Revista Art-emis
„Cultura fricii” e la modă şi în democraţii PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Duminică, 10 Ianuarie 2016 17:21

Marc Crepon - La culture de la peur Ne pregătim să intrăm î ntr-un an care, după a unii, ar putea fi, pentru Europa, Anul Migrantului. Prin migrant, un nou cavaler al Apocalipsei lumii contemporane intra pe scena mondială, după criza, terorism, încălzirea (sau răcirea) globală, terorism, noile extremisme etc. Discursurile şi imaginile care scot în faţă pericole de tot felul ce ameninţă omenirea, planeta, se prăvălesc în avalanşă continuă. Trăim parcă, în plină zodie a drobului de sare ce stă să cadă. Respirăm o atmosferă de perpetuă ameninţare. Iar polivalenţa reprezentărilor pericolului face ca ameninţarea să devină ea însăşi obsesională, căci îşi schimbă obiectul ori se concentrează pe mai multe obiecte deodată: încălzirea planetei, pandemii, terorism, criză. Fenomenul, care nu poate trece neobservat, are parte, cum observam, şi de teoretizare. In cartea sa „La culture de la peur” (Cultura fricii), politologul francez Marc Crepon analizeaza subtil utilizarea politică a fricii. El atrage atentia că acest fapt nu este doar apanajul regimurilor dictatoriale, ci se regăseşte şi în democraţiile „liberale”: teama de duşman şi stigmatizarea străinului (ce descind din pericolul terorismului sau fenomenul migratiei), locul considerabil acordat faptului divers (fapt divers cum sunt, până la un punct, şi pandemiile, nu chiar atât de catastrofale pe cât s-au prezis, fapt divers sunt şi ceea ce se numeau pe vremuri „capriciile vremii” iar acum încălzire globală). Iar dacă e ameninţare şi risc, e nevoie, de bună seamă, şi de securitate crescândă. Aici intervine politica. Căci nu mai e vorba de securitatea personală, a cetăţeanului, preocupat de iminenţa şomajului, de inflaţie sau de ipoteca la bancă, nu mai e vorba de grija pentru asigurarea drepturilor fundamentale ale individului, e vorba, grozăvie, de ameninţări de proporţii. Ameninţări pe cât de vagi, pe atât de înfricoşătoare, caci în faţa lor insul nu poate face nimic, el aşteaptă salvarea de la autorităţi, iar acestea, vezi Doamne, când să se mai ocupe şi de meschinele, dar vitalele, probleme ale vieţii de zi cu zi a fiecăruia ?

„Cultura fricii e invadatoare. O fi noul concept la modă?” - se întreabă, cu falsă candoare, autoarea canadiană Priscille Mullet Lafite. „Totul e pretext pentru a insufla teamă: problemele de sănătate, de muncă, de securitate, de ecologie - atentate, catastrofe, aviatice, uragane cu nume de femei sau de bărbaţi, iar, de la o vreme, teama faţă de datoria publică, dar şi faţă de cea a familiei. O altă carte, a altui autor francez, Christophe Lambert, „La societé de la peur” (Societatea fricii), constată că societatea este „deprimată, blocată, ireformabilă, negativă, paranoică, dominată de fricile sale”. Cartea s-a vândut ca pâinea caldă. Urbanistul şi eseistul Paul Virilio lansează conceptul de „panică rece”, adică aşteptarea colectivă a catastrofei care poate veni în orice moment şi care duce la o inerţie asemănătoare celei din timpul războiului rece şi al strategiei sale de descurajare, de distrugere reciprocă asigurată. Prin colocvii se teoretizează despre „euristica fricii”, prin ziare se scrie despre „virusul fricii”, despre „cultura fricii”, care, explică un blogger francofon, este „o cultură întreţinută prin ultradramatizare şi repetarea la saţietate a imaginilor care alimentează angoasa în rândul cetăţenilor. Crizele de teamă permit concentrarea atenţiei oamenilor asupra situaţiilor unei senzaţionale, dar care sunt rareori legate de problemele reale ale guvernării”. In clipele de agonie ale regimurilor comuniste , Papa de la Roma relua indemnul biblic: „Nu va fie frica! Cineva observa de curand ca in cartile sfinte acest apel apare de 365 de ori, adica atatea cat sunt si zilele anului. Fie ca in 2016 sa nu ne fie frica. Ceea ce inseamna luciditate si intelepciune: nici sa dam crezare manipularilor de tot felul, dar nici sa nesocotim primejdiile cu adevarat reale ce ameninta astazi si Romania, si partea noastra de lume.

footer