Revista Art-emis
PDF Imprimare Email
Oriana Fallaci (+)   
Duminică, 17 Ianuarie 2016 19:57

Oriana Fallaci - LaRabbia e l orgoglioS-au scurs nou? ani de la dispari?ia Orianei Fallaci ?i 14 de la apari?ia excep?ionalului eseu pe care vi-l supunem aten?iei[1]. Un eseu de înfrico??toare actualitate. Un strig?t de alert?, de trezire la realitate, un eseu vizionar despre distrugerea civiliza?iei europene, prin descompunerea conglomeratului înstelat de la Bruxelles prin trâmbi?area a?a numitului „multiculturalism" ?i organizarea n?v?lirilor barbare ale secolului al XXI-lea. Tare mult mi-a? dorit ca în asemenea clipe de cump?n? s? pot afirma - asemenea Orianei Fallaci despre ?ara ei -, ?i s? pot striga din r?sputeri, despre ?ara mea, România c? este: „O Patrie curajoas?, demn?, serioas?, care nu se pred? du?manului, care nu se las? intimidat? de cel care deschide larg u?ile du?manului, care nu se las? ?antajat? sau prostit? din nou de absurdul lui « political correct ». Care este mândr? de identitatea sa, care salut? drapelul punând mâna la inim?, nu la ?ezut". N-a fost s? fie! Dimpotriv?, într-un sfert de secol, o hoard? de pira?i-mercenari, au transformat ?ara mea din popor, într-o ciread?, într-o „turm? de oi, dus? spre pr?pastie de ni?te ciobani tâmpi?i"! Ast?zi, când la ?efia „familiei" numit? oficial Guvernul României a fost instalat un „Terminator" obedient Bruxellesului ?i intereselor, corpora?iilor transna?ionale ?i Noii Ordini Mondiale, cuvintele Orianei Fallaci au o conota?ie special?. (Ion M?ld?rescu).

„Cu «La Rabbia e l'Orgoglio » (Mânia ?i orgoliul), Oriana Fallaci rupe o t?cere care a durat zece ani dup? publicarea romanului « Insciallah », consacrat misiunii occidentale de pace în Beirutul sfâ?iat de conflictul dintre cre?tini ?i musulmani ?i de luptele cu Israelul. Zece ani în care Fallaci a ales s? tr?iasc? retras? în casa ei din New York, în exil, pentru a se lupta cu o boal? necru??toare, cancerul. Evenimentele de la 11 septembrie i-au impus s? se întoarc? la ma?ina de scris pentru a da glas acelor idei pe care le-a cultivat mereu în interviuri, în reportaje, în romane. Rezultatul a fost un articol publicat în « Corriere della Sera » din 29 septembrie 2001, o predic?, a?a cum îl define?te ea îns??i, care a avut un enorm r?sunet în Italia ?i în str?in?tate. Apare sub form? de carte în versiunea original? ?i integral?, precedat de o prefa?? în care Fallaci abordeaz? r?d?cinile terorismului islamic ?i vorbe?te despre sine, despre izolarea sa, despre op?iunile ei riguroase ?i tenace. Reac?ia a fost exploziv?, polemicile feroce. « Mânia ?i orgoliul » este o carte de care nu se poate face abstrac?ie pentru în?elegerea timpurilor noastre ?i a celor ce vor veni. Florentina Oriana Fallaci (1929-2006), « unul dintre autorii cei mai citi?i ?i iubi?i din lume », cum a numit-o rectorul Universit??ii Columbia din Chicago, care i-a conferit titlul de doctor în literatur?, a fost o ziarist? de excep?ie, care i-a intervievat pe mai marii Terrei ?i care, în calitate de corespondent de r?zboi, a urm?rit conflictele cele mai importante din Orientul Mijlociu. C?r?ile sale sunt traduse în toat? lumea".

