Revista Art-emis
Documente nedest?inuite PDF Imprimare Email
Petru Ursache (+)   
Duminică, 21 Februarie 2016 20:26

Petru Ursache, art-emis„Acolo au fost osīndi?i cei mai mari oameni ai neamului romānesc, profesori universitari, savan?i, fo?ti mini?tri, oameni de cultur?, politicieni ?i tot acolo au murit 34 generali vesti?i, eroi din ultimul r?zboi mondial. Nici nu b?nuiam atunci c? īn Aiud voi executa 18 ani de temni?? grea, din care 8 ani numai īn aceast? zarc?". (Grigore Caraza)[1].

Este de dorit ca documentul istoric s?-?i recapete credibilitatea īn īnf??i?are corect? ?i īn slujba adev?rului vrednic de memorie, privind destinul postbelic al romānilor, f?r? team?, f?r? prejudecat? ?i f?r? teze prefabricate cu ifose postmoderniste. Crima istoric? de la 23 august-12 septembrie 1944 s-a produs, pe termen scurt, pentru a fi favorizat? o variant? de existen?? posibil? īn regim de tratat bilateral, cum se cuvenea: de op?iune, de refacere intern?, de rena?tere; iar pe termen lung dar ocultat, pentru eliminarea romānilor din spa?iul Europei prin distrugerea elementului etnic majoritar ?i a statului na?ional unitar, de?i fuseser? realit??i recunos-cute pe plan interna?ional ?i aflate sub ocrotirea Articolului 1 din Constitu?ia ??rii. Era un vechi deziderat al Interna?ionalei Comuniste, bine cunoscut de toat? lumea, s?-?i asigure controlul ?i domina?ia asupra zonelor bogate carpato-dun?rene. De aceea, autorit??ile romāne?ti, cīnd erau īntr-adev?r romāne?ti, au luat ferme m?suri preventive, atīt īn perioada interbelic?, dar mai ales īn timpul celui de al Doilea R?zboi; pentru ca pomenita organiza?ie suprastatal? s? nu aib? sor?i de izbīnd?, īn ciuda faptului c? primea sprijin politic ?i militar, cīnd dinspre extrema dreapt? european? (fascismul, nazismul), cīnd dinspre extrema stīng? (bol?evismul). Chiar ?i īn perioada comunist? de dup? am?gitorul dezghe? ceau?ist, cititorul romān putea s? se informeze, de?i condi?ionat, īn leg?tur? cu strategiile de caracati?? acaparatoare ?i dominatoare ale Cominter-nului. Semnificativ? a fost pozi?ia Partidului Comunist Romān, cu prilejul celui de al V-lea Congres al s?u privind destinul statului romān īn general ?i problema na?ional? īn special. Lucr?rile au avut loc la Moscova, īn mai 1931, cīnd s-a hot?rīt crearea unui front unic munci-toresc īn care s? fie acceptat? ??r?nimea s?rac?, nu ?i partidele socialiste considerate «social-fasciste». Eticheta-rea cu efecte nega?ioniste a fost una dintre marile ispr?vi ideologice ale bol?eo-comuni?tilor de pretutindeni. Ast?zi, sub noua masc?, a „globaliz?rii", se vorbe?te despre „na?ional-comunism" ori „na?ional-ceau?ism", ca ?i cum fostul Ceau?escu ar fi inventat ?i termenul, ?i doctrina na?ionalist?.

