Revista Art-emis
Deveselu - problemă ruso-americană PDF Imprimare Email
Corneliu Vlad   
Duminică, 20 Decembrie 2015 12:50

Corneliu Vlad, art-emisÎntr-un moment european şi internaţional încărcat şi tensionat, dar marcat şi de o frenezie panicardă publică şi mediatică, despre Rusia se mai poate vorbi oare cu calm şi luciditate, ori rămânem prizonierii retoricii isterizante? Dialogul româno-rus este oricum parazitat de un deficit de înţelegere şi comunicare, pentru a nu spune şi de lipsa de voinţa politică, dar în orice caz este marcat în mod evident de înrăutăţirea atmosferei internaţionale și de vicierea relaţiilor dintre Federaţia Rusă şi Occident. În Statele Unite, însă, marele aliat al României, despre Rusia, politica şi intenţiile ei se vorbeşte în fel şi chip, dar şi raţional. Veteranul absolut al kremlinologilor, căci are acum 96 de ani, americanul Walter Laqueur, a scris în 2015 o carte care se cheamă „Putinism", iar în urmă cu câteva săptămâni un articol despre „Cum ar trebui să trateze Vestul cu Rusia?". Şi el începe cu o constatare simplă: „Rusia a fost o mare putere până în 1989, iar Vladimir Putin doreşte să o facă din nou mare putere". După care, se întreabă: „Ar trebui America să o ajute?". Şi preferă să răspundă mai întâi prin opinia altui comentator-senior american, Leslie Gelb, care susţine că „este total nerealist să credem că Vestul poate ajunge să gestioneze relaţiile şi să colaboreze cu Rusia dacă nu tratează cu Moscova ca mare putere care are interese reale şi legitime, îndeosebi în zonele de frontieră". Iată şi poziţia de principiu a realiştilor din politica americană, definită tot de Laqueur: „Rusia ar trebui onorată şi respectată aşa cum e, în special ca mare putere şi nu aşa cum unii occidentali şi-ar dori să fie. Cu alte cuvinte, o anumită autocenzură este necesară pentru a crea climatul favorabil pentru îmbunătăţirea relaţiilor". Au toate acestea legătură cu relaţiile româno-ruse? Şi da, şi nu. O politică realistă a României faţă de Rusia nu trebuie concepută neaparat printr-o abordare planetară, ca „mare politică" ambiţioasă şi sofisticată peste poate, de relaţii între Rusia şi S.U.A. sau N.A.T.O. sau U.E., ci pur si simplu ca demersuri pentru deblocarea actualei situaţii, pentru reactivarea diverselor conexiuni astăzi în stare latentă şi restabilirea încrederii reciproce, pentru armonizarea intereselor, contacte, consultări, conlucrare şi cooperare pe teme punctuale. Toate acestea, bineînţeles prin respectarea angajamentelor europene şi euroatlantice ale României, dar în primul rând a intereselor naţionale ale ţării. În schimb, unii vorbesc despre un adevărat război rece deschis de România cu Rusia. Numai că, vorba americanului Gelb: o anumită autocenzură e necesară. Şi în acţiuni, dar şi în exprimare.

Pentru a aduce relaţiile româno-ruse la o stare de normalitate trebuie lăsate deoparte, cel puţin pentru început, şi „marea politică" în care unii cred că este sau ar trebui să fie implicată ţara, şi copleşitoarea moştenire istorică din relaţiile bilaterale cu spinoasele lor probleme nerezolvate. La Bucureşti se tot vorbeşte până la lehamite de pragmatism când este vorba de aceste relaţii, dar termenul este mai degrabă o găselniţă déjà discreditată, pentru a masca cumva tocmai lipsa de simţ pratic, sterilitatea şi lipsa de inventivitate a demersului oficial în dialogul cu Moscova. Un comentariu al institutului american de informaţii Stratfor spunea că diplomaţia faţă de Rusia trebuie să fie nu o ştiinţă ci o artă care oricum implică şi creativitate. Ce semnale pentru relaţiile româno-ruse putem capta de la Moscova? Nu prea multe, dar unele semnificative. Impedimentul cel mai acut, mai presant în relaţiile bilaterale este scutul antirachetă american de la Deveselu. Dar tot de la Moscova, lideri de prim rang, începând cu preşedintele Putin afirmă că în privinţa apărării antiracheta, punct prioritar pe agenda planetară ruso-americana, Moscova tratează cu Washingtonul, nu cu România. Lumea, la Bucureşti s-a simţit ofensată de o asemenea abordare: cum, Moscova nu ne bagă în seamă? Mesajul este însă, poate, altul: România nu poate fi parte la discuţii pentru că nu este decât ţară ce găzduieşte scutul, nu are putere de decizie strategică. Drept care, lăsând problema scutului deoparte, nimeni nu ne împiedică să demarăm dialogul concret cu Moscova pe problemele relaţiilor bilaterale româno-ruse.

footer