Dragi greieri englezi, francezi, germani, spanioli, olandezi, unguri, scandinavi etc., etc., amin: nu v? bucura?i prea mult fiindc? am vituperat contra Italiei care nu este Italia mea. ??rile voastre nu sunt deloc mai bune decât a mea. În zece cazuri din zece sunt copii însp?imânt?toare ?i tot ceea ce am spus despre italieni este valabil ?i pentru voi, care sunte?i f?cu?i mai mult sau mai pu?in din acela?i aluat. În acest sens, apar?inem într-adev?r unei mari familii... Acelea?i vini, josnicii, ipocrizii. Acelea?i orbiri, meschin?rii, mizerii. Acelea?i rea-credin??, oportunism, terorism intelectual. Aceea?i demagogie vândut? în cantit??i mari drept democra?ie, contraband? de limbaj în chip de libertate, minciun? servit? ca adev?r. Aceea?i lips? de mândrie fa?? de propria cultur?, deci incapacitatea sau refuzul de a o ap?ra. Aceea?i incon?tien?? cu care favoriza?i sau sus?ine?i de-a dreptul cruciada în sens invers a lui Bin Laden. Pentru a v? da seama de aceasta, este suficient s? arunca?i o privire c?tre acel club financiar falit numit Uniunea European?, care nu se ?tie la ce serve?te în afar? doar ca s? legitimeze antiamericanismul ?i deci s? împart? în dou? Occidentul, s? ne impun? o stupizenie numit? moneda unic?, s? pl?tim salarii excesive ?i nemeritate (scutite de taxe) membrilor inutilului ?i incapabilului s?u Parlament. ?i s? irite lumea cu imbecilit??ile sale populiste. Imbecilitatea de a aboli ?aptezeci de rase de câini, de exemplu. („To?i câinii sunt egali", a comentat foarte spiritual antropologul Ida Magli.) Imbecilitatea de a uniformiza scaunele avionale (toate fundurile sunt egale, adaug eu).

Unde exist? similitudine cultural?, neam de paia?e...?

Aceast? Uniunea European? care vorbe?te englez? ?i francez?, dar care nu vorbe?te italian?, sau flamand?, sau spaniol?, sau finlandez?, sau suedez?, sau mai ?tiu eu ce, ?i unde comand? de o sut? de ani un duo numit Fran?a-Germania, atât de drag lui Napoleon. Aceast? Uniune European? care g?zduie?te cincisprezece sau, dup? cum spun unii, dou?zeci de milioane de musulmani aproape întotdeauna ostili, ingra?i, arogan?i ?i neintegra?i în sistemul nostru de via??. Aceast? Uniunea European? care, f?r? pudoare, p?c?tuie?te trupe?te cu statele arabe al c?ror petrol serve?te la finan?area organiza?iei Al-Qaida ?i care, pentru a b?ga în buzunar petrodolarii cei murdari, le vinde pe ascuns b?ncile noastre, institu?iile noastre comerciale, hotelurile noaste ?i palatele noastre antice. Aceast? Uniune European? care îndr?zne?te s? vorbeasc? despre „similitudine cultural? între Occident ?i Orientul Apropiat". Similitudine cultural??! Unde exist? similitudine cultural?, neam de paia?e, de sminti?i? La Mecca? La Bethleem, la Damasc, la Beirut? La Nairobi, la Jakarta, la Riyadh? La Bagdad, la Teheran, la Kabul?!?

