 22:34

Ovidiu M. CureaDin punct de vedere al diferențelor dogmatice, la punctul 5 al Declarației se dă dovadă de diplomație convenindu-se asupra unei formulări care să evite controversa „filioque”[2]. Astfel se menționează doar teza acceptată de ambele părți conform căreia Dumnezeu este o ființă unică care există întruchipată în trei persoane: Tatăl, fiul și Sfântul Duh. În final, Declarația comună a papei Francisc și patriarhul Kirill al Moscovei și întregii Rusii fixează rolul bisericii în lumea contemporană: Această lume în care se sapă rapid la fundamentele morale ale existențe umane așteaptă de la noi mărturia hotărâtă a creștinismului în toate domeniile vieții particulare și sociale. Vom putea în această epocă crucială să dovedim împreună Spiritul dreptății? De aceasta depinde, în mare măsură, viitorul umanității.”

Politică religioasă

Câte dintre aceste puncte, după ce vor fi aplaudate sincer, prefăcut sau de complezență, vor fi urmate nu se poate ști cu siguranță. Probabil că niciunul. Lumea își va vedea de noul ei curs, cu toate riscurile ce decurg de aici, iar religia se va transforma tot mai mult într-o nostalgie și un pretext. Căci cu ce ar putea să lupte azi biserica împotriva ISIS, a ingineriei genetice, a homosexualilor care sunt peste tot discriminați, a războiului din Ucraina sau din Orientul Mijlociu sau de aiurea, a năvălirilor musulmane din Europa, a cursei înarmărilor, a globalizării, a risipei resurselor, a încălzirii climatice și a celorlalte provocări cu care se confruntă omenirea? O întâlnire religioasă, chiar de nivel, nu mai poate avea astăzi decât o valoare simbolică, devreme ce religia s-a diluat într-atât încât a fost pătrunsă pe alocuri de ridicol, desuetudine și contradicții, cu prelați homosexuali și pedofili, cu ipocrizie și corupție, cu poziții ezitante în problema avortului sau a căsătoriilor dintre homosexuali. Încetând a mai fi sprijinită și impusă de către stat, religia a devenit o speranță din ce în ce mai iluzorie, o ultimă speranță, la care „credincioșii” să apeleze doar în disperare de cauză, în rest fugind și ascunzându-se de vizitele fețelor bisericești pornite prin sate după pomeni cu care să astupe golul lăsat de guverne pentru finanțarea bisericii. Așa s-a ajuns ca unele comunități să își vândă bisericile din lipsa fondurilor necesare pentru întreținerea lor (a se vedea Franța), ca unii preoți mai pricopsiți să-și clădească biserici în propria curte (a se vedea România) și să funcționeze după rețeta general valabilă a timpului prezent, cea a privatizărilor totale.

De la cucerirea Constantinopolului (cea de a doua Romă, după căderea primei), patriarhia Rusiei și Moscovei s-a ținut bățoasă, arogându-și poziția de lider al ortodoxismului și imaginând Moscova în rolul religios de cea de a treia Romă. A refuzat orice întâlnire cu suveranul pontif respingând în mod sistematic toate propunerile venite de la Vatican. Acum, la începutul anului 2016, dintr-o dată, Moscova nu a mai căutat nod în papură întâlnirii, ba chiar a provocat-o venind cu propunerea ”ingenuă” ca întâlnirea dintre patriarhul Kiril și papa Francisc să se desfășoare la Havana, în data de 12.02.2016, în condițiile în care Kremlinul căuta și caută o soluție de ieșire din izolarea la care a fost supus de occident după evenimentele din Ucraina. Întâlnirea, numai bine, venea în timpul turneului patriarhului Kiril în America Latină (Cuba, Paraguay, Brazilia), pentru a masca adevărata țintă a acestui turneu, căci ce să caute un patriarh ortodox în America Latină, tărâmul catolicilor, unde din 330 de milioane locuitori 66% sunt catolici, 24% protestanți, iar restul de 10% sunt evrei, agnostici, atei sau de altă afiliațiune religioasă (budistă, mormonă, islamică, indu, afro-americană - santeria, macumba, vodu - și ortodoxă). Ortodocșii din America Latină, al căror număr total nu trece de câteva zeci de mii sunt, în principal urmași ai emigranților ruși, fiind împrăștiați pe 21 milioane kmp. Scopul principal al vizitei patriarhului Kiril în America Latină a avut puțin de-a face cu religia. Scopul principal l-a constituit vizita în Bellingshausen, la stația permanentă rusă din Antarctica, creată la 22 februarie 1968 în onoarea navigatorului rus de origine lituaniană Faddey Faddeevich Bellingshausen. Baza este situată pe Insula King George (Waterloo în rusește), din arhipelagul Insulele Shetland de Sud, aflat în extremitatea nordică a Antarcticei și este locuită de un număr de 25 de exploratori (vara) sau 38 (iarna). Se întinde pe o suprafață de 48 de hectare (600m x 800m), cu 14 clădiri (module) cu o suprafață construită de 25 236 mp dintre care 324 locuibili și este vecină cu baza chiliană Presidente Eduardo Frei, de care o desparte o distanță de numai 100 m. În acest loc rușii au ridicat o biserică din lemn pe care au botezat-o Biserica Sfânta Treime.