S-a scris despre acel Congres al V-lea: „Dezb?tīnd problema na?ional?, Congresul al V-lea, la sugestia Cominternului, a dat mai departe directive partidului s? propage ideea luptei pentru autode-terminarea na?io-nalit??ilor pīn? la desp?r?irea de statul romān"[2]. Cu acel prilej a fost aleas? ?i componen?a Comitetului Central al P.C.R., īn fruntea c?ruia a fost pus Alexander Stefansky (Gorn), „un militant de seam? al partidului comunist polonez". (Pluripartidismul postdecembrist reia, dup? decenii, aceea?i idee a dezmembr?rii. Manifest?rile turbulente maghiaro-secuiste ?i ucrainiene, din Parlament ?i din teren, sunt confirm?ri mai mult decīt vizibile). Era reiterarea aceluia?i deziderat, cu inten?ii de-constructiviste, exprimat ?i la Congresul al II-lea, ?inut īn „legalitate" la Ploie?ti (1922). Secretar general a fost ales Gheorghe Cristescu, dar s-au ivit serioase „disensiuni accentuate de indica?iile primite de la Interna?ionala Comunist?, cum a fost lozinca adoptat? mecanic de conducerea partidului, privind autodeterminarea pīn? la desp?r?irea de statul romān a unor teritorii locuite de o mare majoritate romāneasc?"[3]. La congresul urm?tor nu s-au mai īnregistrat disensiuni, de?i punctul forte, acela al ruperii grani?elor ?i al unit??ii na?ionale, a fost reafirmat ?i īnt?rit. Explicabil: īntrunirea a avut loc la Viena (august, 1924), iar r?spunderea „suprem?" (īn fapt, asupra unui grup minuscul, cu identitate amestecat?, dar cu preten?ia de a reprezenta na?iunea romān? īn totalitate) ?i-a asumat-o „maghiarul" Elek Köblös, probabil tot un „militant de seam?". Se preg?tea aruncarea la arhiv? ori pe foc a cuvintelor „religie, na?ionalitate, patrie, ?ar?", de provenien?? „burghez?" ?i „criminal?", cum īncerca Tristan Tzara s?-l prelucreze pe Lenin īn īntīlnirile lor libere ?i tov?r??e?ti de prin Elve?ia.

Este ceea ce nu a īn?eles ?i nu a acceptat Stalin pīn? la cap?t; nici Ceau?escu; dar ei au fost credincio?i principiului „luptei de clas?" de pe platforma interna?ionalismului proletar, pīn? la victoria final?: integrarea tuturora īntr-un stat unic, global. Bol?evismul pur sīnge īnsemna ?i īnc? īnseamn? (īndeosebi de la revenirea īn for??, gra?ie „revolu?iilor de catifea") promovarea unei minorit??i „alese" care prive?te cu dispre?, dac? nu cu ur? de moarte, religia, trecutul istoric, identitatea na?ional?, tradi?ia cultural?, valorile clasice, crea?ia pozitiv?. „Recent", bol?evismului i s-a zis „elitism", pentru a da impresia de „schimbare". S-a comis un delict de opinie la scar? mare. Partea comic? este c?, dup? episodul postdecembrist din 1989, mul?i tineri ī?i spuneau cu mīndrie „eliti?ti", f?r? s? realizeze c? se etichetau incon?tient, īn bol?evici autentici. Din p?cate, mul?i dintre ei au f?cut carier? de pres? ?i īn func?ii de stat, reiterīnd īn acela?i ton, dar sub alt? masc?, formele dictaturii comuniste instaurate imediat dup? r?zboi prin alegeri „libere", via?? parlamentar? etc. Fire?te, mi se pare mai mult decīt o abera?ie formula mai nou?, cu inten?ii polemice, aceea de „na?ional-comunism". Ea porne?te din interiorul aceluia?i bol?e-vism elitist ?i vizeaz? linia stalinism- ceau?ismului ca abatere de la cominternism. Doar īn aceast? interpretare stalini?tilor din Rusia de ast?zi, ca ?i postceau?i?tilor, li se potrive?te etichetarea, de „ei" inventat?, aceea de nostalgici. Ea este str?in? fiin?ei umane de bun sim? ?i cu r?spundere fa?? de adev?r, de semeni ?i de sine.