Când eram foarte tân?r?, când aveam ?aptesprezece ani sau aproximativ atâ?ia, visam mult la unitatea Europei. Veneam dintr-un r?zboi în care italienii ?i francezii, italienii ?i englezii, italienii ?i finlandezii, italienii ?i ru?ii, italienii ?i grecii, italienii ?i germanii, ?i francezii, ?i englezii, ?i polonezii, ?i olandezii, ?i danezii, ?i ru?ii etc. s-au omorât în mod barbar între ei, s-au masacrat: î?i aminte?ti? Blestematul Al Doilea R?zboi Mondial. Implicat cum era în lupta cea nou?, tat?l meu predica federalismul european, mirajul lui Carol ?i Nello Rosselii, ?i ?inea mitinguri. Vorbea mul?imii, tuna: „Europa, Europa! E nevoie s? facem Europa". ?i plin? de entuziasm, de încredere, eu îl urmam, ca ?i atunci când striga din r?sputeri „Libertate, libertate!". Împreun? cu o pace niciodat? imaginat?, niciodat? gustat?, începeam s? îi cunosc pe aceia care fuseser? du?manii mei. Nem?ii. ?i v?zându-i f?r? uniform?, f?r? pu?c?, f?r? mitralier?, f?r? tunuri, m? gândeam: sunt la fel ca ?i noi. Se îmbrac? la fel ca noi, m?nânc?, beau ?i dorm ca ?i noi, iubesc poezia ?i muzica la fel ca noi, se roag? sau nu se roag? la fel ca noi. Ca mine. E posibil, a?adar, s? ne fi f?cut atâta r?u? E posibil s? ne fi persecutat, terorizat, omorât?!? Apoi îmi spuneam: „Dar ?i noi le-am f?cut r?u, ?i noi i-am omorât!". ?i, cu un fior de groaz?, m? întrebam dac? în timpul Rezisten?ei eu însumi nu provocasem moartea vreunui neam?. Ducând arme partizanilor, de exemplu. Înmânând partizanilor un mesaj care semnala trecerea vreunui convoi ce trebuia atacat. Punând pe drumurile de ?ar? cuie care f?ceau s? explodeze cauciucurile ma?inilor pentru ca ei s? sfâr?easc? în râpe... M? întrebam. ?i r?spunzându-mi poate da, sigur c? da, încercam un nou sentiment de ru?ine. M? min?eam. Ca ?i cum a? fi luptat în Evul Mediu, când Floren?a ?i Siena erau în r?zboi ?i apele fluviului Arno se înro?eau de sânge. Sângele florentilor ?i sângele sienezilor care apar?ineau aceluia?i p?mânt. Care, oricum, vorbeau aceea?i limb?. Care tr?iau um?r la um?r, adic? la ?aptezeci de kilometri distan??. Apoi, cu un alt fior, de ast? dat? de stupoare, îmi contestam mândria de a fi fost soldat pentru patria mea ?i conchideam: „Ajunge! Tata are dreptate, ajunge! Europa, Europa, trebuie s? cre?m Europa!".

Uniune European? care nu e bun? de nimic, este pe cale s? se transforme într-o provincie a Islamului

Da, italienii din Italiile care nu sunt Italia mea sus?in c? Europa unit? exist?. Germanii, francezii, englezii, spaniolii, olandezii, polonezii, ungurii, suedezii, etc., ca ?i ceilal?i membri ai Marii Familii afirm? acela?i lucru. ?i dac? te gânde?ti la mo?tenirea noastr? de r?zboaie fratricide, de rivalit??i sângeroase, de hegemonii feroce, e?ti aproape s? fii de acord cu ei. Dar pentru mine, Europa înseamn? Occident. Înseamn? cultura c?reia îi apar?in, civiliza?ia de care sunt mândr?. ?i acest cinic club financiar care nu ap?r? deloc cultura ?i civiliza?ia, ci le vinde pentru a-?i b?ga în buzunar jego?ii petrodolari, acest mizerabil loc unde se tr?nc?ne?te cu bîlbîieli despre similitudini culturale cu Orientul Mijlociu, care pup? picioarele invadatorilor, îi cheam?, aceast? Uniune European? care nu e bun? de nimic, care, cu ale sale cincisprezece, dup? unii dou?zeci de milioane de musulmani, este pe cale s? se transforme într-o provincie a Islamului, nu este Europa. Este sinuciderea Europei. Care este Europa mea, care este Italia mea? O, Doamne, prima problem? de rezolvat este dificil?. De când suntem pe cale s? devenim o provincie a Islamului, cuvântul Europa îmi aminte?te de replica prin care austriacul Metternich, în secolul al XIX-lea, îi umilea pe patrio?ii care sus?ineau Risorgiment?: „Italia nu exist?. Italia este o simpl? expresie geografic?". Ei bine, în ciuda faptului c? avea un interes evident de a spune o asemenea prostie, m-am întrebat mereu dac? Metternich nu era condus de un r?ut?cios gust al paradoxului. Italia nu a fost niciodat? o simpl? expresie geografic?. ?i atunci când se chinuia, împ?r?it? în state ?i st?tule?e, t?iat? în buc??i ca un pui pr?jit, era o ?ar? unit? din punct de vedere sentimental ?i cultural. De la Alpi pân? la Marea Ionic?, se vorbea în italian?, se scria în italian?, se gândea în italian? ?i r?d?cinile noastre se înfundau într-un humus comun. Europa, nu.

