Revista Art-emis
Religie, papă, patriarh și politică (1) PDF Imprimare Email
Ing. Ovidiu M. Curea   
Duminică, 21 Februarie 2016 21:06

Ovidiu CureaDacă în religie nu observăm politicul, nu-l vedem pe Dumnezeu. Dacă în politică nu observăm religia, nu vedem omul.

Întâlnirea mileniului

Este exagerat să considerăm întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Kiril ca fiind evenimentul mileniului, așa cum, mereu dornice de senzațional, mai multe agenții de presă s-au grăbit în a-l titra, pentru simplul fapt că mileniul abia a început, suntem în 2016, iar până la sfârșitul lui mai sunt încă nu mai puțin de 984 de ani, ani în care cine știe câte alte evenimente ale mileniului vor mai urma. Nu, vor zice unii, este vorba de aproape un mileniu de când biserica catolică s-a despărțit de biserica ortodoxă (1054) fără ca liderii, capetele lor să se mai întâlnească vreodată între ei și de aceea întâlnirea dintre papa de la Roma și patriarhul Rusiei ar putea fi considerată ca fiind evenimentul mileniului. Nici din acest punct de vedere lucrurile nu sunt tocmai exacte, pentru că dacă biserica catolică îl are în cap pe papa de la Roma, capul bisericii ortodoxe este considerat a fi însușii Isus Cristos, iar o întâlnire între acești doi capi pare greu de realizat. În fruntea celor 15 biserici ortodoxe autocefale din lume sunt patriarhi, arhiepiscopi sau mitropoliții care se află pe poziții de absolută egalitate ecleziastică. Primus inter partes dintre autocefaliile ortodoxe este considerat doar în mod onorific patriarhul ecumenic al Constantinopolului, pentru rolul istoric pe care Constantinopolul (Bizanțul) l-a jucat în istorie, de capitală a Imperiului (bizantin) Roman de Răsărit, între anii 324 și 1453 când a fost cucerită de către turci, dar supremația patriarhului Constantinopolului este pur simbolică el fiind egal cu ceilalți 14 patriarhi, episcopi sau mitropoliți care conduc bisericile autocefale din Alexandria, Antiohia (Orientul Apropiat), Ierusalim, Rusia, Georgia, Serbia, România, Bulgaria, Cipru, Grecia, Polonia, Albania, Cehia și Slovacia și America (S.U.A. și Canada).

Istorie religioasă

După 1453 și căderea celei de a doua Rome (Constantinopolul), centrul ortodoxismului a avut o tendință de transladare către Moscova, patriarhia rusă numărând cei mai mulți enoriași din lume. Sultanii turci, înțelegând importanța menținerii centrului ortodoxiei în Constantinopole, au aplicat însă o politică flexibilă față de patriarhia de aici, contribuind astfel la menținerea rolului onorific al patriarhului de primus inter partes în virtutea căruia acesta prezidează cociliile la care ia parte, are autoritatea de a recunoaște noii patriarhi și este principala voce a bisericii ortodoxe. În anul 1965, papa Paul al VI-lea, capul bisericii catolice, în numele bisericii catolice, și patriarhul ecumenic al Constantinopolului Athenagoras, în numele bisericii ortodoxe, au ridicat excomunicările reciproce pronunțate de cele două biserici în anul 1054 prin papa Leon al IX-lea și patriarhul Constantinopolului Michel Kerularios. De la acea dată, patriarhul ecumenic al Constaninopolului și papa de la Roma s-a întâlnit de mai multe ori, după cum urmează:
- În 25 iulie 1967 Papa Paul VI a făcut o vizită chiar la Constantinopol Patriarhului Ecumenic Athenagora, vizită întoarsă de către Athenagora la 26 octombrie 1967 la Roma.
- În 29-30 noiembrie 1979 Papa Paul Ioan al II-lea, l-a vizitat la Constantinopl pe Patriarhul Ecumenic Dimitrios, iar Dimitrios i-a întors vizita în 3-7 decembrie 1987.
- Între 27-30 iunie 1995 proaspătul ales Patriarh Ecumenic al Constaninoplolului, Bartholomeu, a făcut o vizită Papei Paul Ioan al II-lea, vizită repetată în 23-25 ianuarie 2002, în 28 iunie - 2 iulie 2004 și 26-27 noiembrie 2004.
- Între 29 noiembrie și 1 decembrie 2006, Papa Benedict al XVI-lea a efectuat o vizită la Constantinopol la invitația Patriarhului Ecumenic Bartholomeu, vizită întoarsă de Bartholomeu în 6 martie 2008 și 28-30 iunie 2008.
- La 27 octombrie 2011, Bartholomeu participă la întâlnirea interconfesională din Assisi (Italia) organizată de Papa Benedict, ocazie cu care au loc convorbiri bilaterale.
- Între 10 și 11 octombrie 2012 Bartholomeu participă la Vatican, la invitația Papei Benedict, la cea de a 50-a aniversare a Consiliului Vatican II.
- În 19-20 martie 2013, Bartholomeu a participat la ceremoniile de instalare la Vatican a Papei Francisc.
- Între 25-26 mai 2014, Papa Francisc și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu participă împreună în Ierusalim la sărbătorirea a 50 de ani de la întâlnirea dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Ecumenic Athenagoras.