Istoria s-a repetat īntocmai la Congresul al IV-lea. Acesta s-a desf??urat tot īn str?in?tate, la Harkov, īn Ucraina (iulie 1928), conducerea fiindu-i īncredin?at? „rusului" Boris ?tefanov. Dac? ar fi fost vorba de „tata rus, mama rus/ da' Ivan moldovan", dup? formula de hīrjoan? a lui Creang?, tot s-ar mai īn?elege ceva, cu tot n?duful frazei. Dar, cum observ? un autor: „Nici unul nu ?tia romāne?te! Se ocupau īns? de destinele poporului romān!" Unde s-a mai pomenit o īntīmplare atīt de absurd?? Dar s? se mai re?in? c? „Interna?ionala" ?i-a f?cut cu afurisenie meseria. Terenul, mai ales dup? r?zboi, īi devenise favorabil, īi venea ca o m?nu?? īntr-o Europ? īn voia furtunii, cīnd statele civilizate c?p?taser? chipuri diabolice, cīnd extremele stīngaā- dreapta ī?i d?deau cu viclenie mīna, f?r? s?-?i mai spele obrazul, cīnd crima organizat? ī?i spunea cuvīntul. Se intrase īntr-o nou? ordine, modern? ?i globalizatoare. Oculta a fost la īn?l?ime ?i f?r? egal, ca de obicei, īn istoria Europei. Ea opera energic ?i prompt, alternīnd scandalurile de pres? cu atentatele periculoase ?i la vīrf, ca avertismente ?i exerci?ii de for??: „cineva" a aruncat o bomb? īn Senatul ??rii (1921). Au fost uci?i cī?iva generali ?i un episcop. Asta avea s? se repete la Odesa, īn plin r?zboi, cīnd iar??i o bomb? a fost declan?at? īn sediul comandamentului armatei romāne, care se angajase pe via?? ?i pe moarte s? lupte īmpotriva comunismului. Explozia a provocat mai multe victime printre īnaltele cadre militare. S? nu se uite, īn aceea?i ordine de idei, c? la Tatar Bunar s-a īncercat o prim? tentativ? de dezmembrare, c?uza?ii fiind tot minoritari cominterni?ti, iar cīnd Armata ro?ie s-a pus īn mi?care pe Nistru, pe tot cuprinsul Basarabiei ?i Bucovinei, mai ales īn centrele urbane importante, au ?i īnceput s? apar? īnsemne ale interna?ionalismului (steaua, secera, ciocanul ?i steagul ro?u), pe biserici, institu?ii administrative ?i pe ?coli, ridicate la repezeal? ?i cu entuziasm marxist-leninist de „cet??eni romāni", dar cu nume str?ine, cadre de n?dejde ?i de viitor, instruite din vreme pe diverse canale de propagand? sau direct īn marea patrie a stīngii sīngeroase.

Partea evenimen?ial? ?i epic? a problemei ar putea fi īncredin?at?, f?r? rest, „dosarelor istoriei" ?i īn paza memoriei. Din p?cate, īntīmpl?rile se repet? īntr-o ritmic? īngrijor?toare, din deceniu īn deceniu. Īn ce ne prive?te pe noi romānii, doar cu u?oare modific?ri de regie. Cīnd comuni?tii au n?v?lit īn Bucovina, dup? diktat, , f?r? s? se mai respecte timpul convenit pentru retragerea autorit??ilor romāne, listele erau deja f?cute. ?i cele albe, cu noii demnitari care preluau peste noapte ?i īn grab? p?mīnt ?i oameni īn chip de mo?ie ?i de robi; ?i cele negre, cu nume neap?rat romāne?ti, īn scopul extermin?rii, cu cruzime asiatic? ?i cu īndemnul primitiv: „s? n-ai mil?!" Ocupan?ii practicau de zor ?i f?r? s? dea socoteal? nim?nui, lui Dumnezeu ori vreunei puteri p?mīnte?ti, masacrele īn mas? ?i deport?rile; coloane de nenoroci?i prin?i cu arcanul, du?i din spate de for?ele diavolului, pīn? īn īndep?rtata Siberie. Se urm?rea programatic dislocarea masiv? a zonelor cucerite, schimbarea compozi?iei etnice īn favoarea invadatorilor ?i a p?turilor „superpuse". Asta convenea de minune celavecului. Ī?i satisf?cea pofta demen?ial? de m?rire pravoslavnic?, avīnd grij? s? pun? de o deportare pe zi ori m?car pe lun?, de un masacru īn toat? regula, ca la Fīntīna Alb?, ca apoi s? joace cazaciocul pe morminte ?i s?-?i arate mirarea c? victimele nu au acela?i apetit pentru stolnicinaia ori pentru „mīngīioasele" sunete de balalaic?. Dar, mai ales, convenea ocultei. Ea venea cu planuri mai sofisticate ?i cu b?taie mai lung?, a?a cum dictau interesele ambi?ioase ?i elitiste ale Interna?ionalei Comuniste.