Humusul în care ne înfund?m r?d?cinile nu este niciodat? acela?i

De acord: când spun c? Europa înseamn? Occident, pentru mine Europa este cultura c?reia îi apar?in, civiliza?ia de care, în ciuda nenum?ratelor ei cusururi, sunt mândr?, îi atribui o fizionomie foarte precis?. Îi recuno?ti o identitate care merge peste semnalmentele geografice ale continentului a?ezat între Marea Mediteran?, Marea Neagr? ?i Marea Norvegiei. Totu?i, aceast? identitate, aceast? fizionomie provin din trecutul despre care nu obosesc niciodat? s? vorbesc. Trecutul care porne?te de la Grecia ?i de la Roma antic?, apoi continu? cu revolu?ia cre?tin?, def?imatul Ev Mediu, Rena?terea, Iluminismul, luptele pentru libertate ?i egalitate, cuceririle lumii moderne. Un trecut de care nu se poate face abstrac?ie ?i pe care totu?i Europa de azi îl reneag?, încearc? s?-l elimine, începând cu cre?tinismul de care suntem deja impregna?i. Dar nici m?car cre?tinismul nu este suficient ca s? creeze armonia în Turnul Babel de limbi ?i mozaicul de ??ri care compun Europa. Nici m?car acesta nu este suficient s? fac? din Europa o entitate compact? precum Statele Unite ale Americii, cealalt? fa?? a Occidentului. ?tii de ce? Pentru c? humusul în care ne înfund?m r?d?cinile nu este niciodat? acela?i. Este format din elemente diferite ?i adeseori contrastante. (Vei admite c? între un normand ?i un catalan sau între un parizian ?i un sicilian exist? mai multe deosebiri decât între un tirolez ?i un napoletan sau între un milanez ?i un lucan.) ?i, mai ales, nu este un humus care vorbe?te aceea?i limb?.

Suprapatria voastr?, suprastatul vostru, suprana?iunea voastr?, ?inute laolalt? numai de ideologia banului, se va destr?ma ca Uniunea Sovietic?

Europa vorbe?te franceza, engleza, germana, spaniola, italiana, greaca, olandeza, malteza, suedeza, daneza, norvegiana, maghiara, portugheza, finlandeza, ceha, poloneza, slovaca, bulgara, româna, lituaniana, estona, letona, etc. ?i fiecare dintre aceste limbi reprezint? o patrie. O natur?, o istorie, un patrimoniu de idei, de obiceiuri ?i de sentimente, deci un tezaur de ocrotit. Patria nu este o opinie. Sau un drapel, ?i atât. Patria este o leg?tur? f?cut? din multe leg?turi care sunt în carnea ?i în sufletul nostru, în memoria noastr? genetic?. Este o leg?tur? care nu se poate rupe ca un fir de p?r enervant. Americanii spun c? se poate. Pentru a o demonstra, rup leg?tura, renun?? la vechile drapele în favoarea drapelului cu cincizeci de stele ?i, vorbind o unic? limb?, aceea?i, se amestec? între ei. Uit? patria pe care au p?r?sit-o, devin americani.

Eu sunt american

?i, de?i America este un fenomen irepetabil, pentru c? a ap?rut într-un continent aproape nepopulat, f?r? trecut ?i f?r? culmi de civiliza?ie, vine întotdeauna momentul în care „eu sunt american" revine la „eu sunt chinez", sau „eu sunt italian", sau „eu sunt african" etc. Vine întotdeauna momentul în care un american în?elege c? leg?tura nu s-a rupt, de fapt. C? ?i vorbind o limb? unic?, aceea?i, gânde?te ?i simte în limba patriei p?r?site. De altfel, ?i Uniunea Sovietic? a încercat s? fac? ce inten?ioneaz? Uniunea European?. A desfiin?at ??rile ?i, lipind b?rbatul din Moscova de b?rbatul din Odesa, femeia din Sankt Petersburg de femeia din Samarkand, a creat o suprapatrie, un suprastat, o suprana?iune. Imediat ce ideologia comunist? s-a pr?bu?it îns?, to?i s-au dezlipit ?i ?i-au reluat vechile drapele. A?a c? acelora care pretind s? repete în Europa irepetabilul fenomen american le spun: nu ve?i reu?i niciodat?. Suprapatria voastr?, suprastatul vostru, suprana?iunea voastr?, ?inute laolalt? numai de ideologia banului, se va destr?ma ca Uniunea Sovietic?.