Liturghia oficiată de patriarhul Rusiei la Biserica Sfânta Treime din Antarctica, în 17 februarie, a avut darul să atragă atenția lumii întregi asupra prezenței ruse pe continentul sudic, demonstrată, iată!, de funcționarea unui grup social stabil, cu o viață așezată, dimensionată inclusiv pe latura religioasă. Kirill a călătorit spre Bellingshausen din Paraguay, după încheierea vizitei de două zile (15-16 februarie) efectuată în această țară. De pe aeroportul din Asunción a traversat de la nord la sud Chile, aterizând în cel mai sudic oraș continental, Punta Arenas, de unde a călătorit mai departe spre Bellingshausen cu elicopterul. Intenția prelatului rus a fost ca în turneul latinoamerican să fie inclusă și o vizită în Chile, dar propunerea făcută de echipa sa de negociatori nu a găsit ecoul așteptat la autoritățile chiliene, astfel că trecerea sa prin Chile a fost realizată în condițiile unei persoane particulare obișnuite. Luna cea mai caldă a anului în Bellingshausen este luna februarie, în timpul scurtei veri australe, cu temperaturi de plus 1-2 grade Celsius, perioadă de care se profită pentru a se face aprovizionarea bazelor australe. În restul anului condițiile de acces sunt deosebit de dificile datorită vânturilor puternice, precipitațiilor și temperaturilor scăzute. Iată de ce turneul latinoamerican al patriarhului a fost fixat exact la jumătatea lunii februarie, celelalte țări incluse în turneu, Cuba, Paraguay și Brazilia, situate în zona tropicală, putând fi vizitate oricând în timpul anului, în condiții de climă agreabile. De remarcat mai este și faptul că vizita patriarhului Rusiei în Antarctica survine la numai o săptămână după ce Moscova a înaintat la Națiunile Unite o cerere de a i se permite extinderea teritoriului național cu 1,2 milioane kilometrii pătrați în zona platformei continentale Arctice numită Wrangel Abyssal Plain, pe motivul că suprafața respectivă, care „întâmplător” conține cca. 5 miliarde tone rezerve de hidrocarburi lichide și gazoase, ar fi de fapt o continuare a plăcii euro-asiatice. Problema teritoriilor arctice nu este nici recentă, nici simplă, asupra lor existând mai multe dispute. Astfel, în decembrie 2015, Danemarca a reclamat o suprafață de aprox. 895.541 kmp (de 20 de ori mai mare decât Danemarca) care ar fi de fapt o extensie a Groenlandei (teritoriu danez). De asemenea, Canada își dispută cu Rusia drepturile teritoriale asupra unor zone întinse din Bazinul Makarov și Înălțimile Mendeleev.