Scenariul ocupa?ionist al stīngii s-a repetat īn liter? dup? „armisti?iul" īncheiat īn septembrie 1944; care a fost, īn fond, tot un diktat, nu o conven?ie, o camaraderie r?zboinic?, a?a cum p?rea s? se īn?eleag? de la īnceput, īn baza unor īn?elegeri interna?ionale adoptate dup? īmprejur?ri. S-a pus īn aplicare, atīt pe termen scurt cīt ?i pe termen lung, acela?i vechi-nou program al Interna?ionalei Comuniste, mult mai complex ?i mult mai detaliat īn cele dou? laturi principale: distrugerea suveranit??ii statale ?i a ideii de Romānie reīntregit? - dezr?d?cinarea etnicului majoritar, romānesc īn esen?? ?i īn fibr?, prin m?suri drastice, eliminatorii: asasinate, deport?ri īn mas?, coloniz?ri ?i re- coloniz?ri, str?mut?ri de grani?e. Iar??i au ap?rut cele dou? rīnduri de liste: „albe" contra „negre". De data asta, schimb?rile n-au fost considerate acte „justi?iare" fa?? de „burghezii romāni" care ?i-ar fi extins abuziv st?pīnirea spre r?s?rit, sub ochii īng?duitori ai tuturor ?arilor de la Moscova. R?sturn?rile spectaculoase ?i dramatice survenite la noi īn ?ar? dup? noul diktat, de la 23 august-12 septembrie 1944, au fost trecute pe seama „revolu?iei proletare" ?i a „luptei de clas?", teze extremiste ?i de baz? ale Interna?ionalei; prin urmare, li se g?seau motiv?ri cu totul ie?ite din firea lucrurilor, ceea ce a dus la abuzuri ?i atrocit??i f?r? egal īn istorie, dep??ind incredibil ideea de genocid ?i ducīnd direct ?i sigur, cum se urm?rea, la etnocid.

