Revista Art-emis
Turcia face o mutare fatală faţă de Rusia şi câştigă Germania PDF Imprimare Email
Valentin Vasilescu   
Miercuri, 16 Decembrie 2015 18:31

Conflict Rusia-TurciaÎn perioada Războiului Rece, sovieticii au creat o reţea energetică de aprovizionare a Europei, canalizată pe trei din cele patru direcţii strategice ale Teatrului de Acţiuni Militare (T.A.M.) ale continentului european. T.A.M. terestre reprezintă un spaţiu geografic de mărimea unei părţi dintr-un continent, pe care puterile militare beligerante şi-l revendică şi în care-şi desfăşoară operaţiile militare propriu-zise. Direcţiile strategice terestre sunt nişte fâşii imaginare, largi şi adânci dintr-un T.A.M. care permit ducerea operaţiilor militare. Prima era Direcţia strategică Baltică ce străbate câmpia nord europeană şi se termină pe litoralul Marii Baltice, aprovizionind cu gaze naturale Finlanda, Estonia, Letonia şi Lituania. Cea de-a două era Direcţia strategică Bielorusă care alimenta Belarus, Polonia şi Germania de Est. Ca urmare a unificării Germaniei, aprovizionarea părţii estice a acesteia n-a mai depins de Rusia. Destrămarea Tratatului de la Varşovia, a făcut ca Ţările Baltice şi Polonia să fie primite în N.A.T.O. şi atitudinea acestor state a devenit ostilă faţă de Rusia. Prin urmare, din toamna anului 2012, cele două gazoducte au fost înlocuite cu conducta de gaze North Stream, cu o capacitate de 110 miliarde metri cubi anual, care transporta gaze din Rusia până în Germania, pe sub Marea Baltică, ocolind ţările baltice şi Polonia. Cea dea treia este Direcţia strategică Ucraineană care porneşte din Rusia, urmează estul şi sudul Ucrainei, ajunge la Bratislava (Slovacia), apoi la Viena. Această fiind reţeaua cu cel mai mare debit a Gazprom. Că urmare a deselor furturi din conducte şi a neplăţii gazelor consumate, în ultimii ani, Ucraina a devenit un partener indezirabil pentru Rusia. Aşadar, Gazprom a căutat un alt coridor energetic decât Ucraina pentru aprovizionarea centrului Europei şi a Balcanilor.

În 2009, Vladimir Puţin a făcut României o oferta uluitoare, anume să ia locul Ucrainei şi să vîndă ea Europei gazul rusesc. Ceea ce însemna că România putea cîştigă anual cîteva sute de milioane USD, din tranzitul gazelor ruseşti. Preşedintele Traian Băsescu a refuzat oferta pentru realizarea gazoductului South Stream care pornea de la portul Anapa, de pe litoralul rusesc şi traversa Marea Neagră, ajungînd în România. România îşi asigura 75 % din necesarul de gaze pe plan intern, numai că firma OMV din Austria, este cea care exploatează gazul românesc. România mai miza şi pe descoperirea şi exploatarea unor zăcăminte importante în Marea Neagră care să completeze restul de 25 %, pe care le importă din Rusia. Numai că incompetenţa şi corupţia guvernanţilor români, a făcut că România să nu devină cel mai important hub al gazelor europene, iar zăcămintele româneşti din Marea Neagră să ajungă, pînă la urmă, în posesia companiei ruseşti Lukoil. Imediat, Gazprom a mutat proiectul South Stream mai la sud, în Bulgaria. De asta dată, U.E. prin oficialii germani, a fost cea care a exercitat presiuni asupra bulgarilor pentru a renunţă la proiect. Ce interes uriaş avea Germania în acest joc, vom vedea în cele ce urmează.

Cea de-a patra direcţie strategică a T.A.M. European este cea Balcanică, o punte de legătură cu continentele asiatic şi african, compusă din două articulaţii, sub formă unor fâşii înguste, numite direcţii operative. Una dintre ele este Direcţia operativă Turcă care porneşte de la Ankara, trece Northstreamprin Istanbul, pe unde se face trecerea de pe continentul asiatic, prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele. În 2005 Gazprom a dat în funcţiune gazoductul Blue Stream, care traversează Marea Neagră, ajunge în partea asiatică a Turciei şi se opreşte în Ankara. Cum debitul iniţial al acestui gazoduct este prea mic (16 miliarde metri cubi pe an), el nu putea devini coridorul sudic de gaz al Europei pentru a înlocui Ucraina. Recep Erdogan, care se autointitula atunci „Putin al Turciei", a propus Moscovei, ca statele Europei să cumpere gaze ruseşti de la graniţa U.E., adică de la Turcia. Aşa a luat naştere proiectul „Turkish Stream" care trebuia să aducă gaz rusesc direct în partea europeană a Turciei, pe sub Marea Neagră. Prin „Turkish Stream", 70 % din statele membre U.E. urmau să depindă energetic de un stat care nu era membru U.E. Odată cu doborîrea avionului rusesc Su-24 în spaţiul aerian sirian, de către un F-16 turcesc, relaţiile dintre Turcia şi Rusia s-au deteriorat şi economia turcă a fost lovită în plin. Turcia care era al doilea cel mai mare consumator al Gazprom, a ajuns în situaţia de a nu putea înlocui alimentarea cu gaz rusesc, întrucît Turcia ar avea nevoie de 50-60 miliarde metri cubi pe an. Iranul este aliatul Rusiei şi nu are interesul de a-i lua locul Gazpromului. Azerbaidjanul nu e capabil să furnizeze decît o cantitate limitată de gaze, 16 miliarde metri cubi, din care zece sunt pentru Europa şi doar şase pentru Turcia. Cine are de cîştigat? Cum Germania a adoptat o politică de interzicere a construirii de centrale nucleare, 70 % din necesarul energetic al ţării, va trebui asigurat de gazul rusesc. Germania a făcut pe loc un acord cu Gazprom pentru a dublă debitul de gaze rusesc, prin construirea a încă o conducta, paralelă cu cea existentă („North Stream"). Din 2019, Germania nu numai că va continuă să fie motorul Europei, dar va ajunge să contoleze dezvoltarea economică, prin energie, zona Balcanilor de vest (Slovenia, Albania, Macedonia, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina, Serbia, Croaţia şi Slovenia) şi centrul Europei (Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria, Republica Moldova, România şi Bulgaria).

footer