Revista Art-emis
Urmuz, parlamentul şi babiţa PDF Imprimare Email
Acad. Dumitru Radu Popescu   
Duminică, 31 Ianuarie 2016 20:58

Acad. Dumitru Radu Popescu, art-emisFormula fericirii parlamentarilor constă în descoperirea adevărului - prin propria lor conştiinţă, fireşte! - impenetrabil până ieri, când şi-au votat mărirea pensiilor, descoperirea a ceea ce oierii aflaţi pe un picior de plai, pe-o gură de rai, voiau să ascundă - adică descoperirea raportului dintre turme şi câini! Fanatismul aproape dionisiac, am putea spune, cu care raţionalitatea aleşilor poporului a descâlcit această enigmă istorică trădează, şi certifică în acelaşi timp, o iluminare divină! Căci dezleagă şi bine mascatul - în secoli! - mister al Mioriţei! Oiţa bârsană, laie bucălaie, credea, în naivitatea ei paradisiacă, sărmana!, că tragedia ce se punea la cale, într-o logică matematică absolută, ce nu pierdea din vedere nici ora exactă a înfăptuirii crimei - la apusul soarelui! - avea rostul, scopul, transferării oilor păcurăraşului în perimetrul stânelor verişanilor săi...! Veacuri la rând nici măcar nu s-a bănuit că tragedia odioasă - între cei de acelaşi sânge! - pusă la cale într-o gură de rai avea drept scop nu înfulecarea oilor celui mai bogat dintre verişani, ci însuşirea câinilor acestuia! Păcurăraşul, se ştie, avea şi cai mai bărbaţi, dar parlamentarii noştri iubiţi şi-au dat seama că şi câinii păcurăraşului erau mai bărbaţi decât cei ai asasinilor - şi că ei, câinii, erau mai utili decât caii, fiind şi mai mulţi...! Baza temeliei păstoritului consta în fundamentul întrupat de câini: - ei apărau oile de lupi, de hoţi, de urşi, şi, la o adică, de barbari...! În „Mioriţa" sunt ocultaţi măgarii, probabil din cauza răgetelor lor inestetice, aşa că nici parlamentarii noştri, care, desigur, prin legea votată, au intrat în istorie, nu s-au atins de măgari!

Coborând adânc în istoria câinilor, şi chiar dincolo de ea, în preistoria câinilor, parlamentarii danubiano-pontici cu constatat că ei, câinii, sunt adevăratul motor al crimei din gura de rai...! În Biblie, parlamentarii n-au găsit niciun câine în rai, şi n-au găsit nici măcar vreo javră la Est de paradis, unde drăgălaşul Cain şi-a ucis fratele, pe evlaviosul Abel, fără să fie de faţă nici măcar o mioriţă, o parlamentariţă, un căţel, un purcel, un mânz, un măgar...! Se pare că Dumnezeu nici nu începuse să facă, până atunci, lupii, boii şi măgarii! Dar în gura de rai, de la piciorul muntelui, câinii ocupau o poziţie strategică, discret dictatorială - ei fiind cheia bogăţiei, prin aptitudinile lor hameşe de a păstra integritatea anatomo-fiziologică a oilor...! Supuşi acestei fascinaţii a inteligenţei canine, parlamentarii danubiano-pontici au intuit şi pericolul ascuns în aceste patrupede care nu trăiesc în turme, ca oile, ci păzesc turmele de patrupede mai puţin dotate în neuroni... Una e să mănânci carne, şi alta e să paşti iarba verde de acasă, ori de pe dealuri şi munţi...! Ordinea imorală din lume a început în gura de rai prin telepatia criminală prin care câinii mai bărbaţi ai păcurăraşului le-au sugerat şi impus ciobanilor mai tolomaci... să-şi bage în pământ verişanul!.. Verişorul nu le acorda libertatea de a lătra şi la lună şi la stele!.. Ca să nu pară lulu la căpăţâni...! Culmea: crima înfăptuită în lumina aflată în eşec, interstiţială, dintre zi şi noapte, n-avea să fie ştiută de nimeni, căci nu existau martori, iar ulterior, dispariţia verişanului putea avea zeci de mii de explicaţiuni...! Că Mioriţa a auzit gândurile criminalilor?.. Şi?! Zero! Mioriţa nu putea vorbi - şi nu putea fi ascultată şi înţeleasă! - decât de păcurăraş...!