S-a īnceput cu decapitarea elitelor militare, culturale, ?tiin?ifice; de la generali de carier? la profesori universitari, de la ?efi de partide la fo?ti prim-mini?tri, de la savan?i de mare reputa?ie la industria?i ?i latifundiari de prim? m?rime. Nu a fost de ajuns. Ca s? nu se iveasc?, a?a-zicīnd, e?alonul al doilea de intelectualitate, īn m?sur? s? refac? rīndurile īn normalitatea lor ?i s? repare stric?ciunile uria?e, s-a mers mai departe, spre categoriile de profesioni?ti care reprezentau structura socio-uman? de rezisten?? a ??rii, īnal?i func?ionari, oameni de afaceri, juri?ti, medici, profesori, etc. Ca la comand?, s-a umplut ?ara de īnchisori, de lag?re de munc? for?at?, de colonii penitenciare tip Macarenko, de domicilii for?ate. Īn mai pu?in de zece ani de zile, toat? for?a productiv? ?i creatoare a ??rii a fost paralizat? fizic ?i moral, ca s? se instaureze cu toat? puterea „ajutorul ro?u". A?a se ?i numea. Restul popula?iei r?m?sese īn „libertate", īn fapt, o mas? amorf? virusat? de ideologie, f?r? voin?? ?i putere de judecat?. Avea voie s? spun? „da" la comenzi, iar „nu", tot sub dicteu, doar īmpotriva propriilor convingeri, pīn? la riscul de a fi sacrificate familia ?i institu?iile de baz?: biserica, ?coala, armata, ca ?i denigrarea trecutului istoric ?i a valorilor na?ionale. Īn asemenea condi?ii s-au desf??urat deceniile īn prima etap? a comunismului, dominate de figuri deopotriv? de sinistre Ana-Luca-Teohari-Dej... A fost istoria „lor", nu a noastr?, o istorie fabricat? de oamenii unei puteri str?ine - du?m?noase ?i s-a desf??urat īntre raliurile ma?inilor negre care str?b?teau ?ara īn lung ?i-n lat ?i ?edin?ele de partid conduse de tovar??ul cu nume str?in ?i cu studii la Moscova; īntre luptele de rezisten??, din mun?i (conduse īn stil dacic de eroi ai armatei ?i ai locului) ?i zvonurile pline de speran?? relative la „venirea americanilor", mit milenarist; īntre lectura c?r?ilor scrise īn exil (Eliade, Cioran, Ionescu, Vintil? Horia) ?i ascultarea, īn clandestinitate, a posturilor de radio apusene, ceea ce ducea la ani grei de pu?c?rie; īntre planurile cincinale ?i sesiunile-mascara ale Tribunalului poporului (cu ramifica?ii pe jude?e), care se str?duia s? trimit? la moarte ori la munc? silnic? pe via?? intelectualitatea romāneasc?, dup? norm?, cīte zece loturi pe zi. Īntr-adev?r, „īntrecere stahanovist?" la capitolele genocid ?i etnocid.

Īn cele din urm?, cu efort „neprecupe?it" din partea puternicului imperiu de stīnga cu stea ro?ie, īn combina?ie cu „tovar??ii de drum" de la Interna?ionala Comunist?, Romānia s-a transformat īn Republic? Popular?; apoi, ?i drept urmare, īn Republic? Socialist?. Noroc de povestea cu balconul, din decembrie 1989, care ne-a vīrīt direct īn comunismul cominternist, mai repede decīt visa chiar īmpu?catul. Semnele „omului nou" le recunoa?te astfel N. Steinhardt, unul dintre „beneficiarii" ?i martorii credibili ai vremurilor: „Acesta e comunismul! Acesta ?i nu altul: tovar??ul de la raion, spa?iul locativ, certificatul de origine social?, dela?iunea obligatorie, cozile, primusul. Īn vreme ce un miliard ?i jum?tate de imbecili din Occident ofteaz?, manifest?, r?pesc, url?, scriu, se despoaie, ī?i las? barb?, fac dragoste īn public, arunc? cockteiluri molotov pentru a realiza idealul: primusul, ma?inu?a de aragaz a s?r?cimii"[4]. Din aceast? dilem?, vorba eliti?tilor post-moderni?ti, nu se putea ie?i decīt prin „dilema nou?" . Minunea minunilor! Ea s-a ?i ivit īn balcon, īn chip de „revolu?ie", radioas? ?i numai zīmbet. Ca s? se respecte tradi?ia, listele au ?i intrat īn rol, dar numai albele; celelalte nu-?i mai aveau rostul pentru c?, īntre timp, tribunalele poporului, securitatea (veche), īnchisorile, ?antajele, denun?urile ī?i īncheiaser? misiunile īncredin?ate, cu vīrf ?i īndesat. Trebuiau lansate alte formule am?gitoare, de acoperire. Beneficiarii albelor s-au numit m?gulitor disiden?i ?i eliti?ti. Ei aflaser? din vreme, īn chip discret ?i tacit, de o „anume schimbare", mult dorit? ?i ca treapt? suitoare īn cominternism, la īn?elegere ruso- american?, a?a c? au intrat īn „opozi?ie" mult īnainte de „c?derea" zidului care n-a c?zut niciodat?; adic? au īnceput s? ias? īn Vest, „cu voie de la poli?ie", s? spun? bancuri politice īn grupuri mici ?i verificate ori s? se laude c? ascult? posturi str?ine. Asta a fost esen?a „revolu?iei". Rezisten?? la „nea Nicu", dup? consemn.