O întâlnire fortuită și neoficială, dar tratată cu toată atenția și considerația de către gazde, a avut loc pe 5 ianuarie 1989 între Patriarhul Teoctist al României și Papa Ioan Paul al II-lea, la Roma, în timpul escalei făcute de către delegația religioasă română în drum spre India, unde urma să facă o vizită șefului Bisericii Ortodoxe din India, Baselios Mar Thoma Mathews I. Între 7-9 mai 1999, papa Ioan Paul al II-lea s-a aflat în vizită în România, ocazie cu care s-a întâlnit cu patriarhul Teoctist, oficialități române și reprezentanți ai bisericii catolice, iar în 2002, patriarhul Teoctist îl vizitează pe papă la Vatican. În toată perioada de la căderea Constantinopolului până în prezent a existat în lumea ortodoxă o anumită concurență între patriarhul Rusiei și patriarhul ecumenic al Constantinopolului pentru întâietatea simbolică în cadrul bisericii, între moștenirea istorică a Constantinopolului și importanța numerică a Moscovei (actualmente peste 200 milioane de credincioși din cei cca. 300 milioane din întreaga lume). Dacă din 1054 până în 2015 patriarhul ecumenic al Constantinopolului și alți patriarhi, precum cel al României, s-au întâlnit cu papa de mai multe ori, după cum am văzut, patriarhul Rusiei nu a făcut-o niciodată, până în 12.02.2016. Conform declarațiilor purtătorului de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, mai multe discuții și negocieri în legătură cu o întâlnire între suveranul pontif și patriarhul Rusiei s-au purtat încă de pe vremea papei Ioan Paul al II-lea, dar fără a se ajunge la un rezultat. Nici în timpul papei Benedict nu s-a reușit încheierea unui acord. Echipele de negociatori ale Vaticanului și Moscovei au reluat discuțiile în 2014, reușind într-un final să convină asupra datei întâlnirii dintre patriarhul Kirill și papa Francisco, pentru seara zilei de 12 februarie 2016, și a locului, aeroportul din Havana.

Religie protocolară

De ce Cuba, loc al întâlnirii? Alegerea locului întâlnirii a constituit una dintre problemele spinoase ale negocierilor. Din start au fost respinse propunerile ca una dintre cele două capitale, Vaticanul sau Moscova, să servească drept loc de întâlnire. Ca urmare, Vaticanul a propus Austria sau Ungaria, dar Kiril s-a opus cu vehemență ca întâlnirea să aibă loc în Europa, scenariul conflictelor și diviziunii dintre cele două biserici. Mitropolitul Ilarion, președintele Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei din Moscova și Întreaga Rusie, a pretins că o coincidență fericită a contribuit la rezolvarea controverselor. Conform programelor de vizite externe ale celor două înalte fețe bisericești, patriarhul Kiril urma să se afle în vizită în Cuba în momentul în care papa Francisco urma să se îndrepte către Mexic. Cu o mică schimbare de traseu, avionul papei putea să facă o escală de câteva ore la Havana, oraș care ar fi urmat să servească drept loc de întâlniri, loc ce satisfăcea pe toată lumea. Era în afara Europei, era o țară catolică, dar în relații apropiate cu Rusia, se aflata într-un proces de transformări, fusese vizitată de ultimii trei papi, iar acum găzduia vizita patriarhului Kiril, era la încrucișarea dintre nord și sud, între est și vest, era un simbol al speranței Lumii Noi și simbol al dramaticelor evenimente istorice ale secolului al XX-lea (Declarația comună a papei Francisc și patriarhului Kirill). Se afla în America Latină unde credința creștină evoluează cu dinamism, unde tradițiile creștine sunt cheia pentru viitorul acestei regiuni (Declarația comună).

De ce nu s-a ajuns mai repede la o înțelegere privind realizarea întâlnirii? În afară de dificultățile legate de alegerea locului, la sfârșitul anilor 1980 s-a intrat într-o fază de escaladare a controverselor dintre cele două biserici legate de conflictul între ortodocșii și greco-catolicii din Ucraina când, în procesul de reconstrucție a bisericii greco-catolice, patriarhia Moscovei s-a văzut practic expropriată de toate bisericile sale și împiedicată să își ridice alte locașuri de cult în partea de vest a Ucrainei, în timp ce greco-catolicii au declanșat o campanie susținută de prozelitism în părțile estice și sudice ale Ucrainei, în mod tradițional ortodoxe. În plus, biserica ortodoxă rusă a acuzat biserica greco-catolică că s-a implicat într-un mod distructiv în războiul civil din Ucraina, asociindu-se cu una din părțile beligerante și contribuind astfel la polarizarea societății. De ce întâlnirea fost posibilă tocmai acum? După spusele mitropolitului Ilarion, biserica ortodoxă rusă găsește în prezent multe puncte comune cu suveranul pontif în ceea ce privește aspirația de apropiere a bisericii de mase, precum și preocuparea pentru apărarea creștinilor persecutați din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, care, conform datelor publicate de O.N.G. Puertas Abiertas[1] înregistrează lunar o medie de 322 asasinate și 214 distrugeri de biserici și proprietăți. (Legat de această problemă, Parlamentul European a aprobat recent o rezoluție în care califică drept acte de genocid atrocitățile comise de ISIS contra creștinilor și altor minorități religioase și etnice din Orientul Apropiat). În ce ar consta importanța religioasă a evenimentului? Este prima întâlnire din istorie dintre capul bisericii catolice și al celei mai puternice patriarhii ortodoxe, o întâlnire care se dorește a se constitui într-un simbol de speranță pentru toate persoanele de bună credință, o etapă importantă în relațiile dintre cele două biserici.