Europa pe care a? dori-o este exact contrariul a ceea ce este

Noi putem face doar ceea ce spunea tat?l meu, adic? o Mare Familie, care s? ne împiedice s? avem r?zboaie între noi, s? ne omorâm între noi, cum se omorau oamenii în r?zboiul dintre Floren?a ?i Siena sau în timpului Primului ?i al celui de-Al Doilea R?zboi Mondial. (?i nu e pu?in.) Necazul e c? în toate familiile exist? întotdeauna cineva care vrea s?-i comande pe ceilal?i, s?-?i impun? hegemonia, a?a cum în Europa o fac Fran?a ?i Germania. Ca ?i cineva care tr?deaz?. Care aduce în casa du?manul, care se vinde pe sine, pe proprii fii ?i pe proprii fra?i, du?manului. Europa de azi este chiar asta, astfel c? la prima întrebare r?spund: Europa pe care a? dori-o este exact contrariul a ceea ce este. ?i va continua s? fie pân? când se va n?rui ca un castel de c?r?i de joc, de minciuni ?i de în?el?torii.

O Patrie curajoas?, demn?, serioas?, care nu se pred? du?manului, care nu se las? intimidat? de cel care deschide larg u?ile du?manului, care nu se las? ?antajat? sau prostit? din nou de absurdul lui „political correct". Care este mândr? de identitatea sa, care salut? drapelul punând mâna la inim?, nu la ?ezut

În ceea ce prive?te a doua întrebare, discu?ia este scurt?. Pentru c? este o discu?ie care o prive?te pe mama, iar mama r?mâne mam?, chiar dac? se poart? urât. Chiar dac? particip? la tr?dare. ?i chiar dac? te face s? suferi. Astfel, de?i pot p?rea retoric? sau naiv?, r?spund: simplu, dragul meu, simplu. Italia pe care o vreau este Italia care se opune Italiilor în care nu m? recunosc: o Italie ideal?, o Italie curajoas?, demn?, serioas?, o Italie care nu se pred? du?manului. Care nu se las? intimidat? de cel care deschide larg u?ile du?manului, care nu se las? ?antajat? sau prostit? din nou de absurdul lui political correct. Care este mândr? de identitatea sa, care salut? drapelul alb, ro?u ?i verde punând mâna la inim?, nu la ?ezut. Italia, în concluzie, pe care o visam când eram mic? ?i nu aveam decât o pereche de pantofi decen?i, dar credeam într-un viitor mai bun. ?i ?tii ce adaug? Adaug c?, dac? ne gândim bine, aceast? Italie nu e o Italie ideal?. Este o Italie care, cu toate acestea, exist?. Obligat? s?-?i ?in? gura, ridiculizat?, def?imat?, insultat?, dar exist?. A?adar, vai de cel care mi-o atinge. Vai de cel care mi-o invadeaz?, vai de cel care mi-o fur?. Pentru c? (dac? nu ai în?eles înc?, ?i-o repet ?i mai clar), nu are importan?? c? o invadeaz? francezii lui Napoleon, austriecii lui Franz Josef, nem?ii lui Hitler sau prietenii lui Osama Bin Laden; pentru mine e la fel. Indiferent dac? pentru a o invada folosesc tunurile sau b?rcile pneumatice.

Stop. Ceea ce aveam de spus am spus. Mânia ?i orgoliul mi-au comandat-o. Con?tiin?a curat? ?i vârsta mi-au permis-o. Acum, basta. Punct, ?i gata!

Oriana Fallaci
New York, noiembrie 2001
-----------------------------------------------------
[1] Oriana Fallaci, La Rabbia e l'Orgoglio (Mânia ?i orgoliul), Editura BUR Biblioteca Univ Rizzoli

footer