Pumnul lui Vī?inski ?i hohotele de rīs ale lui Brucan din zilele īntunecatului decembrie sunt notele distincte ale celor dou? momente ultradramatice din trecutul „recent". De?i s-a f?cut mult? acroba?ie, se ?tie foarte bine „ cine a tras īn noi (?i) dup? dou?zeci ?i doi". Ia s? īndr?zneasc? cineva s? spun? adev?rul! O grindin? de epitete dintre cele mai grele s-ar abate asupra lui: „"nostalgic, fascist, legionar, antisemit, romān, na?ionalist; list? revizuit? ?i adaptat? dup? interesele aceluia?i cominternism agresiv. Cu alte cuvinte, „schimbarea" se impunea imperios, dar sensul ei real nu trebuia s? fie accesibil pentru „stupid people". C? a fost o īnscenare din vreme gīndit? ?i pus? la punct, cu actori experimenta?i ?i de marc?, o dovede?te a?a-zisul program al revolu?iei expus de Ion Iliescu, īn zece puncte, īn scena tragi- comic? a balconului ?i īn fa?a na?iunii. Prima propozi?ie auzit? de toat? lumea a fost: „?ara noastr? nu mai are grani?e". Ea avea dublu īn?eles. Unul pentru s?rmanii de noi: credeam c? am sc?pat de terorizantele restric?ii la vam? ?i c? putem c?l?tori dup? dorin?? prin lume, prin locuri de mult visate. Dar nu pentru auzul nostru au fost rostite acele cuvinte, ci pentru ascult?torul nev?zut ?i t?inuit, din „loj?", care dorea s? se īncredin?eze c? īntr-o īmprejurare grav? ?i solemn? s-a dat und? verde pentru o Romānie f?r? hotare ?i pe cale de dezmembrare. A urmat farsa cu pluripartidismul care a īnsemnat, īn fapt, f?rīmi?area compozi?iei demografice, distrugerea sistematic? a industriei ?i a agriculturii, adic? disponibilizarea for?ei de munc? īn folos str?in; ?i tot ce rezult? ?i a rezultat numai ?i numai la modul negativ, cum confirm? presa aservit? (?i de data aceasta), noii puteri. Nu se poate spune decīt: „grea epoc?" Ana-Luca-Dej, grea epoca lui Ceau?escu; dar grea, pentru poporul romān, ?i epoca Iliescu-Brucan-Roman. Nici un semn salvator nu se arat?, nici din interior, nici de pe īntinderea mapamondului. Iar Dumnezeu „pare c? doarme cu capul pe-o m?n?stire...". Īnainte ne am?geam cu mitul Apusului, eroic, civilizat ?i justi?iar. Dar, se pare c? dup? Ialta-Malta nu vrea s?-?i dezmint? firea ce-i vine de la occ?do- occ?dere. Poate tocmai de aceea s-a produs „integrarea monstrului". S? prind? puteri noi. Nu ne mai īntreb?m īn folosul cui.