Conform legislației internaționale, dacă Națiunile Unite nu reușesc să emită recomandări în legătură cu demarcațiile maritime, țările implicate își pot delimita teritoriile disputate prin înțelegeri bilaterale. Prin urmare, orice pas simbolic sau material de manifestare a suveranității asupra unui teritoriu din ținutul Arctic sau Antarctic, poate căpăta importanță în perspectiva posibilelor viitoare negocieri bilaterale. În același sens se înscriu și acțiunile rusești de întărire a prezenței militare în ținuturile arctice, acțiuni prin care, în ultimii ani au fost dezvoltate și construite în zonă mai multe baze aeriene cu capacități balistice navale și de coastă, apreciate de către generalul Vincent Stewart, directorul U.S. Defence Intelligence Agency (serviciile de informații ale armatei) în fața Senatului S.U.A., marți 9 februarie 2016, ca fiind de o importanță crucială pentru interesele S.U.A. în zonă. În absența unor contramăsuri eficiente, ei (rușii) vor continua să se extindă, de aceea cred că este imperativ să dovedim voință și abilitate pentru a stăvili tendințele lor de control și dominare a regiunii Arctice, a continuat Stewart. Intensificarea acțiunilor incisive ale Rusiei la polii planetei și în coasta Americii (Cuba) este văzută de editorialistul Conn Hallinan, de la Foreign Policy in Focus, ca rezultat al politicii de izolare a Moscovei promovate de Statele Unite. În aceste condiții, Cuba redevine un teren de dispută între cele două superputeri. În octombrie 2015, între guvernele Cubei și Rusiei a fost semnat un acort tehnologic fără precedent, prin care Rușii au trecut la instalarea în insulă a Sistemului Global de Navigare Satelitală (GNSS), similar G.P.S.-ului american și GALILE-ului european, sisteme care nu acordă servicii rețelelor rusești. În timpul vizitei patriarhului Moscovei și întregii Rusii în Cuba (11-14 februarie), în data de 13, Ministerul de Relații Externe al Cubei a dat publicității o declarație prin care se aduce la cunoștință opiniei publice internaționale că racheta americană cu cap autoghidat prin laser AGM 114 „Hellfire”, ajunsă din greșeală în Cuba la mijlocul lui iunie 2014, a fost înapoiată guvernului Statelor Unite [3]. De cealaltă parte, în 16 decembrie 2015, printr-un acord semnat între S.U.A. și Cuba, se restaurează zborurile comerciale între cele două țări întrerupte în urmă cu 50 de ani, iar cu doi ani înainte, în 2012, guvernul Obama a aprobat prima investiție nord-americană în Cuba, după revoluția castristă, pentru realizarea, până în 2017 a unei fabrici de tractoare cu desfacere în insulă.

După vizita la Havana a președinților ruși Medvedev în 2008 și Putin în 2014, iată că și Obama poposește în martie 2016 la Havana. În jocul în doi, ruso-american, disputat pe teritoriu cubanez și devenit clasic, în ultima vreme a mai intervenit un jucător nou, de care nu prea se ține încă seama în prezent, dar care ar putea avea un rol însemnat în desfășurarea evenimentelor ulterioare. Este vorba de China. În cadrul vizitelor făcute în 2004 și 2008 în insulă, președintele Chinei, Hu Jintao, a încheiat atât acorduri comerciale care au făcut din țara asiatică al doilea partener cubanez (după Venezuela), cu 2,6 miliarde dolari schimburi bilaterale, cât și convenții militare prin care chinezii au închiriat baza militară de la Lourdes (fostul centru de interceptări zonale) părăsită de ruși la sfârșitul anilor 90. Deci, dacă rolul patriarhului Kirill, ca exponent al imperiului rus, în turneul său latinoamerican și în întâlnirea cu papa Francisc reiese destul de clar, care să fi fost cel al suveranului pontif? Suveranul pontif continuă să tragă mai departe carul la care s-a înhămat cu un entuziasm tineresc. Să trezească spiritul uman din amorțire, din letargie, din fatalitate, din ticăloșie, inconștiență, nepăsare, egoism și rapacitate. S-a bucurat să creadă că și-a găsit un partener de drum în Kirill. Poate că l-a găsit. Rămâne de văzut cum și până unde vor merge împreună.

----------------------------------------
[2] Una dintre principalele diferențe dintre biserica ortodoxă și cea catolică se referă la interpretarea noțiunii de Sfântul Duh. Catolicii consideră că Sfântul Duh provine atât de la Dumnezeu cât și de la Cristos, idee sintetizată prin termenul „filioque” (și fiul). Ortodocșii rămân adepți ai perceptelor primului conciliu ecumenic de la Nicea (325), când s-a convenit că Sfântul Duh provine numai de la Dumnezeu.
[3] În iunie 2014, pentru manevrele din Spania ale forțelor militare N.A.T.O., americanii au trimis o rachetă AGM 114 „Hellfire” fabricată de firma Lockheed Martin. La înapoiere, racheta a fost încărcată pe un mijloc auto și transportată la aeroportul Charles de Gaulle din Paris, de unde trebuia să revină în SUA cu un zbor comercial al Companiei Air France. Aici s-ar fi produs încurcătura și, din „greșeală”, racheta a fost încărcată pe un aparat de zbor Air France cu destinația Cuba, în loc de Miami-Florida. Imediat Guvernul S.U.A. a informat despre greșeală guvernul cubanez și a solicitat recuperarea rachetei. Discuțiile bilaterale și gestionarea problemei au durat până în data de 13 februarie 2016, când racheta a părăsit teritoriul cubanez în drum spre SUA, după doi ani și jumătate, suficiente pentru efectuarea unor atente studii și analize asupra ei.
footer