Religie politică

La sfârșitul întrevederii care s-a desfășurat cu porțile închise, suveranul pontif și patriarhul Rusiei au semnat o declarație comună în 30 de puncte, prin care își manifestă preocuparea față de anumite aspecte ale contemporanității și formulează păreri, aprecieri, preocupări, regrete, apeluri și atenționări pe care toată lumea le aprobă, dar de care, probabil, nimeni nu va ține seama:
- necesitatea colaborării între catolici și ortodocși;
- întâlnirea să contribuie la obținerea unității cerute de Dumnezeu și pentru care s-a rugat Cristos;
- biserica să se implice în rezolvarea problemelor lumii moderne, când umanitatea a intrat într-o perioadă de schimbări epocale;
- concentrarea atenției asupra regiunilor în care creștinii sunt supuși actelor de persecuție (Siria, Orientul Mijlociu, Irak, Africa de Nord);
- eradicarea terorismului prin acțiuni comune, conjugate și sincronizate ale comunității internaționale;
- evitarea unui nou război mondial;
- dezvoltarea dialogului interreligios;
- aprecierea pozitivă a libertății religioase și procesului fără precedent de renaștere a credinței creștine în Rusia și multe (nu toate, a se vedea Bosnia-Herțegovina, Kosovo, Albania) din țările Europei de Est;
- preocuparea față de transformarea unor țări în societăți laicizate care implică o gravă amenințare pentru libertatea religioasă, prin limitarea drepturilor creștinilor și promovarea discriminării între ei, atunci când forțele politice ghidate de ideologia laică se manifestă cu agresivitate și tind să-i împingă (pe creștini) spre periferia vieții publice.
- convingerea că Europa trebuie să rămână fidelă rădăcinilor sale creștine. Lansarea apelului către toți creștinii din Europa Occidentală și Europa Orientală de a se uni pentru ca Europa să-și mențină spiritul propriu format de-a lungul a două mii de ani de tradiție creștină;
- preocuparea față de tragedia milioanelor de emigranți și refugiați care bat la porțile țărilor bogate, ca rezultat al consumului necontrolat, tipic unor state mai dezvoltate, care epuizează în mod rapid resursele planetei,
- chemarea bisericii să apere exigențele justiției și respectul tradițiilor naționale;
- definirea familiei drept centru natural al vieții ființei omenești și al societății, catolicii și ortodocșii fiind chemați să certifice familia ca drum către sfințenie care se manifestă prin fidelitatea mutuală între soți și disponibilitatea („disponibilidad" în spaniolă are și sensurile de posibilitate, de rezerve, de resurse) de a da naștere copiilor (ceea ce familiile de homosexuali nu pot face) și a-i forma în spiritul solidarității între generații și respectul pentru suferinzi;
- reluarea definiție familiei în termeni și mai clari: Familia este bazată pe căsătorie care este un act liber și leal de dragoste între un bărbat și o femeie;
- afirmația tranșantă potrivit căreia cei doi prelați deplâng faptul că alte forme de conviețuire comună își atribuie această formă de uniune (familia), iar sensul paternității și maternității ca genuri de vocație specifică bărbatului și femeii într-o căsnicie, sfințite de tradiția biblică, sunt expulzate din conștiința publică;
- chemarea pentru interzicerea avortului, euthanasiei și tehnologiilor biomedicale de reproducere;
- îndemnul adresat tinerei generații de a urma îndemnurile creștine;
- chemarea adresată ortodocșilor și catolicilor de a trăi uniți, în pace, armonie și iubire, nu pe poziții de concurență, nu urmărind să își dispute credincioșii obligându-i să treacă de la o biserică la alta;
- speranța că întâlnirea înalților prelați va contribui la reconcilierea și eliminarea tensiunilor dintre ortodocși și greco-catolici, ambele culte având dreptul la existență;
- chemarea adresată bisericilor din Ucraina (ortodoxe și greco-catolice) să se abțină de la participarea la conflict și la agravarea lui, să acționeze în vederea obținerii armoniei sociale;
- Va urma -

----------------------------------------
[1] Organizație internațională de protejare a creștinilor persecutați, fundată în 1955 de Fratele Andrei, cu sediul în Olanda. Dispune 20 de filiale naționale și are prezențe în 60 de țări.

footer