La drept vorbind, ca s? ne īntoarcem de unde am pornit, nu se ?tie (dac? ?i) cine dintre Antonescu, Maniu, Mihai se cuvenea s? ajung? īn fa?a plutonului de execu?ie. Cu to?ii, deopotriv?, au depus eforturi remarcabile ?i „la timp", purtīnd tratative cu Puterile aliate ?i īmpotriva Axei, ca ?ara noastr? s? dep??easc? momentul critic al r?zboiului, nu provocat de ea, cu pierderi cīt mai pu?in costisitoare. Īn mod firesc ?i īn condi?ii mai pu?in agitate, partizanale, to?i trei trebuiau s? se afle sub ocrotirea unui regim politic privilegiat, s? ocupe func?ii dup? rangul ?i, mai ales, preg?tirea fiec?ruia. Īn schimb, se poate constata, f?r? nici cea mai mic? eroare, c?, de la tr?darea de Palat, din august 1944, istoria noastr? a pornit pe o cale nedorit? de locuitorii ??rii, īn majoritatea zdrobitoare a cazurilor incluzīnd toate etniile de bun? credin??; c? adev?rul este (nu pun verbul la trecut) īnlocuit cu minciuna cea mai grosolan?, c? pīn? ?i īntīmpl?rile prin care trecem īn prezent, cu am?r?ciune ?i suferin??, sunt r?st?lm?cite sub ochii no?tri, cu incredibil? neru?inare. Dac? īnainte, īn perioada paukeristo-ceau?ist?, eram constrīn?i prin for?? ?i legi de fier s? ne ducem calvarul īn condi?ii subumane, ast?zi s-a īntrecut m?sura: ni se aplic? batjocura pe fa??. E plin? presa de calomnii la adresa culturii romāne, a personalit??ilor reprezentative, a limbii, a trecutului nostru. ?i cu cīt sunt mai injurioase, cu atīt se dovedesc a fi mai intens ?i inten?ionat media-tizate ?i recompensate īn diferite chipuri. Unele au luat propor?ii de scandal interna?ional, precum expozi?iile de „pictur?" din America ?i din Germania.

Nu v?d decīt o singur? solu?ie pentru īnceput: s? redescoperim izvoarele, s? d?m curs documentelor autentice, nefalsificate, care ne a?teapt? īn arhivele de īncredere, ale Armatei īn primul rīnd; dar ?i jurnalele de īnchisoare de tipul celor semnate de Dumitru Bacu, Grigore Caraza, Paul Goma, Grigore Dumitrescu, Nicolae M?rgineanu, Ioan Ianolide, Justin Pārvu, Nistor Chioreanu, N. Steinhardt, Marcel Petri?or, Oana Orlea, Florin Constantin Pavlovici, Mihai Buracu, destinate posterit??ii pentru conservarea memoriei; s?-i ascult?m, a?adar, pe aceia care au suferit ?i au murit pentru adev?r, ca martiri, īn īnchisori, īn lag?re, īn domicilii for?ate. Ei au fost p?rin?ii ?i profesorii no?tri, colegi de banc?, prieteni apropia?i, nu aventurieri politici, activi?ti de partid, slujba?i ai securit??ii. Fapt īmbucur?tor este c? s-au deschis deja multe ?i importante arhive īn ?ar? ?i īn str?in?tate. Drept urmare, anumite edituri au scos adev?rate serii de documente extrem de utile. Exist? autori (Gh. Buzatu, V.Fl. Dobrinescu, etc.) care ?i-au cī?tigat o bun? reputa?ie īn aceast? privin??. Deocamdat?, par a fi ac?iuni particulare ?i oarecum r?sfirate. Se simte necesitatea unui institut specializat, care s? le patroneze ?i s? le centralizeze.
-----------------------------------
[1] Grigore Caraza Aiud īnsīngerat. Edi?ia a II-a. Prefa?? Preot Gheorghe Calciu. Postfa?? Adrian Alui Gheorghe. Editura „Conta", Piatra Neam?, 2007, p. 58-59..
[2] Constantin C. Giurescu ?i Dinu Giurescu. Istoria romānilor .Din cele mai vechi timpuri pīn? ast?zi. Editura „Albatros", Bucure?ti, 1976, p. 624
[3] Constantin C. Giurescu ?i Dinu Giurescu, lucr. cit. , p. 623-624
[4] N. Steinhardt, Jurnalul fericirii. Edi?ia a II-a. Īngrijire de edi?ie ?i Postfa?? de Virgil Cimpoie?. Editura „Dacia", Cluj-Napoca, 1992, p. 150

footer