Acest adevăr e sfânt! Şi şi-o fi dat seama de el şi parlamentarii - când au votat legea despre drepturile câinilor!.. Lege de care, cu siguranţă, Urmuz ar fi fost încântat...! Ei, da, să nu uităm nici sublimul exemplu de psihologie colectivă - număratul câinilor! - oferit de către reprezentanţii tulcenilor-maramureşeni-begăieni-sireteni! Cu siguranţă, această maximă relevanţă a istoriei contemporane va conduce la o însemnată productivitate industrială de doctorate...! În chip fructuos, nu fraudulos, cultura filosofică închinată excesului de energie al câinilor ciobăneşti, de la vale, deal şi munte, va evidenţia normele expirate ale puterilor javrelor sub acoperire, precum şi vigurosul şi irefutabilul postmodernism canin! Sigur, azi, doar autocefalii bisnismani şi bişniţari, precum şi ateiştii de piaţă, pot uita garanţia viitorului spiritual pe care ne-a oferit-o Urmuz! Ei, dar să nu-i uităm nici pe politicienii miloşi, a căror viaţă binecuvântată de Dumnezeu, pe pământ, a fost o repetiţie pentru viaţa cea adevărată, infinită, de Apoi... Ei umplu cu har toate potecile pe care păşesc, la câmpie, la deal, la munte...! Se spune chiar că o parlamentariţă, care ştia să numere din zece în zece, cam ochioasă din fire, a fost iertată de Tătânele ceresc pentru rezultatul unei adunări cu cifre umflate şi pentru nişte vorbe colţuroase spuse faţă de un membru vivace al unui partid advers - şi chiar a fost ajutată să intre în rai, pe cauţiune, după ce dânsa, văzând un câine ciobănesc mort de foame, de sete, şi de dor de codru verde, i-a dat o oală plină cu apă rece de izvor...!

Geniul lui Urmuz a constat în descoperirea şi demonstrarea lipsei de existenţă a vreunei sinapse, atingeri sau legături între subiect şi predicat! Numai astfel absurdul îşi putea manifesta sublimul! Independenţa părţilor, a pasiunilor, gândurilor, poate duce, firesc, am putea zice, la o armonie absurdă între eroare şi adevăr. Omul - şi câinele, în cazul de faţă! - văzut din lăuntrul şi din afara sa intră în logica pelicanului şi a babiţei...! Concluzia acestei ecuaţii fiind irefutabil falsă, putem păşi voioşi mai departe! Dar să nu uităm trandafirii - care, în o parte din Oltenia mehedinţeană, certifică şi cârnăciorii sublimi! - câinii, oile, măgarii, caii, ciobanii, munţii, dealurile, câmpiile şi aleşii urmaşilor geto-dacilor-romani... Urmuz îl suna şi noaptea pe Arghezi - care l-a debutat! - întrebându-l, ca un matematician, dacă virgula de lângă cuvintele cutare şi cutare e mai puţin potrivită sau ba, dacă verbul sau substantivul cutare e bine aşezat în biblia cuvintelor potrivite?.. Era un perfecţionist, Urmuz! Poate de aceea s-a trezit din somnul pe care şi l-a oferit singur, într-o gură de rai, într-un parc, acum câteva decenii, ca să citească şi el legea despre drepturile şi libertăţile câinilor autohtoni! Citind-o, a fost încântat!

În consecvenţă logică, Urmuz aşteaptă acum ca oierii, care le-au adus parlamentarilor brânză şi urdă pline de sonorităţi regionale, să se bucure din partea poliţiei şi a tribunalelor de elitismul danubiano-carpatic al justiţiei independente şi suverane - libertatea dâmboviţeano-bahluiană - libertatea aceasta fiind un succes al democraţiei artificiale şi al cătuşeriadadei ecologice. Urmuz mai aşteaptă, cu o mare încredere, ca justiţia, acest cotidian spectacol de piaţă, cu incantaţii recitative, să mărească numărul de jujeie pe cap de câine ciobănesc furajat de aleşii poporului!

footer